URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Martie 2023, 19:17

Scene șocante în Oradea: O persoană a murit arsă de vie în centrul orașului! (FOTO/VIDEO)

Scene șocante în Oradea: O persoană a murit arsă de vie în centrul orașului! (FOTO/VIDEO) Foto: Paul Lelea

Centrul Oradiei a fost scena unei întâmplări șocante, miercuri seară. O persoană a murit arsă de vie într-un gang al unui bloc din zona centrală.

Evenimentul a fost anunțat la 112 la ora 18.33.

Inițial, apelantul la 112 „a sesizat faptul că a văzut o persoană cuprinsă de flăcări, într-un gang de lângă un bloc de pe strada Piața Independenței din Oradea”.

Pompierii au stabilit, însă, că este vorba de fapt despre Piața Emanuil Gojdu.

„La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

Pompierii au stins rapid flăcările, însă, din nefericire, victima nu a mai putut fi salvată, medicul declarând decesul acesteia”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, locotenent colonel Camelia Roșca.

Deocamdată nu se cunosc împrejurările în care persoana respectivă a ajuns să fie cuprinsă de flăcări.

UPDATE: Victima este un bărbat

Victima este un bărbat, iar identitatea sa urmează să fie stabilită de anchetatori.

Incendiul s-a produs la subsolul unui bloc de locuințe din zona străzii Griviței, aproape de ANAF. 

Zona este cunoscută ca fiind una frecventată de persoane fără adăpost.

La fața locului fac cercetări polițiștii orădeni de ordine publică, de investigații criminale și criminaliști, alături de echipaje de pompieri bihoreni, care au protejat zona cu un paravan.

„Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei. Polițiștii orădeni continuă cercetările pentru identificarea persoanei și pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și a cauzelor în care s-a produs nefericitul eveniment, sub coordonarea unui procuror”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Acolo dormeau unii fără adăpost...
Cu siguranță careva din cei care fregventau acele locuri ar fi făcut foc, să nu spună pompierii că omul a ars de la o țigară, asta nu o mai credem, posibil ca cineva să-l fi stropit cu ceva dțndu-i foc , că de altfel cum se explică focul acolo, când acolo parcau și mașini, iar mașină nu a ars după știre, când mergeam uneori la piață când mai funcționa, 2-3 indivizi și o femeie mereu dormeau acolo, iar ziua stăteau pe colțul gardului de la cetate și mâncau sau mai consumau alcool, uneori se și certau, poate au făcut foc să se încălzească dar nu prea cred că s-a aprins și individul nu a reacționat defel. Dar tot așa putea fi și un oarecare alt cetățean, dar cine știe...
Postat 15 Martie 2023, 22:55 de Morometul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON