URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 06 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Mai 2011, 15:36

Şase tunisieni şi un libian, reţinuţi în timp ce încercau să treacă fraudulos graniţa

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Cinci dintre bărbaţi, din care un cetăţean libian şi patru tunisieni, au fost reţinuţi joi, în localitatea Cheresig, în raza de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Girişu de Criş, în timp ce se deplasau pe jos către graniţa cu Republica Ungară. Alţi doi bărbaţi, tunisieni, au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră din Sectorul Salonta, cu o zi înainte, miercuri, încercând să facă acelaşi lucru, şi anume să treacă ilegal frontiera spre Ungaria", a declarat, vineri, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean Bihor al Poliţiei de Frontieră, subinspectorul Cătălin Simuţ.

Conform informaţiilor furnizate de ofiţer, niciunul dintre bărbaţii reţinuţi nu avea documente asupra sa şi niciunul nu vorbea limba română. Conduşi la sediul Poliţiei de Frontieră, ei au fost audiaţi, iar în urma cercetărilor preliminare s-a aflat că au vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani şi că intenţionau să ajungă, unii dintre ei în Austria, alţii în Italia.

"Cei cinci bărbaţi reţinuţi joi veniseră până la Cheresig cu un taxi din Bucureşti, iar ceilalţi doi, reţinuţi la Salonta, au ajuns aici cu un tren", a declarat subinspectorul Simuţ.

Faţă de toţi cei şapte africani a fost începută urmărirea penală sub învinuirea de tentativă de trecere ilegală a frontierei, cercetările fiind continuate şi pentru a se stabili dacă au avut complici şi călăuze.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7282 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON