Trei adolescenţi care provin de la un centru de plasament de pe strada Feldioarei din Oradea sunt cercetaţi într-un dosar penal, în urma unui scandal petrecut vineri seara în staţia de tramvai din Piaţa Unirii.
Sursele BIHOREANULUI spun că întâmplarea s-a petrecut în jurul orei 19.20, când cei trei tineri instituţionalizaţi s-au luat la harţă cu alţi trei adolescenţi. Scandalul ar fi pornit chiar din tramvaiul 1N, care circula spre Bulevardul Decebal, unde cele două grupuri au avut schimburi de replici.
"Când adolescenţii au coborât în staţia din Piaţa Unirii, au fost atacaţi din spate de tinerii din centrul de plasament. Cum unuia dintre cei atacaţi i-a căzut telefonul, un băiat din primul grup l-a furat. Totul s-a întâmplat foarte repede. Atacatorii au urcat din nou în tramvai şi au plecat mai departe", a povestit sâmbătă sursa ziarului.
Sesizaţi prin 112, mai mulţi poliţişti de Ordine Publică au pornit imediat în căutarea agresorilor, găsindu-i în tramvai, în staţia de la Biserica Emanuel. Unul dintre ei, de 15 ani, avea asupra sa şi telefonul dispărut, astfel că cei trei au fost daţi jos din tramvai şi duşi la audieri, aparatul fiind înapoiat ulterior posesorului.
"În staţia respectivă de tramvai (din Piaţa Unirii n.r.) a fost o altercaţie între trei tineri din Oradea, dintre care doi cu vârste de 15 ani şi unul de 17 ani, şi alţi trei tineri, cu vârste de 14, 15 şi 16 ani. În cadrul altercaţiei, telefonul unuia dintre tineri, de 15 ani, din al doilea grup, a căzut pe jos, iar un tânăr din primul grup, tot de 15 ani, este bănuit că i-ar fi sustras respectivul telefon, pe care de altfel poliţiştii orădeni l-au şi recuperat de la acesta", a declarat BIHOREANULUI comisarul şef Alina Fărcuţa.
Potrivit acesteia, în cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri şi alte violenţe şi furt calificat.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.