URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Decembrie 2021, 11:41

Sărbători "felixite"! La capătul unui an pandemic, hotelurile din Băile Felix se umplu de Crăciun şi de Revelion

Sărbători 'felixite'! La capătul unui an pandemic, hotelurile din Băile Felix se umplu de Crăciun şi de Revelion LINIȘTEA DE DINAINTE. Stațiunea Băile Felix este aproape pustie, hotelierii făcând pregătiri intense pentru sărbătorile de iarnă. „Vom organiza mese tradiționale, program folcloric, petreceri de Crăciun și Revelion, la fel ca înainte de pandemie. Ne așteptăm ca toate locurile să fie ocupate”, spune directorul complexului President, Dumitru Fechete
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Perioada de la începutul lunii noiembrie până la jumătatea lui decembrie este întotdeauna slabă pentru industria ospitalităţii. Vremea e proastă, copiii sunt la şcoală, iar sărbătorile încă departe. Anul acesta, pe fondul restricţiilor anti-Covid, extrasezonul a fost însă mai dificil ca niciodată.

"Staţiunea Băile Felix e aproape pustie. Cu excepţia turiştilor veniţi la tratament, nu este mai nimeni. Toţi operatorii din turism îşi pun speranţa în sărbătorile de iarnă", afirmă primarul de Sânmartin, Cristian Laza.

"Dor de Băile Felix"

Băile Felix se pregătesc să tragă linie sub un an mai bun decât 2020, dar mult mai prost decât 2019. Relaxarea restricţiilor împotriva pandemiei de Covid-19 începând cu 1 iunie a făcut ca peste vară staţiunea să prindă viaţă.

 "Este clar că a existat un dor de Băile Felix. Oamenii nu au putut călători în pandemie şi abia au aşteptat să se bucure de vacanţă", spune primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza (foto).

Sfârşitul sezonului estival, care a coincis cu declanşarea celui de-al patrulea val al pandemiei, a golit treptat staţiunea de la jumătatea lunii septembrie, pentru ca după o lună aceasta să fie pustie.

Profitând de ocazie, Primăria Sânmartin a accelerat lucrările de reabilitare finanţate printr-un proiect european de peste 4 milioane euro şi executate în proporţie de 75%. Înainte de sfârşitul anului, urmează să fie finalizată asfaltarea inelului ocolitor, şantierul urmând să se închidă anul viitor.

"Acum toată lumea se pregăteşte pentru sărbători, când este de aşteptat ca hotelurile şi pensiunile să se umple de turişti", spune Laza. Primăria nu face excepţie. "De Crăciun vrem să vină Moşul cu daruri pentru copii în parcul din centrul comunei şi să ţinem un spectacol pentru cei mici, iar de Revelion vom avea un foc de artificii", promite primarul.

"Am închis cinci hoteluri"

Săptămâna trecută, majoritatea hotelurilor deţinute de SC Turism Felix, cel mai mare operator din staţiune, erau închise. "La jumătatea lunii noiembrie am închis cinci hoteluri pentru lucrări de modernizare, reparaţii şi igienizare. Am ţinut deschis doar hotelul Internaţional, ca să nu rămână staţiunea chiar pustie", spune directorul SCT Felix, Florian Serac (foto).

Termal şi Nufărul s-au închis în noiembrie, iar Poieniţa, Mureşul şi luxosul Lotus Therm, de cinci stele, la începutul lui decembrie. În funcţie de necesităţi, firmele contractate vor înlocui de la reţele de apă, încălzire şi electricitate până la mochete, mobilier şi aparatură de bucătărie.

Pe durata şantierului, cei aproape 1.000 de salariaţi au fost trimişi în concediu de odihnă. "Oamenii revin la muncă din 20 decembrie pentru ultimele pregătiri înainte de sărbători", spune Serac.

Deşi majoritatea sunt vaccinaţi, salariaţii vor fi testaţi anti-Covid-19 la fiecare început de săptămână. "Vrem să luăm toate măsurile necesare pentru protejarea lor şi a clienţilor", zice directorul.

Ultimele camere libere...

Cu câteva zile înainte de Crăciun, SCT Felix are aproape toate locurile de cazare rezervate pentru sărbători. "În ciuda pandemiei, rezervările pentru hotelurile Lotus Therm şi Internaţional s-au epuizat din septembrie. Acum, că s-a anunţat ridicarea restricţiilor privind organizarea petrecerilor de Crăciun şi Revelion, gradul de ocupare va ajunge aproape de 100%", crede directorul.

Având în vedere că restricţiile limitează la 50% gradul de ocupare a restaurantelor, iar masa şi petrecerea de Revelion nu pot fi organizate pe serii, Serac se aşteaptă la circa 1.000 de turişti.

"Am ofertat pachete pentru cel puţin trei nopţi, pentru două persoane, cu totul inclus, pornind de la 250 - 300 lei pe zi, iar zilele acestea se dau ultimele camere libere", zice Serac.

Probleme cu energia

Hotelierii speră ca sărbătorile de iarnă să marcheze revigorarea afacerilor. "Anul acesta sperăm să încheiem cu un profit de circa 90% faţă de anul 2019. Nu facem comparaţii cu 2020, pentru că a fost atât de slab încât am închis aproape pe pierdere", spune Serac.

Dacă anul trecut SCT Felix a avut un profit de 480.000 lei, în 2019 acesta a trecut de 2 milioane euro. Directorul prognozează pentru 2022 ieşirea din criză. "Dacă nu vor apărea valuri succesive de pandemie, probabil vom depăşi anul 2019", crede el.

Marea provocare a anului 2021, care va lovi şi anul viitor industria ospitalităţii, o constituie însă scumpirea fără precedent a utilităţilor.

"Noi am stabilit în septembrie tarifele pentru tot anul următor. Pentru 2022 am majorat preţurile cu 12-18%, pentru că am previzionat creşterea costurilor, dar nu am avut cum estima majorările de peste 200% de acum. În industria ospitalităţii, să dublezi tarifele înseamnă să pui lacăt pe hotel!", afirmă Serac.

Un an dificil...

Provocările cu care se confruntă SCT Felix afectează toată staţiunea. "Dacă până acum două săptămâni lumea suna doar ca să întrebe de cazare şi încheia spunând «decât să ne trimiteţi de sărbători la ora 21 în camere, mai bine stăm acasă», după anunţarea relaxării restricţiilor, în doar două zile, am dat 30 de camere", spune directorul complexului President, Dumitru Fechete (foto).

Pentru Crăciun şi Revelion, gazdele estimau un procent final de rezervări de peste 95%, similar celui din 2019. "Se preconizează că de sărbători nu va fi zăpadă la munte, aşa că interesul pentru Băile Felix este mare. La munte, dacă plouă, stai în cameră, aici ai la dispoziţie piscine interioare, saune, servicii de masaj...", spune Fechete.

Complexul President se pregăteşte să încheie un an greu. "Nici anul 2009 nu a fost atât de dificil. Atunci luptam doar cu criza economică, acum ne-am confruntat şi cu restricţiile sanitare şi limitarea activităţii, şi cu problemele economice, creşterea preţurilor şi criza energetică".

"Muncim să dăm bani la stat"

Un hotel sau un aquapark consumă energie non-stop cu iluminatul, încălzirea, funcţionarea pompelor de apă şi păstrarea temperaturii ambientale. Scumpirea fără precedent a energiei electrice afectează grav industria ospitalităţii.

"Se vorbeşte despre o creştere cu 30% a costurilor cu energia. Fals! Preţul curentului electric ne-a fost majorat de la 250 la 1.000 lei/MWh. Dacă în octombrie, care este o lună de consum mediu, aveam anul trecut facturi de 140.000 lei, acum avem de 382.000 lei, iar pentru noiembrie va fi şi mai mult", spune Fechete.

Relansarea activităţii nu va însemna, deci, şi creşterea profitului. "Vom avea grad de ocupare bun şi cifră de afaceri mare, dar profit mic. Efectiv muncim să dăm bani la stat, pentru că până la urmă statul produce 80% din energia consumată în România", zice directorul.

Prin urmare, societatea ia în calcul majorarea tarifelor, pentru a acoperi, măcar parţial, creşterea costurilor. "În momentul de faţă facem analize. Piaţa turistică nu permite creşteri mai mari de 30%, ca la materiile prime şi energie, pentru că puterea financiară a românilor scade, aşa că ne aşteaptă un an foarte dificil", spune Fechete.

Până atunci, însă, hotelierii se pregătesc de oaspeţi, cu tăiatul porcului, cină festivă, colinde de Crăciun, petrecere de Revelion şi carnaval. În fond, sărbătorile de iarnă sunt o dată-n an...


PÂNĂ ÎN 2026
Speranţă în tichete de vacanţă

Profesioniştii din industria ospitalităţii speră la o revenire a domeniului în cursul anului 2022. "Scumpirea energiei şi a materiilor prime ne afectează din plin, dar, pentru prima dată după mult timp, la orizont se arată şi soarele. De anul viitor se vor da din nou tichete de vacanţă, iar asta va face să crească numărul de turişti", spune directorul SC Turism Felix, Florian Serac.

Potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă supus dezbaterii publice la începutul lunii, guvernanţii iau în calcul acordarea de vouchere în valoare de 1.450 lei pentru fiecare salariat bugetar până în 2026. Cele de anul trecut rămase nefolosite vor fi valabile şi anul viitor.

Măsura va fi luată după ce, în acest an, pentru că nu s-au acordat vouchere de vacanţă, mulţi angajaţi de la stat au ales destinaţii din străinătate, lipsind de clientelă consistentă industria turismului din România.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
@excalibur
La ce ai scris as mai adauga ultimul paragraf :" mulţi angajaţi de la stat au ales destinaţii din străinătate, lipsind de clientelă consistentă industria turismului din România" = deci angajatii statului au bani sa se plimbe prin Europa !? angajati platiti de stat din banii nostri ai tuturor prin 101 taxe diserite
Postat 21 Decembrie 2021, 03:15 de richard
Un zimbet pe 16mm..."Muncim să dăm bani la stat"
Pe sub mustata presidentului isi iau zborul niste cugetari foarte instructive: "Se vorbeşte despre o creştere cu 30% a costurilor cu energia. Fals! Preţul curentului electric ne-a fost majorat de la 250 la 1.000 lei/MWh. Dacă în octombrie, care este o lună de consum mediu, aveam anul trecut facturi de 140.000 lei, acum avem de 382.000 lei, iar pentru noiembrie va fi şi mai mult", spune Fechete. "Vom avea grad de ocupare bun şi cifră de afaceri mare, dar profit mic. Efectiv muncim să dăm bani la stat, pentru că până la urmă statul produce 80% din energia consumată în România"
Postat 20 Decembrie 2021, 20:05 de excalibur
Statiunea arata dezolant.
Pe langa vopseaua aplicata si tamplaria schimbata la unele hotele, realitatea arata ca noile lucrari sunt neterminate, strat de asfalt lipsa, guri de canal inalte, cai de acces nefinalizate. Nu mai pun kitsch-ul din jurul bazarului, terasele pestrite si avem portretul profilului de client ce se doreste ademenit. Asta in timp ce putinul patrimoniu istoric ramas este lasat deliberat in paragina.
Postat 20 Decembrie 2021, 19:09 de fartnuvo
Relaxarea restrictiilor
Romania a iesit victorioasa din valul 4, ce-i drept cu pierderi de vieti, acum savureaza aceasta liniste dinaintea furtunii(a se citi valul 5 omicron, caruia i s-a dat startul), se pregateste de colinde,plugusor,petreceri, bai de spuma ... In acest timp, guvernul baga in carantina fortata cetateni care vin in tara in mina cu testul negativ, in paralel se pregateste sa-si asume raspunderea pe certificatul verde. Ne kakam pe ele vaccinuri,teste,anticorpi,parlament,popor noi bagam certificatul. Ca asta era scopul de la bun inceput. Bogat sau sarac, cine nu va avea semnul , nu va putea vinde or cumpara, nu va mai exista practic. Nu vei mai exista, nu vei mai avea masina, casa, cont in banca...Si noi taiem porcul si apoi mergem la felix sa facem o baie in spuma...Iobagi adevarati.
Postat 20 Decembrie 2021, 14:14 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON