URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Septembrie 2021, 14:32

Scandalul continuă: Zeno Bundea, suspendat şi amendat cu 1.500 de lei de AJF Bihor pentru acuzația că a agresat o femeie arbitru din Oradea

Scandalul continuă: Zeno Bundea, suspendat şi amendat cu 1.500 de lei de AJF Bihor pentru acuzația că a agresat o femeie arbitru din Oradea (Sursa foto: Facebook - Rapid Old Boys)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scandalul în care este implicat fostul fotbalist Zeno Bundea şi o tânără arbitru din Oradea continuă. Bundea a fost suspendat pentru 18 meciuri şi penalizat cu 1.500 de lei de AJF Bihor, în vreme ce sportivul spune că femeia arbitru a minţit și că o va da în judecată. În replică, tânăra susține că Bundea este furios pentru că ea nu a tăcut după ce a fost agresată, ci a luat atitudine. 

Amendat pentru bruscare

Decizia Comisiei de disciplină a AJF Bihor a fost anunţată marţi, notează GSP.ro. Fostul campion şi deţinător al Cupei României, cu echipa Rapid, a fost suspendat - într-o primă fază - 12 etape pentru bruscare, conform art. 65/b din Regulamentul disciplinar FRF, sancţiune la care s-a mai adăugat un spor de şase etape pentru circumstanţe agravante, în baza art. 43/6b. În plus, acesta a primit şi o amendă de 1.500 de lei.

Toate acestea au fost decise după ce bărbatul a fost acuzat de o femeie arbitru din Oradea că a pălmuit-o, a lovit-o cu antebraţul în piept şi a înjurat-o, în timpul meciului pe care echipa lui de juniori U15 Zenit Fotbal Oradea l-a disputat pe 20 septembrie, cu echipa celor de la LPS Oradea.

"Domnul Zeno Bundea a protestat tot meciul. Asistenta Ilie Diana i-a atras atenţia tot timpul. După ce l-am eliminat a izbucnit. M-a înjurat ca la uşa cortului, începând cu mama. A intrat pe teren şi mi-a tras o palmă puternică peste faţă, apoi m-a lovit cu antebraţul în piept. M-am dezechilibrat, iar colega mea m-a ţinut să nu cad. Am oprit meciul, iar domnul Bundea a continuat înjurăturile şi ameninţările", a povestit zilele trecute Jozefinne Schuster

"A minţit"

Contactat miercuri de GSP, Zeno Bundea a declarat că va face recurs la decizie.

"Voi face recurs şi mă gândesc să o acţionez în instanţă pe arbitra Jozefinne Schuster, pentru că s-a demonstrat la Comisie că nu am lovit-o, aşa cum a scris ea în raport. Nicio persoană din cele audiate, inclusiv una dintre asistente, au spus că nu a văzut ceea ce a declarat domnişoara, că i-am dat vreo palmă şi că am lovit-o cu braţul în piept. Deci, a minţit. Eu am fost suspendat pentru bruscare, nicidecum pentru lovirea arbitrului. Dacă aveau confirmare de la cineva că am lovit-o m-ar fi exclus din viaţa sportivă", a declarat orădeanul pentru aceeaşi publicaţie sportivă.

Acesta a mai adăugat şi că în faţa comisiei a dus Biblia şi a insistat ca fata să jure că a lovit-o, dar ea "n-a avut curaj". "«Dacă tu pui mâna pe Biblie şi spui că te-am lovit, atunci eu nu mai am nimic de zis şi accept orice». Şi nu a avut curaj să pună mâna pe Biblie. Eu am pus mâna pe Biblie şi am spus: «Domnişoară, uite, eu recunosc greşelile mele, că mi-am ieşit din minţi şi că te-am jignit, că am avut un comportament, poate, neadecvat, dar nicidecum că te-am lovit». Aş fi recunoscut dacă o loveam. Eu sunt credincios şi merg la biserică. Dumnezeu le întoarce şi le arată la toţi în funcţie de cum sunt", a mai spus el.

"A încercat să mă influenţeze"

Pe de altă parte, femeia arbtiru în vârstă de 23 de ani, Jozefinne Schuster (foto), a declarat că în momentul în care a vorbit ea în faţa comisiei AJF Bihor, Bundea n-a vrut să o lase să vorbească şi a încercat să o influenţeze psihic.


(Foto: Facebook)

"Domnul Bundea a venit cu Biblia în buzunarul de la geacă şi a pus-o pe masă în timp ce vorbeam eu. A început să se crizeze, să se agite. N-a avut răbdare să termin eu de vorbit, să vorbească cu calm, să nu mă întrerupă. Spunea că el e om credincios, al lui Dumnezeu. A pus mâna pe Biblie, că jură, că să o fac şi eu. Nu l-am băgat în seamă. A încercat foarte multe, să mă influenţeze psihic", a declarat tânăra pentru acelaşi site de ştiri sportive.         

Ea a mai spus şi că Bundea este furios pe ea pentru că a luat atitudine şi nu i-a fost frică de el.

"Singura problemă care îl mustră pe domnul Bundea e că am luat atitudine împotriva lui. Puteam să nu-l bag în seamă şi să-mi fie frică şi nu mai eram aici, nu mai era nicio comisie. Eu rămâneam cu înjurăturile şi raportul era gol. Toată lumea vrea să se schimbe fotbalul la nivel judeţean, şi când vine un arbitru, mai ales de gen feminin, hopa! Se spune că arbitrii sunt vai de ei, că trebuie bătuţi", a mai precizat Jozefinne Schuster. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON