URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Aprilie 2020, 10:35

Schi cu rugăciune: Ortodocşii vor să ridice ditamai biserica în aglomerata staţiune Vârtop

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu mai este un secret pentru nimeni că staţiunea Vârtop, unde bihorenii, dar nu numai, merg iarna ca să schieze ori, mai nou, măcar să vadă zăpada, s-a dezvoltat fără nicio noimă. Cabane şi pensiuni au fost construite fără norme urbanistice şi, pe lângă aspectul haotic al staţiunii, drumurile secundare şerpuiesc printre case, iar locurile de parcare sunt mult prea puţine.

De parcă dezordinea arhitecturală n-ar fi destul de mare, Mănăstirea Izbuc se pregăteşte să construiască în Vârtop şi o biserică.

N-ar fi o problemă dacă lăcaşul ar fi unul mic şi cochet, care să cadreze cu zona montană, însă, după cum se vede în proiectul depus spre avizare la Agenţia de Mediu, ortodocşii vor ditamai lăcaşul de cult, cu turle şi cupole, pe modelul celui construit în curtea mănăstirii din Izbuc. Biserica ar urma să fie ridicată pe un teren de 900 mp deţinut de Parohia Izbuc, cu acces de pe drumul care duce la pârtia Piatra Grăitoare.

Memoriul nu pomeneşte nimic despre valoarea investiţiei ori despre sursa banilor, dar Bihorel nu s-ar mira dacă preoţii ar începe să ceară bani turiştilor care vor urca pe pârtia de schi. În fond, la cât de prost sunt întreţinute pârtiile, s-ar putea ca preoţii să fie mai utili ca medicii...

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON