URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Decembrie 2011, 10:37

Salve de "tun": O firmă de brokeraj care prestează ilegal "tapează" de bani orădenii creduli

Salve de 'tun': O firmă de brokeraj care prestează ilegal 'tapează' de bani orădenii creduli BANI DIN ILUZII. Sute de orădeni sunt ademeniţi să dea câte 65 de lei firmei Salve Club, patronate de Călin Donca (foto), în schimbul unor "prezentări" organizate la Colegiul Mihai Eminescu (detaliu), unde oamenii săi le promit credulilor înmulţirea sumei din vânzarea poliţelor de sănătate. Cine stă să mai verifice că firma e de două ori în ilegalitate, fiind suspendată şi prinsă că lucrează după un sistem piramidal, expres interzis?...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii nu au învăţat nimic din poveştile cu Caritasul sau Delfinii. Altfel nu s-ar înghesui cu sutele la "prezentările" organizate de firma Salve Club, în fapt un sistem piramidal în care fraierii îşi cumpără intrarea cu 65 de lei, amăgindu-se că apoi se vor îmbogăţi prin racolarea de noi adepţi.

Pentru asemenea creduli firma ţine "cursuri" pe tema asigurărilor de sănătate, deşi nu e autorizată, iar subsidiara sa, Salve Broker, are activitatea suspendată încă din 2010. Creierul afacerii, Călin Donca, e cunoscut ca un cal breaz poliţiştilor din Timişoara, poate tocmai acesta fiind motivul pentru care s-a extins spre Oradea...

"Şcoala de făcut bani"

Salve Club, care pe internet se prezintă drept reprezentantă în România a Salve Group Slovacia, este condus de Călin Donca-Oncioiu (foto), o cunoştinţă veche a poliţiştilor timişoreni. În 2008, bărbatul a fost dat pe mâna procurorilor fiindcă printr-o altă firmă, botezată Echipa 31, înşelase sute de liceeni promiţându-le că dacă urmează cursuri de "dezvoltare personală" organizate de el, contra unei taxe de 150 lei, le va face rost de joburi în domeniul asigurărilor.

Calin Donca.jpgLa sediul firmei, Garda Financiară descoperea sute de contracte neînregistrate, semn că firma lucra la negru. Amendat cu 6.000 de lei, Donca a fost pus sub acuzare, pentru înşelăciune. Escrocul s-a apărat, susţinând că firma e profilată pe aşa-numitul multi-level marketig, sistem prin care o reţea dezvoltată de un lider vinde diferite produse altor membri, care ulterior devin ei înşişi lideri de grupuri, care la rându-le cresc firma. Donca, însă, nu vindea nimic!

Timişoreanul s-a specializat în a face bani din cursuri inutile şi şi-a mai lansat o firmă, Infopagina, cu site-ul www.infopagina.lu, prin care agăţa agenţi pentru asigurări de locuinţe. Sigur, cu condiţia să facă cursuri organizate de el şi taxate cu 155 lei! Afacerea era simplă: banii mergeau la firma lui Donca, iar "papagalii" trebuiau să aducă alţi fraieri în grup. Dacă reuşeau îşi scoteau paguba, dacă nu, însemna că... nu aveau stofă de lideri.

Ţeapă la Generali Asigurări

Singura dată când Salve a lucrat cinstit a fost la reforma pensiilor, în 2008, când s-a instituit obligativitatea ca fiecare angajat să-şi încheie şi pensie privată, la aşa-numitul "pilon doi de pensii". "Atunci am câştigat 10.000 de lei şi nu am făcut asigurări decât pentru cunoştinţe apropiate. Mi-am făcut o echipă, cu care am convins clienţii să îşi facă pensie privată la anume societăţi, în schimbul unor comisioane", povesteşte orădeanul Kovacs Gyorgy, unul din foştii "brokeri" recrutaţi de Donca. După lovitură, însă, Salve a rămas fără clienţi, aşa că timişoreanul a pus la cale o altă afacere, total penală.

Folosind CNP-urile obţinute la pensiile private, Donca şi-a instruit oamenii să încheie sute de asigurări fictive cu care au înşelat reputata societate de asigurări Generali România. "Brokerul mergea cu datele oamenilor la Generali, unde în numele falşilor clienţi făceau asigurări de viaţă de 1.200 de lei anual, plătind prima tranşă de 300 de lei ca din partea "asiguraţilor". Salve încasa de la Generali câte 1.000 de lei pentru fiecare asigurare, iar brokerul primea de la Salve câte un comision de 700 de lei", povesteşte un fost agent al lui Donca. Mai departe, însă, nimeni nu achita către Generali ratele lunare pentru poliţe, aşa că societatea a luat o "ţeapă" totală de 700.000 lei!

Înşelaţi, dar discreţi

Înşelăciunea a ieşit la iveală după şapte luni, când aşa-zişii asiguraţi, care nici nu aveau habar că datele lor personale fuseseră folosite abuziv, au început să primească somaţii de plată pentru poliţele despre care nu ştiau că le-au făcut!

Păcăliţi, reprezentanţii Generali au refuzat BIHOREANULUI orice comentariu pe marginea acestei escrocherii. "Sunt informaţii pe care nu dorim să le facem publice, din motive care ţin de politica faţă de partenerii noştri", a comunicat în scris Generali, sugerând astfel că doreşte să-şi recupereze prejudiciul de la Salve. "Considerăm că înţelegerea amiabilă între părţi pentru stingerea unui eventual debit este premergătoare intentării unui proces în justiţie", au mai arătat reprezentanţii companiei.

Asigurări (ne)sănătoase

După modelul exersat la pensiile private, în această primăvară, în luna martie, Salve s-a reorientat spre asigurările de sănătate. Profitând că introducerea obligativităţii asigurărilor private de sănătate doar a fost anunţată, fără ca oficialii din Guvern să precizeze când şi cum se vor încheia aceste asigurări alternative la CAS-ul de stat, Donca şi-a găsit noi fraieri.

În schimbul a 65 de lei, cât costă înscrierea în Salve Club, patronul a anunţat pe internet că organizează cursuri pentru vânzarea noului tip de asigurări, promiţând fiecărui cursant că va câştiga câte 100 de lei pentru fiecare asigurare vândută. Şi, în fiecare judeţ, şi-a găsit coordonatori care organizează prezentări şi cursuri pe această temă. Ca "lector" e implicat uneori însuşi Donca, care participă personal la unele "prezentări"...

Pedepsiţi de CSA

BIHOREANUL a descoperit, însă, că naivii rămân cu păcăleala, din simplul motiv că Salve Club nu are dreptul să lucreze în domeniu, după ce Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a interzis încă de anul trecut societăţii "Salve - Broker de Asigurare", al cărei unic acţionar e Salve Club, orice activitate în acest sector. Motive sunt destule: firma nu funcţionează la sediul declarat şi nu deţine nici măcar documentele elementare cerute de lege, cum ar fi contractele de răspundere profesională ale agenţilor de brokeraj.

Mai pe scurt, cursurile făcute de Salve nu au nicio valoare, deoarece nici "instructorii" firmei nu sunt autorizaţi sau atestaţi, iar legea spune că "şcolirea" în domeniu o poate face doar CSA, în schimbul unei taxe de 550 de lei. Nicidecum 65 de lei, cât ia Salve! Mai mult, autorizarea firmelor de brokeraj pentru vânzarea asigurărilor de sănătate o va da tot CSA, care nu are cum să autorizeze o firmă pe care tocmai a suspendat-o.

Oameni de încredere

05 Radu Domocos.jpgCu toate acestea, Salve găseşte fraieri! Sub acoperirea unui naiv dornic de un job part-time pentru completarea veniturilor, reporterul BIHOREANULUI a participat vinerea trecută la o "prezentare" Salve organizată în sala festivă a Colegiului Mihai Eminescu. În faţa a peste o sută de persoane dornice să intre în "sistem", doi "coordonatori" ai firmei, Radu Domocoş (foto) şi Daniel Nemţeanu, au vorbit despre iminenţa introducerii asigurărilor private de sănătate şi şansa înfiinţării unei reţele pe o schemă piramidală: "Aduci un prieten, iar el îţi aduce bani!". Procedeul e însă complet ilegal, fiind expres interzis tot de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor!

Lămurit de "prezentare", reporterul a încercat să-l contacteze şi pe "coordonatorul naţional", dar Călin Donca e de negăsit şi comunică doar prin intermediari. Care, previzibil, nici ei nu spun decât "poeziile învăţate". "Îmi pierd timpul cu dumneavoastră. Domnul Donca nu e anchetat de nimeni, iar noi nu avem nicio activitate suspendată", a tăiat orice discuţie Marcel Sas, organizatorul întâlnirilor de la Oradea. În fond, are partea lui de dreptate, dar numai în ce priveşte prima jumătate a afirmaţiei sale. Căci, judecând după sutele de orădeni aduşi săptămânal la întâlniri contra cost, firma lucrează cu motoarele din plin şi ar fi "păcat" ca unul din "coordonatori" să-şi piardă timpul dând explicaţii, în loc să-l folosească pentru a convinge noi fraieri. Că de aceştia nu e criză niciodată...


ILEGAL
Fără sisteme piramidale!

Conform legislaţiei în vigoare, Salve Club nu are nici măcar pe viitor şansa să facă bani legal din vânzarea asigurărilor private de sănătate. Conform Ordinului 15 din 2010 al preşedintelui CSA, "negocierea ori intermedierea de produse de asigurare prin procedee piramidale sau prin orice alte procedee similare sunt strict interzise".

De asemenea, brokerilor le este interzis să "propună unei persoane să colecteze adeziuni sau să se înscrie pe o listă, făcând-o să spere câştiguri financiare rezultate din creşterea numărului de persoane recrutate sau înscrise". Adică exact ce face Salve Club!

Citiţi pe aceeaşi temă şi: Autorităţile confirmă avertizarea BIHOREANULUI: Atenţie la escrocheriile gen Salve, cu asigurările de sănătate private!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
723 Comentarii
MInciuni
CSA nu are astfel de interdictii, dovada ca Kunden Broker un broker foarte vechi si mare vinde asigurari de multi ani si nimeni nu i interzice asta, Allianz la fel, si multi altii, nu scrieti prostii, daca habar nu aveti ce inseamna aceste afaceri. Tot incercati sa i puneti piedici bietului om sa faca si el ceva in tara asta de *. Numai strainii au voie sa faca sisteme MLM? de ce? de ce nu poate si un Roman sa faca asa ceva? nu i deloc interzis atata timp cat urmezi niste reguli cat timp inregistrezi acele asigurari, cat priveste cursurile sau prezentarile la fel, e foarte liber sa faca asta, mai ales daca are un curs de formator la baza, nu trebuie nici o autorizare CSA pentru asta, deci nu mai vorbiti aberatii, de ciuda de invidie, din politica etc. Lasati oamenii sa traiasca nu le mai puneti si voi piedici. Generali la fel au sistem mlm, iar pentru curiozitatea dv, absolut tot ce se vinde pe planeta este mlm, daca aveti cap studiati mai bine.
Postat 01 Noiembrie 2014, 10:21 de LOL
Ai platit greselile!
Vrei comenturi? Educatia financiara, pregatirea personala si profesionala nu exista in scolile din Romania. Populatia Roamaniei are nevoie sa invete sa gestioneze banii si sa inceapa afaceri cu bani putini, cum se si incep afacerile in general. Cat investeste statul Roman in dezoltarea tuturor persoanelor capabile de munca si investii??? Ce investie ai facut tu? Ai invatat pe careva sa iseze? Sa faca un plan si sa l duca la bun sfarsit si cum? Salve Club nu a fost teapa. Nu a mai avut loc reforma sanatatii, si asta pentru ca s a ajuns la nivel pe care nici nu l banuiesti, la concluzia ca nu e bine pentru tara sa se faca o reforma in sistemul sanitar, si in continuare salariatii din spitale sunt platiti in general cu spagi, nu cu salariile de la stat, si cat s a ridicat in ultimii doi ani nivelul de promptitudine si siguranta in spitalele din tara? Daca ajungi pe acolo??? Hmmm... Tu ! Nu doar ca ai bagat in mintile tinerilor indoieli si nu adevar( specifica acum dupa 2 ani cca, de ce nu a mai avut loc reforma in sistemul sanitar si care sun avantajele actualului sistem), astfel teama lor de a evolua si investi sa fie mia mica decat acum 2 ani chiar. Cum crezi tu ca va creste nive
Postat 03 Aprilie 2014, 22:48 de Tiberiu
Unde sunteți bogaților?
Suntem în luna mai a anului de grație 2013. Ultimul comentariu al unui înfocat pro Salve a fost pe 16.10.2012. Presupun că toți acești „afaceriști” care m-au contestat sunt prea plini de bani acum ca să se mai obosească să lase comentarii. Este clar că nu am avut dreptate nici eu și nici cei pe care nu îi cunosc dar care mi-au susținut punctul de vedere. :)
Postat 26 Mai 2013, 14:16 de V.I.
TEAPA SALVE
Salve Club = TEAPA!
Postat 21 Decembrie 2012, 17:48 de Calin
Vomitaturi zici?
Cocosel, te mananca in scorbura? Te gadila testosteronul in talpi si nu stii cum sa te scarpini? Crezi ca ai pintenii suficient de lungi incat sa iti permiti macar sa mi te adresezi? In fata mea cand deschizi gura ti se poate intampla un singur lucru... Esti sigur ca vrei? Nu mai bine te duci tu sa spargi niste cosuri in oglinda sau sa spargi niste seminte la vreo scara de bloc...si iti pastrezi aripile pe langa tine? Daca tot vrei sa te scufunzi pana la gat, stii macar in ce te bagi? Te interesezi si tu asa un pic pe cine faci vomitatura? Nu de alta, dar in vreo una din zile, cand umbli tu linistit asa, cu creasta facuta cu gel, ciugulind graunte de pe jos, daca nu esti atent pe unde mergi, risti sa musti din vreun stalp pe care, absolut intamplator scrie numele meu. Tre sa stii ca am un caracter mai dificil si ma semnez peste tot pe unde trec - ce sa-i faci, nu ma pot abtine. Daca nu pricepi, nu iti fa griji. Zi-mi pe unde iti faci veacul si daca vrei, iti trimit un "traducator autorizat" sa te lamureasca. Fac eu cinste!
Postat 17 Octombrie 2012, 02:22 de Andrei
bravo ZF si CAPITAL
da, jurnalistii de la ZF si Capital au citit aberatiile unui talambel de om angajat la un ziar mediocru ... si pt ca orice padure are uscaturile ei; si din dorinta unui articol exploziv. L-a editat !!! Eroarea nu putea fi mentinuta la numele si prestigiul si brandul pe care il au in spate acele 2 mari ziare din Ro. Insa acesta fituica poate sa scrie orice ... unde sa se angajeze nenea jurnalist crescut si scolit "pe dupa bloGuri". O fituica mediocra cu un articol de 2 lei ... adevarul e ca ... asa au reusit si ei sa fie auziti si cititi intr-un numar nesperat de mare. Da si ce-i asteaptaaaa. Adevaratilor jurnalisti ai ZF si CAPITAL : un proces pentru calomnie ???
Postat 16 Octombrie 2012, 17:19 de Anda
rusineooo ZS si CAPITAL sunt branduri !!! Nu ca voi niste flamanzi desculti !
nu va mai trece mult si in locul fitzuicii voastre poate va fi un Mic.ro ... nu cred ca aveti un spatiu mai mare. Aaaa. nici mic.ro nu mai exista? :))) Vedeti dragilor ... poate o sa apara o firma care sa aiba pe ea branduit logo-ul Salve si voi nu aveti cardul. Faceti o cheta pana la ... pana la salariu si achizitionati SALVE CARD!!! Auzi la el ... bai cocosel, jurnalisrtii de la ZF sau Capital ... sunt jurnalisti ... nu vomitaturi ca voi. Daca ei la calibrul lor scriu neadevaruri ... voi o biata garsoniera numita redactie, ce sunteti voi, un brand? :))) Saracilorrrr ... cand ati luat ultima data salariul? Si cat ati postat sa aveti si voi oleaca audienta .. se numeste rating, doar ca voi nici macar nu stiti ce e BRAT ... Va bagati doar in seama si ii acuzati pe jurnalistii ZF sau Capital
Postat 16 Octombrie 2012, 17:11 de Saguna Marius
Salve!
Bine ca mai exista oameni care stiu ce este Salve cu adevarat si nu se lasa intimidati de mitocaniile spuse de unii doar din frustrare. Salve prospera pe zi ce trece si asta enerveaza la culme pe cei care se ascund sub porecle. Nu ati luat destui bani de la noi? Asta este pentru ca nu ati muncit mult cu o facem unii din noi si nu ati crezut in forta Salve. A...si inca ceva, nu e mai mult decat penibil ca mai multe persoane sa vorbesca de cum s-au lasat tzepuite? Pentru ca intr-un fel doar cei cu doi neuroni se lasa fraieriti. Nu mai puneti Salve ca si scuza la esecul vostru!
Postat 10 Octombrie 2012, 12:33 de sanda
sa fim sinceri,realitatea este asta
cam multi prosti in lumea asta,persoanele de fata se exclud,sunt vreo 10 firme in romania care s-au nascut peste noapte sa faca inscrieri pt reforma sanatatii,care nu vine nu din cauza zecilor de firme care astepta momentul ci din cauza oamenilor pe care noi i-am ales,o lege trebuie lungita,mancata, bauta,chefuita,sampanii ,femei si in final lege,asa e in romania,unii vad ca vorbesc numai de salve,dar din cate stiu eu salve este de 15 ani in lumea investitiilor si finantelor,poate ati observat ca niciunul din salve nu enumera cele 10 firme care fac inscrieri:alpha,balcan,american economy,astra,mbi,kunden broken,....seminarii la tot coltul,a doar salve tepuieste,normal,cei mari trebuie rasturnati sa ramana si aia mici de peste noapte,doar ca am observat un singur lucru,salve nu face inscrieri pt reforma sanatatii,nu promite reforma sanatatii in niciunul din seminarii si proiecte,am auzit ca doar aminteste ca este o mare oportunitate si daca este cazul se vor licentia si ei,fiind multi ai doresc rapid multe case private de sanatate,logic,...am 1000 de paini si expira in 2 zile,oare cu cine negociez sa scap de ele urgent,cu salve care are 120 de mii de oameni sau cu xxx care are 20 ?
Postat 09 Octombrie 2012, 10:05 de giurgiu
...
Sunteti cu MAREA SI CU SAREA, dar intrati la Generali si AVIVA si intrebati de politele facute din burta, de eschrocheria cu asig de viata si numai vorbim de reforma locuintelor. iar un ESEC si evident TEAPA, ca TAXELE de inscriere nu au fost inapoiati la oameni!
Postat 09 Octombrie 2012, 07:02 de CALUDIU
...
Multumim Andrei Sandu, "jurnalist NON NAME" platit de Donca. sau cum se explica ca alti jurnalisti (capital, ZF, etc), care au publicat articole ADEVARATE si peste o luna, maxim 2 s-au mintit si au publicat ARTICOLE la COMANDA SALVE???? Masoni peste tot, lingai peste tot, tepari peste tot. Adevarul ramane ADEVAR! Salve a mai nenoricit oameni care nu jucau cum vroia MARELE CONDUCATOR PETER K. (K nu de la Kristofovich ci de la KURVAR ) UNDE E REFORMA PROMISA????????BIHOREANUL e de vina ca nu este si nici nu va fi?
Postat 09 Octombrie 2012, 06:59 de CALUDIU
ti-ai tras salve de tun in propria valiza pana a luat foc
Asa cum spuneam in comentariul anterior, in spatele a 9 din 10 articole defaimatoare exista un fost colaborator sau un concurent. Absolut intamplator, fara sa caut, am dat peste binevoitorul nostru... Recunoasteti articolul? De data asta vine la pachet cu numele unei institutii... cu profil financiar: %C4%83-3997505.S.83929972 Asa ca prietene jurnalist bihorean...acum, demascat in fata tuturor, poate ar trebui sa te faci mic mic de tot, sa lasi jos pixul si sa iei lopata, caramida, sacul cu ciment sau orice alt instrument din alt domeniu pentru ca in presa e clar ca nu ai ce cauta! Fie-ti literele usoare ! :))) MYTH BUSTED!
Postat 04 Octombrie 2012, 20:29 de Andrei Sandu
Salve de jurnalisti crescuti si scoliti "pe dupa bloGuri"
Prietene autor...mai ai un pic si ii scoti vinovati pe cei de la Salve Club si de atentatele de la 11 septembrie. Lucrez cu advertoriale de cand ma stiu si articolul tau este evident scris la comanda. De ce spun asta? Simplu: - Nu mentionezi nici macar pe fuga despre alte companii din Romania, de ca si cand SALVE CLUB, legal sau nu, ar detine monopolul. Nu faci nici un fel de analiza comparativa cu date si cifre din care sa reiasa ca esti impartial. - Din atitudine ti se citeste implicarea personala (a ta sau a celui care te-a pus / platit sa scrii) - Prezinti tot felul de informatii fara sa aduci nici un fel de probe, dar pe care noi cititorii ar trebui sa le luam de bune. Cand vine vorba de articole negative defaimatoare, exista 3 tipuri de autori: - Autori FOARTE BUNI - care incep intr-o nota neutra, apoi te manipuleaza si te transfera in registrul negativ fara sa iti dai seama...si la final alegi sa nu cumperi nimic in veci de la firma respectiva. Astfel de autori pot distruge in 10 minute un brand creat in ani de zile, cu munca a sute de oameni. - Autori DESTUL DE BUNI - care desi nu gasesc nimic pozitiv sau neutru cu care sa inceapa, incearca totusi sa para cat decat echidistanti in procesul de denigrare. - Si mai exista CEI CA TINE care pun toate tunurile pe o firma, legandu-se de toate zvonurile pe care le aud in stanga si in dreapta, vorbele de la prieteni si cunoscuti, notele mici de la scoala ale patronului sau liniutele pe care le dadea cu baietii prin cartier la 18 ani. Pe mine personal ma lasa rece seriozitatea celor de la SALVE CLUB.Si daca exista unii dispusi sa plateasca 65 de lei pe seminarii motivationale, doar pentru a li se spune cat de buni manageri pot deveni...poate ca asta isi doresc sa auda. O vizita la psiholog costa intre 100 si 150 lei. Te-ai gandit ca poate economisesc niste bani in felul asta? Si trecand peste toate astea, as vrea chiar sa fac efortul de a crede...macar cate ceva din tot ceea ce ai scris. Poate o parte dintre sursele tale sunt bine intentionate si ti-au pasat informatii corecte. Ai si niste dovezi...ceva...orice care sa sustina spusele tale? Nu de alta dar maine ma apuc sa scriu si eu ca am fost cu Mos Craciun la o bauta si dupa cateva beri a inceput sa imi povesteasca despre cat de c**va este Zana Maseluta. Pentru restul cititorilor...cand intalniti astfel de autori inversunati, in 9 din 10 cazuri sunt ori fosti colaboratori care nu s-au tinut de treaba (ei sau altcineva din cercul lor), ori sunt platiti de concurenta intr-o forma sau alta...si la ce batalii se dau pe piata asta, nu e greu de imaginat. Deschideti bine ochii, eliberati-va mintea de idei preconcepute si credeti doar ceea ce vedeti sau doar ceea ce puteti experimenta! Altfel veti trai mereu cu frica de a va implica in orice activitate...care sa va aduca un trai mai bun doar pentru ca ati auzit undeva ca e teapa.
Postat 30 Septembrie 2012, 22:27 de Andrei Sandu
felicitari SALVE !!!
The world`s largest salad EXPOROM Romania - 19,05 tons, 23 September 2012 ?v=-tg_HvDqr8A&feature=player_embedded ... vedeti ce spune reprezentanta GUINNESS la final :))) - SALVE CLUB !!!! Salve a mai adus o certificare Romaniei FELICITARI !!!
Postat 27 Septembrie 2012, 01:06 de record mondial
salve cred ca va scrie pe toate firmele din romania in viitorul apropiat
in toate sistemele mlm nu ai cum sa castigi dupa a 10 treapta fara sa faci nimic,nu ai cum sa inscri in sistem carnat si sa castige fiecare,atunci cat ar trebui sa coste produsul daca toti 10 castiga,deci e ceva normal,eu aduc pe unu si el aduce pe altul adica pe 2,iar 2 aduce pe 3,si 3 aduce pe 4 si tot asa pana la 10,iar 10 face vinzare de produs,nu are cum sa castige toti 10 din acel produs in nici-o afacere mlm din romania sau din alta tara,e normal,ascultati sfatul liderilor care va invata sistemele mlm si va veti schimba viata in toate firmele existente daca faceti conform planului de marketing,oricare ar fi ,nu conteaza ce vinde,daca va echilibrati echipele veti castiga miliarde in timp scurt,va urez succes tuturor,nu mai aruncati cu noroi daca nu va pricepeti,mai bine investiti in autoinstruire,in sisteme de dezvoltare personala,la salve puteti face acest lucru
Postat 26 Septembrie 2012, 19:44 de giurgiu
salve cred ca va scrie pe toate firmele din romania in viitorul apropiat
nu stiu ce au unii cu salve dar eu cred ca in urmatorul interval de timp va scrie salve pe toate firmele din romania,de ce zic asta pt ca unii nu stiu exact ce este salve,dupa cum va d eu pot sa spun ca este cea mai mare forta de vanzare din lume,a si demonstrat asta in timp de 6 luni a inregistrat peste 120 miii de oameni,a mai demonstart odata in cartea recordurilor in 23 sept 2012,acesti oameni pot fi numiti voluntari,sunt oameni ca si noi,poate frati de-ai nostrii,copii de-ai nostrii,eu daca mi-as deschide o mare firma in primul rans as suna la salve,deci daca vreau sa vand ceva caut cea mai mare forta de vanzare si unde sa sun decat la salve,dau de lucru oamenilor,simplu,cine nu intelege,sincer ori e prost ori nu a inteles sistemele mlm,cine plange pe aici sunt oameni care s-au crezut destepti,care s-au inscris in salve si au asteptat crezand ca vor face bani asteptand,fara sa faca inscrieri mai departe conform contractului semnat,unii plang pt ca au multi oameni in reteaua lui dar nu au castigat mai nimic,oare de ce,pt ca nu au inteles sistemul,degeaba ai multi daca nu i-ai echilibrat,banii i-a castigat cel care are o echipa echilibrata,asa e in toate sistemele din romania
Postat 26 Septembrie 2012, 19:35 de giurgiu
Record Mondial marca SALVE CLUB
... pe diploma de omologare a recordului scrie: GUINNESS WORLD RECORD - CERTIFICATE - The largest salad was achieved by Kaufland and Salve Club (Romania) at the Exporom Exhibition Center in Pantelimon Bucharest, Romania on 23 September 2012 ...
Postat 26 Septembrie 2012, 12:08 de Janos
MARE FRATE MARE
WOW :)))) Mda, ati avut nevoie de RECLAMA, insa pe site-ul Kaufland nimic dspre SALVE sau ca este PARTENER PRINCIPAL SALVE. mai, mai. chiar ca faceti lucruri MARI, mai ales MINCIUNI MARI. Oricine putea participa, chiar si compania noastra, insa nu facem mare tam-tam ca suntem partener principal, etc. Minicuni Mari, o sa ajungeti in cartea RECORDURILE :))) la sectiunea MINCIUNI SI TEPE :))))) Na, mai vizitati dragi prieteni si site-ul Kaufland, poate saraci au uitat sa va noteze si pe voi acolo :)))
Postat 26 Septembrie 2012, 10:16 de Cosmin...
SALVE chiar face LUCRURILE MARI
WOW ... pe diploma de omologare a recordului scrie: GUINNESS WORLD RECORD - CERTIFICATE - The largest salad was achieved by Kaufland and Salve Club (Romania) at the Exporom Exhibition Center in Pantelimon Bucharest, Romania on 23 September 2012 .... WOW, se pare ca oamenii astia chiar le FAC MARI ... LUCRURI MARI !!!
Postat 25 Septembrie 2012, 21:49 de Janos
Record Mondial marca SALVE CLUB
19050 kg - recordul mondial omologat pentru CEA MAI MARE SALATA DIN LUME, 23.09.2012. Concursuri, vedete, peste 1000 de voluntari, transmisii online pe media. Sponsor KAUFLAND Romania, Partener Principal SALVE CLUB ... felicitari
Postat 25 Septembrie 2012, 10:51 de MARGARETA
Trezirea!!!
Incredibil! Citesc comentariile si-mi imaginez un show din platoul OTV, unde toata lumea se cearta cu toata lumea si se injura pe degeaba. Nu stiu care-i faza cu toate aburelile astea? Suntem inca o tara libera in care orice afacere are sansa sa se dezvolte, ce-i drept prin metode legale.La fel si cu noi romanii, suntem liberi sa luam decizii, sa ne informam., atunci unde-i buba? Daca Salve are un produs si vrea sa aiba oameni care sa-l vanda, de ce nu? Oamenii aia care merg la prezentari nu-s luati cu forta, nu li se taie ratia la internet, asa ca pot sa se informeze si dupa sa hotarasca daca merg cu Salve sau nu. Si inca o chestie, in orice treaba exista oameni multumiti si oameni nemultumi, nu-i poti multumi pe toti pentru ca atunci chiar ar fi ciudata treaba. SI la Salve e la fel. Oamenilor in timp ce voi va certati aici, altii mor in Africa! Treziti-va la realitatea comuna, nu a fiecaruia! Lasati Salve in pace! Asumati-va consecintele pentru deciziile pe care le-ati luat!
Postat 19 Septembrie 2012, 11:39 de george
TEAPA SALVE CLUB
salve club este o mare teapa! Atentie la maxim!!
Postat 18 Septembrie 2012, 12:15 de Florin
te invit in echipa mea in SALVE!
Mihai de la Oradea, citesc povestile unor persoane care spun realitatile lor, citesc si realitatea ta deprinsa parca dintr-o zgarietura de banda. Fac o analiza si imi dau seama ca esti un biet postac in prag de pensionare :). Am decis sa cumpar cardul ... nu vrei sa vii in echipa mea? Sigur avem prieteni care se duc la oamenii astia care FAC LUCRURILE SA SE INTAMPLE, sigur ai vrea si tu REDUCERI PE LOC!!
Postat 15 Septembrie 2012, 16:14 de Maria
povesti de adormit copii
cam asa sta treaba mai Mihai din Oradea ... povesti de adormit copii !!! Daca ai lucra intr-o firma cu potential sigur aveai o structura f mare; sigur TE URMAU OAMENII PACALITI DE SALVE :))), sigur ne aratai exemple vizibile din experientele tale - un facebook, cate competitii interesante castigate de tine, ceva oameni care au pornit langa tine si au cunoscut succesul. Da tu un biet postac informat cu ajutorul telefonului fara fir incerci sa arati lumi viata privita cu ochii tai anonimi. Daca tot ai fost varf in SALVE pe unde ai mers cu firma asta - ca au tot dat si tot dau competitii? ,,, si tu cautati cateva idei care sa scoala in evidenta cateva carente. Sau esti acelasi reporter travestit in postac???
Postat 15 Septembrie 2012, 16:10 de toti k unu
povesti de adormit copii
Toate companiile au un cost de inregistrare, iar cele care nu au un cost iti impun un targhet si sigur te gasesti in situatia de a face o asigurare in familie, fortat :) - Salve - vinde la 67 lei un suport de instruire ONLINE si ofera gratuit un card cu reduceri la peste 1600 de parteneri medicali. In curand vor extinde si domeniile de activitate unde cei care detin cardul vor beneficia de reduceri PE LOC! - MBI - vinde un pasaport care nu te ajuta la nimic = pret 120 lei; - KundenBroker - taxa de inscriere - 100 euro si targhet asigurari de viata; - Balkan Smart - a copiat ideia de card, taxa 67 lei da nu au parteneriate - si alte companii traditionale de asigurari pregatesc echipele pentru reforma sanatatii si au copiat si ei ideia de card si desi nu presupune un cost la inscriere - targhetul lunar nu te va face f usor sa devii UM si sa ai posibilitatea unei constructii din echipa.
Postat 15 Septembrie 2012, 16:02 de toti k unu
tu esti: Fernando de la CarasSeverin ?
bravo mai Mihai ... :) asa cu ceva date culese de pe siteuri toti putem fi postaci. Date frate, date! Tu ramai un biet anonim in timp ce oameni care nu au fost niciodata in Salve dau acum lectii de castig, au revenit acasa si oile ratacite: Pestritu, Branzei, Tompos, s.a. ... Oamenii astia si-au incercat norocul prin alte companii ca si tine ... daca e asa cum spui tu de ce oamenii astia pot sta cu FACTURILE PE MASA cu telefoanele la vedere, cu experiente si castiguri si acum alaturi de alti oameni care nu au testat si gustat experienta de care tu spui. Da asa e, a fost data afara Septimiu Maier ... sau te asteptai sa fie tinut sa iasa la pensie, desi afacerea Salve ajunsase sa o conduca de la agenta lui din Tg Mures. Pune cartile pe fata omule ... nu vorbi in anonimat ... sunt Fernando de la CarasSeverin si parca mi-am luat teapa de la Salve :) :))) Acte, telefoane ... cine naiba sa te ameninte pe tine cu moartea. Ori tu traiesti in vestul salbatic? :)))
Postat 14 Septembrie 2012, 20:12 de bah esti nebun?
echipa BIHOREANUL
În 23 septembrie 2012, în cel mai nou şi modern complex expoziţional din România – EXPOROM - peste 1000 de VOLUNTARI, alături de maeştri bucătari şi de pasionaţi ai artei culinare, vor umple un vas imens cu 20 de tone de salată vegetariană. ... VINO sa pregatim impreuna cea mai mare salata din lume!!! Înscrie-te pe www.exporom.ro/salatarecord/ Sa fii amenintat cu moartea, ce gluma frumoasa ... MIHAI si mai cum, un nr de telefon sa te urmam pe tine liderul respectat din compania aia respectat in care faci acum tu asigurari de viata!?! Hai mah ... tu crezi?
Postat 14 Septembrie 2012, 20:05 de echipa BIHOREANUL
Experienta adevarata
FOST MANAGER SALVE: am lucrat cu salve inca din 2007, cand a intrat pentru REFORMA PENSIILOR sub forma de SALVE CLUB SRL. am devenit manager in scurt timp cu recrutari. TOTUL la inceput a fost fain. INSA.... in 2008 martie SALVE CLUB dispare, lasand in spate datorii catre peste 6.000 de agenti!!!! nu sunt contactabili, nu raspund la mailuri, biroul din ORADEA (SEDIUL CENTRAL) inchis. In iunie se muta la BUCURESTI si infinteaza SALVE FINANCE pe PENSII PRIVATE FACULTATIVE SI ASIGURARI DE VIATA. in SEPT incepe marea lucru, recrutari, structuri, un sistem NOU de mlm. Intre SEPT si FEB se incheie mii de polite, cu SEMNATURI FALSE. Se depune doar prima rata si se incaseaza comision pe INTREG!!! FARUDA la sacara larga. ATUNCI peste 7 miliarde lei vechi la GENERALI! Generali refuza colaborarea pana la recuperarea datorilor, asa ca SALVE incheie perteneriat cu AVIVA. MARTIE - IUNIE aceas JOC. FRAUDA, SEMNATURI FALSE, POLITE inclusiv pentru oameni decedati!!! In 2009 Sept SALVE cam dispare. la FEL ca in 2008 dupa reforma. Revine in 2010 cu marea REFORMA LOCATIVA. Iar sistem PIRAMIDAL, TAXA DE INSCRIERE si PROMISIUNI in PREZENTARI ca devii bogat. ESEC TOTAL! COmisioane promise mai mari decat primele incasate de companiile de asigurari!!! SALVE DISPARE, se ridica licenta pt asigurari si are interdicitie TEMPORARA (pana in ziua de azi e valabil) ca sa mai activeze in asigurari. in 2011 REVINE, cu MARELE CEO CALIN DONCA (SEPTIMIU MAIER numai exista) si vin iar promisiuni, taxe de inscriere si sistem piramidal. REFORMA NU!!! In Ianuarie, vazand ca nimic din promiuni nu sa adevarat, se schimba strategia si scoata pe piata un CARD, pe care odata s-a promis si in 2007, dar nimic! Cardul, plasticul are o valoare 0, dar ei bine mercy VAND cu 120 RON, adica a transformat TAXA de INSCRIERE in PRET DE CARD!!!! Chiar asa de dusi sunteti???? Meritati SOARTA!!! Noi nu suntem FRUSTRATI, doar am vrea sa primim si noi BANi din reforma de Pensii, cele care nu a fost platite si taxele de inscriere, pentru care nimeni nu ia nici o o raspundere in ziua de azi. Astia sunt niste oameni, saraci, fara succes si educatie, care pe niste PROSTI duc de nas! Am fost amenintat chiar cu MOARTEA daca voi spune ce a fost in SALVE, cu TEPELE, etc! Va recomand un FILM: BOOILER ROOM (2000). Poate va dati seama despre ce vorbim, noi, care in ochii vostri suntem.... stiti voi. Si in ziua de AZI suntem OAMENI, persoane care au o viata perfect si RECUNOASTERE dupa munca noastra, lucrand in domeniul FINANCIAR!!! Nu aveti cum sa va comparati cu noi, niste.... Na pa, si lasati pe jurnalisti, ei fac treaba! Si sa mancati salata, doar ca sunteti niste CAPRE cu TAP-ul de DONCA!
Postat 14 Septembrie 2012, 10:15 de Mihai din Oradea
bravo SALVE!
felicitari oamenilor din SALVE ... acum imi dau seama ca sunteti o adevarata forta. Regret ca am ascultat informatii obscure si am plecat urechea la ziaristi mediocrii si postaci frustrati de propriile insuccese. In luna mai mi-a oferit oportunitatea Salve unu Bucica din Bucuresti, da am citit articolul asta, am crezut in valoarea jurnalistica a articolului si l-am refuzat desi omu se vedea ca stie ce spune :( . Am inteles ca are o echipa extrem de mare acum. Rusine de articol!!!
Postat 13 Septembrie 2012, 23:53 de Marta
echipa BIHOREANUL
INSCRIE-TE in ECHIPA BIHOREANUL pentru 23.09 cand SALVE face cea mai mare salata din lume. Sa auda toata luma ce gospodari suntem noi BIHORENII !!!
Postat 13 Septembrie 2012, 09:44 de echipa BIHOREANUL
Cea mai mare salata din lume!
În 23 septembrie 2012, în cel mai nou şi modern complex expoziţional din România – EXPOROM - peste 1000 de VOLUNTARI, alături de maeştri bucătari şi de pasionaţi ai artei culinare, vor umple un vas imens cu 20 de tone de salată vegetariană. ... VINO sa pregatim impreuna cea mai mare salata din lume!!! Înscrie-te pe www.exporom.ro/salatarecord/
Postat 13 Septembrie 2012, 09:42 de echipa BIHOREANUL
Cea mai mare salata din lume!
se pare ca voua de la Bihoreanu nu va place cand se spun lucruri pozitive despre SALVE si cenzurati :))). Salve impreuna cu Kaufland fac un proiect de Cartea Recordurilor ... e simplu OCHII PE TV, un search pe google, facebook, s.a.! Va asteptam sa va inscrieri si voi voluntari. VINO ALATURI DE NOI!
Postat 13 Septembrie 2012, 09:39 de SALATA RECORD!
Asigurarea
http://studiueconomic.blogspot.ro/2012/09/asigurari-de-viata.html
Postat 09 Septembrie 2012, 03:24 de Studiosul
pro Salve documentat, contra Salve banal
chiar nu e unu capabil aici sa spuna: SUNT GIGEL si asta e pacaleala!?! Cei care atacati - chiar sunteti doar purtatori de cancanuri nefondate. Am alocat ceva timp sa fac o analiza a comentariilor ... am vazut e tipuri de postaci: oamenii care ataca prin a mintit, e hot, e teapa ... atat! si OAMENI CARE SPUN CINE SUNT SI CE AU FACUT SAU CE FAC! Inteleg dezbaterea ... insa :) unde e fondul la voi cei care aduceti acuze ca si acest articol plin de banal. Hai GIGEL cel care te plangi, te vaiti - arata ce ai facut, ce faci si de ce traiesti o frustrare? Oare nu mai ai loc pe pamant de oamenii astia?
Postat 29 August 2012, 19:09 de Ionescu Albert
Salve club
Calin D. și-a mințit tot
Postat 24 August 2012, 13:56 de Jan
competitie SALVE: seminarul lui RANDY GAGE - din PRAGA
luna de luna colaboratorii care fac cele mai frumoase productii merg la invitatia companiei in locuri frumoase, beneficiaza de traininguri bune, cunosc oameni noi si deosebiti, traiesc intr-un fel. De fiecare data apar oameni noi in competitii. In luna Septembrie SALVE va trimite GRATUIT cei mai buni 5 colaboratori la seminarul lui RANDY GAGE - din PRAGA. Oare cate companii isi pregatesc oamenii luna de luna, isi rasplatesc oamenii luna de luna si ii fac sa se simta apreciati? Cate? Sunt sigur ca mai sunt, da cate? Noi stam sa punem obiectii, sa ne jucam cu cuvinte. Oamenii astia merita aplaudati ca incearca sa traiasca intr-un fel. Toti avem sansa asta. De 3 saptamani m-am inscris in SALVE :), am cunoscut un lider foarte bun din Bucuresti
Postat 23 August 2012, 10:21 de Anghel
o sa purtati cu drag in portofele SALVE CARD
Claudiu :) citesc povestile unor persoane care spun realitatile lor, citesc si realitatea ta deprinsa parca dintr-o zgarietura de banda. Fac o analiza si imi dau seama ca esti un biet postac in prag de pensionare :). Am decis sa cumpar cardul ... nu vrei sa vii in echipa mea? Sigur avem prieteni care se duc la oamenii astia care FAC LUCRURILE SA SE INTAMPLE!!
Postat 23 August 2012, 00:57 de maria
SALVE!!!
PETER KRISTOFOVIC, CALIN DONCA, RAJKO KUZMANOVICI, BIIL PIEINIES, LIDIA BOJE - specialist de calibru mondial pe probleme de nutritie, super trainerii companiei Salve! Salve are 105 lideri - FORMATORI - autorizati de Min Invatamantului si Min. Muncii. Salve a platit in retea toate comisioanele pentru recrutare BILUNAR. Celor care plang pe aici ii indrum sa citeasca articolul din CAPITAL aparut acum aproximativ 2 saptamani despre Salve. Incapabili care nu reusesc sa-si gaseasca drumul si sunt afundati in datorii si rate. SALVE inainte de toate reprezinta UN STIL DE VIATA, unu frumos, curat, bazat pe competitie si stil Va astept sa cunoasteti oameni deosebiti din toate paturile sociale. FA SI TU DIFERENTA!!!
Postat 23 August 2012, 00:50 de Janos
E loc pe pamant pentru toti
in iarna acesta cei mai buni 20 de colaboratori SALVE au fost invitati in Slovacia in inima companiei. Sunt oameni pe care nimeni nu ii poate vorbi de rau, oameni care fac lucruri interesante. Stiti ce au ei diferit? Un stil de viata dupa care multi tanjesc insa nu multi sunt capabili sa il aiba. Decat sa va atacati si jigniti pe aici, cautati toti oportunitatea care se muleaza pe profilul vostru. Cine e mai important cel care spune BRAVO SALVE sau cel care huleste firma asta si oamenii ei? E loc pe pamant pentru toti! Gasiti propriile vostre proiecte si sigur se vor gasi persoane sa va urmeze daca aveti viziune. SALVE!!
Postat 23 August 2012, 00:47 de Luca
o sa purtati cu drag in portofele SALVE CARD
beneficiez de o super reducere la cea mai mare sala de fitness din Romania doar pentru ca detin SALVE CARD :) Va astept sa va alaturati acestui proiect in care nu am crezut nici eu initial. Vi-l recomand cu drag!
Postat 22 August 2012, 20:03 de Maria
CAPITAL
Acest articol era comandata pentru BANI si nu in ultimul rand, dupa amenintarile al TRUST-ul SALVE GROUP. Mare atentie, un ziar care se speria de un nemernic ca asta, nu putem numi doar GUNOI! Peter K. (Peter Kurvarul)
Postat 22 August 2012, 18:36 de CALUDIU
"Slovacul care a “vândut” un sfert de milion de pensii în România" - citeste in CAPITAL
corect Janos ... se vede din post ca omu e angajat la ziarul asta pentru ca nici nu se posteaza un comentariu iar el a si venit cu feed back. Deasemenea, singur a declarat cum spui si tu ca "ziarul are nevoie de bani sa nu dea faliment" - intelegem ca nevoia de a supravietui pentru ei da si deschiderea pentru articole sau comentarii mizerabile. DONCA - un proces serios de calomnie!!! Poate asa vor ajunge si ei sa-si dea seama ca la baza sunt lautari, nu jurnalisti. Cum ii acuza pe cei de la CAPITAL care au un mare brand elvetian in spate "trustul RINGIER" ca iau bani in timp ce ziarul lor reprezinta adevarul. E adevarat ca orice padure are uscaturile ei asa si cei de la Capital prin incepatori mai arunca si ei in piata articole banale copiate de pe la ziare neica nimeni. Insa un brand de calibrul RINGIER nu isi permite sa mentina acuze mincinoase!!!
Postat 22 August 2012, 16:13 de bravo CAPITAL!!!
consulta un reprezentant Salve si achizitioneaza SalveCard cu valabilitate pe viata
Da e adevarat ca si Capital au avut un articol nefondat scris de un baietel dezinformat. Daca ar fi existat probe care sa incrimineze aceasta companie fii sigur nu venea CAPITAL cu un articol PRO. Fii sigur ca existau si alte ziare ... cred ca voi ati fi respirat usurati ... care sa arate lumii putoarea. Neavand baza cei de la CAPITAL au venit cu un articol EXCLUSIV "Slovacul care a “vândut” un sfert de milion de pensii în România". CITESTE SI TU nu ramane in mediocritate desi ar trebui sa ai calitate ca jurnalist :) Tu traiesti primind salariul mizer in urma unor reactii la reactiile oamenilor, te intelegem Claudiu (sau cum te numesti tu real): intelegem si ce spui tu: "Evident, fiecare ziar are nevoie de bani sa nu dea faliment". Te intelegem, daca fituica la care lucrezi da faliment :) ai o problema!! Asa ca fii promt - da comuri la comuri, asa aduca si fituica ta vizualizare, trece luna, obtii salariul = deci traiesti !!!
Postat 22 August 2012, 16:02 de janos
CAPITAL
capital. ro/detalii-articole/stiri/incredibil-adibas-si-pavasonic-in-lumea-medicala-si-financiara-piramidalii-de-la-salve-au-la. html (copiati si dupa puncte stergeti spatiul)
Postat 22 August 2012, 13:42 de CALUDIU
cititi articole cu fond in Capital :). Super afacerea SALVE!!!
de unde scrii mai Claudiu, din redactie? Esti acolo sa raspunzi cu promtitudine la ce feed back dau oamenii care va mai citesc? Un ziar sub orice critica cum il numesti tu pe CAPITAL e auditat BRAT (stii ce inseamna?). Si in plus, parca il si vad pe Basescu cum umbla cu poseta cu bani sa plateasca la Capital articole pentru o companie pe care mai mult ca sigur nu o stie. Atunci ma bucur ca v-am gasit si eu, ca formatori de opinie corecta si echidistanta. Cred insa ca daca se indreptau cu bani catre voi cei din Salve va vindeti cu calculatoare cu tot. De ce nu aduci tu, ziaristule postac care reprezinti o fituica probe care incrimineaza cele spuse? Iti garantez ca daca ai avea ai rasufla usurat, asa ...e cam delicata situatia ta
Postat 22 August 2012, 13:23 de bravo CAPITAL!!!
...
:))) tare, dupa ce a aparut in Bihoreanul, Capital a scos si ei un articol tot la fel. Mai cautati un pic. Evident, fiecare ziar are nevoie de bani sa nu dea faliment, Capital fiind un ziar sub orice critica, scrie la comanda Basescu si la bani. A platit Salve la greu :))
Postat 22 August 2012, 13:12 de CALUDIU
cititi articole cu fond in Capital :). Super afacerea SALVE!!!
cititi si voi ce scrie CAPITAL cel mai renumit ziar economic despre SALVE, despre Peter Kristofovic - NU FITI PLANTE :). Chiar nu va ganditi cum a aparut un articol de acest calibru doar intr-o fituica judeteana? S-au inchis ziare de calibru precum: Ziarul Financiar, Gandul, Cancan, s.a.... se mai tipareste acesta fituica, sau e doar pe online pt postaci? Oare ce suma va cere Donca intr-un proces pentru acesta calomnie ordinara. Eu v-as lua si biberonul de la gura copilului :)
Postat 22 August 2012, 13:12 de bravo CAPITAL!!!
salve club = teapa
salve club este o mare teapa, si ilegal!
Postat 14 August 2012, 14:43 de Marinel
felicitari pentru frumos START SALVE!!!
PETER KRISTOFOVIC, CALIN DONCA, RAJKO KUZMANOVICI, BIIL PIEINIES, LIDIA BOJE - super trainerii companiei Salve! Salve are 105 lideri - FORMATORI - autorizati de Min Invatamantului si Min. Muncii. Salve a platit in retea toate comisioanele pentru recrutare BILUNAR. Celor care plang pe aici ii indrum sa citeasca articolul din CAPITAL aparut acum aproximativ 1 luna despre Salve. SALVE inainte de toate reprezinta UN STIL DE VIATA, unu frumos, curat, bazat pe competitie si stil. Va astept sa cunoasteti oameni deosebiti din toate paturile sociale. Vitejilor, postacilor, curajosilor, frustratilor - va oferim loc in fata la urmatoarele noastre prezentari Prietenii, membrii din familia voastra au intrat sau vor intra in Salve iar voi va omorati timpul cu frustrarile unor oameni fara orizont ... Inscrieti-va in SALVE, poate o sa aveti si voi sansa sa invatati cum sa conduce o echipa, sa sperati la un stil de viata si in cele din urma, de ce nu, sa castigati si bani. Cu sau fara mine, cu sau fara voi ... SALVE face lucrurile sa se intample. Nu te frustreaza sa vezi ca ramai de FAZAN in timp ce cei din jurul tau se implica?
Postat 22 Iulie 2012, 18:21 de Gina
pentru toti cei care FAC IN SUPER AFACEREA SALVE!!!
Daca tot cunoasteti de ce nu dati la fitzuica asta de ziar "fripta ca va plati calomnia cat nu credea" si sa vada si poporu ... uite frate dosarul, uite frate infractiunea, uite frate am fost inselat cu asta ... sau cu asta. Daca tot va loviti de realitati de ce nu luminati si mintea celorlalti? Va raspund tot eu, NU exista dosare!!! Iar plangeri ... ai plans ca ce? :)) In privinta anumitor "lideri" sunt in Salve si oameni care au avut si ei norocul sa gaseasca 2 - 3 oameni care sa munceasca in echipa lor si sa creada ca pot dormi, ca au pus mana pe piciorul lui Dumnezeu "ca se vor imbogatii", sistemul Salve e un sistem ALS prin care nu castiga cei cocotati in varful unor echipe ci oamenii care muncesc cu adevarat!!! E corect tovarasi? Daca tu dezvolti o echipa de 100, 200, 300, oameni intr-un sistem mlm - e fff usor sa nu castigi nimic (sau nu cunosti regulile mlm-urilor prietene). Pana sa te lamuresti si tu cum sta treaba, sau sa-ti dai seama ca firma pt care postezi e doar o mica ciuperca la umbra copacului ... iti spun ce masina si-a achizitionat un lider din Salve, liderul CALIN DONCA, cadou de nunta "AUDI R8", un bolid alaturi de care te pozezi cand il vezi parcat undeva. :)
Postat 22 Iulie 2012, 18:12 de Ioana
...
Apropo: nu am portofel, deci pot sa bag si in c.ur :))) sau in chiloti la p.ula, defapt tot cardul e ca p.ula :))
Postat 21 Iulie 2012, 20:48 de CALUDIU
...
PENTRU TOTI CARE CREDE CA IN SALVE ARE SUCCES, FELICITARI :)) DC? saptamana asta a fost la mine, un lider, spune el, are cica peste 150 de pers in salve, imi prezinta tampitul de card, etc, dupa care fain frumos CERE BANI INPRUMUT. POFTIM????? cica nu prea a catigat nimic, doar timp, el a recunoscut, ca a fost cea mai proasta afacere. ma mir, ca in mlm, cu peste 150 de persoane in structura, castiga fix p.la. Dpoi asta meritati toti. Succesul nu inseamna SALVE, succesul inseamna, si bani ;) DAR SPOR LA PROSTIT, la asta va pricepeti TOTI. Apropo, cica 5 dosare penale si peste o mie de plangeri contra SALVE CLUB si CALIN DONCA! Misto :))
Postat 21 Iulie 2012, 20:45 de CALUDIU
o sa purtati cu drag in portofele SALVE CARD ...
Bravo Maria ... clar e doar un postac in prag de pensionare. Te plangi ca incepatorii fara ceva concret si ramai doar un plangacios Si EU iti propun sa te inscrii in Salve, poate se schimba si viata ta. Vrei sau nu vrei ... lucrurile se intampla, multi oameni castiga cinstit bani si cunosc un stil frumos de viata. In acest timp tu arunci 3 cuvinte ... fara baza. Succes la postat plangaciosule !!!
Postat 21 Iulie 2012, 20:13 de Janos
plangere penala
ok Maria, eu fac o plangere penala in potriva administrator de la salve club, succes
Postat 20 Iulie 2012, 09:17 de Zoltan
hai in Salve!!!
mai Zoltan esti suparat rau :))). Asa sec ... ca in reclama cu VITALIE ARE ... MICA :)). Baiatule, citesc povestile unor persoane care spun realitatile lor, citesc si realitatea ta deprinsa parca dintr-o zgarietura de banda. Fac o analiza si imi dau seama ca esti un biet postac in prag de pensionare :). Am decis sa cumpar cardul ... nu vrei sa vii in echipa mea? Sigur avem prieteni care se duc la oamenii astia care FAC LUCRURILE SA SE INTAMPLE!!
Postat 16 Iulie 2012, 13:33 de Maria
teapa salve
Salve club este o mare teapa!
Postat 09 Iulie 2012, 21:21 de Zoltan
CALIN DONCA .. iti uram CASA DE PIATRA, SANATATE SI IMPLINIRI!!
PETER KRISTOFOVIC, CALIN DONCA, RAJKO KUZMANOVICI, BIIL PIEINIES, LIDIA BOJE - specialist de calibru mondial pe probleme de nutritie, super trainerii companiei Salve! Salve are 105 lideri - FORMATORI - autorizati de Min Invatamantului si Min. Muncii. Salve a platit in retea toate comisioanele pentru recrutare BILUNAR. Celor care plang pe aici ii indrum sa citeasca articolul din CAPITAL aparut acum aproximativ 2 saptamani despre Salve. Incapabili care nu reusesc sa-si gaseasca drumul si sunt afundati in datorii si rate. SALVE inainte de toate reprezinta UN STIL DE VIATA, unu frumos, curat, bazat pe competitie si stil Va astept sa cunoasteti oameni deosebiti din toate paturile sociale. Vitejilor, postacilor, curajosilor, frustratilor - va oferin loc in fata la urmatoarele noastre prezentari
Postat 03 Iulie 2012, 01:21 de Janos
felicitari SALVE!
felicitari CALIN DONCA pentru tot ce construiesti alaturi de PETER KRISTOFOVIC. Sigur ai intalnit si intalnesti mii de pareri, de oameni, de tradatori, de lingai. In cele din urma se pare ca si-a gasit SALVE liderul tanar si cu spirit pe care il cauta. Tompos M Alpar si Mihai Bucica, foarte frumoase comentarii. Am citit de curand un articol f frumos in cel mai important ziar economic din Romania "CAPITAL", doar pe aici mai gasim cate o frustrare ca nu e bine. Capital, au scris un suuper articol despre activitatea din compania SALVE
Postat 03 Iulie 2012, 01:12 de Zoltan
Salve Club- un sistem ALS bine pus la punct
Ce pot spune este ca,compania Salve Club a reusit sa elaboreze un proiect unic in Romania si anume Salve Card,un card de fidelitate care iti ofera reduceri pe loc intre 5%si 100% la mii de parteneri in ceea ce priveste sanatatea si lifestyle-ul in general.Al doilea proiect care se deruleaza deasemenea in Romania este Avita Premium o Companie de suplimente nutritive care sunt realizate de Vita Tech America si care intradevar au un succes remarcabil in Europa.Seriozitatea de care da dovada Salve Club m-a facut sa creez site-ul salvecardtimisoara.com in care prezint aceste proiecte.Prin faptul ca ajuti oamenii in ceea ce priveste sanatatea prin programe de nutritie si preventie lucruri pe care romanii in general nu prea pun pret acum, eu zic ca este un lucru fantastic. Pentru detalii si de ce nu o posibila colaborare ma puteti contacta pe adresa mea de mail petrachealex12@yahoo.com sau la nr de tel 0722584876
Postat 27 Iunie 2012, 01:53 de petrache
teapa salve
Salve club este o mare teapa
Postat 24 Iunie 2012, 14:40 de Zoltan
salve mi-a adus succes
Salutare tuturor,mi-e dor de zilele petrecute cu colegii din Salve,am participat la seminariile celor mai buni oameni din Salve,Craiova,Poiana Brasov,Bucuresti,Cluj,pt mine sincer a inceput reforma,pt ca daca faceam de capul meu fara sa fiu instruit de un lider puternic,d-na Mirela Pestritu,poate azi asteptam si eu ca si altii,liderii stiu ei de ce nu asteapta sa vina mai repede,am reusit sa construiesc in cateva luni o echipa de 650 persoane in toata tara cu ajutorul persoanelor de incredere,directele mele,am castigat peste 130 mil si sute de prieteni in toata tara,anul acesta fiica mea Alexandra a obtinut cel de-al 20 lea loc 1 in palmares,in concursurile de dans sportiv din Romania,tot anul 2012 ne-a adus si finalisti la campionatul Romaniei,finalisti la Dancemaster international,am reprezentat Romania in Grecia si am obtinut locul 2,acum pt merite deosebite este la Mare,statiunea Jupiter pe 3 saptamani si va fi inca o saptamana in august,toate acestea,adica pana anul trecut doar erau vise,anul trecut am facut concediul in Spania la Mare,am o mare rugaminte catre cei care visati lucruri frumoase,sunati la 0740053276 pt a va confirma banii castigati si pt a va ajuta ca si dv sa va impliti visele,fara un lider linga dv o sa va fie mai greu,felicitari d-lui Calin Donca pt ce a putut realiza,si binenteles Casa de Piatra alaturi de viitoarea lui sotie
Postat 23 Iunie 2012, 18:05 de giurgiu adrian
pentru unii 2012 reprezinta "sfarsitul lumii", pentru altii startul unor noi oportunitati
Pentru mine SALVE ROMANIA a inceput LA INCEPUT in 2007 cand am venit la o prezentare mai mult impins si tras, dupa un tranzit in care am facut doar preadeziuni la una din companiile de top din asigurari (pana atunci am crezut ca brandul imi va genera cei mai multi bani). Inainte sa vad acea prezentare am pus in aceiasi clasa MLM-ul cu piramidele care i-a saracit pe romani (oare cate persoane refuza din acelasi motiv) si credeam cu tarie ca a face cariera inseamna job. Fara pic de experienta in asigurari, fara un portofoliu de prieteni influenti, fara ajutorul celor mai apropiati prieteni am zis sa CASTIG SI EU CINSTIT din oportunitatea care se anunta si am inceput sa formez echipa INAINTE DE STARTUL REFORMEI cu 1 luna ... iar in saptamana a 2a de reforma am primit comision pentru munca mea exact cat aveam salariul ca angajat pe 1 an - moment in care m-am lasat de job. Prietenii radeau si ma intrebau ce o sa fac dupa … la final toti mi-au zis ca stiau ca o sa fac treaba buna pentru ca sunt facut pentru asta, sau pentru ca eu am avut echipa, sau pentru ca eu am avut noroc … ACUM exista un precedent de reforma din care putea sa castige orice om; desi sunt mult mai multe stiri despre o potentiala - viitoare reforma si acum ca si atunci sunt oameni care fac doar analize, sau isi dau cu parerea, eschiveaza pentru ca mai tarziu sa se vaite ca nu au fost ajutati de astrii, ca norocul lor e 0, ca nu sunt facuti pentru asta, ca situatia economie din tara nu te lasa sa gandesti limpede, ca e criza, ca nu e timp pentru genul acesta de afacere. Nimeni nu iti da o echipa, nimeni nu te impiedica atunci cand poti sa cresti, nimeni nu te indeamna sa STAI si sa astepti cum spun unii castiguri fabuloase fara munca … trebuie sa transpiri putin. Pe oamenii care carcotesc ca sunt persoane care vaneza un venit fara munca ii indemn sa formeze o echipa pentru o oportuniate sau pentru mai multe oportunitati – o sa vada cata munca e in spatele unui om care apare in fata si vorbeste de realizarile lui. In cazul meu nu doar banii au fost marele castig, am continuat si pe urmatoarele proiecte alaturi de Salve iar pe langa banii castigati am beneficiat de trainguri deosebite sustinute de lectori nationali sau internationali de o mare clasa printre care as dori sa-i amintesc pe Bill Pienias, Rajko Kuzmanovik, Lidia Boje – pe parte de nutritie, s.a. Tot cu Salve am trait si cea mai frumoasa vacanta din viata mea in Thailanda unde am petrecut impreuna cu Dnul Kristofovic , board-ul companiei si peste 100 persoane din Romania (majoritatea oameni fara experinta notabila in domeniu, sau formati in Salve ca si mine), Ucraina si Slovacia … As mai sublinia si turul Londrei, zborul cu cel mai mare avion din lume “Airbus A380”, impresionantul aeroport din Singapore, sejurul in Olanda unde am vizitat sediul Aegon dar si Galeria Rembrandt in Haga, gratarul de pe plaja in statiunea Scheveningen, plimbarile prin Amsterdam, primii pasii pe sky iarna acesta in National Park Low Tatras si hora unirii in piscina Hotelului Bystra ambele in Slovacia. Mergand pe mottoul dnul Kristofovic “VIITORUL ESTE ACUM”, nu m-am oprit si in acest moment am o echipa frumoasa de peste 2000 de colaboratori alaturi de care construiesc o familie frumoasa, iar cei mai constiinciosi dintre ei traiesc déjà prima etapa a unei reforme, desi nu e vorba de acea reforma de care tot vorbesc oamenii. Daca si tu doresti mai mult decat ai in acest moment, daca si tu consideri ca ai dreptul la mai mult, daca NICI TU NU MAI ESTI SIGUR DE JOBUL TAU SIGUR … te astept SA FACEM LUCRURILE pentru noi  Numerele mari vor genera cele mai mari comisioane …fie ca vinzi carduri sau suplimente naturiste, fie ca intermediezi intr-o reforma, fie ca plantezi panselute Daca esti interesat sa vezi cum face Salve, ce face Salve … nu intarzia sa ma contactezi si vom dezvolta impreuna o echipa puternica: Mihai BUCICA
Postat 20 Iunie 2012, 20:43 de Mihai BUCICA
...
... In 2008 am avut alte prioritati cu banii pe care i-am castigat in reforma si de altfel vanzarea asigurarilor nu este una dintre activitatile mele preferate. In proiectul reformei pensiilor am avut succes, am castigat sute de mii de lei impreuna cu Salve Club, iar acum vreau sa fac la fel. De data asta mi-am planificat sa merg mai departe cu Salve-Kristofovic-Donca, fiindca viziunea de acuma este pe placul meu si este de viitor. Probabil ca ne cunoastem, dar daca esti omul care scuipa in ochii celui care i-a dat paine, atunci uita-ma te rog. Legat de piramidale, nu cred ca sunt singurul cine face acest lucru, adica daca cineva face schimb de loc de munca, face schimb de piramidale. Nu? Toate sistemele sociale, economice si spirituale existente etc., sunt piramidale. Sa Iubesti si sa fii Iubit Neconditionat Bogdane!
Postat 19 Iunie 2012, 15:15 de Tompos M. Alpar
Tompos
Tompos, ia mai dute la ...., ca te muti de la o companie la alta, numai sa faci piramidale. Te cunosc personal, tu ma cunosti????? Bogdan ma cheama, la care cam datoreaza SALVE CLUB cu ceva suma, nu asa de mare, numai aproape 5000 de RON + DOBANZILE!!!! SALVE CLUB ITI ZICE CEVA? 2007 Dar in 2008 unde ai disparut, cand s-a schimbat vremurile???
Postat 15 Iunie 2012, 23:36 de Bogdan
Postat pentru: Bogdan
De doua ori? Nu era intentionat. Scuze
Postat 15 Iunie 2012, 16:22 de Tompos M. Alpar
Postat pentru: Bogdan
... dragului de Bogdan. Se vede ca esti suparat pe TEPE. Nu crezi ca viata pe care o traiesti este o TEAPA pe care ti-o creezi TU? Cu fiecare rand pe care-l scrii aici, iti dai TEAPA. Oare esti fan, sau suparat pe Vlad Tepes? Analo(r)gia te reprezinta? Anul 2011 a fost una frumoasa pentru unii. Dar pentru altii? Ziua de azi este la fel ca cel de ieri pentru unii dar nu si pentru altii. Tu cum crezi? Sa ai parte si Tu in continuare de o viata Implinita! Tu alegi ce sa te Implineasca. Sa Iubesti si sa fii Iubit Neconditionat !
Postat 15 Iunie 2012, 16:19 de Tompos M. Alpar
SALVE DA!
Probabil ca toti cei care vorbesc compania Salve Club de rau, sunt persoane cu experienta in domeniu, persoane de succes, care au o viata implinita, care au ceea ce isi doresc, sau din contra sunt persoane care doresc afirmare deoarece in afara netului nu se pot exprima, si este singura varianta in care cineva sa ii asculte, cauta un loc de munca...sau alte genuri de persoane. Nu stiu...inca ma mai gandesc ce fel de persoane pot sa denigreze imaginea unei companii, pe baza unor minciuni. Daca tot ceea ce spuneti aici, de rau, ar fi fost asa, de ce dupa 1 an de activitate pe acest principiu, Salve Club mai exista si functioneaza in termeni legali? Poate ca aceasta companie chiar functioneaza legal, plateste comisioanele la timp, instruieste oamenii...poate ca asa este! dar ce accesari ar mai avea astfel de forumuri daca ar fi fost postat un articol pozitiv despre salve....foarte putine. Stirile sunt facute sa fie negative, pt a atrage atentia oamenilor. Pentru cei care doresc informatii despre Salve Club ne pot contacta la 0751 049 109 sau pe office@salveclub.ro, ca sa vedeti ca nu avem nimic de ascuns Este loc pentru toata lumea pe piata! Mult succes
Postat 14 Iunie 2012, 11:04 de Postolache Natalia
SALVE NU!!
SALVE CLUB ESTE O MARE TEAPA!! NU TESTAT!!
Postat 12 Iunie 2012, 17:44 de Maria
Am verificat si testat firma Salve !!!
Inainte de a incepe o colaborare cu un partener, am procedat la a verifica daca ceea ce spune Salve este adevarat si daca ceea ce se spune despre Salve este adevarat. Si pentru ca parerile erau impartite, am zis : trebuie sa verific eu personal. Si asa am luat registrul comertului, finantele si presa internationala. Si am vazut ca ce spune Salve despre sine (prin reprezentantii sai) este adevarat, si anume : este o firma de instruire, se pregateste pentru oportunitati (inclusiv gen reforme) si plateste asa cum promite - adica proportional cu munca depusa. Astfel ca nu m-am lasat infulentat de lucrurile rele spuse fie de rau-voitori, fie de concurenta, si am trecut la treaba impreuna cu sotia mea. La inceput am spus ca este suficient daca avem o colaborare mica, dar pentru ca Salve si-a tinut promisunile, am spus ca merita sa angrnam in acest partenriat pe toti prietenii si cunoscutii nostrii. Asa am ajuns la o echipa frumoasa si numeroasa, impreuna cu care am castigat bine financiar. Ce recomand ? Verificati si TESTATI sa vedeti voi insiva cine este Salve si ce ofera Salve. Pentru cei interesati si pentru curiosi si pentru "gura - casca" :) detalii la onutefamily@gmail.com
Postat 10 Iunie 2012, 20:49 de Daniel Onute
...
120.000 pe lista, nici decum real. RECUNOASTETI ODATA!!!! :) Eu am succes, nimeni nu urla dupa mine pe strada, in presa nu apar ca tepar, si aici nu vorbesc doar de BIHOREANUL, ci si de restul care a scris si scrie despre tepele, ziare mare, la nivel national, CAPITAL, etc. Firma mea, si scriu mare: FIRMA MEA, nu a aparut in diferite ziare, in peste 100, pe fiecare post de televiuziune cu tepele date anul trecut. ASA SUCCES MERITATI!! SUCCES IN SUCCESUL vostru de 2 bani :) Precizez ca in moment am peste 20.000 de colaboratori, care castiga bani cinstit, intre ei si Directori Regionali, care a facut cariera adevarata, nu peste NOAPTE! Succes inca odata, eu ma distrez pe aici! (ce bine ca nici departe nu sunt concurenta unei sistem TEPAR care incalca OG 99/2000, art 36-37. Va doresc studiere placuta :) !!!)
Postat 10 Iunie 2012, 20:42 de Bogdan
Salve Club, o firma serioasa
Salve Club este o firma serioasa, nicidecum cum zic unii ''tepara''....Suntem 120 000 in aceasta echipa, oameni ce au avut curajul de a aspira catre succes. Am lucrat cu Salve Group in 2007 in Reforma Pensiilor Private din Romania prin intermediul Fincop, iar banii pe care i-am facut atunci (si nu au fost putini) au fost perfect legali, pe contract, impozitati samd. Lucrez cu aceasta companie si pot spune ca nu am avut niciun fel de probleme, iar beneficiul financiar a fost mereu pe masura eforturilor depuse. Nu vorbesc fara dovezi... Se poate demonstra totul pe factura samd. Nu vorbiti inante de a vorbi cu cineva serios din aceasta firma si fara sa participat vreodata la vreun seminar organizat de Salve Club. Cat despre Reforma Sanatatii, Salve nu este in control cand va intra in vigoare, insa urmarind noutatile putem afla ca ea este din ce in ce mai aproape. Reforma Sanatatii este o oportunitate si merita sa fii pregatit; caci daca va veni si vei fi pregatit te vei felicita, insa daca va veni si nu vei fi pregatit vei regreta. Cei care doresc mai multe informatii referitoare la SALVE CLUB si la Reforma Sanatatii, nu ezitati sa ma sunati la: 0766 310 420 - Creteanu Marinela sau sa scrieti la adresa de e-mail marinelacreteanu@yahoo.com Puteti accesa site-urile: www.salveclub.ro, calindonca.com. DVS PUTETI FACE DIFERENTA!
Postat 10 Iunie 2012, 18:50 de Creteanu Marinela
uitati recxlama \
:)dragii mei,eu stiu ca \"vulpea cand nu ajunge la struguri spune ca sunt acri\"dar decat sa fie strugurii acri,nu mai bine ar lua coana vulpe o scara?Ce va lamentati atat,ca e Donca escroc,ca Salve trage tzepe...........ca e piramidal......bla,bla.Intrebare,la serviciile voastre de zi cu zi ce aveti?Eu nu am vazut mai PIRAMIDA decat cea pe care o am la serviciul meu de 30 ani.SINCER?m-am saturat de ea.Da,in Salve am simtit alta lume,alta viata,alti oameni.Atat cat ii cunosc eu,suntem o familie.In Salve cat am muncit atat am primit,nu ma simt inselata si nici frustrata.Voi la serviciile voastre puteti spune asta?Iar pentru cei care numai s-au inscris in SALVE si au asteptat sa le intre bani in cont,le urez sa stea mai departe asa...........or sa aibe ce fac si or sa primeasca ce au dat.:)Si nu uitati:Va astept sa va dau la fiecare un SALVE CARD!
Postat 08 Iunie 2012, 00:27 de Dora
COORDONATOR REGIONAL SALVE CLUB
Fiecare are parerea lui. Unii sunt doar invidiosi ca ei nu au castigat bani sau nu s-au implicat la timp. Mereu vor fi 2 categorii de persoane : cele care cred si beneficiaza de oportunitatile care li se ofera si cea de-a doua categorie , cea care nu crede si care se concentreaza doar sa vorbeasca lucruri rele si incearca sa ii demotiveze pe cei care reusesc sa dovedeasca ceva. In reforma pensiilor am castigat cu Salve 58.000 lei, mai mult decat castiga multi oameni care lucreaza zi de zi la serviciu in 4 luni cat a durat reforma. Nu am stat degeaba si gata mi-au intrat banii in cont. Ci am muncit, in fiecare zi de dimineata pana seara mergeam si intermediam adeziuni. Mergeam si lucram , la fel cum lucreaza un consultant financiar, care si el la randul lui este platit pentru munca care o intermediaza. Iar daca credeti ca este sistem piramidal, ar fi bine mai inainte sa va interesati ce inseamna acest sistem piramidal, si poate vedeti si ca fiecare sistem in care lucreaza oamenii ca salariati este ca o piramida, incepand de la sistemul medical, cel al apararii, cel bancar. Cand in reforma pensiilor Salve a platit anticipat toate adeziunile trimise, fara sa verifice daca sunt valide sau nu, atunci nimeni nu a zis wow ... ci li s-a parut normal. De ce? Pentru ca oamenii se obisnuiesc rapid cu lucrurile bune. Am colaborat in continuare cu Salve si in domeniul asigurarilor de viata si in domeniul asigurarilor de locuinta. De fiecare data si-a respectat promisiunea si a platit comisioanele catre colaboratorii sai. Ceea ce ofera Salve, este mult mai mult decat doar a castiga bani. Iti ofera o perspectiva noua, motivatie si informatii pozitive. Te ajuta sa te descoperi pe tine, ceea ce ai mai bun si sa iti fructifici calitatile pe care le ai. Te dezvolti ca persoana. Este foarte bine caci acum a adus in Romania brandul Avita deoarece astfel putem invata cum sa ne hranim sanatos. Ma bucur de colaborarea cu aceasta societate deoarece m-a ajuta sa evoluez ! Bogdan Chelu
Postat 07 Iunie 2012, 21:19 de Bogdan Chelu
consulta un reprezentant Salve si achizitioneaza SalveCard cu valabilitate pe viata
:))) bai Bogdan ... impreuna cu tine Istvan! L-ai baga la puscarie pe Donca, i-ai alerga cu ranga pe oamenii din Salve, ai demola partide, ai aresta, musca, rata. Esti rau mai baiat! ... Hai tata cu probe ... sau esti doar un biet comentator. Dupa razboi multi viteji s'arata ... asa si tu biet postac de net. In curand o sa poarte multi din cercul tau Salve Card ... in cazul in care nu il au deja ... si atunci ... FRUSTRAREA TA VA FI SI MAI MARE, atat de mare incat o sa realizezi ca e bun
Postat 07 Iunie 2012, 20:55 de Georgiana
o sa purtati cu drag in portofele SALVE CARD ... copilasi!
Bogdanele ... oamenii astia iti spun tie cum au castigat, si ce fac si acum. Presupun ca tu esti un POSTAC consacrat. De ce nu vii tu cu un proiect destept, poate baietii astia daca sunt asa fraieri vin in proiectul tau. Eu cred insa ca nu esti un CREIER SEC care nu are nici un obiectiv clar, care nu stie ce e cu viata lui si care traieste banal cu frustrarile omului neimplinit. Care ar fi teapa din 2011? De ce nu sunt postate date clare, cam asa: EU GIGEL am fost pacalit cu atat si anexez pt asta documentele ..... Da tu bogdanel esti un POSTAC frustrat ca jumatate din prietenii tai fac SALVE si nu te urmeaza in cine stie ce saracie de afacere :)
Postat 07 Iunie 2012, 20:38 de Janos
:)))))
:)) spalare pe creier. Care cred porcariile si merita. Tot se vede pe aici Reforma Pensiilor, insa articolul refera la TEAPA din 2011. Dragi COORDONATORI ce ar fi sa va puneti pe citit!!!!
Postat 07 Iunie 2012, 18:23 de Bogdan
Coordonator Regional Salve Club
Va propun celor care aveti probleme cu altii sa va uitati in oglinda si sa va intrebati: Oare de ce? Ar trebui deja sa stiti ca ceea ce nu va place la altii este ceea ce va deranjeaza in manifestarea dvs. si din cauza ca va este frica sa vedeti si sa acceptati ce este mai rau in dvs., mai bine aratati cu un deget la altii si cu trei la dvs.. Nu credeti ca acesta manifestare va da de gol totdeauna in fata celor care stiu acest lucru? Dar nu va faceti griji fiindca majoritatea sunt ca si Dvs. si nu vad nici ei. Legat de Salve Club, personal pot sa spun ca faptul cum a reactionat la atacurile Dvs. arata ca nu este in acelasi categorie mentala si emotionala cu Dvs.. Eu cu ei am avut numai de castigat. Am lucrat cu ei in 2007-2008 in reforma Pensiilor si am castigat foarte mult atat material cat si profesional, iar din 2011 sunt din nou cu ei. Strategia abordata de ei este creativitatea si nu concurentialitatea. Asta a aratat si va arata diferenta intre Salve si altii. Salve Group nu are concurenti pana cand firmele carora le este frica de eficienta Salve vor sa iasa in evidenta prin dezinformarea populatiei! Va urez sa Va Iubiti ca sa puteti Iubi si pe Altii!
Postat 07 Iunie 2012, 11:26 de Tompos M. Alpar
coordonator
Am lucrat in FINCOP in 2007, o companie din cadrul SALVE GROUP. Cu aproximativ 80 de colaboratori am facut pe contract, legal, cu impozite platite la stat ceva bani... Nu are nici un sens sa vorbim de rau companii care reusesc sa ajute zeci de mii de oameni sa faca bani... in loc sa ii incurajam, le punem piedica... de asta ne merge asa cum ne merge...
Postat 06 Iunie 2012, 16:56 de Zamfir Catalin
30.000 lei din reforma pensiilor ... cu SALVE
In reforma pensiilor din 2007 am castigat 30.000 lei, prin Salve! Am avut o echipa de 120 colaboratori care au incheiat adeziuni pentru Interamerican, Allianz, Aegon, Generali si BCR, iar Salve m-a platit, asa cum a promis, in fiecare saptamana, cu toate ca acele adeziuni nu s-au validat decat la finalul reformei. In martie 2011 am reluat colaborarea cu Salve si am folosit sistemul de instruire al companiei. Rezultatul: din martie 2011 si pana acum, 28.350 de romani au castigat bani si sunt pregatiti sa castige bani si din reforma de sanatate, atunci cand va incepe ea. Chiar am scris un articol despre acest lucru, aici: http://bogdanbatar.ro/cate-poti-face-intr-un-an/ Si pe mine m-au criticat si ma critica \"prietenii\" pentru activitatea pe care o fac. De ce? Pentru ca e mai usor sa crezi astfel de articole \"senzationale\", decat sa te interesezi cu adevarat asupra faptelor. De fapt, critica este adusa faptului ca am curajul sa-mi urmez visul, iar ei/voi nu au/aveti curajul ... sau macar visul :) Salve a platit comisioanele, asa cum a promis, atat in reforma de pensii, cat si dupa si, mai ales, in campania din 2011, 2012 si sigur si in reforma sanatatii. Alege: vrei sa comentezi sau vrei sa castigi bani?
Postat 06 Iunie 2012, 15:55 de Bogdan Batar
o sa purtati cu drag in portofele SALVE CARD ... copilasi!
Bogdane, Isvane :)) ZMEULEEE!!! Pun pariu ca esti un biet pierde vara care nu are curaj sa vorbeasca dincolo de tastatura PC-ului. Ce PDL, ce USL, ce UDMR - esti copil? Te-ai incordat atat pe nimic si cu id ascuns incat imi e teama ca o sa te scapi pe tine cocosel :). DONCA a raspuns cu date reale ... cititi si voi, studiati, analizati. Ce politica? Ce prostii vorbesti tu acolo?? Doar nu a stat Basescu sau Kelemen Hunor la coada lu Donca sa-l pazeasca. Cat de prosti si de frustrati sa fiti. De ce nu construiti si voi ceva, de ce nu veniti cu un proiect, cu ceva - poate se gasesc oamenii sa va urmeze si pe voi. Sau sunteti atat de vagi si de incuiati?
Postat 05 Iunie 2012, 20:06 de mario
:)))))))))
Poarta DRACu, mai primesc ceva afgectiune de la el :))))) Istvan, stie DOnca ca e escroc, nesimtiti dar mai ales HANDICAPAT :))))))) Haidat si dam ceva ajutor ca de la stat nu primeste inca, dar va veni timpul, dupa alegeri, dispare PDL si vine USL si o sa plateasca pentru TEPELE date ;)))))
Postat 05 Iunie 2012, 19:55 de Bogdan
reforma pentru armata si politie
in acest moment se face O REFORMA A PENSIILOR PENTRU SISTEMUL MILITAR/POLITIE ... aveti ideie voi care sunt comisioanele pentru o semnatura? O semnatura obligatorie si gratuita pentru un cadru militar! Comisionul este cuprins intre 70 si 300 lei. Cati dintre voi alergati dupa aceste adeziuni si cum de aveti atat de mult timp sa postati mizerii. Si daca alergati dupa ele - cate ati facut? Aveti ideie ca aceste adeziuni au mai fost facute odata si s-a anulat tot? Aveti ideie de ce Salve nu a dorit licenta pentru mini reforma acesta? Salve nu e licentiat sa fara reforma sanatatii :))) - care e licenta pentru acest proiect? S.a dat legea? Aveti ideie pentru ce se pregatesc oamenii din Salve? Da voi pentru ce va pregatiti? Voi oare cum traiti? Eu cred ca voi traiti pentru un salariu de mizerie prin care acoperiti niste rate infernale la banci ZMEILOR
Postat 05 Iunie 2012, 19:39 de dani
Stil frumos de viata = SALVE
ce puteti sa spuneti de RAJKO KUZMANOVICI ... daca Salve ar fi ceva rau, si-ar asocia numele cu ei. Ce spuneti de LIDIA BOJE - specialist de calibru mondial pe probleme de nutritie, credeti ca daca ar fi asa rau si-ar asocia numele cu Salve? Salve are 105 lideri - FORMATORI - autorizati de Min Invatamantului si Min. Muncii. Salve a platit in retea toate comisioanele pentru recrutare BILUNAR. Cine plange pe siteuri? Incapabili care nu reusesc sa-si gaseasca drumul si sunt afundati in datorii si rate. SALVE inainte de toate reprezinta UN STIL DE VIATA, unu frumos, curat, bazat pe competitie si stil Va astept sa cunoasteti oameni deosebiti din toate paturile sociale. Vitejilor, postacilor, curajosilor, frustratilor - va oferin loc in fata la urmatoarele noastre prezentari
Postat 05 Iunie 2012, 19:14 de :)
o sa purtati cu drag in portofele SALVE CARD ... postacilor!
cati frustrati :))) Calin Donca e un om realizat din toate punctele de vedere si nu vine nici din familie bogata, nu are nici MBI-ul facut si nici macar 30 de ani nu are. Deci - e om!! E un copil harnic care are incredere in visul lui. Nu sunt purtatorul de cuvant al lui Calin Donca insa eu il stiu inca din 2007 cand facea parte din Salve Club iar eu din Fincop Broker. Cand noi faceam adeziuni printre prieteni el mergea cu echipa lui in cele mai urate zone. Voi ati fi facut asta? Cand spui Calin Donca excroc pe ce te bazezi? Care e fapta pt care il numesti asa? Eu cred ca e un om se succes ... iar tu un biet frustrat. Citesc commuri ... o gramada de viteji ar rupe rangi pe oamenii din Salve insa nici macar unu nu a fost amendat sau batut. UNDE SUNTETI VOI VITEJILOR? Oare sunteti in spatele unui PC?
Postat 05 Iunie 2012, 19:06 de Marina
Salve
Calin donca este un escroc!
Postat 05 Iunie 2012, 18:42 de Istvan
o sa purtati cu drag in portofele SALVE CARD ...
SALVE e dincolo de aceste comentarii pro sau contra. SALVE e PETER KRISTOFOVIC ... si de asta cred ca si-a dat seama si seful suprem din Romania. SALVE NU E DONCA ... SALVE e KRISTOFOVIC, iar KRISTOFOVIC INSEAMNA STIL FRUMOS DE VIATA! De ce toata lumea il ataca pe acest pui si nu il ataca pe Peter K. Pentru ca acest copilas SE CREDE GURU si face greseli banale si flagrante. KRISTOFOVIC dupa experienta cu mari managerii a dat incredere si unor directori mai tineri precum Septimiu Majer, Andrei Hostak si acum finul Calin Donca. Cand planul lui Kristofovic nu va mai fi respectat de Donca va pleca si el la plimbare ca cei dinainte chiar daca financiar l-a pus nas la nunta lui pe Kristofovic. Donca se bazeaza pe loialitatea directorilor regionali, da acestia nu sunt atat de absurzi si de creduli sa puna botu la aberatiile acestui om care ii forteaza de devina IERBIVORI si incearca sa le arate ca el in Ro e mai presus de Peter. IN realitate, pentru oamenii lui e doar un executant care face ce spune seful cel mare si ca sa para mai sef ... ii invata sa gateasca pe oamenii, ii invata sa manance ierburi si nu ii invata sa conduca pt ca nici el nu stie, s.a. SALVE = STIL FRUMOS DE VIATA!!!!
Postat 05 Iunie 2012, 18:29 de Georgiana
:)
http://calindonca.com/teapa-salve/ Odata, demult , am auzit o parabola. Se spunea ca , magarul, ursul si 2 caini se plimbau prin padure, iar la un moment dat, pe cararea lor, a aparat o bariera. La vazul acestei minunatii, cainii incepura sa latre, magurul, depasit de situatie, se intoarse de unde veni, iar ursul, isi continua drumul pe langa bariera mai departe spre destinatia dorita. Astazi, doresc sa ne asemanam cu acest urs! De ce apar stiri negative despre Salve Club si Calin Donca? Pai, de ce apar in general stiri negative? Pentru ca asta cere lumea, senzationalul, incredibilul si mai ales picajul celor puternici. Inca de la inceput din 2003, cand am intrat in lumea asigurarilor de viata , la numai 19 ani, am observat o manifestare neasteptata din partea prietenilor, chiar din partea celor apropiati! Cand am mers sa le propun si lor sa faca asigurari alaturi de mine, rudele si chiar cei mai apropiati, in loc sa ma sustina, au inceput sa ma demotiveze, ca nu am nici o sansa, ca nu merge, ca este prostie, CA AM LUAT TEAPA, si asa mai departe. Apoi, dupa cateva luni, vazand ca nu ma las si continuu mai departe, au inceput sa faca misto de mine. Ma intrebau daca tot la nunta merg ? (fiind tot timpul in costum), sau “te-ai blocat in costumul ala?!?!” , sau lucruri de genu. Apoi, observand caci continuu luni de zile la rand, au inceput sa imi puna piedici. Le vorbeau celorlalti ce prostie de afacere fac, cum oamenii isi pierd banii din cauza mea si asa mai departe. Cand mi-au cumparat in 2008, prima masina nou nouta de 30.000 de euro, a doua zi era zgariata jur imprejur! Probabil asa au sarbatorit si ei succesul meu, dupa 5 ani de munca continua! Dupa ce a trecut reforma de pensii, am creat o firma de instruire numita Echipa 31. Greseala mea a fost ca am creat-o alaturi de cativa tineri de la 16 la 23 de ani(cel mai in varsta) care au castigat sute de milioane alaturi de mine in reforma pensiilor si care erau obisnuiti cu castiguri mari. Totul a mers bine , pana la primele neintelegeri si dispute intre tineri, din cauza banilor…pentru ca si eu aveam doar 23 de ani, tot tanar eram… moment in care am primit toate controalele posibile pe acea firma… Acesta este momentul in care ceilalti nu mai rad de tine, nu iti mai zgaraie masina ci trec la cele mai murdare tehnici si practici. Aici incep sa se lupte cu cine ai devenit! Dupa ce totul s-a terminat iar eu am dovedit tuturor ca am lucrat in legalitate, fapt pe care oricine il poate verifica, am primit o amenda de 2000 lei de la Garda Financiara, pentru intarzierea a 8 facturi care au fost bagate in contabilitate in octombrie in loc de septembrie , cu o valoare totala de sub 1000 lei (toate cele opt)! Apoi lumea a inceput sa ma accepte. Au inceput sa imi accepte masina scumpa, stilul de viata, felul ciudat de a fi, modul in care gandesc si cine am devenit. Oamenii, chiar si cei care nu ma suportau, s-au obisnuit cu succesul meu. Iar eu mi-am continuat viata mai departe, crescand in fiecare luna afacerile personale, si avand succes mai departe! Totusi, acum cand am trecut de un nivel nemai atins de mine al succesului, o noua categorie de oameni a aparut. Sunt oameni maturi, care nu pot suporta ca altcineva , mai ales un tanar, sa creasca o echipa atat de mare, in timp ce ei stacneaza. Prima data au incercat sa ne copieze… diverse companii au luat prezentarea, ideile, chiar si contractele noastre si au infiintat companii asemanatoare. Acest lucru chiar ne-a ajutat, pentru ca membri nostri au vazut ca exista posibilitatea ca oamenii care ii pot inscrie ei sa ajunga la concurenta! Asa ca am crescut MAI MARI MAI REPEDE! Apoi, au inceput sa vorbeasca ca nu avem Broker, licenta, firma, etc Toate aceste lucruri au fost explicate inca din luna octombrie, fapt pentru care, am crescut MAI MARI MAI REPEDE! Apoi, cand toata piata vorbea despre fenomenul SALVE, unii brokeri, au inceput sa se sperie. Ne-au trimis reclamatii la GARDA FINANCIARA, la FISC, la OPC, la ITM, si bineinteles la CSA!!! Acest lucru se intampla undeva in luna octombrie la sfarsit. SUNTEM O COMPANIE CARE LUCREAZA LEGAL, IAR DIN ACEASTA CAUZA LUCRAM MAI DEPARTE INDIFERENT CATE RECLAMATII , POATE , UNII VOR MAI TRIMITE. Din cauza ca ei se concentrau cum sa ne distruga pe noi, iar NOI FACEAM INSCRIERI, am crescut mai mult ca niciodata – 35.000 de membri inscrisi in luna noiembrie iar in total acum suntem 80.000! CRESTEM MAI MULT , MAI REPEDE CA NICIODATA! Acum, ultima arma este DEFAIMAREA! Hai sa scriem spre ziare, hai sa platim pentru publicitatea negativa, ca POATE asa ii punem la pamant! Pe unii poate ca ii vor pune, deoarece SUCCESUL nu este pentru toti! SOCIALISMUL prin care am trecut, ne-a invatat pe multi, sa PUNEM CAPUL JOS, si sa ne facem nevazuti si mai ales, LUMEA SA NE PLACA! Deoarece, daca te ridici prea sus, ceilalti o sa sara pe tine si o sa vrea sa te doboare, acolo unde sunt si ei! Aceeasta categorie este cea care NU VA CUNOASTE SUCCESUL NICIODATA! Ca sa ai succes, este nevoie sa CRESTI mult mai mult decat cei de pe langa tine. Este nevoie sa LUPTI cu cei care vor sa lupte cu tine. Este nevoie sa CASTIGI pentru a savura victoria. Cea mai buna intrebarea este DE CE AR VREA CINEVA SA DARAME CE A DEVENIT SALVE CLUB SI OAMENII SAI? Raspunsul este : BUCURIA DE A VEDEA OAMENI DE SUCCES CUM SE PRABUSESC ACOLO UNDE STA MAJORITATEA! JOS, JOS DE TOT! O categorie aparte de persoane, care nu vor avea succes sau bucurie niciodata din partea lor, gasesc o stare imensa de implinire cand altii care au urcat spre succes, pica, acolo unde sunt si ei. Unii intelegeti ce vreau sa spun, altii, poate nu intelegeti…. inca. Este normal ca din 100 de oameni , 1 SA FIE CONTRA NOASTRA, nicio afacere nu este acceptata de toti, oricat de buna ar fi! Noi avem atat de mult contra noastra pentru ca suntem ENORMI! e normal ca din 80.000, 1% sa fie contra, adica 800 de persoane!!! Pot infiinta chiar si un club la cati sunt! DAR VA PROVOC sa aveti cat de cat succes, si sa vedeti cat de mult se vor bucura cei de pe langa voi, si cat de mult o sa va barfeasca, loveasca. Atunci poate veti intelege ca ACESTA ESTE UN TEST! OAMENII PUTERNICI TREC DE TESTUL DEFAIMARII SI MERG MAI DEPARTE. Chiar aseara, vorbeam cu domnul Peter Kristofovic despre articolele negative si RADEA! Imi spunea ca peste tot , oamenii sunt la fel. Exact asemuit, in SLOVACIA au aparut stiri negative despre ei, chiar inainte de Reforma de Sanatate din 2006. Concurenta nu statea degeaba, iar daca inscrieri nu faceau, macar sa faca si ei ceva. Dar dupa reforma , au aparut stiri pozitive, au aparut stiri in care Salve era compania anului, iar in 2008, domnul Peter Kristofovic a fost desemnat OMUL DE BUSINESS al anului! Totul s-a uitat iar acum il puteti gasi alaturi de cele mai bune articole din ziare si in reclamele celor mai bune ziare. In final , nu am sa comentez cele spuse in articolul negativ despre mine . Internetul este plin de lucruri negative si pozitive la adresa mea. Fiecare alege ce vrea sa creada, iar cei care sunteti speriati si v-ati inscris deja, stati jos, inchideti usa, si asteptati. Mai e putin pana incepe treaba noastra si lucrurile ies la lumina. Dar va intreb: Cum ar putea o persoana atat de “mafioata” si “cautata” si “tepuitoare” sa stea, ZI DE ZI , in fiecare mare oras al Romaniei, in fata a 500, 600 DE PERSOANE PE SEARA!, si sa vorbeasca despre ceea ce face??? Nu vi se pare ciudat? DE obicei cei care ascund ceva, SE ASCUND… nu stau in fata salilor de seminarii si vorbesc TARE despre “afacerile necurate” de care ziarele vorbesc! RASPUNSUL MEU LA STIRILE NEGATIVE SI LA CEI CARE VOR O LUPTA CU NOI ESTE URMATORUL: 1. Avocatii nostri se vor ocupa de cei care ne vorbesc de rau, asa cum prevede legea, iar fiecare cuvant spus fals la adresa mea sau a companiei va fi aspru judecat. Vom investi atat cat se va cere si vom merge pana in panzele albe pentru a ne apara numele companiei iar cei care si-au permis sa PATEZE numele unei COMPANII INTERNATIONALE SI A DOMNULUI ADMINISTRATOR AL COMPANIEI PETER KRISTOFOVIC, AR FI BINE SA AIBE BANI DE AVOCATI… SI MULT TIMP INVESTIT IN PROCESE! Daca vreti razboi, o sa “angajam” “soldatii” cei mai buni pentru asta! 2. Eu nu am sa investesc nici macar un minut in plus in aceste tentative de distragere a atentiei, ci VOI FACE IN FIECARE ZI DIN DECEMBRIE SI IANUARIE, MINIM O PREZENTARE despre proiectul nostru, pentru a ma asigura caci OAMENII MA VOR CUNOASTE PERSONAL cine sunt, iar apoi sa traga singuri concluzile! Am sa iau pauza 2 zile pentru Craciun si 2 zile pentru Revelion! In rest – prezentari! SUNT CURIOS CARE BROKER SAU CONCURENT DIN ROMANIA ARE VREUN DIRECTOR CARE POATE TINE PASUL CU MINE?!! Raspunsul meu : Nimeni! 3. In ianuarie 21, la Mega Seminar, Domnul Peter Kristofovic va da drumul UNUI PRODUS UNIC IN ROMANIA, produs care am vrut sa il tinem secret pana dupa reforma. DAR, DACA VRETI LUPTA, ARUNCAM ARMELE GRELE, asa ca pe 21 ianuarie, VOM UMPLE TOATA PIATA DIN ROMANIA cu ceva ce numai noi puteam concepe, un produs unic, GRATUIT, care 90% din populatie o sa si-l doreasca! Unii ar trebui sa stiti despre ce este vorba, ca doar s-a mai discutat din cand in cand despre ce urmeaza dupa reforma asta! IN FINAL, VA MULTUMESC: CELOR care credeti in noi si mergeti mai departe, pana la capat! deoarece doar asa puteti fi siguri de recompensa care va asteapta CELOR care ma loviti si ne loviti , DEOARECE NU POTI DEVENI PUTERNIC DECAT DACA TE LUPTI CU ADVERSARI PUTERNICI ! CU CAT ESTE ADVERSARUL SAU LUPTA MAI GREA CU ATAT ESTE VICTORIA MAI DULCE! CELOR care ma ajutati sa cresc , sa devin mai mult, sa cunosc mai multe din provocarile vietii, deoarece eu nu consider aceste probleme decat NISTE TREPTE, unele mai mari, unele mai mici, pe care orice OM MARE a calcat candva! VA DORESC UN MOS NICOLAE PLIN DE BUCURIE IAR INVIDIA SAU MICA RAUTATE DIN SUFLETELE UNORA SA FIE PRESCHIMBATA IN IUBIRE, MACAR IN PREAJMA ACESTOR SARBATORI CRESTINE. Va stimez, iubesc, imbratisez pe toti, fiecare asa cum sunteti, fiecare asa cum puteti fi! Toata bucuria din jurul tau, in inima si gandul tau!
Postat 28 Mai 2012, 17:31 de Calin Donca
Salut
Bravo Marius. Problema lor ca nu stiu sa citeasca, sunt setati pe limba SALVE :)))))) ei vad niste poze facut in photoshop si se pun pe spate de milioane de vrajeli. job pentru ei?? Pica la primul interviu, nici macar redacta un cv nu sunt instare. Vad in cv-uri primite: Experienta SALVE. EJECT AUTOMAT. Ce experienta de TEPARI??? n-avem nevoie. Si degeaba se ascund, cand le verificam, gasim ca e in SALVE sau nu :))))))))):)))))):))))))) Ma distreaza escrocii astia =)))))
Postat 28 Mai 2012, 13:49 de Bogdan
Salve
Mai traiti ma? Inca nu v-ati dus dracului ca deja m-am plictisit de voi !! Ma intoxicati deja! Daca pun mana pe un salvist ii rup spatele cu ranga! Ce va tot ladudati voi aici cu 120 de mii de oameni? care suta de mii ? numai in anturajul meu zeci de persoane care au aruncat 60 de lei pe geam si-au dat seama ca au fost trasi pe sfoara de un srl care nu are nici un fel de autorizare sa faca asigurari de nici un fel !..Si voi tot continuati sa ne intoxicati...chiar aveti impresia ca toti suntem prosti si doar voi sunteti destepti ! Acuma ma luati cu cardul salve, probleme de nutritie..etc...nu stiu de ce nu fuzionati cu herbalife daca tot nu pusca treaba cu asigurarile...sa prostiti pe altii cu ierburi si alte cele! Stil frumos de viata = Salve :)))))..buaahahhahahah ce am mai ras! Pt mine stilul frumos de viata inseamna sanatate, mancare buna de la tara, excursii in aer liber, sport...etc...nu ii nevoie sa ma invete niste retaradati care nu sunt in stare sa aibe si ei un job ca tot omul despre "stilul de viata frumos"..sunteti niste retardati spalati pe creier si dupa ce ca sunteti in situatia asta mai si urlati ca sa auda toata lumea! Grow up !
Postat 28 Mai 2012, 11:08 de Marius
Stil frumos de viata = SALVE
ce puteti sa spuneti de RAJKO KUZMANOVICI ... daca Salve ar fi ceva rau, si-ar asocia numele cu ei. Ce spuneti de LIDIA BOJE - specialist de calibru mondial pe probleme de nutritie, credeti ca daca ar fi asa rau si-ar asocia numele cu Salve? Salve are 105 lideri - FORMATORI - autorizati de Min Invatamantului si Min. Muncii. Salve a platit in retea toate comisioanele pentru recrutare BILUNAR. Cine plange pe siteuri? Incapabili care nu reusesc sa-si gaseasca drumul si sunt afundati in datorii si rate. SALVE inainte de toate reprezinta UN STIL DE VIATA, unu frumos, curat, bazat pe competitie si stil Va astept sa cunoasteti oameni deosebiti din toate paturile sociale
Postat 22 Mai 2012, 12:48 de Dana
Salve Club
Legat de acuzatiile pe care le aduceti la adresa Companiei Salve Club si proiectelor Salve Card putem sa va spunem ca sunteti dezinformat domnule Bogdan. Daca ceea ce mentionati dumneavoastra ar fi fost adevarat atunci Compania Salve Club, in momentul de fata nu ar mai functiona, iar domnul Calin Donca nu ar mai fi stat in fata a sute de persoane pentru a tine seminarii si sa vorbeasca despre ceea ce face. “ De obicei cei care ascund ceva, se ascund … nu stau in fata salilor de seminarii si vorbesc tare despre “afacerile necurate “ despre care ziarele vorbesc”. Orice persoana care se simte neindrepatatita se poate adresa pe mail-ul office@salveclub.ro . Nu ne ascundem de nimeni si suntem reprezentati saptamanal de catre coordonatorii nostri la zeci de prezentari. Impreuna evoluam continuu!
Postat 22 Mai 2012, 12:09 de Camelia Istrate
o sa purtati cu drag in portofele SALVE CARD ... postacilor!
celor care pun commuri ANTI SALVE daca lasati si un contact VA PROMIT SA VA CONTACTEZ: si VA FAC CADOU CARDUL!!! Iar daca aveti voi dovezi ca ati fost fraudati: va DAU CUVANTUL CA PLEC DIN SALVE CU O ECHIPA FOARTE MARE SI VA URMEZ IN PROIECTUL VOSTRU. Da voi aveti un proiect in afara de a fi postaci? Ai lucrat in Salve Bogdan? Si eu am lucrat si lucrez, atat eu cat si echipa mea am luat intotdeauna banii pana la ultimul leu, am beneficiat de cursuri, de excursii si nu am avut experienta in asigurari si nici vreo persoana cu influenta nu sunt. Dinainte de reforma pensiilor din 2007 sunt in Salve si cu mici probleme de management "create de manageri slabuti" nu am ce sa reprosez. Dar tu fii clar " CE REPROS AI TU??" SCRIE: in data D x mi-a promis ca dc intru in echipa fac milioane, am intrat, a venit ce mi-a zs, am facut cum mi-a zs - si mi-a dat teapa. Negru pe alb: pt ce ai intrat, cat ai muncit, cat ti se cuvenea si cat ai luat?. Ai asa ceva? Ce alte prostii scrii tu, te incarci negativ omule
Postat 22 Mai 2012, 11:08 de Mirica
o sa purtati cu drag in portofele SALVE CARD ... postacilor!
ati auzit ... dupa CE SALVE, care a scos in piata un CARD de reduceri in sistem medical ... hop ca au aparut si cei de la: - MBI cu o hartie inutila "pasaportul MBI" - ce faci cu acel pasaport, intri la toaleta? ( e tare sa te stergi cu el, da justifica pe o alta firma "de inscruire costul impus" inscrierea in retea - o retea care se afla in procese cu toti din pozitiile de sus din forta de vanzari); - Spartan Smart - cu un card de reduceri asemanator, da cu 0 parteneri; - cica pregatesc si cei de la Alfa, SRBA, Destine, ASTOP ceva asemanator Mai copii, chiar nu puteti sa inovati cu altceva. Chiar nu va duce capul? Acum Salve construieste in liste - liderii MBI pregatesc tunul numit "reforma pentru MI si MAPN"
Postat 22 Mai 2012, 10:41 de janos
:)))))
Dovezile sunt, nu numail la politie. Cea ce este in articol sunt pe probe, tot odata sunt destule dovezi cum s-a folosit datele cu caracter personal colectate in reforma pensiilor pentru a incheia asigurari de viata FALSE! Dovezile de genul sunt la compania de asigurari pe care astia le a fraierit. a scarpina acum, dar adevarul o sa iese la iveala dupa alegeri. Chiar minsitrul sanatatii a tinut parte de ei, cand a zis: Ca sunt la LIMITA LEGII. Ori sunt legal ori nu. A incalcat ordonanta 99/2000 si tot odata NU sunt autorizati pentru a colecta CNP-uri si COPII dupa CI. Verificati La Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal. Lipsa bifat Codul numeric Personal si nu apare ca au dreptul de a colecta si copii dupa CI, ceea ce a facut anul trecut in MAREA CAMPANIE DE INSELATORIE! De ce am simtul ca oamenii astia va trezi cu probleme pe cap. Cum comentati ca Calin Donca in Decembrie a VRUT sa vanda toata structura la MBI cu 1 euro/cap. N-a reusit. MBI ia gratis pe ei :)))))))) Nu ma plateste nimeni, am fost in SALVE si pe reforma si dupa. Stiu foarte mult si sunt in stare sa fiu alatur de BIHOREANUL daca va fi cazul! Parnaie DONCA & CO :))))
Postat 22 Mai 2012, 10:05 de Bogdan
un proiect minunat siin occident sunt carduri asemanatoare
Buna ziua, Ma numesc Marian, sunt din Bucuresti ai am achizitionat Salve Card pentru reduceri. Am platit 120 lei si aveam nevoie de ochelari pentru sotia mea care costau 520 lei. Pentru ca am mers la un partener Salve cu acest card am obtinut reducere de: 100% la consultatie, 100% la montaj, 50% pe ochelari = pret 70 lei + 120 lei cardul = 190 lei. Am economist din start 330 lei Cardul il am pe viata si acum vreau sa-mi inscriu copilul la un centru de sport, caut o reducere frumoasa. E un proiect frumos. Daca imi va aduce si bani din alte oportunitati il voi declara MINUNAT
Postat 22 Mai 2012, 09:38 de Marian
consulta un reprezentant Salve si achizitioneaza SalveCard cu valabilitate pe viata
o sa purtati cu drag in portofele SALVE CARD ... postacilor! by Janos Tare, o sa retin asta :), felicitari Janos. De ce nu va autentificati real? Strangeti.va, faceti un front de unitate si aratatii celor 120.000 de COLABORATORI SALVE ca sunt prosti. In caz contrar si SUB ANONIMAT, COPII :) Dar daca SALVE ca si in 2007 o sa faca ce promite, ce o sa mai scrieti voi? Va fuge chifteaua din farfurie ... a venit un nou guvern si propovaduieste aceiasi treaba cu reforma. Nasol, nici astia nu-l aresteaza pe Donca ... SA VINA REGELE!!!!
Postat 22 Mai 2012, 09:28 de Eva
consulta un reprezentant Salve si achizitioneaza SalveCard cu valabilitate pe viata
bai Bogdanele, se pare ca pe tine te-au angajat astia postac aici :))). Numai tu scrii? Macar mai schimba numele sa creada lumea ca sunteti mai multi :))) Daca tot ai tu atatea exemple in care Salve ia pacalit pe romani: de ce nu duci tu dovezile la politie, de ce nu le dai tu frumos la ziare (ar fi binecuvantat Bihoreanu sa intre in posesia lor, ar scapa de procesul intentat de donca la care nu poate proba ce au scris). Ce sustinere PDL, ce inschisoare, ce piramida? Doar nu crezi tu ca a umblat Basescu prin redactii sa nu se lege lumea de Donca. Atat de redus mintal sa fii? Din noiembrie prestati intr.una aceleasi mesaje . Dupa capul tau SCNet, Lyonness, Avon, Oriflame, Amway si toate MLM-urile cred ca tot piramide de prostire a romanilor sunt, da cred ca te bucuri de ele. Bogdanele asta pt tine, unu din marii miliardari, MLM-isti ai omenirii: Warren Buffet trebuie arestat!!!! E un hot si il sustine PDL-ul. Tu chiar esti prost??? App: ai oportunitatea sa obtii o reducere frumoasa cu Salve Card sala frumoasa sa-ti oxigenezi creierul intoxicat acut. E o oportunitate frumoasa pentru tine Bogdanel si mult mai sanatoasa decat meseria de postac
Postat 22 Mai 2012, 09:14 de Eva
:)) SALVE CARD de 7 lei
Numai tampit trebuie sa fi sa platesti pentru un CARD de 7 lei peste 120 lei. Chiar tampit si meriti soarta daca faci asa ceva intr-un joc PIRAMIDAL!!!! O.G. 99/2000. Ia mai cititi un pic, nu va spun articolul, gasiti voi, sunt destule! PDL-ul pica si firmele astia va fi puricat la sange si persoanele ca DONCA o sa faca inchisioare. Din TOAMNA nu o sa fie nimeni pe la spate sa scapa. :))
Postat 22 Mai 2012, 08:19 de Bogdan
o sa purtati cu drag in portofele SALVE CARD ... postacilor!
felicitari ... cat postati voi, noi cei din SALVE muncim. Cand noi vom construi ce ne-am propus - voi o sa ne umpleti de bani. Sa ne traiti ... suntem mandrii ca nu toti vad diferenta Cu sau fara voi, SALVE a ajuns la 120.000 oamenii. Expozia inscrierilor a fost data tocmai de acest articol penibil dar si de forta pe care o dati prin incercarea de a defaima. Tot voi prin posturile voastre o sa cresteti si mai mare SALVE!!! Oare aveti impresia ca toti romanii sunt idioti si nu se intreaba: "bai da de ce nu le face nimeni nimic la astia de la SALVE daca sunt atat de tepari? Se pare ca nu sunt'. Sau voua nu v-a mai mers trocul in SALVE si ati plecat prin alte locuri si nu mai e laptele atat de dulce. Oamenii de calitate au ramas in SALVE, sunt oameni care nu au avut experienta in management, in asigurari, in dat tepe ... sunt oameni care au crezut intr-un concept si acum dezvolta masiv. Sa-i felicitam pe: Marilela Cretianu, Mirela Pestritu, Alina Onute, Voiculescu, Bogdan Capatana, Bogdan Batar, Mircea Branzei, Bogdan Chelu, Liviu Dragan, Livia Negritas, Alpar Tompos, Andi Vo si toti care luna de luna participa la sedintele Salve si fac diferenta ... sunt oameni pe care o sa-i urmati
Postat 22 Mai 2012, 00:10 de Cosmi
o sa purtati cu drag in portofele SALVE CARD ... postacilor!
ati auzit ... dupa SALVE, care a scos in piata un CARD de reduceri in sistem medical ... hop ca au aparut si cei de la: - MBI cu o hartie inutila "pasaportul MBI" - ce faci cu acel pasaport, intri la toaleta? ( e tare sa te stergi cu el, da justifica pe o alta firma "de inscruire costul impus" inscrierea in retea - o retea care se afla in procese cu toti din pozitiile de sus din forta de vanzari); - Spartan Smart - cu un card de reduceri asemanator, da cu 0 parteneri; - cica pregatesc si cei de la Alfa, SRBA, Destine, ASTOP ceva asemanator Mai copii, chiar nu puteti sa inovati cu altceva. Chiar nu va duce capul? Acum Salve construieste in liste - liderii MBI pregatesc tunul numit "reforma pentru MI si MAPN"
Postat 21 Mai 2012, 23:57 de Janos
povesti de adormit copii MBI-stilor
Cat de rau sa le mearga celor din MBI incat sa nu se focuseze ei acum pe ce fac si sa stea sa atace prosteste si sa se uite dc e grasa si frumoasa capra vecinului. Majoritatea celor care posteaza aici ... au fost intr-un moment dat persoane care au dat tunuri in Salve si acum pregatesc altele prin MBI. Daca Salve a dezvoltat o retea de 120.000 de oameni si nu va face cu ei reforma sanatatii ... atunci isi va merita anonimatul ... INSA voi dragi postaci, multi dintre voi care ati mancat o paine si ii slujeati lui Peter ... voi sigur o sa crapati de foame si sa o scrieti si in reforma si dupa aceleasi aberatii. Fitzuica asta de ziar de la Oradea estimez ca va plati muulti bani daca nu o sa poata proba articolul. Iar Calin ... pe vremea cand altii conduceau fraiele alerga cu mai multa incredere sa castige bani. Alpar TOMPOS - a castigat cu Salve in Reforma Pensiilor 4.6 miliarde lei vechi, el si acum e in Salve. Oare e idiot omu ... sau si-a luat banutzii pana la ultimul leu? De ce ascultati oameni ca el si plecati - el are exemplul. Care e romanul sau ungurul care a lucrat cu Alpar si are ceva de comentat la adresa lui?
Postat 21 Mai 2012, 23:45 de Janos
postaci plang ... oameni isi fac treaba mai departe
daca va aduceti bine aminte ... cand a aparut acest articol toate companiile de brokeraj operau in acelasi stil. Stiti voi oare cum se face un articol de presa. Analizati pe BRAT caderea presei scrise ... credeti ca de foame un jurnalist flamand defaima in mod flagrant pe oricine? Iti garantez ca da. De ce nu ii intrebati pe oamenii care au avut oamenii in echipe in Fincop si in Salve si cati bani au luat. Pe atunci Calin Donca era un mic invatacel care alerga nebun si credea intr-un vis. A dat se paer clasa multor profesori in aleasigurarilor, multor intelepti si le-a dat motive sa se simta utili postacilor de pe siteuri. In 2007 Peter Kristofovic a facut in prima luna platile pentru prodictii SAPTAMANAL, cu act aditional la contract prin care era stipulat ca adeziunile smenuite si platite vor fi retrase din urmatorul comision. Cine plange acum pe siteuri tepari care au dat tunuri in Salve cuadevarat si acum pregatesc alte tepe prin companii? Credeti voi ca ar exista un om care sa dezvolte o echipa atat de mare fara sa aiba macar o problema dc face ceva necurat? Doar Calin nu e GURUL Romaniei. Sau voi sunteti penibili. Va intrebati care e solicitarea financiara ceruta in proces pe
Postat 21 Mai 2012, 23:33 de Gina
PETRACHE ALEXANDRU
Daca bine tinem minte, cand a aparut acest articol, nu era vb de carduri salve sau alte porcarii. Era pur si simplu de FRAIERIT pe o REFORMA INEXISTENT promitand BANI GREI din COMISIOANE pe care SALVE nu avea cum sa incaseze, datorita ca nu ERA si NU ESTE Broker. Acest aspect de neuitat. Carudl SALVE e o smecherie cu care incearca sa faca sa uita oamenii de minciunile, tepele pe care a dat si sa mentine oamenii langa el. Insa problema este ca MANAGERI MARI cam se joaca in 2 parti. MIRCEA BRANZEI si restul a tracut la MBI sa faca REFORMA. Cum se numeste altfel decat simplu TRADARE, datorita ca in "CAMPANIA" lor vb de rau de alte firme, gen MBI, demigrand pe ei in fel si chip. Nu ar trebui sa plateasca daune lor pentru denigrare??? PETRACHE ALEXANDRU? RASPUNDE? se vede ca esti unu spalat pe creier. meriti cea ce ai.
Postat 19 Mai 2012, 01:07 de Bogdan
d-l
Ce pot sa spun este ca romanii in general sunt reticenti si la aerul pe care il respira.Poate ca intradevar au luat multe tepe gen Caritas sau Delfi insa asta nu inseamna ca toate informatiile pe care le pune orice frustrat pe google sunt si adevarate.Compania Salve chiar este o societate financiara serioasa care isi plateste colaboratorii si care in momentul de fata dezvolta proiecte in Romania la care alte companii nici macar nu viseaza. Unul dintre ele este SALVE CARD care este un proiect un proiect unic la nivel national de promovare a serviciilor medicale din domeniul privat,servicii pe care din pacate nu le regasim in unitatile medicale de stat.Datorita acestui lucru din 21.01.2012 compania Salve Club a emis pe, piata romaneasca cardul de sanatate Salve prin intermediul caruia persoanele beneficiaza de reduceri pe loc intre 5% si 100 % la partenerii comerciali din domeniul privat ( medicina umana, medicina alternativa, medicina dentara, farmacie, psihologie, wellness si preventie, medicina veterinara, tehnica medicala) Personal am incheiat peste 50 de contracte in Timisoara si pot spune ca multi oameni chiar se bucura si imi multumesc ca le-am dat posibilitatea sa afle despre acest proiect.In al doilea rand multe cotidiene au sa ne plateasca daune considerabile pentru denigrarea imaginii. Insa un lucru este sigur si anume ca, concurenta este mare si "frustratii" incearca prin diverse metode care mai de care ortodoxe sa improste cu noroi in companii sau firme care intradevar fac ceva si pentru aceasta tara ramasa in urma in ceea ce priveste dezvoltarea sa. Pentru detalii nu ezitati sa ma contactati pe adresa mea de mail - petrachealex12@yahoo.com sau 0722584876 / 0748330943 / 0768456721
Postat 18 Mai 2012, 22:38 de petrache alexandru
Pt. Bintintan Orianda
Cunsoc personal pe Calin Donca. Asa om nesimtit si prost in viata mea n-am vazut. E escroc si evident are langa el persoane ca si prietena sa "Bintintan Orianda", mda, c.rva proasta, nu se pricepe la nimic numai la colectat taxe. Taci proasta ca nu o sa iese bine. Langa Donca ma e loc in inchisioare si legea sanatati nu o sa fie cum vreti voi :))))
Postat 16 Mai 2012, 17:10 de Bogdan
Inchisoarea stilului de viata
Corectare numar de telefon 0751 049 109. zi frumoasa!
Postat 16 Mai 2012, 15:13 de Bintintan Orianda
Inchisoarea stilului de viata
Domnule "Patrocle" doriti sa iesiti in evidenta cu acest comentariu de slaba calitate "CALIN DONCA LA INCHISOARE!" ? Ma uita la ora la care ati postat comentariul si ma intreb, oare dumneavoastra aveti viata pe care o doriti, la care ati visat??? Deoarece o persoana educata care traieste viata pe care si-a imaginat-o, nu sta noapte la ora 1:00 sa inventeze comenturi despre persoane publice pe care nici nu le cunoaste. Domnul Calin Donca este un om foarte intelept, insa oamenii ca dumneavoastra care doresc o afirmare, deoarece nu au cunoscut succesul, ii denigreaza imaginea. Daca sunteti dornic de informatii reale si nu inventii ma puteti contacta personal la 0751 409 109. In mod contrar lasati numele domnului Calin Donca si nu il mai murdariti cu minciuni. Este foarte bine, traieste sanatos, are un stil de viata pe care multi si-l doresc. Unele persoane sunt doar invidioase deoarece ei nu pot sa reuseasca. Iar in cazul in care doriti sa aflati informatii cum puteti trai sanatos, cum puteti dobandi bogatia sanatatii, bogatia relatiilor interumane si bogatia financiara ma puteti contacta. In rest va doresc mult succes si multa intelepciune!
Postat 16 Mai 2012, 15:10 de Bintintan Orianda
www*
CENZURAT
Postat 15 Mai 2012, 08:50 de bani
Inchisoare
CALIN DONCA LA INCHISOARE!!!!!! :D
Postat 15 Mai 2012, 01:08 de Patrocle
Raspuns
Va respect afirmatia pe care ati facut-o ,,dl Calin,,! Dar cand publicati un argument va rog frumos sa va motivati afirmatiile. Succes!
Postat 19 Aprilie 2012, 11:14 de Camelia Istrate
pe scurt
pe scurt SALVE CLUB ESTE O MARE TEAPA
Postat 19 Aprilie 2012, 10:21 de Calin
Raspuns
Buna ziua, Legat de afirmatia pe care o sustineti ,nu am sa va judec este alegerea dvs. Tin sa afirm ca ceea ce am publicat in articolul anterior a fost doar un plus de informatii pt cei dezinformati.Ca si companie nu avem nevoie sa ne facem publicitate pe spatele nimanui. Mult succes in alegerile pe care le faceti!
Postat 19 Aprilie 2012, 10:18 de Camelia Istrate
...
AICI NU E LOCUL RECLAMEI! SALVE CLUB E TEPAR SI ATAT. PRODUSELE SUNT CU EFECT PLACEBO BAZATE PE CERCETARI STINTIFICE :))) Dna Camelia, ati pierdut deja mult sau mai vreti? Lasati in pace pe oameni care vor sa castiga bani cinstit si numai stricati piata. reclamele de ce nu se Cenzureaza????
Postat 18 Aprilie 2012, 22:57 de Bogdan
Salve Club
Legat de acuzatiile pe care le aduceti la adresa Companiei Salve Club si proiectelor Salve Card si Avita Premium putem sa va spunem ca sunteti dezinformat. Daca ceea ce mentionati dumneavoastra ar fi fost adevarat atunci Compania Salve Club, in momentul de fata nu ar mai functiona, iar domnul Calin Donca nu ar mai fi stat in fata a sute de persoane pentru a tine seminarii si sa vorbeasca despre ceea ce face. “ De obicei cei care ascund ceva, se ascund … nu stau in fata salilor de seminarii si vorbesc tare despre “afacerile necurate “ despre care ziarele vorbesc”. Pentru a aduce un plus de informatii despre compania in discutie, am sa va ofer cateva detalii oficiale despre Avita Premium. Avita Premium este un proiect care si-a inceput activitatea in Romania din data de 31.03.2012 si intermediaza produsele companiei Avita International.Produsele Avita International sunt dezvoltate cu ajutorul celor mai recente descoperiri ştiinţifice în domeniul medicinei, suplimentelor nutritive şi a medicinei naturale. Garanţia maximă de securitate şi calitate este şi prin faptul că ele sunt fabricate în cooperare cu compania VitaTech International®, care este un lider global în domeniul fabricării produselor naturale şi care are mai mult de 58 de ani de experienţă. toate produsele Avita sunt fabricate pentru compania Avita International® în colaborare cu compania VitaTech International®, Inc., cu sediul în USA, în statul California, sub controlul Administraţiei Alimentelor şi Medicamentelor (FDA). Sunt certificate în Republica Slovacă, îndeplinesc toate standardele Uniunii Europene. Compania Avita International® asigură pentru calitatea produselor sale o garanţie de 100%. Este exclusiv producătorul, importatorul şi distribuitorul lor. Referitor la asemanarea siglei pe care ati facut-o dumneavoastra ,logul aviva are 3 culori distinct si are o structura corporate matura ,serioasa si este compusa din 2 elemente text si sigla iar logul avita premium are 2 culori ingradient si are o structura care inspira tinerete si dinamism si este compusa integral din denumirea proiectului. Pentru mai multe informatii accesati site-ul www.avitapremium.ro unde gasiti si certificatele de calitate ale produselor. Orice persoana care se simte neindrepatatita se poate adresa pe mail-ul office@salveclub.ro . Nu ne ascundem de nimeni si suntem reprezentati saptamanal de catre coordonatorii nostri la zeci de prezentari. Impreuna evoluam continuu!
Postat 17 Aprilie 2012, 19:45 de Camelia Istrate
AMF vs RAF
Deci mi-e rau cand vad ce amatori se dau mari specialisti in asigurari scriu pe aici si pe alte site-uri ! Una este codul AMF si alta este codul RAF ! Primul se obtine de la Csspp si iti da dreptul sa intermediezi pensii private si atat ! Pentru al doilea trebuie sa faci un curs (cine e curios de preturi sa caute pe site-ul CSA formatorii autorizati sa sustina astfel de cursuri si apoi sa solicite oferte de pret..costa intre 500 si 1000 de lei acest curs) si apoi sa sustina examen de autorizare la IMA cu o taxa de 550 de lei ! Examenul este grila, 26 de intrebari, minim 19 sa il treci si apoi esti autorizat ! Ce este atata mare filosofie? Sau voi credeti ca s-au trezit astia de la salve cei mai inteligenti sa puna coada la pruna si restul sunt tampiti ! Treziti-va la realitate, aveti internet, folositi-l ca atare nu va mai lasati spalati pe creier !
Postat 07 Aprilie 2012, 01:17 de Marius
Aparitie in ziarul Capital
CENZURAT
Postat 06 Aprilie 2012, 10:04 de Salve!
SALVE CLUB TEAPA
www.capital.ro/detalii-articole/stiri/incredibil-adibas-si-pavasonic-in-lumea-medicala-si-financiara-piramidalii-de-la-salve-au-la.html
Postat 05 Aprilie 2012, 16:53 de UN BARBAT INSELAT
Care frauda?
Zici ca esti un robot stricat. Crezi ca daca repeti de 3 ori acelasi cuvant , zbieri mai tare? Cu ce ai fost inselat, mititelule? Daca venea la 1 ianuarie, acum radeai pana la urechi! De parca salve a spus la televizor ca vine in ianuarie! Si eu sun din oradea, dar la cati oradeni limitati scriu aici pe forum, nu ma laud cu locatia de ude sunt... Macar daca ai fi fost inselat cu vrea 2000 de euro, cum fac cei de la lyoness sau botano . 60 de lei si de mai lauzi ca esti si inselat? Poate ar trebui sa spui ca ce s-a vorbit la televizor te-a inselat. Ca eu nu m am luat de ce mi-a spus cel care m-a inscris, ci ce au spus cei care ne conduc!!!! Asa ca , mai lasa aberatiile astea cu vinovati imaginari si uitate in oglida sau in continuare la televizor! Toate bune!
Postat 27 Martie 2012, 08:33 de Un om intelept
SALVE CLUB TEAPA
FRAUDA, FRAUDA, FRAUDA şi din nou SALVE CLUB SI DONCA!
Postat 26 Martie 2012, 14:49 de UN BARBAT INSELAT
raspuns
Legat de limbajul trivial de care faceti uz, nu am sa va judec, este alegerea dvs. Ca sa va raspund la intrebari sau nelamuriri: 1. Reforma sanatatii a fost anuntata din nou, iar faptul ca s-a amanat NU A FOST VINA COMPANIEI SALVE, nu noi am iesit in strada sa protestam! Lucru clar si de bun simt, usor de observat! Noi ca si companie am pierdut mai mult ca nu a venit decat orice colaborator de la noi din echipa! mai multe detalii gasiti pe ultimele postari de pe www.calindonca.ro 2. Legat de an electoral... memoria imi spune ca si in 2007-2008 a fost tot AN Electoral! Oare e doar coincidenta? Sau este nevoie de fonduri...?! 3. Oare in 2007 nu a fost aceeasi cerinta (cod AMF) ? Si totusi, am licentiat 36000 de persoane in cateva zile... si atunci era vorba de examen si licentiere. Solutii exista, iar asta este strategia companiei pe care o veti intelege la momentul respectiv. 4. Cand o sa locuim in Australia o sa ne gandim la propunerea oferita. Deocamdata, traim in Romania si tocmai vom lansa inca un proiect pe 31 martie, Avita International, educatie si intermediere de produse BIO. Asa ca nu scapati atat de simplu de noi. Mai ales ca din cei 70 de lei nu am facut profit! Succes !
Postat 19 Martie 2012, 19:11 de Istrate Camelia
teapa
Iar au aparut lingaii lui donca pe aici, chiar cand credeam ca se linistisera spiritele si toata lumea a inteles ca treaba este o teapa....in primul rand ca suntem deja pe final de martie si nu a inceput nici o reforma a sanatatii, care nici nu va fi anul asta intrucat suntem in an electoral si nu se risca pedelacii sa mai piarda voturi ca oricum sunt in galeata si in al doilea rand salve nu ar avea dreptul sa participe la vreo reforma...treaba e simpla...ca sa poti incheia asigurari trebuie sa ai cod RAF care se obtine in urma cursurilor + o taxa de 550 de lei la CSA. Ce o sa faca Salve, o sa treaca sutele de mii de contracte pe RAF-ul lui Donca de la Stability Broker? Sa fim seriosi, o sa cam bata la ochi...Eu zic sa o lasati moarta cu salvele vostru, ati facut destui bani, bagati capul in nisip ca strutul si vedeti-va de treaba...
Postat 19 Martie 2012, 10:43 de Marius
teapa
Iar au aparut lingaii lui donca pe aici, chiar cand credeam ca se linistisera spiritele si toata lumea a inteles ca treaba este o teapa....in primul rand ca suntem deja pe final de martie si nu a inceput nici o reforma a sanatatii, care nici nu va fi anul asta intrucat suntem in an electoral si nu se risca pedelacii sa mai piarda voturi ca oricum sunt in galeata si in al doilea rand salve nu ar avea dreptul sa participe la vreo reforma...treaba e simpla...ca sa poti incheia asigurari trebuie sa ai cod RAF care se obtine in urma cursurilor + o taxa de 550 de lei la CSA. Ce o sa faca Salve, o sa treaca sutele de mii de contracte pe RAF-ul lui Donca de la Stability Broker? Sa fim seriosi, o sa cam bata la ochi...Eu zic sa o lasati moarta cu salvele vostru, ati facut destui bani, bagati capul in nisip ca strutul si vedeti-va de treaba...
Postat 19 Martie 2012, 10:42 de Marius
cameliaistrate???
CAMELIA ISTRATE, defapt pe numele REAL: Mihaela Istrate, unul dintre lingaul lui Donca, la care probabil a mers colaboratorii si a cerut bani inpoi, ca NU ESTE REFORMA :))) Se vede ca nu va merge bine. Nasol. Ati facut rau decat bine. Vii aici sa te lauzi cu ce??????? Ca nu aveti altceva de treaba. Dracu mai citeste. Mergeti la sapa, toti asa meritati. TEPARI !!!!
Postat 14 Martie 2012, 22:43 de Bogdan
Compania Salve Club este o firma care isi instruieste agentii pentru oportunitatile viitoare
Buna ziua, Pentru a aduce un plus de informatii despre compania in discutie, am sa va ofer cateva detalii oficiale despre grupul companiilor Salve si despre Directorul pe Romania a acesteia, Calin Donca. In 1995 , Domnul Peter Kristofovic a pornit prima companie a grupului Salve Group, reusind ca in cei 16 ani care au trecut sa aduca grupul de companii pe care il detine la un numar de 15 companii in care este actionar majoritar regasite pe teritoriul Slovaciei, Cehiei, Ucrainei, Romaniei si Marii Britanii iar pe langa acestea , actionar in inca 33 de companii prezente in 8 tari din Europa. Detalii despre compania Salve Group le puteti regasi pe site ul www.salvegroup.com In Romania, compania Salve Club, si-a facut debutul in 2007 odata cu oportunitatea oferita de refoma de pensii private obligatorii, reforma in care compania a iesit invingatoare obtinand titlul de Brokerul Anului in pensii private si un numar 250.000 de clienti in total pe cele doua companii pe care a lucrat in reforma : Salve Club Broker de Pensii Private si Fincop Broker de Pensii Private. Aici regasiti topul in discutie, unde pe locul 2 si 3 se afla companiile noastre ,9-31646.htm Dupa Reforma pensiilor private, am intrerupt activitatea pe aceste companii si am inceput sa activam pe compania Salve Broker de Asigurare pana in 2012, moment cand ma decis ca sa schimbam strategia si incepand cu martie 2011 sa incepem o activiate similara cu cea din 2007 pentru reforma de pensii private . Site ul companiei Salve Club este www.salveclub.ro unde veti gasi detalii legate de aceasta activitate care pana in ianuarie 2012 s-a axat pe instruirea unei mari echipe de vanzari pentru oportunitatea unei schimbari in domeniul medical, moment in care companiile de asigurari ar fi fost nevoite sa lucreze cu intermediari care sa le aduca un portofoliu de clienti, activitate similara cu cea din 2007 din reforma pensiilor din Romania si foarte apropiata cu ceea ce am facut in Slovacia in 2006, adica Reforma de Sanatate din tara natala a concernului Salve Group. Din cauza unei alegeri gresite in demararea acestei actiuni, am fost suficienti de rapizi oferind colaboratorilor nostri posibilitatea de a genera venituri si sa ajuta mii de clienti prin produsul Salve Card , un produs ce ofera reduceri la mii de parteneri medicali privati pentru clientii Salve Card. Ideea acestui produs a fost simpla: am merge la cabinete private daca ar costa mai putin decat cele de stat? DA! Sigur , nu este ceva ce se va intampla peste noapte , dar primii pasi sunt deja facuti iar printrun flux suficient de mare de parteneri spre cabinetele medicale din partea noastra, vom avea preturi de \\\"en-gros\\\" la servicii de o calitate superioara! Toate detalii le gasiti pe www.salvecard.ro si de asemenea viitoarele noutati. In final trebuie sa recunoastem ca ma facut si greseli pana sa ajungem la numarul de 120.000 de colaboratori, dar niciodata cu intentia de a rani clienti sau colaboratori. Dorim binele celor care colaboreaza cu noi, de aceea am platit peste 90% pe comision si tva din toate cele 120.000 de inscrieri , ramanand de multe ori cu minusuri la costurile administrative. Orice persoana neindreptatita se poate adresa pe mailul office@salveclub.ro direct cabinetului director sau autoritatilor in masura. Nu ne ascunde de nimeni si suntem in saptamana reprezentati de coordonatorii nostri la zeci de prezentari. Detalii despre Directorul Companiei Calin Donca le gasiti pe www.calindonca.ro , de asemenea aici fiind locul unde puteti sa il intrebati orice nelamurire cu o garantie de 24 de ore a raspunsului sau! Sigur, nu putem ajunge la 120.000 fara sa adunam si cativa dusmani... In final, partea noastra sociala se manifesta prin proiectele Salve Foundation prezente pe www.nadaciasalve.sk/ prin care la aceasta ora construim un camin pentru educatia copiilor din Kenya, zona cunoscuta pentru violuri , atacuri si o desavarsita lipsa a instrumenteleor de educatie. Va multumesc pentru timpul acordat citirii acestor randuri si va doresc ca toata bucuria sa va umple sufletele si zilele ce vor urma. Impreuna, evoluam continuu!
Postat 13 Martie 2012, 11:34 de CameliaIstrate
alta mancatoare de *...
Alina esti o mancatoare de *. Calin e bine merci in Brasov, chiar sambata am fost la o inaugurare de club cu el " URBAN " se numeste clubul , dar nu ai tu cum sa stii toate astea. esti prea ocupata cu macatul de pe jos :))) De ce nu intrii pe site la salve sa-i vezi programul lui Calin , unde si cand are seminarii. Se poate verifica. javrelor :)))
Postat 22 Februarie 2012, 10:21 de Boc
CARD SALVE
Ce e de comentat la ce se lanseaza pe piata despre salve card ,eu inca mai cred ca sint rautati la adesesa celor care incearca sa faca ceva in acest domeniu , am folosit cardul strict cu cei ce sint colaboratori si am beneficiat de reduceri substantiale ,imi pare rau ca se fac reclame gratuite si rautaceoase la adresa SALVE CLUB faceti voi altceva mai bun si fara bani daca se poate? vreti chear MOKA?
Postat 21 Februarie 2012, 17:25 de FYFY
Calin Donca
Am auzit că Calin Donca a fost dus la închisoare din cauza salve club (fraudă gravă)
Postat 11 Februarie 2012, 14:08 de Alina
CATRE SALVISITI RETARDATI
Vedeti cum este in stare sa atacxa handicapatul de lider al vostru pe un om, care a creat acum 20 de ani, un serviciu fara care nu putem trai: SMURD-ul. Intreb eu de ce nu se vede de el, ca a creat o escrocherie si este in stare sa arunca cu vb goale pe un om RESPECTAT si scriu inca odata RESPECTAT de toate populatia ROMANIEI, evident in afara de papagali si tepari lui DONCA. Pentru donca nici dracu nu iese in strada, pentru ARAFAT DA!!!!! DISPARI ESCROCUL DRACULUI CU TOATE ECHIPA TA DE TEPARI!!!!
Postat 11 Februarie 2012, 13:50 de Bogdan
TEAPA SALVE
Cel mai mare teapa = SALVE CLUB
Postat 10 Februarie 2012, 23:09 de Zoltan
GATA CU REFORMA
Salve club este cel mai mare teapa! Programul de guvernare al noului Cabinet nu prevede concret adoptarea în acest an a legii sănătăţii Programul de guvernare al noului Cabinet prevede continuarea “reformelor instituţionale şi legale” în domeniul sănătăţii, dar nu include nicio prevedere legată de adoptarea în acest an a noii legi a sănătăţii. “Programul de guvernare prevede doar continuarea reformelor instituţionale şi legale în domeniu”, a declarat agenţiei MEDIAFAX vicepreşedintele politic al UDMR, ministrul Laszlo Borbely. Mai multe informatii gasiti pe Salve club acum ce face cu bani nostri? ne da banii inapoi?
Postat 09 Februarie 2012, 09:57 de Mariana
!!!!!!
Nu reusesc sa ma opresc din ras... Este oare posibil ca astfel de oameni, cu un asemenea vocabular sa mai si vanda ceva. Pai, dumneavoastra domnule Branzei sau cine sunteti, nu va este rusine???? Sa aveti certitudinea ca toate aceste materiale postate, link-uri unde vorbiti trivial, toate vor fi folosite in anchetele deja incepute. Spuneti ca nimeni nu va atinge. Cititi articolul mai cu multa atentie. Toate marsaviile voastre s-au terminat prost. Iar ultima e prea lata. Luati atitudine cei care ati fost inselati. Spuneti tuturor cum se lauda ei ca pot vinde si asigurari obligatorii, cum va iau banii, cum sunteti obligati sacumparati un card....Pentru ajutor va las cateva adrese utile unde puteti reclama. http://b.politiaromana.ro/ www.csa-ics.ro
Postat 08 Februarie 2012, 12:16 de gina
:))
http:// www. salvecard. ro/ chiorule :))) scrie fara spatii :))
Postat 07 Februarie 2012, 22:19 de Boc
Ati disparut?
Azi am intrat pe site-ul lor de card, insa este inexistent. Nu inteleg???? Ati disparut deja? Cine imi da inapoi baniii????? Vreau acum baniiii!!! Tepari nesimtiti Scrieti aici cum pot primi, care este procedura?
Postat 07 Februarie 2012, 21:50 de Dany
javrelor :)))
ne pupati in p..a amandoi...acum ca suntem peste 100.000 ne stergem la c.r cu voi , gunoaielor. :)) Aici ...luptati voi mai javrelor? Aici sunteti voi valabili? Doua gunoaie......:))) De ce nu veniti la seminar....aveti ocazia acolo sa urlati in gura mare....sa spuneti ce va doare......Lasilor......leprelor....numai gura e de voi.......Aveti curaj sa ma infruntati live? Nu cred....ca doar sunteti romani ....lasi ....numai gura si scrisul e de voi ..nororc ca nu va baga nimeni in seama. Javrelor :))))
Postat 06 Februarie 2012, 20:29 de Boc
nu va opriti
Incep eu. Documentati-va , va rog.
Postat 06 Februarie 2012, 17:42 de gina
nu va opriti
Bogdan, nu are sens sa te deranjezi si sa le vorbesti la fel de urat precum ei. Domnul Brinzei oricum este o nuliate. Daca ar avea raspunsul la el mi-ar explica probabil punctul lui de vedere la provocarile mele. Cardul a fost de fapt modaliatatea prin care incearca sa-l tina putin la distanta pe Peter K, el nestiind ca in tara se incearca vanzarea "structurii" de hartie. Nimeni nu baga in seama o organizatie neavizata. Din pacate foarte multi oameni nu stiu ca ei de fapt nu exista , poate doar pe o bucata de hartie aruncata pe undeva... Problema adevarata este alta, din pricina unor specimene asiguratorii chiar vor deschide ochii de doua ori in reforma. Daca ne-am mobiliza cu totii si am incerca sa impiedicam seminariile in care teparii isi fac reclama, daca am face plangeri in continuare in presa, televiziune, politie, parchet poate ar stopa. Interesanta afirmatia de mai jos, promovati link-ul de la respectivul forum. Spune-ti negru pe alb orice informatie detineti, oamenii au nevoie sa stie adevarul.
Postat 06 Februarie 2012, 13:44 de gina
...
:)))) Ce imi place cand te enervezi. Vezi sa faceti parteneri si cu pompe funebre si cu penitenciar. Ca una macar o sa folositi :)))))))))) Om normal se fereste de SALVE, altii sunt oricum retardati. Procentul e mai mare pe la normali :)))) Si vezi sa nu moare familia ta, ****.uzi madri matii de curva ce e, ieri a fost pe centura si a dat reduceri la cei care au card SALVE, am vazut pe un forum.SIgur mata a fost :))) numai sa foloseasca la ceva si ei :))))
Postat 05 Februarie 2012, 12:01 de Bogdan
javrelor :)))
javra......esti un retardat care nu are in vocabular mai mult de 100 de cuvinte. Daca te-ai fi uitat pe site ai fi vazut ca PARTENERI sunt foarte multi ...in fiecare oras.... eu am spus ca am folosit cardul la 4 pana acum. Dar mintea ta ingusta nu avea cum s afaca diferenta intre PARTENERI .....si b faptul ca eu am fost la cumparaturi la cativa deja. Deci ....frustratule ...pune mana si invata . CARDUL SALVE exista ...functioneaza...si este legal. Drept dovada se poate olosi cu brio la orice PARTENER care a semnat cu Salve...si nu sunt putini. Asa ca hai marj avrelor.....:)))) Tu si familia ta de latrai de aici......
Postat 05 Februarie 2012, 11:49 de Boc
;))
Imputitul de BOC e foarte bolnav, deja la 4 parteneri :)))) ai diareeeeeeeee sau probleme la cap si primele 3 nu a putut face nimic. Cum puteti toti, pana aici se simte. Putea a la SALVE :))))) MErgeti si sa va tratati odata la cap, la parteneri vostri handicapati, inexistent! :)))
Postat 05 Februarie 2012, 11:09 de Bogdan
inca una.....
Mirela...alta batuta in cap....cum poti spune ca este ilegal cand eu l-am folosit la 4 parteneri pana acum? De ce arunci cu vorbe aiurea.....dar banuiesc ca esti sora lui Marius ...ca la asta tot neamult e batut in cap :))))) javrelor:))) Auzi...ilegal......pai si atunci cum naiba de functioneaza? .....rahatilor
Postat 05 Februarie 2012, 10:59 de Boc
SALVE CARD = ILEGAL
SALVE CARD DE SANATATE DE LA SALVE CLUB ESTE ILEGAL. NIMENI NU ARE NEVOIE DE ACEST RAHAT. ESTE ILEGAL!!
Postat 05 Februarie 2012, 01:15 de Mirella
salve...
Stimata doamna sau domnisoara Gina..nu are rost sa intrati in vorba cu acest personaj de se semneaza "Boc"...am facut-o noi destui inainte, daca o sa va uitati la comentariile mai vechi o sa vedeti adevarate "dueluri"...dar nu are rost..nu stie decat sa injure si sa te faca in toate felurile daca nu esti de acord cu jegul asta de marsavie numita salve sau cu plasticul lor fara valoare...
Postat 04 Februarie 2012, 23:41 de Marius
:)))
Boc e un nenorocit de tepar si lenesul lumii. Un escroc de care nu a vazut lumea. BOC = MIRCEA BRANZEI, mana dreapta la DONCA. Fraiesreste pe oameni ca nu se poate motiva sa devine cele cabinete peste noapte parteneri SALVE. Sistemul de functionarea cardului este total prost ori nu stiu ei cum functioneaza, numai a scos peste noapte si atat. Contractele sunt PENALE si cine are sa dea lor 120 RON, mai bine s-ar gandi de 10x ca cand ii revine banii!!! Astia sunt niste escroci, PDL-isti. Numai ca cum si PDL-ul o sa pica si ei la fel. Gluma lor sa ingrasat deja, ramane sa actioneze autoritatile. Oricum, Donca numai are sanse sa vanda reateaua ca nimeni nu da 40 RON/persoana, cat vrea el. Se poate lua si GRATIS :)))) Lasa GINA ca vine si randul lor. Cum vezi, BOC are ciuda pentru cei care lucreaza, mai ales in birou, El nu are sanse niciodata sa se angajeze, de aceea latra ca un bou, papagal DONCA :))))
Postat 03 Februarie 2012, 21:37 de Bogdan
nu va opriti
Dragul meu, iti multumesc pentru ca tipi, urli de frica!!!! Esti tu convins ca autoritatile nu fac nimic??? Stii la fel de bine ca si mine ca se incearca stergerea "glumei" de head-office din Bucuresti, si ca nu se prea explica profit de un milion de euro cu patru contracte de colaborare legale!!!! Evident, daca toti sunt atat de limitati precum tine, cu asemenea argumente- vezi mesajul dat- este logic ca veti urma un singur drum impreuna, dar cu duba dragilor...unde va este locul. Argumente de birou??? Lucruri pertinente, dovedite si logice. Din pacate, pentru tine.
Postat 03 Februarie 2012, 19:32 de gina
latrailor :)))
gina....esti o frustrata....si o molie de birou...care nascocesti asa zise stiri....de doi lei...Esti varza fata ....De ce nu fac autoritatile nimic daca e atat de ilegal? De ce Salve se dezvolta fara probleme? Ma lasi ..cu tampeniile tale. Exista cardul ..fuctioneaza....asa hai mars ..si tu si gasca ta de latrai. javrelor:)))))))))
Postat 03 Februarie 2012, 16:23 de Boc
nu va opriti
Buna ziua, intrebarea mea este de ce v-ati oprit cu articolele la adresa acestor fraude? Ati reusit atunci sa-i linistiti si sa miscati presa. Continuati, astfel vom reusi sa salvam cateva mii de naivi. Da asa este, vor fi vanduti. Dar sa vanda ce? Reforma va fi sub CSA, nu vor fi acceptati niciodata sunt penali si la propriu si la figurat, o stiu toti. Legal nu stiu, nu pot, nu vor sa lucreze. Nimeni nu-i va lua nici pe gratis, nu au valoare. Si culmea, oricat vor incerca sa stearga urmele, nimeni din faimoasa retea nu va avea voie sa vanda asigurarea obligatorie. AU STOP. Sunt suficienti cei influenti, care se asigura de acest lucru. Donca???? Pai e cam asa: sterge urmele din Bucuresti si se muta in Brasov. Insa exista si acolo OPC; PARCHET etc; dragilor, dupa Nastase, Vantu, Hrebe...va urma si el. Pariez!!!!! Pacat ca pe langa el si altii nevinovati. Atat de multa minte au incat insira pe toate gardurile ca vor vinde un milion de carduri si vor intra astfel partener in Reforma. Dezinformarea si manipularea e pe fata, dosarul se ingroasa, plangeri la CSA cu miile. !!!! Le urez succes in inchisoare.
Postat 03 Februarie 2012, 15:53 de gina
CARD SALVE = NOUA TAPA!!!
Card SALVE = ESCROCHERIE la MAXIM!!!! dar cine are sa arunca niste bani afara, spor la treaba. E misto contractul, si anexele. Cica SALVE CLUB SRL rezerva dreptul sa nu te plateasca. BINGO, asa si meritati, sa nu primiti nici un ban. PLanul B sa dispara donca cu bani. Planul C sa mergeti si voi dupa ei, Planul D: MANDAT DE ARESTARE pentru tepuitori :))) Va urasc Faliment Fericit :D
Postat 03 Februarie 2012, 15:35 de Stefan L.
CARD SALVE
Bravo Salve....fratilor ...cine nu crede poate verifica...au un card perfect valabil....si functional. Reducerile sunt foarte atractive . Cine nu crede poate vizita site-ul salve www. salvecard . ro Domane ajuta. Asa ca ....latrailor le doresc....inzapezire placuta :)))
Postat 03 Februarie 2012, 14:52 de Boc
salve club a dat faliment
salve club a dat faliment in slovakia, si urmeaze romania
Postat 03 Februarie 2012, 11:41 de Jan
salve club a dat faliment
salve club a dat faliment in slovakia, si urmeaze romania
Postat 03 Februarie 2012, 11:41 de Jan
salve club a dat faliment
salve club a dat faliment in slovakia, si urmeaze romania
Postat 03 Februarie 2012, 11:40 de Jan
CONSECINTA
Din pacate, sunt extrem de multi PROSTI (inculiv oameni cu stadii vechi in asigurari) care pun botul la absolut orice, fara sa verifice realitatea!!! UN BAIAT DESTEPT CERE FACE BANI PE SEAMA PROSTILOR!!!!!
Postat 27 Ianuarie 2012, 16:25 de XYZ
lyoness
Calin ..despre ce card vorbesti? ce card oferi tu?...nu de alta dar daca deschidem discutia ..despre Lyoness...ma bag ..ca doar sunt Business Team de 4 ani :))) si am o retea de peste 2300 de oameni :))asa ca sa moara javrele de boddan, marius, zoli...etc :))
Postat 26 Ianuarie 2012, 22:29 de Boc
Oportunitate adevarata
Si mult mai bine la mine. Am scos un card super misto, mult mai misto decat cel de SALVE, cu care se poate castiga bani dar si are acoperit anumite servicii si este si mai ieftin. Lyonnes cu bani putini, Salve teapa, a oprit inscrierile si numai cei vechi castiga, cei de jos numai poate inscrie colaboratori, deci au pierdut. Vinde un card cu valoare reala 0. Meritati soarta! Cei care vor sa colaboreze cu noi, pe bani adevarati asteptam sa ne contactati la zero-sapte-opt-patru-trei-zero-unu-unu-noua-sapte. Este valabil pentru oricine care vrea sa castiga bani adevarati cu o companie adevarata LEGAL.
Postat 26 Ianuarie 2012, 18:19 de Calin
lyoness :-)
este mult mai bine la lyoness! salve club teapa!
Postat 26 Ianuarie 2012, 18:07 de Laura
Teapa Salve
Salve club este o mare teapa! Aveti grija! Dorina are dreptate! Cardurile sunt de la Lyones! De ce sa le iei de la Salve cand te poti duce sa le iei direct de la Lyoness? SALVE CLUB = BISNITARI TEPARI
Postat 23 Ianuarie 2012, 04:48 de Ionut
TEAPA SALVE
SALVE CLUB si CARDUL SALVE (Plan B, C, D, E, .......) sunt o mare Teapa!
Postat 20 Ianuarie 2012, 16:59 de Dorina
...
Apropo: voi stiti ca pentru Donca voi valorati cate 40 RON??? Cu atatea incearca sa vinde LISTA COLABORATORILOR. Nimeni nu vrea sa dea nici 2 bani pentru el, o sa aiba GRATIS!!! De ce vrea sa vinde structura?? Ceva stie,, nu? Vrea sa scapa dar cu bani in buzunar. Misto. Sa stiti, VALORATI MAX 40 RON :)))))Slcavi cu Preti Redus, suntem insezonul de REDUCERI :))))
Postat 20 Ianuarie 2012, 10:32 de Bogdan
...
Cate nervozitate, frica, dezamagire din partea ta ca mai exista si oameni normali la cap. Ai fost cumva deja la un psihiatru?? ar merita sa mergi, pana cand mai poti asa low-cost :)) Pica guvernul, Salve o sa fie inchis, o sa vezi tu si cercetat pentru sistemul de piramidal, pe care a aplicat pentru a recurata niste boi si papagali, fraieri, etc. Toti teparii, politici si SALVISTI o sa ajunga la bine meritat loc: PARNAIE :))) Imi place cum te agiti, fara sens, reforma nu o sa fie cum crezi tu si informeaza-te, NU ese ceruta sau impusa de UE!!!! BASCISITI IMPUTITI!!! DONCA, BASESCU, BRANZEI = NAZISTI DETERIORATI :))))
Postat 20 Ianuarie 2012, 10:27 de Bogdan
ciudaaaaaaaaaaaaaa :)))))))))))))
javra.....nu mai ai ce zice ...vad ca te balbai....scrii si tu ca tiganu din 6 cai....nu dau cu seama....:))) asa javra mori ...fierbi in suc propriu......sincer si eu vreau s acada basescu....dar oricum legea ramane fraiere...nu exista varianta renuntarii la reforma ...tu chiar nu intelegi? e o chestie impusa de UE. Dar daca esti bou bou o sa ramai ....mai ai sanse pana la reforma sa faci un tratament cu ceva puternic...poate mai prinzi ceva din reforma normal la cap :)))) Mars ...javra .....
Postat 20 Ianuarie 2012, 10:19 de Boc
Boc
Las ca pica jos Prietenul tau si o sa picati si voi!!! Toti, clientela politica PDL. Moarte pe PDL, Moarte pe SALVE!!!! Mai ales pe BOC. Cum vrea sa da in seama, mai frate, cu smecheria de dim, nu ai reusit. Defapt nici acum Frate nici o sansa la lege!
Postat 19 Ianuarie 2012, 20:54 de Bogdan
gunoaielor.....:)))))))
si uita cum Reforma sanatatii se apropie mai repede decat spera dusmanii :))) citez din ziarul Agenda de azi :)) \" Traian Basescu, la prima aparitie publica de la declansarea protestelor in Romania: presedintele a anuntat la intalnirea cu sefii misiunilor diplomatice ca, printre prioritatile de reforma pentru anul 2012, este definitivarea legii sanatatii. Tocmai de la reforma in sanatate a pornit disputa cu Raed Arafat care a scos oamenii in strada, unde oamenii au strigat impotriva seful statului, insa Traian Basescu nu s-a referit, joi, deloc la aceste proteste! \"\" Asa ca ....ura ura ura :)))))
Postat 19 Ianuarie 2012, 20:46 de Boc
superba gluma....doar atat puteti? :)))
ce vrajeala ieftina ....vad ca tare va plictisiti ..vezi ce inseamna sa fii somer de lux....javrelor...nu vb eu asa frumos cand vine vorba de jeguri ca voi ...:)))) Cred ca va distrati voi de mama focului ...normal ..glume de infantili :)) Deci eu o sa raman in Salve indiferent de ce se intampla pentru ca nu-mi sta in caracter sa dau inapoi si am demnitatea sa-mi asum si un esec daca e cazul.Asa ca .....conform traditiei ...hai mars...javrelor:)))
Postat 19 Ianuarie 2012, 11:51 de Boc
Imi cer scuze
Imi cer scuze tuturor pentru injuriile aduse! Mi-am dat seama ca SALVE e o porcarie si am iesit si eu si toata echipa mea de acolo. Scuze Marius, scuze Bogdan, scuze tuturor!
Postat 19 Ianuarie 2012, 11:04 de Boc
ha ha ha
A ha ha ha ha ha...ce se agita boc...:))...vezi ca se dau calmante cu reducere daca ai card salve...iti da 0,1% reducere de la romparkim :)))) merge treaba fra...am auzit ca vindeti cu miile...e coada la voi la carduri ca la caritas pe vremuri :))...vreau si eu 4 la oferta daca se poate !!! Multumeeeeeeesc !! :)))
Postat 16 Ianuarie 2012, 23:22 de Dragos
BOC :)))
:))))) Ce ma Boc, de nervi nici sa mai scrii nu stii????? Cere lumea sa dai demisia, tu te ascunzi pe la SALVE, sau SALCE, sau tot una. Se vede ca din nervi scrii si imi place :) Ai un puncti din partea mea. Vezi sa mergi cu cardul si cumpara calmante acum cu reducere pana cand se da fara reteta, dor pe CARD SALVE :))))))))))))))))
Postat 16 Ianuarie 2012, 19:48 de Bogdan
javrelor:))))))))))))))))
si tu odata cu Salve:))) Normal ..doar lasii cedeaza la niste zvonuri:))) ce card ilegal boule? toate sunt ilegale in salve dar nimic nu se schimba si Salve prospera.....chiar nu vedeti cat de imbecili sunteti? Chiar nu vedeti ca de cand latrati aici de lini de zile nu a fost facuta nici cea mai mica schimbare ...totul decurge normal ..salce isi face treaba....se dezvolta ....nimic ilegal.Soar voi ..adunatura de lepre vedeti ilegalotati.de ce nu se sesiseaza nimeni ..numai voi ..niste labe triste:))) hai mars:))))))
Postat 16 Ianuarie 2012, 19:34 de Boc
ADIO reforma de sanatate
reforma de sanatate poate revine in 2013. am citit pe mediafax ca acum va fi facut un nou proiect de lege care va apare dupa 3 - 6 luni, dupa care inca 3 - 6 luni dezbatere publica, dupa care 3 luni pana trece legea de parlament (aici depinde cine va castiga alegerile), dupa care inca 3 - 6 lunipana apar normele de aplicare. concluzia: REFORMA DE SANATATE va fi in cel mai repede 2 ani!! Salve Club pana atunci rezista pe piata cu toate lucrule ilegale (salve card si asa mai departe ......)? Eu deja am pus o cruce la reforma si am inmormantat Salve Club, pentru mine a murit.
Postat 16 Ianuarie 2012, 17:15 de Vlad
nefericitule:)))
javra ..din pacate pt noi esti inca in Salve .....pt ca nu vad cum ti-ai retras singur codul de agent :))) ffpppuu...cu cine sunt coleg:))) cu o epava umana . Boule ..tu esti cel mai mare vinovat pt ca ai sperat la bani fara munca si asta ai spus si mai departe .stai relax.....ca tine sunt ..mai multi ....deci cei care au iesit din Salve asa cum spui tu ...oricum nu ai nici o dovada dar vb ca prostu-n targ .....probabil sunt ca tine. Asa ca drum bun la cersit ....ca iSalve se munceste nu se intinde mana:)) hai mars :)))
Postat 16 Ianuarie 2012, 17:04 de Boc
legea asta
pentru astia cu repeziciunea lor in reforma sanatatii... legea o sa se dea in martie... legislatia si normele insa o sa dureze inca 10 luni daca nu mai mult asa ca .... la ce va mai obositi?
Postat 16 Ianuarie 2012, 16:20 de radu
Fost salve
cu pumnul in piept ca voi nu lucrati cu CSA, ca voua nu va trebuie autorizare s.a.m.d. Pai asta nu depinde de voi...CSA este o autoritate statului, voi la ora asta sunteti un srl care vinde vise si mai nou carduri si vitamine !...Asa ca las-o balta, nu mai provoca lumea aici ca jandarmii pr protestatarii de la universitate ca nu faci nimic in afara de sa te umbli de penibil. calin donca am vazut ca e mai diplomat si incearca cat de cat sa gestioneze situatia, indiferent cum. tu de ce nu procedezi asa, crezi ca daca injuri lumea rezolvi ceva ? Eu cred ca nu...o zi buna tuturor
Postat 16 Ianuarie 2012, 08:22 de Marius P.
Fost salve
nu mai vor sa auda de salve...asa ca "tizul" Marius stie foarte bine ceea ce spune aici....daca o sa mai revin cu alte comentarii o sa imi pun si initiala numelui la comentariu ca sa se faca diferenta intre noi doi. Si stii de ce apar inca atatia oameni inscrisi la voi? pt ca ei nu au citit foarte atent ceea ce trebuie sa faca daca nu mai vor sa fie inscrisi trebuie sa trimita o instiintare scrisa la salve prin care sa anunte unilateral denuntarea contractului intre parti...Eu am citit contractul meu din scoarta in scoarta cu mare atentie si stiu exact ce am de facut. Si inca ceva domnule Boc..indiferent cine ai fi prin modul extrem de non profesionist in care ai facut comentariile ce le-am citit mai jos nu ai facut decat sa faci rau firmei salve, ar fi trebuit sa fi mai diplomat, poate ai mai fi salvat cate ceva...personal iti spun ca nu iti voi raspunde la nici o provocare, indiferent ce mi-ai scrie, dar cred ca ar fi cazul sa incetezi sa scrii din imaginatia ta. Si un sfat....cand mai vreti sa faceti ceva autorizati-va la forurile care se ocupa de acel "ceva"...la pensii am lucrat cu voi si am avut autorizarea CSSPP...acum, daca ar fi nevoie de autorizarea CSA, de ce va bateti
Postat 16 Ianuarie 2012, 08:17 de Marius P.
Fost salve
M-am facut de tot kkt-ul in fata rudelor, prietenilor, cunostintelor dupa ce i-am batut la cap sa ii inscriu in salve. Stimate Boc nu te mai bate cu pumnul in piept ca mai citesc si oameni care au fost in salve comentariile astea si stiu ce se petrece exact. O multime de coordonatori cu tot cu echipele lor au iesit deja, unii de ceva vreme, din schema salve cand si-au dat seama care e schema...Personal am avut o echipa de circa 25 de persoane, 25 de oameni cu care mi-e rusine sa dau ochii acum...Domnule Boc stii despre ce ni s-a vorbit la ultimele seminarii ?..Despre noul mega produs salve, un card de asa-zise reduceri intre 1 si 80%, care de fapt, acolo unde exista, sunt maxim 1-5% si am mai mari sanse la reduceri cu un card sensiblu sau alte farmacii care au asa ceva. Stiti despre ce ni s-a mai vorbit ? Despre Avita, cu vitamine si alte cele...auzi, nu te supara dar tu crezi ca m-am inscris in salve ca sa nu ma inscriu in herbalife sau amway ? + reforma gazului, electricitatii...s.a.m.d.? Deci pe cei care nu au fost in salve poate ii mai aburesti, dar eu stiu exact ceea ce se petrece si iti spun eu clar ca o multime de oameni, desi figureaza inscrisi la salve
Postat 16 Ianuarie 2012, 08:09 de Marius
grupul frustratilor de pe forum :)))
ce te-ar fi oprit sa te inscrii? iti spune eu ...noi boule ..ca nu inscriem retardati ..labari ..javre....comunisti ....copii din flori ......si boi ca tine:)))) Cu ce ne-am dus dracului? Pai mai javra ...in 20 ianuarie avem cel mai mare seminar in poiana brasov ...pana atunci inscrieri la greu ......ca se grabeste lumea . Se inchide pravalia. Nu ai tu fatza de salve ....tu si cu cretinii tai de aici :))) grupul celor frustrati ....:)) hai mars
Postat 16 Ianuarie 2012, 01:42 de Boc
salve
Mai taci ma labarule in plm...dispari cu dumele astea ca ne plictisesti deja...ce inscrieri ma? ca atata va laudati de ma plictisiti...si voi sunteti vai de capul vostru..tu crezi ca toti suntem spalati pe creier ca voi ma lache? ce repeziciune ma? retardatule....va trebui gandit un alt proiect si asta va dura...6 luni, 1 an...etc...oricum suficient cat sa va duceti voi dracului...desi oricum v-ati dus deja dracului...de ce plm ar trebui sa crape ciuda in mine ma lache? ca nu sunt in salve? ce m-ar fi oprit sa ma inscriu? nimic...dar ce rost are sa ma inscriu intr-un c.acat...hai pa ca deja ma plictisesti !
Postat 16 Ianuarie 2012, 00:44 de Marius
frustratilor.....
totul este in favoarea noastra ..asculta-l pe baiatu...ai sa vezi acum cu cata repeziciune o sa se dezbata legea acum :)))) javrelor.....crapa ciuda in voi :)) comunistilor..stati in casa ca niste lasi ....oricat vreti voi ..legea si reforma o sa fie....cu siguranta ..indiferent cand ..pt ca suntem printre putinele tari cu monopol de stat in sanatate.Asa ca ...latrati voi pana o sa lesinati ...ca tot niste lepre o sa ramaneti ..si niste lasi ...pupicuristilor:))))))
Postat 15 Ianuarie 2012, 23:17 de Boc
...
Fugit, ca o sa pice Base si voi, clientela PDL. Numai legea santatii numai are rost SALVE :)))) se stie ca voi alimentati Presedintele vostru, ca a nostru deja de mult timp nu e. ....Asta e, o sa fiti controlati la sange si sanctionat conform legii si datorita ca s-a mai modificat legea, numai e 3 luni - 3 ani ci 6 luni-6 ani pentru escrocherie!! Meritati!.... Fuga EDI, FUGA in Slovacia la Peterul tau sa nu fi gasit!
Postat 15 Ianuarie 2012, 22:56 de Bogdan
...
Ba baieti, voi astia care stati la panda si va f.te grija de noi si de Salve, n-aveti voi niste treaba si noi va retinem? Nu va duceti si voi la proteste sa latrati acolo cu folos? Sau sunteti multumiti de puterea actuala? Nu pentru ca voi aveti o singura grija in viata voastra: Salve. Salve o sa-si continue activitatea indiferent de cat de mult o sa latrati voi. Una stiti, una ziceti : Salve e teapa! Sunteti patetici! Si cu asta am terminat si va promit ca nu mai auziti de mine. Nu merita sa-mi tocesc tastele si buricele degetelor pentru voi.
Postat 15 Ianuarie 2012, 20:53 de edi
:)))))))))
Noi am inteles. Sala a fost plian de cei vechi, spalati la creieri si din greseala, sa spunem dupa articol a intrat 2 tampiti pe care ati vrajit si ati mintit!!!! De ce nu spui de sutele de oameni care cer inapoi banii si pe care ati pierdut dupa acest articol.:)))) Asa e se lauda cu 2 tampiti.....De ce nu va laudati si cu Reforma Locuintelor, la fel a fost un ESEC ca si astia 2, probabil 2 copiii, fara experienta de viata.....Felicitari....Si eu trimit inca 2 persoane laprezentare sa se inscrie....si cand o sa vine momentul atunci pu.la de voi, puteti fugi direct in Slovacia cu toata firma de ra.hat :))))) Tot o sa va gaseasca astia ;)
Postat 15 Ianuarie 2012, 18:54 de Bogdan
mii de multumiri :)))
:))))))))))) ce ma amuz eu de labari ca tine. Javra ...cei doi au fost rezultatul " muncii" tale ...sala a fost plina ca de obicei ...stai tu linistit ...astia doi au venit in urma discutiilor citite aici.:)) Multumesc....javra :)))) hai pa si mars la munca ca faci umbra pamantului
Postat 15 Ianuarie 2012, 18:39 de Boc
mananci c.cat
Nu mai manca atata c.cat ma...inca nu ti-ai dat seama ca nu suntem atata de prosti sa ne duca de nas un bou ca tine ?! Acu ai redus la doi? pana acu te laudari cu sute de inscrieri, acu vii cu doi...ce perspectiva? perspectiva c.urului? mai dispari in plm ca deja ne-ai plictisit cu dumele tale c.acatule. Esti doar un lache frustrat de viata care nu ii in stare sa lucreze ceva cinstit si acuma crapa cand vede ca jucaria lui de facut bani se duce dracului....dispari in plm sarlatanule...gunoiule !
Postat 15 Ianuarie 2012, 12:59 de Marius
multumesc
latraii.....vb aici Salve merge inainte ...Chiar saptamana trecuta am cunoscut doi tipi care au venit de curiozitate la seminar pt ca au vazut discutiile de aici. Au plecat ...cu contractul in mana incantati de perspectiva.deci nu ramane decat sa va multumesc ..sincer . labagiilor:)))) La mai mare si tot asa inainte.Noroc ca vb numai prostii cand vine vorba de cifre..:)) Hai mars
Postat 15 Ianuarie 2012, 12:42 de Boc
Salut.
Marius, eu mai intru ca imi place sa vad cum se enerveaza astia doi. e distractiv :))))) Au muscat acum. Ieri am vb cu un prieten, vare a discutat cu cineva, care a fost coptat sa fie partener al lor pentru Carduri. Stiti care e conditia?? 400 noi tampiti sa cumpara cardul si ATUNCI poate deveni numai partener E ABERANT! Adica e eschrocheria Salve, prin parteneri vrea sa castiga noi membrii....
Postat 15 Ianuarie 2012, 12:22 de Bogdan
salve
La palatul Cotroceni / canta cucuveaua / Calin Donca si ai lui / si-au gasit beleaua !!....va place cum suna asta ? La puscarie... !! cu hotii,...la puscarie !!!....La puscarieeeeeeee....cu hotii la puscarieeee !! acolo e locul vostru ma !! sarlatanilor !
Postat 15 Ianuarie 2012, 01:38 de Marius
salve
Au' ca salve a intrat tare cu cardurile...buahahahahahahha...fac pe mine de rasss...sa ii dea cineva la Boc o pastila sa isi revina ca abereaza rau de tot...:))Deja e atata de amuzant forumul asta ca fac pe mine cand vad ce abereaza...sa vedem cand va reintra noua lege a sanatatii dupa ce a fost azi in Bucuresti....si daca o sa revina...pana o sa inceapa propriu zis o reforma cum vreti voi sa fie...cu salve in prim plan....o sa va duceti dracului, va stii si ultimul om din tara asta ca salve e o TEAPA...pana acum ati vandut iluzii...si le-ati vandut bine...de acum vreti sa vindeti c.cat...care nu se vinde ! asa ca puteti sa il mancati...teparilor !
Postat 15 Ianuarie 2012, 01:33 de Marius
raspuns pertinent
Dacai ai fost naiv si nu te-ai documentat despre Donca i-ati adio de la bani prietene! Nu te-a obligat nimeni sa mergi la Salve, iar banii nu i-ai irosit degeaba, din cate stiu eu ai primit ceva covrigei si apa plata de ei:))
Postat 14 Ianuarie 2012, 15:59 de Slim
intrebare pertinenta
Cum putem sa recuperam cei 65 lei dati pentru inscrierea in reforma sanatatii,va rog infocati membrii ai clubului Salve sa-mi comunicati suntem o intreaga echipa care ne dorim banii inapoi -----s-a retras legea-- deci nu mai avem obiectul mincii,nu??
Postat 14 Ianuarie 2012, 14:50 de bubu
EDI EDI EDI
Basescu nu o sa renunta...nici oamenii normali nu o sa renunta de proteste.....iar voi nu aveti "putere" de vanzare, aveti o haita de tepuiti :)) Noi poate avem orgasm, insa problema ta ca esti probabil impotent si nu cunosti simtul fenomen ce poate da acest lucru... VIN ALEGERILE, nu uitati. .. Nici Base nu vrea ca PDL-ul sa ramane in afara parlamentului, ca la conducere numai junge, e clar :)))
Postat 14 Ianuarie 2012, 12:38 de Bogdan
Bla, bla. bla...
Astia care aveti acum orgasm dupa orgasm pentru ca s-a retras legea sanatatii si Salve e "pe duca", bucurati-va, injurati-ne, pregatiti-ne coliva si ce mai puteti voi ca sa aveti mai incolo puterea sa plangeti cu lacrimi amare. N-o sa renunte Basescu la lege. N-are interes. O s-o faca mai digerabila si tot o s-o scoata. Si, in cel mai rau caz daca n-o sa fie asa, nu va pierde Salve o putere de vanzare de peste 100000 de oameni.
Postat 14 Ianuarie 2012, 12:20 de edi
TEAPAAA...
Branzosuleeeeee....unde esti ma ?!? Ai de dat ceva explicatii?:))...nu ma mai injuri acuma? iesi la inaintare sa te vad...ca incepea reforma din ianuarie, martie..cand trebuia sa inceapa?? sarlatanilor !! iesiti acuma din vizuina sa va vad !...ca sa va caracterizez cu fraza mea favorita....SALVE e doar o TEAPAAAAA !!...ati tepuit 100 de mii de oameni ! La revedere....va spunem...la revedere.....la revedereeeeeeeee....!!
Postat 14 Ianuarie 2012, 10:41 de Dragos
:))))
:)))) Asa week-end plauct nu am avut. Cum sa ofticat BOC imediat :)))))))))))))))))) YES!!!!!!!!!!!!!! Legea sa retaras, nu sa amanat :))))
Postat 14 Ianuarie 2012, 10:27 de Bogdan
acelesi gunoaie :)))
muistilor...unde p****a mamii voastre a scris Salve ca incepe reforma in ianuarie...martie...etc. Noroc ca labari ca voi latra aici unde nu-i asculta nimeni.Javrelor. Daca chiar va intereseaza la orice seminar se spune foarte clar. Cand o sa inceapa ...nu se stie cad....dar cand o sa sa fie o sa fie....Asa ca mars la cacat cu voi ca oricum sunteti 2-3 ratati care va scrieti reciproc ode si laude in tip ce sa labagiti de placere :)) Stai relax....sa scrieit cand Salve o sa fie desfintat ....Donca arestat ...etc....asa cum ati latrat opana acum ...dar hop ..aveti voi motiv de discutie...in rest vad cum stati cu botu pe labe. Gunoaielor......legea se amana doar...dar este inevitabila reforma. Numai niste cretiti ca voi si-ar dori sa moara in chinuri decat sa faca ceva bun in tara asta. Corect ..in forma actuala probabil nu era buna ...corect ...dar se vor modifica cateva amendamente si apoi tot o sa apara. Dar asta nu schimba cu nimic activitatea Salve. Asa ca eu zic sa puneti dopul inapoi la sampanie......ca v-ati imbatat cu apa rece.Scopul vostru nu a fost atins. SALVE EXISTA ...TRAIESTE...FUNCTIONEAZA... si a intrat tare cu cardurile :))) hai pa javrelor marius,bogdan,vla
Postat 14 Ianuarie 2012, 10:20 de Boc
ASTA E
Dupa TEAPA din 2010 cu Reforma Locuintelor, unde au promis 100 ron pe polite 84 ron, unde nu au facut defapt altceva, decat sa incaseze 50 ron/pers taxa de inscriere, dupa care s-a ridicat licenta, ei au ramas cu bani, oamenii cu buze umflate, a urmat si in 2011 aceas lucru. Iarasi ei cu bani, oamenii cu nimic. Un card care costa 7 ron maxim, ei o sa vanda cu 118 ron. Sa fim seriosi!!! Ei vb de seriozitate insa ei vor sa imbogateasca din aceste carduri plastice. Care este conditia sa fii partener: sa recutez pentru SALVE inca 200 de persoane!! Ce asta? e Mita, Spaga, ce asta??? Cum functioneaza sistemul? cum folosesc cardul? Nici macar ei nu stiu, dar e bine ca au un CARD si atat. :))) Si e bine ca o sa fie cine si musca :)))) Merita tot, asa e romanul, plateste pentru nimic, dar plateste bine!
Postat 14 Ianuarie 2012, 10:08 de Bogdan
ASTA E
Numai conteaza Marius ce minte asta pe site-ul lui, face ca si Ceausescu, in ultima zi de aparitie. Ma indoiesc ca o sa fie o reforma sanatatii in halul in care Donca si papagali lui vb la prezentari. Suntem in anul electoral!!! Cea ce ingrauneaza. Degeaba a platit asta spagi numai sa fie aprobat, Base are grija de fotoliu, si in urmatoarele luni o sa faca tot posibilul sa nu fie scandal. Mai salveaza si asta ce poate....cu.rul in primul rand. ....Sistem piramidal asta inseamna: minciuni, minciuni, promisiuni fara valoare. Legea nu a fost aprobata (uni mai zic ca ei sunt brokeri si legea este aprobata, la prezentari chiar din sapt. in curs) ... Indiferent de situatie, e CLAR: SALVE A mintit pe oameni si a distrus vise pe care au dat in diferita prezentari. Oamenii, turma, etc care s-au inscris in SALVE o perioda numai o sa aiba incredere, a facut rau la piata de direct vanzari!!! Ei nu au vandut decat: Iluzii, promosiuni, vise. In ROMANIA MODERNA MAI NOU ESTE UN PRODUS BINE VANDUT, PANA CAND EXISTA LENESI, LASI, INCREZUTI, SI VISATORI! BRAVO SALVE, BRAVO DONCA, ASTEPTAM PLANGERILE LA POLITIE!!! AVETI TOT DREPTUL, CETATENI MINTITI!
Postat 14 Ianuarie 2012, 10:02 de Bogdan
Salve....
Na deci cum ziceam...cum e treaba cu Reforma sanatatii? Incepe in ianuarie ca e graba mare? sau in martie? sau poate in iunie?? sau in 2013 ?...cred ca stiu cateva persoane care trebuie sa dea niste explicatii la vreo suta de mii de oameni cu care sa bateau ei in piept !! Explicatii la forta lor de "vanzari"....apropo...nu stiti vreun salvist? ca vreau sa ma inscriu si eu si sa imi cumpar un card salve...nu de alta dar am auzit ca e bun plasticul din el, e rezistent si sa imi tina portofelul mai ferm..:)))...v-a dat-o la ochiul maro Base :)))....donca...ce faci tata, unde esti?? am vazut ca deja ai inceput sa dai cu explicatii in stanga si in dreapta..ce faci? te-a mancat in fund si nu te-ai putut scarpina?...acu sa te vad pe unde iti scoti camasa !!...si desteptul ala care m-a facut in toate felurile pe site-ul asta, Boc ala sau cum il cheama...ce faci bai jegosule acum ?? mai latri ca si cainele la * ?? te mai bati in piept cu sutele tale de inscrieri? acu sa te vad...ce o sa le spui la cei 23 de mii de inscrisi din Bihor cu care te lauzi lesinatule !! ati crezut ca sunteti voi cei mai destepti si restul lumii ii mai proasta ! v-ati apucat voi de inginerii financiare !!
Postat 14 Ianuarie 2012, 09:34 de Marius
Ati Belit
TEAPA LA MAXIM!!! Si sunt multe. Incep: cum stiti, sa retras legea pe reforma sanatatii. Ati muscat!! Numai e reforma, o sa vindeti niste carduri fara valaore si cine mai musca merita!! Ce faceti cu oamenii care au platit sa fie AGENTUL VOSTRU PENTRU REFORMA?? RETURNATI BANI, IESITI IN FATA OAMENIILOR SA SPUNETI: V-AM MINTIT! TREZIRE NATIUNE. TEAPA DECENIULUI...........ALTU AR FII, AM INTRAT PE SITE-UL HANDICAPATILOR ASTIA: la noutati, am vrut sa vad ce smecherie cu acest card, insa am vazut cu totu altceva, un reportaj. Intrati si vedeti cum va minte ala din DOLJ. 1: apare ca este reprezentat unei comapnii de aisgurari. Care companie? Salve? Foarte bine, este un reportaj platit, e CLAR, insa in acel reportaj se explica o lege, care nici macar nu a fost aprobat, acum retras!!! Astia e SALVE: RETARTADI, TEPARI PIRAMIDALE! Explica ce inseamna MLM, insa nu asa este cum spune. Ca nu exista Produs sau servicii!
Postat 13 Ianuarie 2012, 21:06 de Stefan L.
numai am incredere
Oricum nu are sens sa mergeti la salve club si daca munciti la firma asta nu veti primi comisionul din n motive, eu am lucrat cu ei si imi datoreaza bani. Decat sa va rugati de ei pentru banii pentru care ati muncit, mai bine nu incepeti munca cu ei!
Postat 09 Ianuarie 2012, 01:22 de Vlad
...
Asa limbaj, asa companie. Pe scara retardatilor nota 10. Pentru seriozitate si diplomatie 0. Astia va conduc dragi colaboratori SALVE! Profesionalism sub curul.....
Postat 09 Ianuarie 2012, 00:38 de Bogdan
rahatule:))
javra .....importnat e ca suntem peste 100.000 ..conteaza in ce judete? Nu mai stii ce sa zici ...gunoiule.Daca eram impartiti egal era iar problema de ce e asa. Mare muit esti ...jur ...mai bine tragea mata o besina decat s ate faca :)))) Suntem pe duca ? adica ? ...pai tarane ...inscrieri d emai fac doar 11 zile ..pana in 20 ....ca apoi gata .Inchidem pravalia si incepem sa va fierbem in suc propriu :))) Cifre exacte? Pai de ce sa nu dau daca esxita si sunt dovezi. Asa ca hai mars la ca oricat ai bate tu din gura si labarii tai de aici ...lumea vine la semniar ....se inscrie .....si odata inscrisi raman membrii Salve. hai pa javra :))
Postat 09 Ianuarie 2012, 00:28 de Boc
hahaha
numa 23 de mii? pfai...un sfert din salve e in Bihor...tare Bihorul asta frate, plin de salvisti...si restul sunt in Bucuresti? ...Lume..lume..daca ar fi 20 de mii de inscrisi in fiecare judet salve ar trebui sa aibe circa 1 milion de inscrisi, fara sa consideram Bucurestiul...hai ca deja m-am plictisit de abureli de astea....Numa ceausescu mai dadea cifre de astea cand raporta productia la hectar...Sunteti pe duca oricum...spor la vandut carduri fara valoare...
Postat 09 Ianuarie 2012, 00:13 de Marius
javrelor :)))
muistilor....crapa ciuda in voi ...labarilor. pai in bihor sunt peste 23 mii de membri salve :)) normal ca au fost mult acum ca in 20 se termina inscrierile. Salve nu-si face reclama ...javrelor......ca are grija concurenta de asta si niste muiti ca voi :))) ce tine de transmis in rtea stai relax ca o face . Dar nu stica niciodata sa ma folosesc si de ocazia asta creata de voi .Asa ca dragi colegi va astept maine la seminar. Voi labarilor de ce nu veniti de mana ? Sa vad daca aveti curajul s ama infruntati fata in fata ...nu aici ..unde va ascundeti in spatele calculatorului :))) javrelor .....bastarzilor:))))))
Postat 08 Ianuarie 2012, 23:10 de Boc
Buahahahahahah
Buahahahahaha 476 de inscrieri in prima saptamana din an...:)) In ritmul asta in cateva saptamani cred ca toata Oradea ar fi inscrisa in Salve si si-ar face fiecare propria asigurare de sanatate !...Sigur in primele zile din an 500 de oradeni nu au avut alta treaba decat sa plateasca cateva zeci de lei si sa se inscrie la salve...nu au avut revelion, odihna de dupa, boboteaza, sf.ion...etc...nu frate..au stat la rand sa se inscrie la salve !! Merge productia in salve mai ceva ca in fabricile de cablaje auto !!:))...Desteptule daca in fiecare judet, si ma refer la un judet intreg, nu doar un oras ar fi 500 de inscrieri intr-o saptamana, ar fi circa 20 de mii la nivel national fara Bucuresti, ceea ce inseamna 80-100 de mii in fiecare luna !! Practic salve ar fi trebuit sa isi dubleze numarul de inscrisi de la aparitia acestui articol, respectiv 5 decembrie, dar ce sa vezi...nu doar ca nu si l-a dublat...dar se lauda de vreo luna cu aproximativ acelasi nr. de inscrisi, care de fapt sunt doar in acte pentru ca sunt o multime care nu mai vor sa auda de salve si regreta ca au aruncat cu banii pe geam. Stati relaxati, nu incercati sa ne mai aburiti ca stim exact cum sta situatia..
Postat 08 Ianuarie 2012, 22:31 de Marius
...
:)))))))))))))))))))))) Numai au bani de reclama :)))) SUPER. LIKE la maxim :))) Salve numai are bani sa trimite newsletter sau sms-uri sau sa mai arunca cateva telefoane. SAUUUUU: Numai raspund oamenii si incearca pe aici sa ia contactul cu ei. Asta e Salve, de tot rasul lumii
Postat 08 Ianuarie 2012, 22:01 de Bogdan
IMPORTANT
Luni, 09.01.2012 incepand cu ora 19.30 la liceul Greco Catolic va avea loc o intalnire de lucru pt a stabili strategia de lucru pt perioada urmatoare in Salve. Va rog sa anuntati in structura voastra agentii activi si care doresc sa munceasca in continuare sa vina si ei. Avem nevoie de curaj si incredere. Clarificam si problema carduri. Pregatiti orice intrebare doriti si oricate. Vine si Marcel Sas cu anumite clarificari. Consider ca este necesara aceasta intalnire deci va astept ! Asa ca multumim tuturor pentru posibilitatea asta de a ne face reclama gratis.:)))
Postat 08 Ianuarie 2012, 21:49 de Boc
cacanarii :))
si uita cum se gasesc cacanarii sa vorbeasca .....ciudaaaaa.....invidia din voi vorbeste ...asa sa si faceti .Daca ati stii voi ce bine ne faceti ...cate reclama....perfect pt noi. Uita boule cate seminarii sunt si in cate orase...nu mai debita numai prostii.Eu cred ca voi va treziti dimineata si scrieti ce ati visat :)) niste imbecili. Uita lista cu seminarii. de la 1 ianuarie pana acum numai in Oradea au fost 476 de inscrieri. Asa ca lume buna va astept cu drag pt ca inscrierile se inchid in 20 ianuarie. Suntem suficienti de multi peste 100 mii , incat sa fim o forta pe piata. http://***.salveclub. ro/
Postat 08 Ianuarie 2012, 16:38 de Boc
...
Marius: Nu Republica Democrata SALVE ci Republica Socialista SALVE. Au marele CONDUCATOR, LIDER, au ADUNARI, MEGASEMINARII, asa ceva parca acum 22 de ani cam sters, ei stiu sa faca! Nu ma mir daca mai fac si partid, in Slovacia au fost multi din SALVE in parlament.
Postat 08 Ianuarie 2012, 16:21 de Bogdan
salve
Eu am auzit ca deja ar fi 1 milion de agenti salve :))...de asta mai aveti o mana de seminarii in tot mai putine orase si la care nu mai vine nimeni...pai cum naiba cand acuma li se baga spre vanzare "cardul salve"...un nou mega produs marca salve. Nu stiti vreun agent salve ca as vrea si eu sa imi cumpar un card de asta, poate ma ajuta sa imi cumpar niste hartie igienica la reducere :))..Si vine "marele Peter K." sa ne arate el calea. Cine mai e si magrebianul asta frate plin de impresii zici ca el este Iehova si restul sunt oile ratacite. Am citit interviul plin de penibil de pe site-ul salve si m-am spart de ras...auzi cica oamenii sunt pregatiti de lectori din "Universitatea Salve"..auzi..universitatea salve :))..azi maine isi fac si stat astia...cum ar suna: Republica Democrata Salve :))))....buahahahahhaha...sunteti penibili...
Postat 08 Ianuarie 2012, 15:39 de Marius
EDI
La mine nu, nu am timp si nu poate. Nu lucrez in MLM! Doar part-time, doar pentru mine !! Insa sunt pe piata seriosi, autorizati BROKERI. Merg la ei, unde sunt informati din prima, nu cu vrajeli luna de luna. Interesul meu este strict PROFESIONAL, sa fiti eliminati TOTI care stricati PIATA, pentru care multi au lucrat luni si ani buni. Voi veniti, niste rah.ati si distrugeti tot, dupa care pur si simplu luati banii si plecati. Pe ultimi oameni mai uitati sa platiti, care nu va gesete deja. Lasati chiar pe unii in datorii. ASTA E SALVE! Alti raman si lucreaza mai departe. Pe ei apreciez, ei sunt oameni de SUCCES! voi undeva intre gunoi si mizerie va plasati!
Postat 08 Ianuarie 2012, 14:43 de Bogdan
Bogdan
Da natiune si dupa ce faceti cerere de stergere a datelor din baza de date a Salve, duceti-va la Bogdan ca va ofera el o alternativa mai buna la Salve :))
Postat 08 Ianuarie 2012, 14:34 de edi
EDI si NAtiune!
Orice era raspunsul, tot la fel era replica. De ce nu spui imediat 125.00 , ca nici dracu nu poate verifica. Eu spun, sa fiti fericiti daca mai sunteti undeva 30.000-40.000. In rest degeaba sunt ei inscrise, folosirea datelor lor in alte scpuri decat cele mentionata in contract, este STRICT interzis si se pedepseste conform legii. Inca ceva: Cei care vor sa renunta, au tot DREPTUL sa cere sa fie sters in totalitate DATELOR lor. Nu uitati: SALVE detine copii dupa CI si semnaturile voastre. Nu trebuie sa relatez ce se poate efectua doar cu atat!!!!! Mare grija, maine, poimaine va treziti cu abonamente la telefonie mobila, credite, etc (voturi false, vin alegerile). Astia sunt in stare de orice! Deci SCURT: DACA DORITI SA RENUNATIT, AVETI DREPTUL SA CERETI SA FIE STERS IN TOTALITATE DETELE VOASTRE!!!!! (daca la recensamant nu ati vrut sa dati CNP-ul, lor imediat dati copia CI, misto)
Postat 08 Ianuarie 2012, 13:37 de Bogdan
Bogdan
Nu trebuie sa-mi spui motivele tale pentru ca sunt evidente. Te-am intrebat doar ca sa vad ce raspunzi, si mi-ai dat exact raspunsul pe care il asteptam. Suntem disperati si obositi? Da, probabil, ca suntem 110000 si chiar daca o parte din ei s-au demoralizat, s-au speriat, o parte din ei sunt ori lenesi, ori prosti, ori amandoua, ei raman inscrisi in Salve. Nu uita asta.
Postat 08 Ianuarie 2012, 13:13 de edi
Bocule...bocule...ti-o dam la....
Stii...ca la galerie....bocule....bocule...ti-o da dam la *Ue !! Sau sa zic....branzoiule...branzoiule..ti-o dam la *Ue ! Cel mai prost exemplar de salvist vazut pana acum :))...Cat e de retardat frate...el pe toata lumea care e contra lui injura si face in toate felurile!...Cine plm mai esti si tu ma *oaie de nu am auzit pana acum de tine?! te crezi Dumnezeu pe pamant, tu le stii pe toate si restul habar nu au ? tu nu te vezi cat esti de penibil si de prostovan bai lache? Latri aici ca si cainele la c*cat, toata lumea e impotriva ta si a mizeriei asteia de piramida de ii zice salve si tu si cu inca unul, daca nu esti tot tu sub alt nume, injuri aici ca un prostu. Injur-o pe mata fatalaule nu pe oamenii care isi expun un punct de vedere pe site-ul asta si pe altele! Rahat cu ochi ce esti!
Postat 08 Ianuarie 2012, 12:57 de Cristi
...
Datorita ca BOC nu a inteles nimic, explic, insa stiu ca oricum merge dupa mintea lui, cu 1 neuron: 1. MLM-ul doar pe asigurari a fost interzis pana acum. 2. In sistem MLM ai un produs. In Piramidala nu ai (vezi salve). Aici era interesul: Sa bagi bani si sa scoti bani in cei care mai baga bani, pe baza unei vrajeli imense, minciuni!!!! 3. Salve nu este si nici nu a fost trasnparent total. Contractul lor e varza!!! Acuma numai vb de reforma, vb de altceva. Cand oamenii va intreaba de reforma, deja ocoliti cu niste raspnsuri vai de capul vostru. Omul a fost minitit mai aruncati in fata ca pierdut bani, ca va crezut!!! Asta e salve asta sunt oamenii: Lideri, mangeri! Asta nu e succes. Omul de succes se comporta cu totul diferit. Voi sunteti o haita, condus de marele lider al vostru Donca si Peter K. Scurt: niste ESCROCI si gata! Cine mai inta merita soarta! Edi nu iti raspund acum ce interese am sau nu am. Este strict treaba mea. Nu esti tu in situatia sa ma iei la raspundere!! Oriucum s evede ca sunteti obosit si disperati. Si mie atat imi ajunge!
Postat 08 Ianuarie 2012, 12:28 de Bogdan
alt prost
cristii boule ...nici nu face asigurari ...doar ca pana acum latraii din care faci vad si tu parte au zis ca salve face MLM ca este interzis ca bla bla bla...si acum hop gata nu mai este ilegal.....si repede va legati de altceva :))) javrelor salve o sa stranga adeziuni pr reforma din momentul in care o sa inceapa reforma ..nu inainte . Asa ca bai latraule ...hai mars ca esti bou mare .pisatule
Postat 08 Ianuarie 2012, 00:54 de Boc
Dovada?
Care dovada a adus-o remus? faptul ca asigurarile se pot promova si in sistem mlm ? Alllooooo....domnul Boc, nu te supara...acu cateva posturi te bateai cu pumnul in piept ca salve nu face asigurari !! In acest caz aceasta prevedere nu va priveste pe voi desteptul lui peste!! sau uiti de la mana pan' la gura ? sau s-a apucat salve de asigurari si noi nu stim? caz in care CSA trebuie sa se sesizeze urgent intrucat salve nu are voie sa faca asigurari !! E clar mai cap de bou ? Ca vad ca injuri pe site-ul asta pe toata lumea pe care e contra ta si deja m-ai enervat in asemenea hal incat a trebuit sa iti scriu si eu 2 randuri bou vagon ce esti !
Postat 08 Ianuarie 2012, 00:39 de Cristian
3 doamne si toti 3
Edi cu javre ca gogdan, marius si mai nou si rebelul zoli ....nu asa se vorbeste .Pe astia ii bagi de unde au iesit ...de cateva ori apoi te pisi pe ei ca sunt niste zdrente care nu aduc nimic concret numai bat din gura .Bai javrelor a venit Remus cu dovara ..si tot nu va este clar...ce dracu vrei...muistilor.Labagiilor.......latrati ca oricum nu aveti castig de cauza....auzi ..pleaca lumea din Salve. Cum adica pleaca? Au platit ..au un cod....nu merg la ghiseu si le predau si gata ...au plecat din salve.Tot membrii raman si o sa se trezesca ei mai traziu si o sa vada ce gresala au facut cand au ascultat de niste latrai ca voi :::)) ma pis pe voi ...javrelor:)))))))))))))))))))))))))))))
Postat 07 Ianuarie 2012, 19:45 de Boc
salve
Asa si ? care e problema? oi fi tu mai destept domnule Edi !?...Eu zic deocamdata sa ne masuram cuvintele pt ca nu cred ca ne-am tras de sireturi impreuna...eu nu te-am facut prost, dar daca vrei mi-e foarte usor sa o fac....edi esti prost!...multumit? sau nu ...edi esti foarte prost ! PUNCT. E usor nu? Prietene...atata timp cat va umpleti de penibil, cat credibilitatea voastra este 0, cat data de 1 ianuarie a fost deja depasita si nu a inceput nici o reforma, cat salve scoate carduri fara valoare ca sa dreaga busuiocul nu ai ce sa vorbesti cu mine? clar ?! Cand o sa vii cu dovezi concrete despre credibilitatea salve si calin donca poti sa ma mai abordezi la o discutie, pana atunci te rog sa ma scutesti ! Multumesc....si pt fost salve...ai facut o alegere inteleapta....felicitari !
Postat 07 Ianuarie 2012, 18:23 de Marius
Marius & Fost Salve
Marius, tu esti foarte prost si te mandresti cu asta. Iti doresc succes. Fost Salve, da sunt de acord cu tine, ai pierdut 65 de lei din start cand ai decis sa te inscrii si stai sa astepti sa vina reforma. Nu ai inteles nimic din nimic, dar vii sa "subscrii". Mai bine du-te in piata si vinde seminte ca acolo n-o sa te fraiereasca nimeni.
Postat 07 Ianuarie 2012, 15:53 de edi
Hotie
Subscriu la ce am citit pe acest forum....am fost si eu aburit de un amic sa ma inscriu la salve, am platit cei 65 de lei si am ramas in asteptare sa inceapa asa-zisa reforma. Reforma nu a inceput deocamdata si daca la primele seminarii la care am fost ni s-a vorbit totusi cate ceva despre reforma sanatatii, s-au proiectat cateva stiri de la pro tv despre aceasta si ni s-au dat cateva vagi informatii, la ultimele doua seminarii la care am fost ni s-a vorbit efectiv doar despre tampenii...produse alternative gen cardul de sanatate salve, reforma gazului, a energiei...bla bla..Adica mai pe scurt s-a incercat atragerea atentiei de la problema de fond efectiva. Cand cineva a intrebat despre reforma sanatatii i s-a spus ca deocamdata nu mai vorbim despre asta din varii motive...ca nu e voie, ca presa...etc.. E, atunci stiti ceva? Eu nu m-am inscris in salve ca sa vand carduri de sanatate, vitamine sau iluzii despre gaz si electricitate! Eu voiam sa particip la reforma sanatatii dar se pare ca doar am fost usor "usurat" de 65 de lei...la cei responsabili le doresc sa isi ia medicamente si lumanari de ei !
Postat 07 Ianuarie 2012, 14:57 de Fost salve
salve..
la seminarii ni s-au prezentat comisioanele de la reforma pensiilor si s-a spus ca in reforma sanatatii vor fi comisioane cel putin la fel de mari ! Acuma o dati la intors lesiilor? Nu stiti pe unde sa mai scoateti camasa lampagiilor? O multime de oameni au iesit si ies in continuare din schema pentru ca si-au dat seama de mizerie ! Si-au dat seama ca tot ce inseamna salve club este doar o mare mizerie! O dati la intors ca eroii ca nu mai stiti pe unde sa va scoateti camasa acuma! Sa va vad eu cand trec lunile si reforma nu incepe ce o sa le mai spuneti la oameni, ce gogosi o sa le mai vindeti ! Nemernicilor! Sunteti doar niste tepari, niste gunoaie care in viata nu ati reusit sa faceti ceva corec sa va castigati existenta ci traiti doar ca niste paraziti pe spinarea oamenilor care muncesc cinstit !! Sarlatanilor !
Postat 07 Ianuarie 2012, 14:41 de Marius
salve..
Bai salvistilor dar voi chiar nu v-ati saturat sa ne intoxicati? Sa intoxicati lumea cu rahatul vostru de firma? Trebuia sa inceapa reforma la 1 ianuarie, nu a inceput, trebuie sa inceapa la 1 martie, nu o sa inceapa! Mai scutiti-ne dracului o data de prezenta si imbecilitatile voastre. Ce scrie Donca pe site-ul lui la raspunsuri..citez "inscrierile in salve se opresc in 20 ianuarie si se trece la promovarea cardurilor"....adica ce sa inteleg...toata gogoneala cu "reforma sanatatii" este doar un fas si de fapt ce urmareste aceasta firma? sa isi imbogateasca capii prin vanzarea unui * de card fara nici o valoare!..Sunt curios sa vad pe cati dintre cei pe care i-ati prostit sa se inscrie in salve si sa va plateasca 65 de lei degeaba o sa ii prostiti sa arunce inca 100 si ceva de lei sau cat costa rahatul ala de card pe geam!...Lumea s-a trezit si a inteles clar ca salve e doar o miniciuna gogonata. A dat si "marele" Peter K. un mesaj de "linistire" de parca el ar fi mama Omida si le-ar stii pe toate! citez "cand a inceput reforma in tara mea comisionul nu a fost atat de mare..." cat de mare a??
Postat 07 Ianuarie 2012, 14:33 de Marius
Bogdanel
Bah Bogdanele! Eu un lucru nu inteleg. Daca tu nu consideri Salve concurenta, atunci de ce te agiti atat de mult sa o denigrezi? Am inteles, tu consideri ca Salve e teapa. OK, ti-ai expus punctul de vedere, du-te tata si plimba ursul si vezi-ti de part-time-urile tale, de asigurarile tale si ce-oi mai face tu. Sau cumva vrei sa-mi spui ca tu esti un mare suflet, care simte o nevoie complet dezinteresata sa salveze cat mai multi oameni din gura "balaurului" Salve? Sau ajungem din nou la adevarata problema, adica, ca ai interese specifice sa denigrezi Salve? Nu exista decat astea 2 variante, cu toate ca a doua e cea mai plauzibila. Daca tu imi sustii mie prima varianta, inseamna ca esti foarte ipocrit. Interesul meu si al altor colaboratori este sa facem oamenii sa inteleleaga ceea ce trebuie sa inteleaga despre Salve, nu ce ai vrea tu si altii, si anume ca au reale sanse sa faca bani. Nu neg ca exista colaboratori care, cum spui tu mint si dezinformeaza ca sa-si faca echipe mai mari, mai repede. Dar aia risca mult, ca daca sunt prinsi sunt pa. Asa ca astept de la tine sa-mi spui care e motivul tau pentru care denigrezi Salve.
Postat 07 Ianuarie 2012, 07:55 de edi
Salut BOC, dar unde ai fost. Spital?
Boc si vocabularul fenomenal chiar deja lipsea: Lamureste pe natiune aic: daca SALVE nu este broker, cum poate vb de concurenta???? Apoi mai ai tu sa te informezi de la marele conducator, ca ce se pregateste si pentru voi o sa fie surpriza :)) mare surpriza :)) pe mine ma doare in pu.la de reforma voastra, era important sa fie informat oamenii ca ce teapa imensa ati tras. Felicitari, odata miniti pe cineva si o sa tine minte :)) In rest, pentru cei care cred in povesti, BAFTA. Ce sa spun, meritati vitorul vostru, cu sau fara reforma. Insa timpul de autoriza un broker nu s-a schimbat, ramane termenele si conditiile, care mai sunt stricte, conform careia DONCA nu poate fi Director Executiv si K. Peter nu poate fi administrator. Nasol. :)) Donca a incalcat legea in repetate randuri, stai linistit vine timpul judecatii, la noi se misca treburile mai lent, dar o sa vina si timpul lui. In rest Succes la intalniri, ca normal, numai sunt prezentari, nu aveti pentru cine ;)
Postat 07 Ianuarie 2012, 00:51 de Bogdan
Salut BOC, dar unde ai fost. Spital?
Boc si vocabularul fenomenal chiar deja lipsea: Lamureste pe natiune aic: daca SALVE nu este broker, cum poate vb de concurenta???? Apoi mai ai tu sa te informezi de la marele conducator, ca ce se pregateste si pentru voi o sa fie surpriza :)) mare surpriza :)) pe mine ma doare in pu.la de reforma voastra, era important sa fie informat oamenii ca ce teapa imensa ati tras. Felicitari, odata miniti pe cineva si o sa tine minte :)) In rest, pentru cei care cred in povesti, BAFTA. Ce sa spun, meritati vitorul vostru, cu sau fara reforma. Insa timpul de autoriza un broker nu s-a schimbat, ramane termenele si conditiile, care mai sunt stricte, conform careia DONCA nu poate fi Director Executiv si K. Peter nu poate fi administrator. Nasol. :)) Donca a incalcat legea in repetate randuri, stai linistit vine timpul judecatii, la noi se misca treburile mai lent, dar o sa vina si timpul lui. In rest Succes la intalniri, ca normal, numai sunt prezentari, nu aveti pentru cine ;)
Postat 07 Ianuarie 2012, 00:50 de Bogdan
cretinel...ce mai faci???
Bogdan....gunoiule.... :))) ce mai face mata?:)))) Auzi tarane....sii de ce Salve nu incalca legea??? Pt ca nu este broker si ce spui tu ca srie la ARt 15..... este valabil numai pt brokeri. Salve este un SRL ...asa cum ai spus tu ...care doar face intalniri cu oamenii ...povesteste .....stam la o cafea...nimic ilegal.....nici macar nu mai discutam despre reforma ...boule. Deci salve nu incalca nici o lege.Ce o s afie? ...Aaaaaa.....aici ai tu morcov....normal ca o sa-si scoata licenta cand o sa fie cazul ....si atunci lucrurile se schimba...dar atunci nu o sa mai faca recrutari ca doar nu o fi Donca atat de prost sa incalce legea:)))) Esti lamurit??? Nu prea cred ca prea esti bou:))))
Postat 07 Ianuarie 2012, 00:28 de Boc
...
ESTE INTERZIS.: 10. La articolul 15 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins: "d) publicitatea mincinoasă, promisiuni false sau prezentarea eronată a unor materiale având drept scop recrutarea de noi colaboratori sau potenţiali clienţi în vederea realizării unor campanii ulterioare în domeniul asigurărilor."
Postat 06 Ianuarie 2012, 23:18 de Bogdan
...
:))) Fraieri ce sunteti SALVE nu este BROKER!!!! Deci pentru el nu este valabil. EL NU ARE VOIE SA INTERMEDIEZE PRODUSE DE ASIGURARI, NICI PE REFORMA. Cat a fost spaga PENTRU CSA???? Oricum mai are pana cand devine broker!! Deci felicitari COLABORATORI FRAIERITI!!! Cursul CSA tot costa :D Remus, mai informeaza-te si dupa ala comenteaza ceva.
Postat 06 Ianuarie 2012, 22:54 de Bogdan
s-a rezolvat
Baieti tin sa va informez cu regret, ma refer la sceptici si fraieri totodata, ca in Monitorul Oficial al Romaniei, nr 6 din 4.01.2012 la paginile 8-9 este publicat Ordinul CSA nr 17 din 21 decembrie 2011 (Ordinul 17/2011) ce modifica Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 15/2010 ce reglementeaza functionarea Brokerilor si ale societatilor de Asigurare. --------------- --------------------------------------------------------------------- --------- asta inseamna ca: ---------------------------- ----------------------------- --------------------- --------------- Este permisa vanzarea produselor de asigurare prin retele (multilevel marketing) ca o forma a vanzarii directe prin care produsele de asigurare sunt oferite potentialilor asigurati/asiguratilor prin intermediul asistentilor in brokeraj si/sau al personalului propriu, care primesc un comision de la un broker de asigurare/reasigurare pentru vanzarile proprii ale acestuia ------------ -------------------------------------- ------------------------------------- -------- deci acum totul este oke, iar publicitatea ce s-a facut aici e super oke pt salve.. Multumim fraierilor. agenti salve felicitari !
Postat 06 Ianuarie 2012, 22:28 de remus
EDI
Voi va laudati cu reforme facute de altii,inclusiv de mine. Eu am fost si pe reforma si dupa. Mare atentie: 80% din Salve nici dracu nu a fost in reforma. Ei sunt care au pierdut reforma si acuma se ca.ca pe ie sa nu piearda incaodata. Edi poti comenta ce vrei, tot un papagal ramai. Spui ce spune Donca sau Branzei. NU SUNTETI AUTORIZATI, ati promis la oameni minuni si povesti. INCAODATA: eu nu sunt la concurenta, ca pentru voi un BROKER MICUT nu este concurenta, voi sunteti doar un SRL simplu. Cum nu este concurenta pentru un ABC o librarie!!! Dute edi si mai comenta la cei pe care deja ai pierdut, dar nu sunt la mine!!!
Postat 06 Ianuarie 2012, 18:18 de Bogdan
Neutru
Pai sa fi sigur ca exista interese ascunse. Cel putin Bogdan, recunoaste fatis ca e de la concurenta. Ce vrei mai mult? Incearca si el sa cosmetizeze informatiile in interesul lui, dar cum intelectul nu prea il ajuta nu-i iese treaba buna. E evident pentru oricine citeste comentariile lui si are cativa neuroni functionali care e problema lui. Si nu numai a lui. El are impresia de mine ca sunt mare mahar in Salve. Dar nu sunt. Am si eu o echipa de 30 de oameni si cam atat. Dar ma duce suficient de mult capul incat sa-mi dau seama care e problema lui. Nu e Salve Dzeu pe Pamant, sau undeva pe aproape. Dar ii duce capul, si se pricep sa faca bani legal. Si eu am decis ca merita sa intru si eu in cercul lor si sa invat de la ei ca am ce. Dar problema e ca au rascolit multe cuiburi de viespi care acum incearca sa-i puna la pamant. Din pacate pentru ei, nu au nici a zecea parte din succesul pe care "viespile" si l-ar dori sa-l aibe.
Postat 06 Ianuarie 2012, 18:08 de edi
NEUTRU
NEUTRU: mai citeste legea inca odata!!!!! si nu comenta fara sens! Cea ce face Salve si alte companii "la limita legii" este sa promite niste lucruri care nu s-a mai realizat: 1ianuarie, sigur, fara cod RAF, etc. Mai gandeste. Ei nu sunt brokeri!!!
Postat 06 Ianuarie 2012, 17:29 de Bogdan
"NU MOR CAII CAND VOR CAINII"
Domnilor latratori in frunte cu domnul ziarist: ati vazut prevederile CSA? in care se mentioneaza ca asigurarile in sistem MLM sunt permise? Acum ce kkt o sa mai mancati? se pare ca teapa sunteti chiar voi. bag seama ca aveti ceva interese ascunse sa denigrati firma asta....
Postat 06 Ianuarie 2012, 17:25 de neutru
peste 30.000 de oamen informat
multumesc mult bihoreanul si vasilica ichim!
Postat 06 Ianuarie 2012, 15:14 de Zoltan
:))
Taxa de inscriere se imparte intre voi, cei de sus, cei de jos nimic. Asta e PIRMAIDALA!!! Nu este produs, doar inscrieri si castiga RECRUTORUL (TEPARUL), COORDONATORUL, DIR REG si DONCA Cei de jos ce castiga? Experienta :( Nasol, foarte nasol. Minciuni peste tot, 1 ianuarie, adeziuni, sigur, etc. Plin netul de voi. Sunteti niste....nici nu exista cuvant, sau intreb de BOC el are un dictionar MIRCEA BRANZEI :)) PEste 30.000 de vizualizari. Beton. Meritati soarta!!! Cumparati calmante cu cardurile voastre de 110-120 RON. Nici nu va puteti decide pretul si continutul. Asta DA plan de afacere!
Postat 03 Ianuarie 2012, 22:04 de Bogdan
EDI EDI EDI
Deci recunosti ca taxa de inscriere, o parte in buzunarul lui Donca ajunge? Cam nervos esti EDI. De ce? Devreme ai ajuns acasa, nu sa tinut prezentare? Daca nu sunt oameni, e ceva normal. Ce credit pozitiv fata de SALVE? Ce merita sa primeasca SALVE? CREDIT? adica sa inteleg ca numai aveti bani, luati credit? Eu cum am mai scris, nu ai decat sa citesti, am alte activitati, unde part-time-ri platesc o taxa de scolarizare. Oricum era valabil pentru EA doar, ca totusi deja a platit, adica a DOVEDIT ca vrea sa castiga bani. Nu recrutez de la voi, nu am nevoie de niste tepari. Am peste 2000 de colaboratori in toata tara + agenti. Prost o sa fim daca nu profitam atunci, cand va incepe. Cei care au inceput sa colaboreze cu SALVE de la noi au fost dati afara. In rest deja e discutat cu un broker, adica cu unul CARE este autorizat de CSA pe asigurari, stii care acorda cod RAF, ca fara nu ai voie. Nu ai decat sa ma reti si asta inseamna ca alte activitati nu ai, decat sa retii :)) Avem clienti PF si PJ. Ca numar de CONTRACTE o sa stam destul de bine si brokerul respectiv evident ne acorda anumite beneficii. In rest nu avem timp de a recruta AGENTI pe REFORMA, ca nu e nimic palpabil.
Postat 03 Ianuarie 2012, 21:55 de Bogdan
Bogdan & Andreea
". Ti-am dat citatul asta din ultimul mesaj al lui Bogdan ca sa-ti spun ca practic e un rezumat a ceea ce face Salve. Eu ma indoiesc ca vei face ceva, cu sau fara lege a sanatatii, cu sau fara carduri de reduceri, cu sau fara Salve. Si, Bogdanele, inca ceva. Te astept in zilele si saptamanile urmatoare sa acorzi treptat credit pozitiv Salve, cum ai facut acum cu taxa. Fii atent ca tin evidenta :))
Postat 03 Ianuarie 2012, 19:24 de edi
Bogdan & Andreea
Ce simpatic si previzibil esti ma Bogdane! :)). Cum incerci tu sa recrutezi tu o oaie ratacita a Salve. Esti in stare s-o inscrii gratis doar ca sa plece de la Salve. Iti doresc succes si sa te speli cu ea pe cap si sa-ti aduca exact atatia bani cat meriti. Ce ziceai mai acu' ceva vreme? Ca taxa aia se duce in buzunarul lui Donca. Acum recunosti adevarul despre ce se intampla cu taxa aia. Cu mine ai cam incurcat-o baietas ca sunt atent la detalii si am tinere de minte si cum te prind ca te contrazici, cum iti dau peste bot. Cat despre tine, Andreea, ia-ti frumos catrafusele si du-te la Bogdan. La cate prezentari Salve ai fost? Cam cat de mult ti-ai stresat superiorul cu intrebari si nelamuriri? O sa vedem unde iti va fi mai bine. Din punctul meu de vedere e clar ca ai un caracter slab, ca te dai dupa cum bate vantul si ca vrei sa-ti creasca banii in copac. Sa zicem ca superiorul tau te-a mintit. Daca ai fi mers la prezentari sau ai fi ascultat conferintele on-line ti-ai fi dat seama de minciuna si puteai sa-l reclami si te asigur ca i se anula contractul. Au zburat cativa care au fost descoperiti ca mint lumea ca sa se inscrie. "Spun de acum: NU SUNT ASIGURARI, insa ne pregatim pentru eventuala reforma, in caz ca o sa fie nu stim cand.
Postat 03 Ianuarie 2012, 19:13 de edi
Pacat
Mult mai mult. Insa cam asa este valabil, raspunsul primesti in e-mail, asi da cu mare placere aici, insa exista o etica, pe care uni nu respecta. Eu da. Si datorita ca nu poti fi sigur cu cine si ce vb, poti sa faci si rau si bine, nu ai de unde sa stii. Tu decizi. Sper ca mai ai dovada, adica chitanta de la banca. Banii de la ei nu ai cum sa recupereze, e cateva pasi pe care ar trebuii sa faci, dar numai sunt; din el stii foarte bine, a primit cel care te a recrutat, coordonatorul, regionalul, Donca. Dar daca vrei bani din ceva palpabil, insa cu munca, este conditie sa numai platesti si la noi. Spun de acum: NU SUNT ASIGURARI, insa ne pregatim pentru eventuala reforma, in caz ca o sa fie nu stim cand. Probabil o sa fie mai mult pe plac, si castigurile sunt destul de bune, pe termen foarte lung. Cum am zis, decizia este a TA, si numai a TA!
Postat 03 Ianuarie 2012, 17:29 de Bogdan
bogdan
si daca trimit dovada plati pe adresa aia ce se intampla?imi voi recupera macar banii???
Postat 03 Ianuarie 2012, 17:11 de andreea
Pacat
Boc, stii ce mare pacat ca nu EU sunt ministrul sanatatii?? Ca nu eu dau legea! Nu eu am mintit pe oameni ca sunt ADEZIUNI si ca o sa fie obligatoriu din 1 ianuarie!!!! Nu pune tu vina pe oameni care au informat pe altii in moduri repretate. Stii cum e: Cine are ureche aude, restul merita soarta! Poate sa mai mearga la "seminarile" voatre, sa mai sapalati la creier??? Oameni au avut un pic de timp sa medideteze si sa obs singuri ca au fost mintiti. E 3 Ianuarie, unde e adeziunea, TU erai cu gura mare ca faci, te astept! Ai formularul sau NU. Numai tot fraieri, lasa pe oameni sa traieasca viata normala, ca pentru voi ANORMALI exista oricum ultima justite!!! Chiar SUCCESUL vostru o sa fie si ESECUL vostru. O sa fie compania NO1 in ESEC!!! Nu iteleg cum nu va plictisiti de atatea minciuni??
Postat 03 Ianuarie 2012, 16:20 de Bogdan
Andreea
Andreea, depinde, a fost invatatura de minte si poti fi norocos ca doar atat a costat. Trimite dovada plati, scanat si un numar de tel pe adresa: angajare.reprezentant@yahoo.com si iti trimit un e-mail, poate o sa te bucura. Doar daca ai dovada pati si aceasta este siguranta ca de la tine vine, nu de la cei 2 "manageri". Oricum nu va stresati, nu este adresa mea de e-mail, de acolo o sa primesc si eu :)) Siguranta maxima ;) Doar pentru Andreea e valabil!!!
Postat 03 Ianuarie 2012, 16:14 de Bogdan
andreea
andreea.....da chiar ai pierdut banii. sincer . chiar nu te mint . si ca tine chira mai sunt . Poti sa-i multumesti lui bogdan . el ti-a incetosat mintile. mai ai o sansa ...mergi la un seminar discuta cu cel care te-a inscris si vezi singura adevarul. dar daca vrei sa te numeni invinsa....ca bogdan...atunci ....da , chioar ai pierdut banii. Pe bogdan nu se supara nimeni ca stim ca ii copilul strazii...manaca ce pica de la altii ....dar de la tine am pretentii. Este alegerea ta. Pa
Postat 03 Ianuarie 2012, 15:58 de Boc
bogdan
am inteles am pierdut 65 lei, multumesc frumos
Postat 03 Ianuarie 2012, 15:34 de andreea
Andreea
Cer scuze, pentru ca am scris gresit numele, Andreea. Poti sa mergi la seminar, minciuni pe minciuni. Sti cum e: daca mergi la un medic si iti da un diagnostic gresit mai mergi inapoi sa primesti cel corect??? 1. Nu exista nici formula si nici macar conditiile contractuale, ce este foarte important, nu ai cum sa inchei! 2. Comisionul minim cam se stie, maxim nu 3. Salve si pe reforma pensiilor doar 65% din comisionul primit de la fonduri de pensii a distribuit in retea.!!! 4. Nu iti gaanteaza nimeni ca o sa primesti macar 1 leu de la ei. Daca vor, te face sa lucrezi GRATIS (Exemplu pe cele 6000 fost colaboratori SALVE CLUB BROKER PENSII PRIVATE, care au depus sesizare la CSSPP si SALVE a fost sters. NU SALVE A CERUT, au fost pur si simplu sters...) 5. In curand mari schimbari in SALVE, K.PETER s-a trezit ca a fost mintit! Omul e destept, chiar nu e prost, cum sa ganditi unii...
Postat 03 Ianuarie 2012, 15:29 de Bogdan
Andrea
Ce bani si ce adeziune??? Este vb de contracte de asigurari, nu de ADEZIUNI. Bani o sa iei, dupa ce te autorizez, e cateva sute de lei, dar dupa 65 ce mai conteaza, si inchei acele contracte, intradevar pe loc e gratis. Insa exista o mica problema. Bani o sa vine dupa validare!! E o chestiune unde deja SALVE a tepuit peste 6000 de colaboratori, spunand pe ADEZIUNI (atunci erau adeziuni) ca NU sunt VALIDATE si nu plateste comision. Acele adeziuni au fost validate si bani GHICI cine a bagat in buzunar??? Deci 1 ianuarie nici vb, dar prima data citeste legea, articolul 205 mai ales si vezi cat te costa autorizatia, pe care SALVE art trebuii sa iti ofera ACUM GRATIS, adica ar costa undeva 5 milioane de EURO sa autorizeze pe toti. Nasol. Au fost din pacate mintiti toti, si uni sa se spele acum in fata oamenilor arunc "gunoi" pe altii. Tu pe cine crezi? Care vorbeste de vai de capul lui, sau cine a fost in SALVE si pe reforma si dupa si stie tot. Decide tu! Oricum sa stii ca voi, colaboratori care ati fost mintiti doar o vina au: ca mai cred in povestile lor. Bani multi se fac daca investesti bani multi sau cum ai scris: CU MULTA MUNCA. Pacat de voi :(
Postat 03 Ianuarie 2012, 15:07 de Bogdan
boc
Pai eu nu mai inteleg atunci cand m-am inscris si am achitat la banca cei 65lei mi sa spus ca de la 1 ianuarie 2012 voi putea face adeziuni si acum inteleg ca nici macar comisionul nu sa stabilit eu nu mai inteleg nimic cand incep propriu-zis sa fac adeziuni si cand voi primi bani????si cat???'
Postat 03 Ianuarie 2012, 14:16 de andreea
andreea
andreea...stai relax...nu-i nici o teapa ....adica este daca te iei dupa 2 cretini pe care daca ii duci in gara , sar in tren :)) Ai rabdare si ai s avezi ca nu este nici o teapa. Te astept la seminar marti si vineri de la ora 19 la liceul Eminescu si ai sa te lamuresti singura. CCiao
Postat 03 Ianuarie 2012, 14:13 de Boc
teapa
Deci asadar si prin urmare am luat teapa si acei 65 lei i-am dat degeaba? si eu care ma bucuram ca o sa castig niste bani usor dar vad ca niciodata eu nu o sa castig fara sa muncesc din greu. RUSINE SALVE GRUP
Postat 03 Ianuarie 2012, 13:57 de andreea
:)))
marius...nu ai murit ...javra? asa a zis mata....cand am fost cu ea in Columbus la una mica :)))) Las ca va trece voua cat de curand cheful de scris......Auzi Bogdan ...daca esti asa erou de ce nu vii la seminar sa dai piept cu mine.....sa te vad ..ai curaj sa-mi spui ceva in fata .Te manac si pe tine si pe javra de marius....Niste lasi ...labari plini de cosuri. :)))
Postat 03 Ianuarie 2012, 13:23 de Boc
Cardul de tepari
Bogdane...stai linistit, nu te mai lua in gura cu prostul, nu vezi ca nu este in stare decat sa injure? altceva nu l-a invatat curva aia de masa cand l-a avortat pe lumea asta. Au "plusat" acuma la asa-zisul card salve, am impresia ca nu le mai ajung banii si vor sa mai prosteasca mai multa lume sa cumpere un * de card care nu te ajuta la nimic....stai linistit, nici dracu nu il cumpara. Vor sa il bage pe gat la cei 100 de mii care s-au inscris pana acum doar ca de data asta nu mai pusca afacerea...oamenii nu accepta, ca dupa ce au aruncat 65 de lei pe geam sa mai arunce inca 120 sau cat costa rahatul ala de plastic. Stai relaxat, bucura-te de inceputul unui nou an, lasa prostii sa urle si sa latre pana behaie ca oricum lumea pleaca din salve cam cu aceeasi viteaza cu care a venit....dezbatarea pe legea sanatatii va dura cateva luni cel putin, zic eu si oamenii vor constata singuri ca tot ce inseamna Salve e doar o mare inselatorie !..cu promisiuni desarte, carduri fara nici o valoare si alte balarii...un an nou fericit sa ai !
Postat 03 Ianuarie 2012, 13:12 de Marius
cretinel.....
bogdane...esti un imbecil si parca o vad pe mata cum plange zilnic cand te vede:)) cine p..a matii sa laudat? unde vezi tu scris ca mergem in cluburi ..conducem nu stiu ce masini ...etc??? vezi ca esti bou. Poate asta iti povestea nevastata /prietena despre amant:)) si ai facut confuzie:)) Laba trista ce esti.....un rebut al societatii . Auzi la el ...are un job bun:)))) da te cred ...daca lucrezi si part time chiar cred ca este un job bun. Adica esti paznic de noapte si ziua faci cutii de pantofi la domiciliu??? :))) cine a avut curaj sa-ti dea asa sarcina grea pt tine??? . staui relax ca ne amuzam de tine ...nu vezi ca numai tu ai ramas prostul satului? Si stai relax..ti-am mai spus...cine vine si bate palma cu tine.....sigur ajunge sa se sinucida mai tarziu ..oricum de asemenea oameni ....nu avem nevoie. Apropos...vii deseara la seminar ...sa vezi cata lume vine??? javraaaaaaaa :))))
Postat 03 Ianuarie 2012, 10:57 de Boc
...
Ba tampitule: 550 RON este obligatoriu la CSA. Poate pentru tine sunt niste bani de ca.cat, pentru alti sunt un salar, defapt pentru cei pe care voi ati fraieriti, mintiti, tepuiti. Ca voi asa si asa, doar 65 de lei, doar fix p.la. In plus mai este cursul online, doar compani specializate poate efectua, voi nu sunteti pe lista. Nasol. Asta inseamna inca vreo 350 EURO. Si vezi cum ar trebui sa investeasca milioane de euro SALVE in oameni sa nu fie revolta. Apropo Cardul de "reduceri", costa 120 RON??? Cum adica?? 50 RON primeste care intermediaza, etdc??? Cum asa?? Stai relax, ca eu am primit deja destule informatii despre cardul vostru, cel putin 3 persoane, regionali ma informeaza, ca fiecare ma vrea in echipa. Suprize o sa fi pentru cei care nu sunt informati. Eu mai scriu,ca parca vad cum va agitati sa raspundeti cu injuraturi, insulturi si cu cuvintele specifice folosite de persoane cu 2 clase :)) In caz ca aveti adev ca nu aveti SIDA, va puteti fu.te in cur cu salvele vostru :))
Postat 03 Ianuarie 2012, 10:45 de Bogdan
...
Problema voastra este ca nu sunteti CONCURENTA!!!! Voi sunteti un SRL simplu si atat, nu broker, nu nimic. Eu nu sunt nici macar la Broker, sunt la o companie de asigurari, care din start cu Brokeri nu este concurenta si numai Partener poate fi si atat. Doi imbecil, asa oameni merita Donca. Defapt semenii se aduna :)) Sau sa inteleg, ca voi aveti si cod RAF si lucrati la "CONCUENTA". Boc e Mircea Branzei. Ai dat demisia de la ASTRA???? Edi inca nu stiu, dar am simtul ca aceas persoane pe mai multe nume. Problema voastra nu acuma o sa fie, de aceea eu va recomand sa aveti cardul vostru amarat de reduceri la farmacii cat de curand sa puteti cumpara calmante mai ieftin... Deci nu poti spune ca sunt la concurenta, Lucrez Part-time, am un job mult mai important care aduce un venit, pe care voi numai visati, si mai am procente in diferite companii. Asta inseamna sa investesti bani castigati, nu sa arunci in cluburi si sa arati ca cine esti cu ce masina te plimbi. Cum a zis un prieten, sociolog: Cine se da mare, defapt este asa de mic ca e rusine. Asa e si pen.sul vostru. Dati mare cu el, defapt nici nu gasiti :)).Banii usor castigati usor si pierd. Spor la nervi si SUCCES la NIMIC :))
Postat 03 Ianuarie 2012, 10:37 de Bogdan
Bogdan
Vezi ma baiatule cum ai recunoscut usor, usor ca esti de la concurenta? :)) La inceput nu recunosteai. Va macina oftica si invidia cum macina talazurile stanca. Incet si dureros. Si de abia e inceputul. Ma distreaza cand vad cum te agiti si arunci cu venin ca femeile pentru ca e clar ca nu ai putere nici financiara nici intelectuala sa faci mai mult. Cam cati oameni ai reusit sa-i impiedici prin intrigi de mahala sa intre in Salve? 10, 20, 30, 100? Macar o parte din ei au intrat la tine pe gratis (adica 550 RON :)) )? Ca ce crezi ca se va intampla dupa ce se va adopta legea si Salve isi va lua licenta si va incepe sa faca multi bani? Cum o sa-i mai opresti sa intre in Salve? Si pe aia care au intrat la tine, sa-ti dea cu flit si sa plece? Hai ca m-am distrat cu tine. M-ai facut sa zambesc. Imi faci somnul mai linistit.
Postat 03 Ianuarie 2012, 00:04 de edi
bogdan senilul :))
Boule .....tampitule....cretinule.....cum adica platesc 550 lei si cursul este gratis? aia ce bani sunt ...de cafea si apaminerala? Pai salve face instruirea gratis...boule.....cei 65 de lei sunt pt donatii :)) ....au observat ca sunt multi cretini ca tine si au zis ca poate va face o rezervatie de banii astia:)) Auzi la el ...gratis ...doar 550 lei :)) Auzi ..pt cultura ta generala ...si eu am cod RAF inca din 2008 si ce daca? ADEZIUNILE o sa le fac pe codul SALVE ....pt ca aici am echipa de peste 1200 de oameni. Aia care pleaca sunt ca si tine si chiar nu avem nevoie de specimene din astea.Oricum ...din peste 100.000 va dam si voua niste lasi ...asa sa-i carati in spate . le chiar multumesc pe acesta cale ....am stiut eu ca incet incet o sa se cearna mizeria :)) Bine ca o primiti voi....doar sunteti grioapa noastra de gunoi :))) hai mars ....javra
Postat 02 Ianuarie 2012, 20:00 de Boc
:))
Diferenta intre noi: eu am cod RAF si echipa. Deja 4 persoane cu echipe vine la noi, platesc doar 550, cursul il acordam gratis, ce sa mai zic: nu suntem invidiosi, ca sincer n-avem pentru ce. In moment cam se imparte bine piata si SALVE, unicul care o sa fie lasat afara, evident oamenii nu, sunt destul de binisor ofertati. Cum trece timpul si la moment o sa observati ca numai aveti oameni. Adica sa fiu clar: persoanele care au semnat deja un contract cu un BROKER ei o sa ramana pana la inceput in SALVE, dar atunci PA PA PA. SUCCES FIX LA NIMIC :)) Cunosc personal pe CEO al vostru, eu cum si altii am spus CE"A"O, este imbecil nu un lider, un tepar, un mistocar si un minicinos la greu!
Postat 02 Ianuarie 2012, 19:05 de Bogdan
Bogdan
Incepi sa te agiti ca vezi ca se apropie din ce in ce mai mult momentul adoptarii legii si normelor. Cred ca dupa ce Salve isi va lua licenta, o sa faci atacuri de apoplexie. Si vezi ca eu nu m-am adresat persoanei tale si nici nu te-am jignit. IMBECILULE! Nu faci decat sa demonstrezi cat de mult te roade oftica si invidia pe Salve si pe "prostii" care au ales sa mearga la drum cu ea.
Postat 02 Ianuarie 2012, 17:30 de edi
doar pt tampiti......
laba de boddan ...ai rabdare ca o s afie si autorizatia aia...tu ce vrei ..sa o ai pana nu incepe reforma. iar ati inceput sa mancati * .??? am crezut ca cv-au gatit nevestele ceva de anul nou dar se pare ca nu ....cum a inceput anul cum hop si voi la bolul cu *....pofta buna si nu va lasati pana nu-l terminati :)) eu cu edi va asigur materia prima:))) hai pa ...javrelor
Postat 02 Ianuarie 2012, 15:11 de Boc
EDIIII, tampitule, citeste!!!
Edi, art 205 din propunere de lege. Scrie clar, TREBUIE SA AI AUTORIZATIE DE LA CSA!!! PE SCURT COD RAF, SI MAI SCURT: 550 RON + CURSUL. In speranta ca lideri o sa plateasca pentru colaboratorii mintiti va doresc fix pu.a de succes!!!
Postat 02 Ianuarie 2012, 14:56 de Bogdan
Vlad
Tu ai inteles ma baiatule ceva din ceva? Dupa cum scrii nu cred. Nu se mai vorbeste mult despre reforma pentru ca sa nu se mai interpreteze si sa nu mai manance unii si altii cacao. Legea ai vazut ca s-a publicat pe site-ul Min. Sanatatii si ca a intrat in dezbatere publica? Ce zici, se adopta sau nu? Daca nu mai ai incredere, nu-i nimic. Da-mi adresa ta ca vin eu la tine sa-ti fac adeziune cand va fi cazul.
Postat 02 Ianuarie 2012, 14:49 de edi
numai am incredere
Am spus parerea mea despre salve club si nu cred ca sunt singurul care are un mare semn de intrebare ce a fost promis de la salve si ce vreau ei acum sa faca. am fost contactat pentru reforma de sanatate si acum nimeni numai vrea sa vorbeasca concret de la salve despre aceasta tema. Ce inseamna asta? A fost o minciuna momeala cu reforma doar ca sa faca salve club bani pe naivitatea noastra a tuturor.
Postat 02 Ianuarie 2012, 14:04 de Vlad
DATORII
Ia de aici dovada ca firma are datorii Boculetz :) A si..de 3 ani se pare ca SALVE CLUB nu si-a mai depus situatiile :) alta fapta care se pedepseste cu amenda probabil :) http://membri.listafirme.ro/sc/21336837_salve_club_srl.htm Da-i OK in dreapta la Acces Membri: farta sa schimbi nimic de la user si parola si o sa-ti arate situatia fiscala...
Postat 29 Decembrie 2011, 21:14 de DOVADA
2 prosti :))
Bai Vlad crezi ca ne intereseaza pe noi ce hotarari ai luat tu ??? Poate ne povestesti si ce laci la baie ...daca tot esti plictisit de viata:))) Filip ..esti bou ...ce carduri de sanatate visezi? Cine a pomenit de asa ceva boule? Sunt carduri de FIDELIZARE ...daca nu ai stiut . Adica ai reduceri la cumparaturi ..servicii ..produse....pe partea de sanatate...cabinete medicale...farmacii ...etc. Deci ce carduri de sanatate visezi??? Vezi ca esti bou...hai pa
Postat 29 Decembrie 2011, 20:57 de Boc
Ce incredere? Nici nu am avut!
Cine nu renunta o sa fie dat afara, pentru ca ei au fost "INFORMATI" despre reforma sanatatii, care acuma intra doar in dezbatere publica (in Olanda 10 ani a durat dezbaterea) si apoi mai vedem. Este o lege enorm de importanta, insa uni si alti care sunt in Salve au crezut in MULTI BANI si ce a fost........Sa nu uitam, oportunitatile mari din lume nu se repeta...Acum o sa incepe sa VANDA ceva carduri de sanatate. Asa a reusit sa recruteze AGENTI de vanzari!!! Bravo, ati platiti de a fi agenti de vanzari si sa puteti forma echipa. Interesant cum o sa reuseasca LIDERI acestui SRL sa coordoneze peste 10 persoane, cand nici ei nu au experienta in vanzari. CCA 90% sunt oameni fara experienta, simpli, fara legaturi cu vanzari directe. E CLAR, nu este adeziune GRATUITA si bani MULTI. Vrajeala acum deja iese la iveala. ASTA E SISTEM PIRAMIDAL, NU MLM. Promisiuni la greu, bazat pe experienta altora. Apropo ca Donca minte in filmuletul cu raspunsuri: Eu am un e-mail in care este anuntat refritor 2 lucuri care au intrat in SALVE FINANCE chiar in perioada cand s-a facut fraudele GENERALI. Acel e-mail era adresat doar DIRECTORI DE VANZARI, nivelul 7 din SALVE, unde si pentru CALIN DONCA si MASA.
Postat 29 Decembrie 2011, 18:33 de Filip
numai am incredere
numai am incredere in salve club, a perut lege pe situl ms. eu renunt
Postat 29 Decembrie 2011, 18:05 de Vlad
catre un bou.....se stie singur....pe pariu ?:))
ha ha ha ....cat de bou poti sa sa fii omule....??? Am si eu o veste .....o sa vin saptamanal cu statistica ...ca sa vezi ca numai saptamana asta au fost 273 de inscrieri in oradea :))) Vezi ce ai ratat? .....in plus ..mai am o veste ....asa ca sa-ti stric sarbatorile.......inscrieri se mai pot face doar pana in 20 oanuarie...suntem deja 100.000...suficienti incat sa sta linistiti in timp nce tu o sa-ti smulgi nparul din cap ca nu o sa mai stii cum sa faci si ce sa mai nascocesti :))) ai timp...noi ne-am cam incheiat treaba si incet incet trecem la pasul 2....:)))) boule :))
Postat 23 Decembrie 2011, 20:57 de BOC
Ca si conclizie pentru EDI, BOC
wooow. uni pleaca la compani serioase, altii sunt exclusi. BRAVO, chiar asta a facut deja odata SALVE si face incaodata. Problema lor o sa fie, ca copiile dupa buletin a ramas la SALVE si o sa trezeasca cu surprize. Dar mai urmeaza pasul 3. 1 si 2 deja ok. Pasul 3 e cel mai interesant. Si noi avem surprize, unii nu toti, voi ca mintiti oameni cu un card de reducere defat un card de sanatate cu vreao 150% adaos pe el, etc. Hotariti-va odata, uni regionali deja taie venele cum a iesit la iveala noul MARE PROIECT de la CEL MAI IUBIT CONDUCATOR, INGINER FINANCIAR si LIDER CEL BUN. SCURT: SALVE = PARTIDUL NATIONAL MUNCITORESC PETER K. = ADOLF HITLER DONCA = HIMLER REGIONALII = CAPUL WAFEN SS SI voi = ARMATA. Cum s-a sfarsit toate pvestea?? SI la voi cam la fel o sa fie :)) BAFTA, azi am reusit sa impiedic un grup de 10 persoane sa se inscrie. Woow, imi place!!!
Postat 23 Decembrie 2011, 12:52 de Bogdan
concluzi
Mie imi e clar un lucru. Voi, alde Dragos, Marius, Bogdan n-o sa taceti nici chiar dupa ce se va da legea sanatatii si Salve isi va lua licenta. Tot o sa gasiti voi ceva "bun" de mancat. Asa ca din punctul meu de vedere, va doresc un Craciun Fericit, un An Nou cu bine si fie ca inteligenta voastra sau lipsa ei sa-si puna o amprenta decisiva asupra vietilor voastre din toate punctele de vedere iar eu o sa-mi vad in continuare de "inselaciunile" mele. Tu, Boc lasa-i in pace, ca n-o s-o scoti la capat nici cum cu ei si mai bine ai grija sa nu vinzi "gogosi" la lume, pentru ca s-ar putea sa ti se anuleze contractul. Superiorul meu, care e coordonator, a eliminat cativa despre care a aflat ca mint oameni ca sa se inscrie. Deci ai grija!
Postat 23 Decembrie 2011, 11:04 de edi
Salve..
Boc, zdreamta, mi-ai simtit lipsa ?...Prostu lumii, bag seama ca va cam pus presa in cap, pleca oamenii de la voi pe capete, precum capsunarii in Spania !! ha ha ha...jegule !! Marius, lasa prostul, nu il baga in seama...ca ma ocup eu de el, imi place sa dau peste bot la ratati ! Ratati care in viata asta normala si linistita nu sunt in stare sa faca bani din munca cinstita, ci doar din inselaciuni !!...La revedere, o zi buna!
Postat 23 Decembrie 2011, 10:10 de Dragos
inteligentul marius
marius...boule ...si la faculta te-au inscris aia contra cost ...si ti-au promis ca o sa scoata om din tine.....dar nu au crezut ei ca o sa fie chiar atat de greu....nu au stiut ei ca esti chiar atat de retardat .....acum ti-ar da banii inapoi .....doar sa nu te fi cunoscut :))) mare dobitoc esti ...tii de una ca orbu de baston ...teapa teapa teapa...mai stii si altceva ...de ce nu mai schimbi referenul ca ne-am plictisit .....chiar nu poti mai mult??? jeavra :))))
Postat 23 Decembrie 2011, 07:51 de Boc
Teapa...
In momentul cand te apuci sa inscrii oameni contra cost, promitandu-le marea cu sarea si alte balarii, pentru ca in contract scrie ca tu faci doar instruire si oamenii nu citesc treaba asta se numeste inselaciune si este in afara legii, nu la limita ei! Asa este facuta legea in Romania ca sa poata fi interpretata cum vrea fiecare. Oricum presa si-a facut treaba...v-a pus rau de tot in fund...va laudati ca aveti 100 de mii de inscrisi dar cred ca nici jumatate nu mai sunt la voi...Si-au dat seama ca totul e o inselatorie si au plecat !
Postat 23 Decembrie 2011, 07:38 de Marius
corect ...zoli
la limita legii ...nu dicolo de ea....perfect adevarat .....ca multe altele ...super. merci de articol
Postat 22 Decembrie 2011, 23:42 de Boc
aproape 30.000 de oamen informat
cel mai important ziarul a facut un articul despre salve si peter kristofovic: www.capital.ro/detalii-articole/stiri/exclusiv-reformarea-romaniei-in-sistem-piramidal-cum-sa-faci-milioane-de-euro-la-limita-legii.html
Postat 22 Decembrie 2011, 23:35 de Zoltan
boala grea...prostia asta ...bogdane
dace avea taicatau bani de prezervative...eram toti mai fericiti azi ....:))) Auzi ..regional salve:)) zii la ala sa se impuste ...cu tine de mana ....Nu este card de sanatate ...boule...dar poti sa te convingi singur maerti la seminar ...dca te lasa mamica sa iesi din casa.......sa te vad acolo ce gura mare ai .....o sa ma uit dupa unul care isi roade unghiile......dupa o fata de boschetar :))) mars... Auzi ..face munca de investigatii baiatu .....ha ha ha ..esti de rasu curului ...pai daca nu face politia nimic ..p[t ca nu are ce s afaca ...o s afaci tu? Eu propun marti ..daca ai curaj sa vii la seminar .....sa ne pup pe toti in p...a.....ca vom sta aliniati pe scena:)))) casa stii macar cine sunt :))
Postat 22 Decembrie 2011, 13:16 de Boc
Tampit e mata si familia ta!!
Asta inseamna manipulare. Adevarul vine de la un Director Regional SALVE CLUB, cu care am vb. Am spus clar ca intru in sistem, daca vb despre cardul care vrea sa scoate din 21 ianuarie. A vb vreo jumat de ora. Am zis clar, daca minte, stiu unde sta si stie ce urmeaza....... Am primit destule informatii sa caut dupa el. Deci concluzia: Voi suntenti niste creduli tampiti. Asta e. MA bucur de voi ca va credeti oameni fericiti de succes si de aici doar mai jos se poate ajunge, defapt unde meritati, in Ra.atul cel mai mare. Informeaza-te Gunoiule BOC = Branzei Orium familia de oameni sanatosi la cap e mai mare decat cel de SALVE=TEPARI! noi macar suntem uniti, voi mai lasa de dorit. peste 10.000 de oameni la MBI din SALVE! FELICITARI pentru decizie! (Eu nu sunt :D )
Postat 22 Decembrie 2011, 12:52 de Bogdan
alt tampit ..aceasi familie :)))
marius ...BOULE.......cine mata a zis de carduri de sanatate? Vezi cat poti fi de prost ...si te mai faci si de ras singur.....pardon ...cu javra de bogdan .....Nu vorbi daca nu stii. Este un card de fidelitate boule...nu de sanatate. Te-am prins iar ca vorbesti aiurea...noroc ca cei de aici si-au dat seama ca te plictisesti de moarte si debitezi numai tampenii ..la IQ tau de 12 nici nu ai cum ...sincer . prostovane ....informeaza-te apoi vorbeste .......si daca tot vb singur ...hai cu dovezi ....roaga pe cineva sa-ti citeasca daca nu te descurci singur ....la sapun cu voi :))))
Postat 22 Decembrie 2011, 12:37 de Boc
BOC BOC BOC
Carul pe care vor ei sa introduca costa 110 RON. Defapt la susrsa costa 100 RON. Clientul care prieste acest card primeste 100 RON pe el, pe care poate folosi in caz de urgenta si ceva servicii GRATUITE. Intrebarea mea: 1 De ce o sa costa la Salve cu 10 RON mai mult? 2 De unde vor plati ei comisioane? 3 de ce sa nu mearga omul direct la sursa? 4 Care studiu de piata arata ca sunt persoane interesate de acest tip de servici? (eu am facut un studiu d epiata, unde a iesit sub 10% interesa fata de acet tip de servici) Nu va obositi sa raspundeti, ca stim si noi raspunsnurile, voi inca nu stiti :)) Apropo Marius, numai daca parcarea e gol poti fi cea mai tare in parcare, in rest o sa afla altu si mai tare :))
Postat 22 Decembrie 2011, 12:20 de Bogdan
Frectie
Carduri de sanatate...frectii la un picior de lemn...Cine vrea chestii de genul isi face ca omul o asigurare privata de sanatate. Farmaciile au propriile carduri de reduceri, gen Sensiblu, iar clinicile sau cabinetele stomatologice nu vor lucra veci cu un srl fara nici un fel de bonitate...Visati frumos in continuare, cardul vostru e o l*** trista ! Si nu va mai obositi sa imi raspundeti direct salvistilor ca oricum nu va raspund voua direct, nu am ce sa vb cu tepari de la Salve. PS...ca fapt divers am pachetul business, ala de 8600 de lei, de la Lyoness...dar asta doar asa, ca fapt divers...ca doar nu are cum sa afle cineva de Lyoness, doar astia de la Salve...cei mai tari din parcare...Pacat ca e goala parcarea...vai si amar...
Postat 22 Decembrie 2011, 12:00 de Marius
BOC BOC BOC
Hai sa fim seriosi, sunt inscrisi de peste toti, nu o sa se faca de rasa, mai salveaza si ei. Asteptam sa expui linkul (ala inexistent) de la presa recunoascuta si nu din SCANTEIE, daca mai exista :))) Ce bine ca sunt in concediu. Altii alerga sa mai incrie pe altii, eu stau la tv. Asta inseamna SUCCES: sa construiresti firma, care functioneaza singur, fara prezentari, etc.
Postat 22 Decembrie 2011, 11:58 de Bogdan
marius...bogdan..JAVRELOR
Daca nu citesti presa ....numai matrimonialele nu ai de unde sa stii ca tocmai acum a luat sfarsit un control la Bucuresti la firma salve ...si surpriza....nu au gasit nimic in neregula:)))) Drept dovada ....seminariile se tin in continuare in INSTITUTIILE STATULUI....nimeni nu este arestat ...suspendat ...anchetat.....asa ca pana la aducerea dovezii si de a ma putea contrazice ......hai mars.......ca eu iti dovedesc in fiecare marti si vineri ca nu are nimeni treaba cu noi. dar tu si javrele din jurul tau nu demonstrati nimic...latrati a paguba....atat.....nimic...vede lumea ca nu aveti ce aduce concret pe tapet....si au inceput s ase lamureasca ...ati ramas voi doi catetii care latrati aici .....si poate inca un nume ..dar banuiesc ca esti tot tu :)))) Auzi....Lyoness cand a inceput ce a avut? O idee boule...apoi un om .....apoi un partener comercial.....si tot asa....asa functioneza. Si azi sunt peste 2 milioane in toata lumea si este cea mai de succes afacere...cuprinde toata gama de produse si servicii disponibile pe piata. Si lyoness tine seminarii de informare ...dar nu pt dobitoci ca tine ...ca din pacate nu au traslator pt cretini :))) hai mars
Postat 22 Decembrie 2011, 11:26 de Boc
BOC BOC BOC
AAA BOC,am uitat. SAVVE club nu face adeziuni, ca nu exista. SALVE CLUB insa promite, in destule e-mailuri, anunturi site-uri. Si eu si Marius avem ceva la spate, REALIZARI adevarate, nu FURATE, avem relatiile noastre in domeniul afaceri, suntem bine vazuti. Probelma noastra poate sa fie ca nu VREM sa fim "omagiat" peste tot, datorita ca NOI nu am uitat de unde am pornit. Vb in numele meu: 10 oameni zilnic ma saluta pe strada si nu stiu de unde ma cunosc. Daca ar fi ca Donca, pe strada nu as iesi. Ce tampiti a fost care NUMAI a zgariat masina, in loc sa arunca ceva benzina si FOCCCCC!!!!
Postat 22 Decembrie 2011, 11:18 de Bogdan
BOC BOC BOC
Sa inteleg Boculetz, ca nu Donca era care a facut reforma?? SI nu Donca era care a promis 100 RON pe asigurari de locuinte???. Vrajeli si incep s am un craciun fericit ca vad sfarsitul escroceriei. Citeste CAPITALUL!!!! Apropo BOC = MIRCEA BRANZEI: Te suna colaboratorii sa dai inapoi banii, de ce nu RIDICI telefonul,?????? Unde mata ai disparut????? Vezi sa nu te baga astia la spital, oricum meriti! NA pa. Si spor la nervi, sper cu cardul vostru o sa cumparati si medicamente mai ieftin, stii tu, ma refeream la calmante :))))) Daca nu, Fa si tu un card la o farmacie si primesti puncte si reducere SARBATORI FERICITE pentru oameni sanatosi la cap alatur de familie si cei DRAGI, PEntru colaboratori, teparii si handicapatii SALVISTI tot la fel, numai ei alaturi de anchetatori si cei DRACI :)))
Postat 22 Decembrie 2011, 11:10 de Bogdan
...
Ce nervos BOCULETZ. De ce te enervezi asa de usor? Vezi ca tot ce ai scris acolo poate vine din experienta, mata asa adresa catre tine in copilarie! Nu este card al lor. Si nici nu este GRATUIT. Se cred destepti. Este contra cost,contine un pachet de servicii. Insa problema e ca nu prea exista retea pentru asa ceva. Incercari Da, dar pe cele care am gasiti nu prea au retea. Insa am primit pretul si la pretul asta doar o companie are. Insa mai are inca de 4x sau ciar 7x mai scump. Asteptam sa vedem si comisioanele. Nu conteaza, oamenii au intrat in Salve pentru Reforma sanatatii, Ca fac adeziuni GRATUITE si nu vand nimic.!!!!!! Daca mergea de la inceput cu cardurile respective nici 10.000 de colaboratori nu intra. Si cine sunt primii CLIENTI??????? Toate structura, dupa acre urmeaza rudele. Nu este de reducere. Este de a reduce banii din buzunar inca odata. AM citit articolul din CAPITAL, MERCY MARIUS. Sa vad eu pe Donca cum reuseste sa da in instanta pe toti, care scrie numele SALVE. Oricum pe partea cealalta suntem mai multi. Ei sunt dupa cifre \\"officiale\\" 100.000, neoficiala e bine daca mai sunt 50.000. Populatia ROmaniei in jur de 19 milioane. Mai are de lucru, mai are.
Postat 22 Decembrie 2011, 11:04 de Bogdan
Distractie!!!
Ce ma distrez cand vad ca ati inceput sa faceti spume la gura. Exact cum ma asteptam :))
Postat 22 Decembrie 2011, 10:57 de edi
marius...bogdan..JAVRELOR
bogdane...de ce datorii vb ..a fost cuva donca pe la mata si a uitat sa plateasca ? Asa ca jegule arata unde scrie ca Salve are datorii.......ca de singura datorie a lui donca ..ti-am spus ..poti sa o intrebi pe mata .....ca si acum il suna si oplange dupa bani :))) Gunoiule...ce stii tu ....muitule de cardurim ...ce stii tu de Lyoness....te pomenesti ca esti atat de expert in toate . Gunoiule ....esti mult prea talentat ...ce plm ..cauti aici ? Frustratul p..i.....sta si bate din gura dar niciodata nu a adus dovada concreta ...numai vb in vant ...cred ca ti-o tragi la laba cand scrii tampeniile astea....ca altfel nu-mi explic de unde atat prostie....si parca vad cum sta mata si te priveste ....:)))) Dovezi ...javra ...dovezi.....nu vorbe...unde scrie clar ca Savve Club ..face adeziuni........ca face asigurari.....ca are datorii...Dar sunt sigur ca iar ai s aschimbi subiectul asa cum ai facut mereu ....gunoiule.....si tu bogdan ..doi poponari care intre doua storceri de cosuri se trezsc ei sa mai scrie asa ...sa vada ca sunt importanti. Javre..gunoaie....nulitati....oameni fara realizari in viata ....va spun eu
Postat 22 Decembrie 2011, 10:17 de Boc
ha ha ha
Buahahahahahahaha....sigla Salve pe usi la farmacii, clinici private, cabinete stomatologice :)))...buahahahahahahahahaha ce mai radem in dimineata asta ! Reduceri ?? :))))) la ce?, de unde ?...din zecile de miliarde ce le are Salve datorii ??...ati pus coada la pruna si ati realizat ca ati facut o mare inventie !!! .SUNTETI PATETICI COPII !!!! ...de-a dreptul patetici !...Sunt sanse mai mari sa vad o zvastica pe o clinica privata decat sigla Salve !! V-ati apucat voi, mari finantisti, de inginerii financiare cand de fapt voi sunteti pielea cea mai fina in parohie, firma lu' peste !! Abia astept sa imi fac si eu un card salve...nu o sa pot dormi pana imi vine !! buahahahahahahahahahahah !!
Postat 22 Decembrie 2011, 08:27 de Marius
ha ha ha
Bogdane tine-te tare, da-io la caca la branzos ! TEPARILOR !! Ce plm de produs ati scos ma ca inca nu am auzit de el !?...Sa inteleg ca este o frectie de card gen Lyoness?...Iti dai seama ce mult v-ati gandit...daca ati inventat ceva ce deja exista ? :)) .. vai si amar de voi, teparilor!...au' ca salve club, srl de 2 lei 50 are produse financiare ! ha ha ha! si bunica mea are ferma de crocodili :)) ! Auzi...deja deveniti patetici ma cu disperarea voastra de a iesi in fata si de a promova un rahat de firma care produce aer ! Dispareti dracului o data ! si app...v-a dat-o si ziarul Capital un pic la fund...asa ca intre "specialisti" .capital.ro/detalii-articole/stiri/exclusiv-reformarea-romaniei-in-sistem-piramidal-cum-sa-faci-milioane-de-euro-la-limita-legii.html
Postat 22 Decembrie 2011, 08:19 de Marius
Bogdan
Ai vrea tu ba baiatule sa se inceapa arestari. Asa poate ar avea loc si firma ta sa mai recruteze ceva. Simt deja ca te iau durerile de cap?. Ba nu, scuza-ma, tu nu esti de la concurenta, esti un om bun la suflet care vrea sa avertizeze lumea de "marea teapa" Salve. Mai vorbim si mai vedem cat de egal cu 0 va fi cardul nostru cand o sa vezi pe la tine prin oras pe usile la farmacii, clinici private, sali de fitness, cabinete stomatologice, etc, sigla Salve si o sa afli si reducerile. Mare minune daca n-o sa-ti faci si tu unul.
Postat 22 Decembrie 2011, 08:17 de edi
unui cretin
Bogdat ...vb ca sa nu taci ...de cardul Lyoness ai auzit? tot teapa-i si ala? Merge de 8 ani in intreaga lume si exact acelasi lucru este . dar un bou ca tine nu poate concepe ca exista si oameni care gandesc. Auzi ..cui ai vrea sa raspunda la telefon .tie? vai ..de ce nu ma suni pe mine ...ca ar sughita mata ....2 zile:)))) comunistule...javra
Postat 22 Decembrie 2011, 00:03 de Boc
...
Ce edi, incep arestarile? ar fi mai bine acum, nu in curand. Si rahatul vostru de card egal cu 0, o sa fie inca o teapa, si vezi asa schimba profilul aceasta MIZERIE DE FIRMA. Numai e reforma, facem altceva, nu conteaza, important sa mai putem tepui. De ce pune Donca anunturi, ca cauta coordonatori????????????? DE CE MIRCEA BRANZEI nu raspunde la telefon???? Ce ma, au plecat? Undeva peste 20.000 pana acum. Oare inca cati mai pleaca. Cam a scapat LIDERUL vostru controlul asupra firmei! Aceasta inseamna sistem PIRAMIDAL,odata are un final, cei de sus castiga bina, cei de jos pierde!!!!!
Postat 21 Decembrie 2011, 22:27 de Bogdan
Surpriza!!!
Am o surpriza pentru voi cei care va place sa latrati. In curand, se vor schimba lucrurile radical in Salve. Nu va mai putea nimeni sa arate cu degetul spre firma iar concurenta, daca pana acum au scrasnit din dinti si au aruncat cu venin, in curand se va lasa cu atacuri cerebrale, paralizii si lesinuri. Va sfatuiesc sa faceti niste cursuri de Yoga, sa studiati filozofia Zen pentru a putea suporta.
Postat 21 Decembrie 2011, 20:35 de edi
Salve...
Deci se pare pana la urma salve e doar un joc piramidal pentru cei care nu au ce face cu banii...mai bine ii pastrati decat sa platiti ceva ce veti putea avea gratuit daca va fi o astfel de reforma...
Postat 20 Decembrie 2011, 21:18 de Mihnea
...
Cei care se lauda, ca a recuperat taxa de inscriere si nu mai au ce pierde, inseamna ca e constient 100% ca este intr-un sistem piramidal si stie ca doar prin atragerea altor persoane poate recupera taxa. In MLM exista macar 1 produs sau serviciu, pe care poti intermedia la pers fizice si juridice. Aici? E un * de \"seminarii\" care strica piata adevarata al trainerilor autorizati. Ei vand vise. Asa ca vise placute, odata o sa deveniti bogati, mai mult sau mai putin in dusmani! Sherlock Holmes = Calin Donca. Marketing de 2 bani.
Postat 20 Decembrie 2011, 10:35 de Stefan L.
SALVE CLUB TEAPA
Acum este peste tot scris cu NUME dragii coordonatori! www.monitorulsv.ro/Local/2011-12-19/Sute-de-suceveni-viseaza-sa-faca-avere-de-pe-urma-asigurarilor-private-de-sanatate
Postat 19 Decembrie 2011, 17:08 de Zoltan
In fine
Edi nu are cam nici o legatura "exemplul" tau cu salve..tu au facut un curs pregatitor pentru tine, ca sa castigi TU ceva din el, Salve face "instruiri" din care castigatorul principal e Salve si nu te-am ignorat, ti-am raspuns la 23.53 si tie...cat priveste "informatiile" e plin internetul de ele, nu trebuie sa fug la nimeni!
Postat 19 Decembrie 2011, 11:23 de Dragos
un las inascut....
Edi ..nu-ti pierde vremea cu dobitoci.Normal ca evita subiectul cand vede ca nu poate aduce contrac argumente . Ii un las.....si asa o sa si ramana. Parca-l vad acum cum fuge disperat la prieteni ca sa stranga " infomatii" ....:))) o nulitate
Postat 19 Decembrie 2011, 09:56 de Boc
Dragos
Vrei argumente solide in favoarea Salve? Ti-am dat eu aseara si cu exemplu, dar vad ca m-ai ignorat. Oare pentru ca esti constrient ca am dreptate?
Postat 19 Decembrie 2011, 09:20 de edi
Auuuu cata prostie zace in tine ma jur !!!
Au Doamne cat esti de prost, cretin, bou !! Ba idiotule ii faci probleme bietului om degeaba dobitocul lumii !! Nu sunt din Galati ma tampitule si nu ma mai cauta pe net, site-uri etc ca nu ai cum sa ma gasesti !! Calmeaza-te, sunt prea inteligent ca sa dea de mine un taran !! O sa te trezesti cu injuraturi si blesteme de la omul ala prostule ca e nevinovat, doar pt ca il cheama Dinu Dragos !! Boule e o coincidenta de nume !!! Nu ai auzit de asa ceva, tampitule? Esti incredibil de prost ma, tu te vezi?? Oare Donca nu vede ce oameni are langa el? Pe ala am vazut ca il mai duce capul dar tu esti prost facut gramada !!..Caline...da-i afara pe astia si ia altii, poate ii duce capul mai multe !! Daca omul ala vede astea si vede de unde sunt, adica din partea \"Salve\" o sa aveti probleme cu el !! Esti nebun, ti-am zis ca sunt din Oradea, am scris de oradea, bihor...ce dracu ai tu cu ala de la Galati ?? Am fost la 2 prezentari la Eminescu si cam atat ! Lasa oamenii nevinovati in pace si vino cu argumente solide sa aperi Salve nu cu mizerii ! Ce faci tu acum sunt efectiv mizerii ! Nu asa procedeaza un profesionist !!
Postat 19 Decembrie 2011, 01:27 de Dragos
cine sunt eu
pentru ca foarte mullti ma cauta....si sunt foarte interesati pe cine reprezint defapt....va spun inca o data :)))) nu lucrez nici la astra, nici signal iduna si nici eureko sau generali....(AS VREA| EU :))))......dragii mei eu sunt un simplu muialiu....onanist recunoscut.....sa latratorul sef la DESTINE BROKER......da ati auzit bine....nu va speriati....NOI SUNTEM AIA CEI MAI SMECHERI DINTRE SMECHERI....avem sistem piramidal chiar in interioarul CSA....si nimeni nu ne sanctioneaza....de noua trebuie sa va fie FRICA LA TOTI.....suntem foarte veninosi :))))))) noi suntem idiotii care au batut palma cu ASTRA ASIGURARI sa pacalim toata ROMANIA....le dam o polita gratis acum ....si ii obligam la anul sa semneze cu noi in REFORMA SANATATII.....asa ne-a invatat BOCANILA....tot el ne-a invatat sa si vorbim asa frumos.........iar pentru fetele care vor sa apeleze la mine.....va anunt ca sunt din GALATI - str. domneasca nr. 17, email - drg_dinu@yahoo.com. cei care vor sa ma injure in direct ma pot gasi la telefon - 0751161431 . am si adresa pe internet sic! - http://***.rcaieftingalati.ro.....nu prea fac vanzari...dar asta este...noroc ca sunt in DESTINE.....mi-a creat un destin.
Postat 19 Decembrie 2011, 01:02 de dragos dinu suge
Doar jud. Bihor?
Doar in judetul Bihor? Te inseli amarnic domnule \"Holmes\" ! Mai citeste si tu presa locala din tara, sunt multe ziare locale care au site si au scris de asta...sa iti spun cateva? adevarul de oradea, galati, agenda de timisoara, jurnalul aradean, evenimentul zilei, cotidianul, curierul national...sunt doar cateva din ziarele care au relatat despre aceasta treaba...Relaxeaza-te vor mai scrie si altele, cat de curand !..Deci nu va faceti griji, presa are grija de noi si are grija sa arate lumii inselaciunile cu falsi agenti de sanatate !
Postat 19 Decembrie 2011, 00:29 de Cristian
Iar ne infectati
Bine Bogdan !..Ramanem pe pozitii da? Cred ca Donca a constatat ca lupta e prea dura pentru branzos si a decis sa intre el in lupta, poate se descurca mai bine! Dar cu durere in suflet ii spun ca s-a inselat....Nu am muscat momeala...asadar dragi cetateni comentariul de mai jos apartine ilustrei conduceri SALVE care incearca in fel si chip sa abureasca lumea despre mega firma lor insa presa spune clar despre ce este vorba in aceasta afacere. SALVE CLUB e doar un joc piramidal menit sa ii imbogateasca pe cei care il conduc....si bag seama ca nici la Peter K ala nu ii mai prieste aerul inaltimilor din moment ce a cazut din topul celor mai bogati oameni din Slovacia iar srl-ul Salve Romania e rupta in gura de datorii...Deci sfatul nostru...de cei 70 de lei sau cat costa asa-zisa taxa de "instruire, informare" sau ce o mai fi (Apropo Edi cand faci o informare sau o instruire din care teoretic tu esti cel care are cel mai mult de castigat - o faci GRATUIT!!) cumparati ciocolata la copii ca tot vine Craciunul ! Cand va fi vremea reformei daca o sa fie, o sa puteti face linistiti atunci asigurari, adeziuni sau ce or mai fi...
Postat 18 Decembrie 2011, 23:53 de Dragos
PT. INVESTIGATOR!
Sherlock Holmes = Calin Donca. Cand a venit MEGA IDEA, la MEGA SEMINAR sa postezi un asemenea porcarie? Aproape ai reusit, insa se vede ca n-ai facut nici-o investigatie, ca cand faci "investigatie" gasesti si lucruri bune si rele. Si tu ai uitat sa scrii de cele negative: SUSPENDAT de CSA Peste 6000 de agenti care a depus plangere la SALVE CLUB in 2008, insa nu au primit nici-un raspuns: pentru comisioane neplatite si pentru cel de STORNO 10%, care ati uitat sa platiti. Nu exista lege, insa inca mai e dezbaterea publica, care in OLANDA a durat pana la 10 ani. Nu poate asuma raspunderea guvernul pana la infinit. ESTE VB DE SANANTATE, nu de pensii!!!! Ce faci cu cei 65 de ron e problema ta, poti da la SALVE sau sa cheltuiesti pe medicamente. Eu iti doresc ultimul, mai ales pe calmante, o sa ai nevoie. Noi oamenii normali, sua esecuri cum spui tu (esec esti tu, cand ai fost conceput de parintii tai, la randul lor ESCROCI) nu o sa oprim. De cate ori ne deranjati cu spamuri, telefoane, de atatea ori o sa facem contra. Eu am decis sa depun plangere daca cineva ma deranjeaza cu asemena porcarie! Unde? o sa aflati. Va recomand PROTV, stirile de Vineri seara.. Misto.... SUCCES!!!
Postat 18 Decembrie 2011, 23:19 de Bogdan
Investigatie Salve Club
In urma agitatiei starnite recent pe tema Salve Club, am demarat o investigatie personala in urma careia am constatat urmatoarele: -exista foarte multe site-uri care prezinta o posibila oportunitate pentru anul 2012, cu ocazia mult discutatei reforme a sanatatii - oportunitate ce este prezentata prin asociere cu reforma pensiilor din 2007...se pare ca, atunci, Salve Club a construit o echipa de 36000 de oameni pe care i-a transferat pe doua firme infiintate special pentru reforma sanatatii (Salve Broker de Pensii Private SRL, si Fincop Broker de Pensii Private SRL) si a reusit sa colecteze cele mai multe adeziuni de pe piata si sa obtina cele mai mari comisioane si bonusuri de target....Avand in vedere numarul relativ mare de agenti (36000) cu care a colaborat Salve la reforma pensiilor si lipsa articolelor negative pe aceasta tema, tind sa cred ca oamenii care au colaborat atunci cu Salve au fost multumiti si, avand in vedere precedentul, exista sanse mari de „recidiva”. -deasemeni exista semnale de alarma care spun ca acest Club nu este altceva decat o mare teapa, si sa nu ne lasam pacaliti, ca nu pierdem doar cei 65ron ci si credibilitatea in fata prietenilor. Avand in vedere vehementa tuturor acestor articole de atentionare, aria restransa din care provin (majoritatea sunt din judetul Bihor) cat si modalitatea insinuanta de alegere a cuvintelor cu rezonanta puternica in memoria colectiva a romanului (gen: „adevarata organizare piramidala”, „caritas”, FNI, „aduci un prieten si castigi bani”etc) tind sa cred ca exista un interes diferit de simpla dorinta de atentionare a semenilor. Se pare ca acest domeniu nu este diferit de celelalte domenii, exista aceeasi lupta tumultoasa, in care toate firmele cauta solutii la limita legii pentru a maximiza profiturile. Drept urmare eu am decis, pentru mine, ca cei 65 ron sunt o suma foarte mica cu un potential relativ mare de intoarcere a investitiei si m-am alaturat acestui Club. Nu am de gand sa-mi hartuiesc prieteni pe aceasta tema, nici nu este nevoie....cu atata zarva in jurul subiectului e suficient sa imi expun parerea si cine hotareste ca logica mea este buna se alatura echipei, cine nu , nu. https://sites.google.com/site/reforma2012sanatate/home
Postat 18 Decembrie 2011, 22:05 de Sherlock Holmes
Salve...
Fincopul a fost condusa de Mihai Seitan si Romeo Jantea, care si-au facut si ei bagajele si au spus ca pleaca din companie si au facut-o "elegant"...Au spus doar ca au avut "mici neintelegeri" cu actionarii...Daca grupul asta SALVE e atata de tare de ce nu a reusit sa isi tina nici unul dintre oameni in echipa? De ce au plecat toti? Si la reforma locuintelor...stii cand a promis Donca comisioane de 100 de lei pe agent si s-au dat 3 lei ?? Cum v-a dus ma mintea sa promiteti 25 de euro comision pt o polita cand polita era toata de 20 de euro ?? Si mai ales cine a putut fi atat de prost incat sa va creada ?? Si acuma vii sa imi spui mie sa am incredere in firma asta atata de "puternica" ?? Si btw...in 2007 Peter K asta era intre cei mai bogati slovaci(http:// www.topky.sk/cl/10/168357/41-najbohatsich-Slovakov) probabil de asta isi permitea sa aduca oameni dintre cei mai buni...acum cand nici in top 50 nu mai este isi permite Donca! (http:// www.cas.sk/clanok/208728/exkluzivny-rebricek-50-ceskych-a-slovenskych-miliardarov.html) Deci nu o mai dati atata in extreme ca cine e SALVE si Peter K ala ca se pare ca nu sunt atata de bazati pe cat se pare si criza l-a scos din topul bogatilor !!
Postat 18 Decembrie 2011, 20:50 de Dragos
Salve...
Subiectul este SALVE si inselaciunea mai desteptule, nicidecum viata mea personala boule ! Eu nu am intrat in viata ta, nu m-am luat de mama ta, de prietena, sotia ta, de familia ta, de prietenii tai ! Eu am vrut sa ma rezum strict la subiectul "INSELCIUNEA SALVE" dar tu ai deviat, ai inceput sa ma injuri si sa ma faci in toate felurile si drept urmare ti-ai castigat un dusman ! Si inca unul care poate latra linistit ca nu il doare gura ! Si ce reforma a facut Salve in 2007 ma ?? din alea 296 de mii de adeziuni, Salve nu a facut nici 100 de mii iar Fincop, ale carei merite vi le asumati si cu ale carei diplome va laudati a facut peste 200 de mii jegule ! De ce nu mai este nimeni din conducerea de atunci a firmei acum? Marek Jankovič, Richard Kolarik, Marek Blaha iti spun ceva numele astea ma ?? Au plecat toti din firma de buna ce e nu? Tibor Sandor de ce nu mai este alaturi de Peter K ala in firma acum?? De ce au plecat toti? De ce a ramas Peter K, singur din toata armata aia care o avea daca SALVE a fost asa de tare si toate au fost atat de frumoase !?! Nimeni nu pleaca de la o firma daca e performanta ma desteptule!! Ai ramas tu cu donca !
Postat 18 Decembrie 2011, 20:36 de Dragos
Dragos
.... e profund romaneasca inradacinata din vremurile trecute, cand diferenta intre "intelectuali" si analfabeti o facea doar o hartie. Nu conta ce stiai sa faci, conta doar sa ai hartia. Si acum la fel, orice curs, orice seminar trebuie sa fie "incununat" cu o hartie frumos colorata pe care sa scrie DIPLOMA, cu care eventual sa te mandresti cum se mandreste cocalarul cu teancul de bacnote. Daca nu primesti o hartie colorata, inseamna ca, cursul e ilegal, e irelevant, etc. Si ca sa termin ce am de zis, asa cum au tacut si altii de pe aici, asa o sa taci si tu ca probabil o sa te plictisesti si o sa-ti dai seama ca viata e compusa si din alte activitati in afara de ponegrirea unei firme care a calcat pe multe bataturi prin faptul ca indrazneste sa gandeasca "out of the box" si sa nu faca treaba in stil romanesc.
Postat 18 Decembrie 2011, 20:34 de edi
Dragos
Daca esti asa un luptator, exact cum spune Boc, vino la seminariile Salve cu probe irefutabile cum ca ce se intampla este ilegal. Dar ce te faci ca nu le ai? Scrii si tu pe aici in incercarea disperat de lasa de a ponegri Salve. Insa chiar nu conteaza. Suntem suficient de multi care ne-am dat sansa sa facem niste seminarii, cursuri PREGATITOARE pentru ce va urma, si nu ma refer doar la reforma sanatatii. Si surpriza! In curand vom incepe sa facem si alte activitati in afara de recrutare, legale bineinteles. De cursuri pregatitoare ai auzit? La sfarsitul lor nu iei nici o diploma. Vrei sa-ti dau un exemplu? Am terminat de curand un curs pregatitor de 1 luna pentru examenul international de engleza TOEFL, pe care am dat 550 RON. Si ghici ce? N-am luat nici o diploma pentru ca a fost un curs pregatitor care nu m-a invatat engleza ci m-a ajutat sa inteleg structura examenului si cerintele examinatorilor. E ilegala activitatea firmei care organizeaza cursurile nu? Pe 21 ianuarie dau examenul si din nou, surpriza, nu voi primi nici o diploma!!! Voi primi niste rezultate pe internet care ma vor ajuta sa fiu primit in Suedia la facultate pentru un program de master. Chestia cu diploma e o c
Postat 18 Decembrie 2011, 20:22 de edi
:))
au aparut stiri in media cum ca sunt firme care strang adeziuni deja ....da sunt tepe ....si sunt ilegale. Dar sa tii niste seminarii in care sa povestesti despre activitatea unei firme...despre planurile de viitor ...nu cred ca este ilegal. Drept dovada ca nimeni nu le interzice ..oricat ar latra cainii ca voi . Asa ca latra pana nu o s amai poti ...eu ma gandesc mereu la tine ori de cate ori fac un nou contract ....si in fiecare marti si vineri la seminar :)))
Postat 18 Decembrie 2011, 20:07 de Boc
esti jenant
Faci orice numai la subiect nu raspunzi.am observat ca ai o tactica ...si repeti mereu aceasi banda.Probabil ti-a facut cine un email si cum tu nu ai mai mult de 100 de cuvinte in vocabular este si normal sa-l repeti la nesfarsit. Nu uita ca Savle nu baga mana nimanui in buzunar ..iar acei bani 65 de lei sunt doar pentru instruire ....pt nimic altceva ...si nu cred ca poate cineva sa vina sa sustina ca Savle a pretins acei bani pt altceva. Cine nu crede poate verifica asta oricand la un seminar Salve tinut in INSTITUTIILE STATULUI ....deci este cat se poate de legal si credibil .Asta face Salve ..jegule ...cursuri de informare. Tu si multi cacati ca tine vorbiti doar de ce presupuneti ca o s afaca Savlve. Va inteleg frustrarea ca asa a fost si in 2007 ...voi ati latrat a paguba si Salve a facut Reforma in Pensii...:)) Va este teama ...va inteleg....suneti niste trepadusi ..si niste neborociti. Veniti aici si inebuniti lumea cu ce o s afaca Salve. De ce nu ai rabdare pana la Reforma si apoi sa vii sa comentezi. iti promit ca daca o sa fie teapa ...dar doar atunci nu acum ...iti promit solemn ca imi cer scuze public....si live daca vrei. Dar pana atunci ...ramai doar un papagal
Postat 18 Decembrie 2011, 20:05 de Boc
...
Raman cu adevarat surprins cand vad unde poate devia o discutie despre salve, asigurari..etc. Dragos ti-am spus ca si eu m-am luat intr-o discutie contradictorie cu \"Boc\", dar nu ai cu cine discuta civilizat, daca vede ca nu mai are argumente cat de cat \"logice\" cu care sa demonstreze acuzele care vin din toate partile catre Salve, incepe sa te injure si sa te faca in toate felurile! Imi pare rau dar eu ma lipsesc de astfel de discutii, daca tu nu ai ce face...:)
Postat 18 Decembrie 2011, 20:00 de Marius
SALVE CLUB DOAR O TEAPA..
Ma...deja devii prea prost pentru secolul asta! Esti de-a dreptul patetic deja, stai linistit, nu imi purta mie de grija. Si indiferent cum as fi eu sau prietenii mei cu siguranta nu vom fi niciodata ca tine...TEPARI !! Nu vom promite oamenilor mare cu sarea, ca vor castiga un sac de bani, ca vor face asigurari, ca bla bla...nu le vom spala creierii si nu ii vom insela ! Adica...nu vom face niciodata ceea ce face SALVE. Pentru ca, nu-i asa....stii si tu mai bine decat mine, SALVE e doar o teapa, condusa de un sarlatan si avand in echipa oameni care nu sunt in stare de o activitate normala, oricare ar fi ea!..Sunt in stare doar de tepe si inselaciuni! Te roade la maxim ca scriu aici, parca te vad si ca faci spume si nu te las pe tine sa iti impui TEAPA de SALVE....nici nu am sa te las, stai linistit...tu continua sa ma impungi cu mizeriile tale, subiectul nu va fi schimbat adica...SALVE CLUB e doar o TEAPA, O INSELATORIE, un joc PIRAMIDAL menit sa ii imbogateasca pe cei care sunt il el !
Postat 18 Decembrie 2011, 19:51 de Dragos
distractie a la dragos :))
naspa gasca ai ..sincer...si probabil sunt toti ca tine...asta da distractie...sa-mi spui si mie cand mai organizezi asemenea seris cultural distractive ...pote iti mai aduc doi trei obositi ca voi :))) sa faceti o hora....fecioreasca .....banuiesc ca nu vrea ati mai vazut femei ..nici nu ma mir...cu asemenea mod de distractie cine dracu sta cu voi...auzi brau ..laptop...tablete .....:)) mult ti-a trebuit s acauti cuvintele astea pe google :))) parca va vad la masa ...cum stati 5-6 la o cola si 6 pahare :))) ca doar de unde bani ...daca nu munciti :))) auzi ..distractie :))) asta da ...aici ti-ai dat cu firma-n cap :)))
Postat 18 Decembrie 2011, 17:52 de Boc
Relaxeaza-te
Relaxeaza-te cocalare, dupa cum spuneam....si ce te face sa crezi ca eu nu ies din casa? Prostule s-a inventat laptop-ul, tableta si alte mijloace de comuncare mobila! Te-ai gandit ca poate nu sunt tot timpul in casa cand scriu ma boule! Acum de exemplu sunt cu gasca la bar si radem de ne spargem cand vedem cum te ataci ! Dupa cum spuneam oameni buni...nu dati banii pe prostii (SALVE CLUB), luati bomboane la copii ! Ca doar se apropie Craciunul ! Si app...tu ce esti ma? chinez? scrii sub pseudonim desi toata lumea stie cine esti branzosule ! SALVE CLUB - TEAPA - JOC PIRAMIDAL MENIT SA II IMBOGATEASCA PE CEI CARE L-AU CREAT !
Postat 18 Decembrie 2011, 17:45 de Dragos
dragos cel coclit :))
cocalare .....esti roman 100% ...un las ...si un imbecil care stie sa lupte doar in fata ecranului ...si in fata prietenilor......dara daca trebuie sa iei initiativa sa iesi in strada stai pitit sub pat ca un las ..ca doar te-au crescut doi comunisti....de unde sa inveti tu ca daca ai ceva de spus ...sa lupti ca in cazul tau ..nefericit....vii si spui ce te doare. Aaaaa...am inteles..ai ales calea cea mai usora:))) tipic tie....un las si un frustrat...care cauta scuze inloc sa caute rezolvarea problemei lui....fraiere....ocice ai face ..si oricat ai sa te zbati ..tin sa te anunt ca sunt oameni care ma suna ma intreaba si pe care ii iscriu in continuare. Nu toti sunt atat de dobitoci ca tine si isi pun bariere din cauza ta , la a face ceva . Diferenta intre noi este ca eu macar ies din casa ....vb cu lumea si socializez....dar tu....bubosule? ..ce faci? stai la calculator...si o iei la laba ...de ciuda ca ai zilele numarate :)) Apropos...azi am facut 4 contracte :)) asa printre 2-3 postari ...vad ca-mi prinde bine putin amuzament :)))
Postat 18 Decembrie 2011, 17:34 de Boc
Relaxeaza-te
Ce ai ma ? faci spume deja? Am fost deja la 2 seminarii de ale voastre si m-au convins, nu am nevoie sa mai imi pierd timpul cu voi...Esti imaginea perfecta a Salve in momentul asta...frustrat si innebunit ca lumea se trezeste la realitate si nu mai arunca cu banii spre voi...Ce sa ii faci, nu sunt toti asa prosti si incearca sa ii mai trezeasca si pe altii...Relaxeaza-te ca poate faci riduri si e pacat ca un tanar ca tine sa imbatraneasca asa repede! Stai linistit ca nu doar pe net "lupt"..desi aici e cel mai ok, nu e prea obositor si citeste multa lume ceea ce am eu sau ceilalti de spus ! Si stai linistit, cel care face spume la gura cred ca esti tu, eu nu am de ce sa fac, sunt foarte relaxat cand le spun tuturor ca SALVE e doar o TEAPA ! Un joc piramidal facut ca sa se imbogateasca cei care l-au conceput ! Oameni buni, tineti-va banii in buzunar nu ii dati spre un personaj care injura ca cel care a comentat mai jos ! Salutare...
Postat 18 Decembrie 2011, 17:15 de Dragos
prostul satului :)))
cocalare ...ca broker nu pot sa-ru spun dragos....cu cine luopti tu ma? Esti tare in bascula? de ce nu vii la un seminar salve sa-ti deschizi acolo gura?Stai ascun in spatele unui ecran ..ca un las si faci spume la gura...parca vad ce cocosat si plin de cosuri esti ...de atat frustrare....mosule ...te astept la seminar daca tot dai din clanta ...sa vad daca esti la fel de valabil si acolo...unde chioar ai ocazia sa-ti spui oful......cacat cu ochi ce esti ...un las un frustrat ...si o gresala genetica care si-a gasit campul de lupta :))) mare bou esti frate .....si tu ce cei care cica \\" lupta\\" aici pe net ....va invit pe toti la un seminar ...gratis....deci nu va speriati...marti si vineri la liceul eminescu de la ora 19 .Sa va vad acolo talentul .....Dragos..sa-i spui la portar ca ma cauti pe mine ca o sa creada ca esti boschetar si nu te lasa sa intrii :))) fraire..lasuleeeeeeeee....
Postat 18 Decembrie 2011, 16:50 de Boc
Salve...
Nevertebrata a fost mata cand a decis sa ramana gravida cu un idiot ! Tu esti bou ma, un mare bou ! Ti se pare tie ca mi-am facut eu asigurare la astra ma prostule ?!! Si daca face Astra asigurari, care e problema ta?? Are tot dreptul, sunt firma de asigurari si sunt autorizati sa o faca. Asteptam decizia CSA dupa controlul inceput la Astra. Daca ei vor decide ca e ilegal atunci e ILEGAL ! Daca citeai mai cu atentie comenturile mele ai fi vazut ca intru-unul din ele am scris ceva ce voi scrie din nou acum: TOATE FIRMELE CARE RECRUTEAZA AGENTI PENTRU REFORMA SANATATII o fac ILEGAL !! SALVE, BALKAN, ALFA, ASTRA, KUNDEN BROKER, ETC..ETC...TOATEEEEE !!! Ai inteles acum ?? ai invatat sa citesti ?? ce am eu cu salve ?!? foarte simplu, pana acum doar reprezentanti ai salve s-au trezit sa ma injure si sa ma f*** in g*** pentru ca nu vreau sa ma las inselat si nu vreau sa ii las nici pe altii sa plateasca 60 de lei asa degeaba, cum au facut-o amici de ai mei care acum regreta si nu vor sa mai auda de firma asta. S-a inteles !?!? Si sa fiti siguri ca noi, cei care suntem impotriva acestui fenomen vom lupta atat cat vom putea sa informam lumea sa nu se lase inselata !
Postat 18 Decembrie 2011, 16:07 de Dragos
Salve...
Adi stii cum e treaba? Daca Donca si-a luat X6 din inselaciuni si tepe cu jocuri piramidale (cauta pe net articole despre echipa 31) si-a gasit rapid adepti care cred ca pot face si ei la fel si il pupa in fund pe Donca pana fac bataturi la buze ! Si, daca ai urmarit comentariile pe acest articol si pe celelalte de pe tema asta ai putut observa cu cata ardoare lupta sa isi faca "reclama" la srl-ul lor de apartament, daca se gaseste cineva sa critice activitatea asta de "inselaciune" incep sa urle, se injure in ultimul hal si sa acuze diverse firme ca sunt tepari cand de fapt acele firme lucreaza legal si ei sunt pe langa. Eu personal am fost acuzat ca lucrez la Astra, la Signal Iduna, la Generali s.a.m.d. desi nu lucrez la nici o firma de asigurari...Cel mai tare m-a deranjat faptul ca am fost facut sclav pentru faptul ca lucrez cinstit si nu insel oamenii. Autoritatile sunt vinovate pentru ca nu intervin. Ramane doar presa sa ne ajute si presa ne-a ajutat pana acum...PRO TV, TVR, Bihoreanul, Cotidianul, Adevarul, Romania Libera sunt doar cateva dintre institutiile de presa care au scris despre acest subiect. Contam pe sprijinul presei si in continuare !
Postat 18 Decembrie 2011, 15:57 de Dragos
pentru dragosica
dragosica....prin tot ce faci nu arati decat ca esti o nevertebrata!!!!! (ca sa intelegi si tu....nu ai creier...deloc)....tara arde ca ASTRA ASIGURARI ti-a dat la mue si tie si altora cu o polita gratis...ca sa te faca sa semnezi cu ei la anul.....si tu stai toata ziuua cu pla in gura.....o mai scoti sa injuri si ti-o bagi la loc in gura....asta esti tu....in onaninst trist....ce pla mea ai cu salve....ce mortii matii ai? uite-te retardule la ce face astra....la ce face kunden......uite-te boule....dar nu ai creier....esti penibil....ia citeste pe site la csa...sa vezi pentru ce ii ancheteaza pe aia de la ASTRA!!!!!!!! imbecilule! esti mai prost decat prevede legea dobitocule....apuca-te de citit
Postat 18 Decembrie 2011, 15:55 de mata
MUIE DONCA
Toti sunt niste infractori: Donca Oncioiu Calin, Donca Rodica, Chel Bogdan, Chel Oana, Orianda Bintintan, Critian Popa, Miculescu Ionut, ba, tottttttttti!!!! POLITIA AUTOSESIZATIVA!!!!!!
Postat 18 Decembrie 2011, 15:41 de Bogdan Pronca
Bravo Dragos
Donca face URINOTERAPIE!!!!
Postat 18 Decembrie 2011, 15:36 de Adi U.
Bravo Dragos
Ai drepate Dragos, cine PLM sunt astia sa ne spuna noua ca noi suntem anormalii si ei sunt normalii, ba da mai dati-va-n pla mea de trogloditi fomisti, cine pla mea sunteti voi ma, ce masini conduceti, ce case aveti, ce-ati realizat voi ma! Va platiti taxele la stat? voi ati vazut cum doriti voi sa recrutati? Recrutati de 3 ani cu acceeasi poezie! Avem un sef care are X6, pai normal mah, ca si eu as avea x6 daca cateva mii de prosti ar lucra pentru mine si eu as sta si doar m-as lafai...HAI SICTIR MA HOTILOR! N-aveti licenta! N-aveti sedii! Traiti cate 10 intr-un apartament! Donca se baga in viata voastra personala! Donca va spune cu cine sa va combinati! Donca va spune ce mancati! Cine plm e Donca asta mah ca sa il ascultati voi atat!
Postat 18 Decembrie 2011, 15:32 de Adi U.
Salve...
Si apropo boule! 1. Nu am spus ca sunt manager ci doar ca lucrez si 2. Cine esti tu si cu ce drept imi critici tu mie munca absolut legala pe care o fac ?? Asta doar in Romania este posibil, intr-o tara civilizata ca hotii sa critice oamenii care muncesc cinstit ! Pentru ca asta sunteti, niste hoti !
Postat 18 Decembrie 2011, 00:03 de Dragos
Esti un mare prost...
Daca tot ai adus vorba de Iduna taranule de Baia Mare pierdut in Bucuresti, Iduna are 4 sedii in Bucuresti + Timisoara, Cluj, Pitesti. Sedii...nu firma fantoma intr-un apartament...ghici ca cine ?!?!?? SALVE !!! VOI CE SEDII AVETI MA JEGOSILOR ?? Va tineti seminariile in baruri si restaurante ma boule !!! Si vi tu sa ataci firme ca Iduna sau Astra ?? Pai aveti voi reteaua Astrei ma vaco? Aveti voi reteaua celor de la Generali pe care i-ati tepuit? Aveti voi sucursale cate are Eureko ma prostule ?? Treceti la bar pt urmatorul seminar !!! Va laudati ca ati fost cel mai tare broker de pensii dar pe Donca cand il intreaba lumea pe site ce se mai aude cu adeziunile pentru pensiile militarilor pe care nu s-au primit banii ce raspunde...?? citez \" nu m-am ocupat de acea companie deci nu raspund\"...sau \"domnul peter k a inchis acea companie\" ?? Ma ia mai scutiti-ma de astfel de raspunsuri...adica iti asumi merite ale unei companii de care acum spui ca nu te-ai ocupat ?!?! Si ca firma a fost inchisa dar actuala \"salve\" isi asuma meritele acelei companii, care astazi nu plateste comisionale, DAR ALE CAREI REALIZARI SI LE ASUMA DONCA !!?!!?
Postat 17 Decembrie 2011, 19:46 de Dragos
Esti un mare prost...
Eu tot am crezut ca te duce cat de cat mintea...dar tu esti un mare prost ma!! Deci esti prost facut gramada !! Eu nu stiu cum te-a luat donca la salve ca esti prea prost pentru secolul asta! Am zis sa fiti atenti la signal iduna cand o sa inceapa reforma prostule, nu am spus ca eu as fi agent la iduna dobitocule! Daca tot esti asa curios iti spun doar atat, lucrez la o firma de brokeraj, nu lucrez nici la astra, nici la iduna....pana acuma am fost acuzat ca lucrez la astra si iduna! Bun...atunci..sa fiti atenti EUREKO !! Tineti minte numele asta, Eureko !!! Nu ma plateste nimeni...cel putin nu deocamdata, latru ca imi place si imi place sa ma iau in gura cu hotii !! Cat priveste Signal Iduna e una dintre cele mai mari comapanii pe segmentul de asigurari de sanatate din Germania, dar tu esti prea prost ca sa stii astfel de lucruri !!
Postat 17 Decembrie 2011, 19:33 de Dragos
TEAPA SIGNAL IDUNA!
multumim dragos....ca ne-ai aratat cine te plateste ca sa latri.....signal iduna....se vede ce nevertebrate prefera sa recruteze....mai stii si altceva in afara de aruncat laturi despre concurenta?????? povesteste-ne ceva despre marea firma iduna.....caut si eu un sediu al lor dar nu il gasesc??? unde pot face preadeziune la voi :))))))) poate asa te mai calmezi!!!!
Postat 17 Decembrie 2011, 17:44 de asigurat
TEAPA SIGNAL IDUNA!
SIGNAL IDUNA + DRAGOS DINU = MARE TEAPA!!!!!
Postat 17 Decembrie 2011, 17:40 de DRAGOS DINU
PERFECT....pt Salve
:)))) multumim concurentei .....asa avem si noi motive sa le explicam oamenilor ce inseamna concurenta. Ce sa zic....de cand cu stirile astea fantoma....mi-a crescut simtirot reteaua de agenti .....in plus saptamana astadoar in Oradea au fost facute peste 324 de contracte. Asa ca ....va doresc spor la treaba tuturor pet sprijin.
Postat 17 Decembrie 2011, 17:06 de Boc
Salve...
Da...era timpul sa relateze si televiziunile cu acoperire nationala despre acest subiect....A dat PRO TV, a dat TVR stirea deci de acum oamenii incep sa stie si isi cam taie avantul de imbogatire...In al doilea rand nu merita sa intri in polemici cu acesti oameni..Dragos am vazut mai jos ca te-ai luat de gat cu cel care scrie sub numele de "Boc"...nu are rost, iti pierzi timpul, nu ai ce discuta cu un cocalar de 2 bani, care daca e atacat riposteaza doar cu injuraturi ca de altceva nu e in stare...asa a facut si cu mine, eu nu imi mai pierd timpul cu el...mai bine iti vezi de ale tale, nu il mai bagi in seama si anunti in continuare cata lume poti ca salve si restul firmelor care fac astfel de recrutari sunt doar jocuri piramidale...Numai bine..
Postat 17 Decembrie 2011, 15:20 de Marius
Stire PRO TV
http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/camera-ascunsa-pe-piata-au-aparut-falsi-agenti-de-asigurari-de-sanatate.html Pentru toti cei ce inca isi puneau intrebari de legalitatea actiunilor salve si a altor firme iata ca si PRO TV a luat atitudine !...Si app...Mircea Branzei ala care vorbeste in stire din partea unei "firme de recrutare" este regional de la Salve ca sa stie lumea exact despre ce e vorba....
Postat 17 Decembrie 2011, 15:11 de Andrei Stan
Salve teapa
http:// www.reporterntv.ro/stire/case-private-de-sanatate-sau-inselatorie Si iata cum toata tara se trezeste !! Buna dimineata Romania, ne-am trezit la realitate! SALVE, BALKAN, ALFA, ETC...INSELACIUNE !!!
Postat 17 Decembrie 2011, 12:42 de Dragos
Salve teapa
Si iata cum toata tara se trezeste !! Buna dimineata Romania, ne-am trezit la realitate! SALVE, BALKAN, ALFA, ETC...INSELACIUNE !!!
Postat 17 Decembrie 2011, 12:41 de Dragos
Salve teapa
Bihoreanul...de ce stergeti comentariile de pe site ha? Vi frica ca se inneaca salvistul de la atata supt?? Nu e stress...a dat iata si PRO TV stirea care confirma inca o data ceea ce era de confirmat..totul este o inselatorie ieftina !! http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/camera-ascunsa-pe-piata-au-aparut-falsi-agenti-de-asigurari-de-sanatate.html ..Si ce sa iti povestesc ca a comentat si branzosu la pro tv...cred ca a fost momentul sau magic din viata asta, a vorbit cateva secunde la pro tv :))))..Deci insusi ministrul sanatatii a spus clar si raspicat ca totul este o inselatorie dar branzosu tot tine de jucaria lui...normal ca doar ii aduce bani !!!...Dar acum a aflat lumea si vor continua toti sa afle !! Multumim Bihoreanul, Pro TV, TVR, Adevarul si restul presei care ati relatat despre asta ! Am simtit in sfarsit ca presa este o putere in stat, o putere care nu este atat de corupta de tepari ! SALVE, BALKAN, ALFA, ETC...INSELACIUNE !!!
Postat 17 Decembrie 2011, 12:36 de Dragos
astra / salve
Prietene edi...tu ai citit comentariul meu ?? am scris TOATE firmele care fac treaba asta proceaza ilegal !! Nu tin nici partea salve, nici astra, TOTI procedeaza ilegal....Diferenta este ca voi, cei cu salve, incercati sa aruncati pisica in curtea astrei ca, chipurile, sa pareti voi cinstiti desi stii bine ca nu este asa. Eu nu tin partea nimanui, dar sunt impotrativa acestor "jocuri"....Voi vreti sa vindeti pielea ursului din padure fara sa stiti daca o sa fiti primiti la vanatoarea lui! Intelegi, pur si simplu nu e corect.! Si astra procedeaza ilegal insa problema este ca ei sunt oarecum "acoperiti" deoarece au tot dreptul sa faca asigurari de orice natura, indiferent de conditiile oferite. Oamenii trebuie sa fie foarte atenti cand si ce semneaza. Eu personal nu imi voi face nimic la astra, intrucat astra nu se afla printre cele 6 firme care la ora asta se indeplinesc conditiile pentru a participa la reforma sanatatii si anume Alico, Allianz Tiriac, Axa, BCR Asigurari, Eureko si Signal Iduna. Daca legea va intra in vigoare in forma ei actuala doar aceste firme vor putea incheia asigurari de sanatate private. Cat despre salve, balkan, alfa...etc...sunt doar niste firme fantoma...
Postat 17 Decembrie 2011, 12:17 de Cristian
ciudat
Tocmai a fost demascata Astra ca facand exact lucrul de care e acuzata Salve si cu dovezi clare chiar in clauzele asa zisei polite si totusi vad ca e destul de ignorata treaba si se cauta in continuare cu tot dinadinsul (aici) ponegrirea Salve. Oare de ce? Ce zici Cristian? E destul de evident zic eu, dar vreau sa vad ce raspundeti voi "anti-teparii". Probabil ca acelasi lucru obsesiv ca "Salve e teapa" scris sub diferite forme, dar bininteles fara nici un fel de dovada concreta, ca nu aveti de unde. Faceti si voi singurul lucru la care va pricepeti. Latrati, latrati, latrati, latrati..... latrati, latrati si iar latrati pana va aparea legea sanatatii. Atunci probabil va veti opri si o sa va intoarceti la viata vostra, care o fi aia. Acum aveti o misiune importanta: sa "salvati" Romania de "cancerul" numit Salve.
Postat 17 Decembrie 2011, 00:09 de edi
pt frustratul de dragos
mihai ...asta este marele dragos..un labagiu frustrat ..care incearca doar s arate cat de inteligent este :)) dragos...poti sa zici cevrei ..capodopera mea ..nu ai cum sa o depasesti ...si ca sa stai linitit poti sa o asculti seara inainte de culcare ...eventual cu familia: de brokeri :))) hai pa ..ca nu am timp de tine ...trebuie s afac contracte salve :)))
Postat 16 Decembrie 2011, 23:29 de Boc
Dragos...
Dragos esti dus..:)...nu cred ca merita sa te cobori la asemenea nivel desi si eu am fost tentat sa o fac am considerat ca nu merita...Cred ca este deja destul de mediatizat cazul si oamenii incep sa stie ce au de facut...Comunicatul Ministerului Sanatatii a fost destul de clar...sa stam linistiti si sa nu ne dam datele personale nimanui, nici c.i., nimic...Nu merita sa te cobori la nivelul asta...Numai bine...
Postat 16 Decembrie 2011, 23:06 de Mihai
Articol puterea..
Am citit si eu articolul ala despre astra si undeva la mijlocul lui scrie ca toate firmele care promit castiguri la reforma sanatatii procedeaza ilegal, implicit salve...Deci nu va suparati, dar recomandand un astfel de articol din care rezulta ca si firma pe care o laudati atata lucreaza ilegal inseamna ca va taiati singuri craca de sub picioare !
Postat 16 Decembrie 2011, 22:31 de Cristian
pt frustratul de dragos
ca sa nu ma obosesc aici ...am compus ceva ..intelegi tu ce vrei :))) http://***.youtube.com/watch?v=YDV1bOcHqTI&feature=related ***=www pt dragos cu drag din partea unor admiratori :)))
Postat 16 Decembrie 2011, 22:30 de Boc
Dobitoc ii tactu...
Dobitoc ii tactu si mata cand te-a fatat si te-a invatat sa scrii alte nume decat al tau. Nu voiam sa mai scriu aici pe site dar o sa scriu in fiecare zi! Nu scapati voi asa usor, donca si branzei, jegosilor, ca voi scrieti! Stie toata Oradea si probabil si restul tarii de acum cine scrie sub toate pseudonimele !!! Va aparati jucaria salve ca pe ultima reduta! Dar tara oricum stie deja...SALVE e TEAPA ! La ce seminar sa vin ma distrusule? Seminariile se tin la facultate, si sunt tinute de catre lectori si prof. universitari, nu de "lectorul analfabet" Donca pentru care gramatica limbii romane e o totala necunoscuta si virgula e cea mai buna prietena a lui!! Cat despre astra asigurari,...distrusilor daca ati fi studiat putin textul legii aleia de ziceti ca o aplicati voi ati fi aflat ca Astra nu indeplineste conditiile pentru a participa la reforma !! Doar 6 companii de asigurari indeplinesc conditiile si astra nu este printre ele !!! Retardatilor !! Si da, si ce face astra e ilegal prostule, nu sunt agent la astra cum poate gresit ai visat ! Tineti minte un nume! SIGNAL IDUNA ! O sa aveti o mare surpriza de la compania asta cand o fi reforma sanatatii !! (Daca o fi vreodata..)..
Postat 16 Decembrie 2011, 22:05 de Dragos
recunosc, SUNT DOBITOC!
promit solemn sa imi fac implant de neuroni! tocmai m-a anuntat doctorul...ca de-asta am probleme...creierul meu nu poate face sinapse.....ma simt ca blondele!!!!
Postat 16 Decembrie 2011, 18:40 de dinu dragos
recunosc, SUNT DOBITOC!
http://***.puterea.ro/articol/romanii_sclavi_la_astra_asigurari m-am convins ca sunt cel mai mare dobitoc dupa ce am citit toate comentariile din articolul din puterea!
Postat 16 Decembrie 2011, 18:37 de dinu dragos
dragos....
una ca a mai aparut un luptator in randul celor care vor sa salveze romania :))) dragos....poate ai treaba si te retinem aici......apropos...vii la seminar in seara asta? :)) ai un loc in primul rad...hai pa ca ...am fugit la seminar :)) Multumimim pt grija pe care mi-o porti ...fara tine nisi nu as stii ce sa fac cu banii mei .... :))) mare om mare caracter :)))
Postat 16 Decembrie 2011, 18:00 de Boc
Un om fericit....
Iar ne infectati ma? Ce mai inventati acuma? Auzi la el...7000 de euro...de ce nu ai spus 20 de mii ca te credeam pe bune! Infectule acum esti un om fericit ?..cand esti autorul articolului, cand esti un om fericit, cand mai intoxici lumea cu aberatiile tale...dar de ce nu ne povestiti si despre cei 6000 de "agenti" salve care nu si-au luat banii in 2008 ?..Dar teapa cu Generali ?...cum e faza ? Aia de la Generali is cu morcovul acuma sa nu pice salve..ca de pica nu isi mai vad iei banii veci ! De asta tac malc, stiu ca e sansa lui Donca sa faca bani si sa le plateasca datoria, ca altfel daca intra Donca la racoare ei nu mai vad veci banii aia ! A..si apropo,, zilele trecute tot plangeau unii ca va cere Donca dreptul la replica si va da replica Bihoreanului si va cere daune de imagine si bla bla bla! Ei, iata ca e vineri si nu a cerut nimeni nici un drept la replica, tace malc si doar se apare pe site-ul lui cu fabule pline de ineptii pe care le cred doar copiii de gradinita! Asteptam dreptul la replica !!! Replica care nu va veni niciodata, stiti de ce ?Pentru ca tot ce scrie aici este ADEVARAT si la ceva adevarat nu ai ce replica sa dai !! Contam in continuare pe sprijinul presei!
Postat 16 Decembrie 2011, 17:07 de Dragos
@un om fericit:
@un om fericit: MERGEM INAINTE! şi veţi merge la închisoare!!! succes SALVE succes SALVE!
Postat 16 Decembrie 2011, 16:45 de Alina
vine vine primavaraaaaa.... :)))
Ma amuza stirile astea deja! In 2007 a fost aceeasi situatie, insa mult mai tragica, pentru ca nimeni nu mai auzise de Salve pana atunci!Normal...pentru ca nici reforme nu au mai fost! \\\\"Salve aparuta ca ciuperca dupa ploaie\\\\", \\\\"Salve tzaparii\\\\", \\\\"Salve nu are licenta\\\\", Salve bla bla bla...Aceleasi rahaturi ca si astazi! Ideea e ca Salve a inceput din prima zi reforma si a terminat-o cu succes. Eu mi-am luat banutii si am ras de toti ceilalti care si-au batut joc de mine inainte de reforma(ca imi iau teapa, ca sunt un prost ca bla bla bla)Intr-adevar, nu am castigat o suma foarte mare(7 mii euro) pentru ca , recunosc, greseala mea: am fost si eu sceptic la acele stiri negative!Insa stiu oameni, care au intrat in firma in acelasi timp cu mine, care nu au bagat in seama aceste barfe si care au facut miliarde pe aceeasi strategie ca si cea de acum: construiesti forta de vanzare inainte de reforma, pentru ca in momentul startului nu mai ai timp de asa ceva! Asa ca fratilor, ziceti ce vreti voi, reforma oricum va veni si va trece cu, sau fara voi, la fel ca si in 2007...cum?...cand?...vom vedea! Fiecare e liber sa creada ce vrea el! Este un risc pe care trebuie sa ni-l asumam fiecare! Eu unul prefer sa risc cei 65 lei si sa fie teapa...decat sa risc sa stau indiferent si sa pierd si OCAZIA ASTA! In reforma pensiilor am riscat cei 88 lei(atat era inscrierea atunci) si am castigat alaturi de Salve! Deci, oare acum sa cred in Salve alaturi de care am facut bani, sau in ce zice media?Mass media asta care a avut aceeasi parere si in 2007 :| Hmmm...sunt intr-o adevarata dilema! MERGEM INAINTE!
Postat 16 Decembrie 2011, 15:27 de un om fericit.....
EU AM ZIS CA NU E TEAPA !!!
deci si altii fac asta pentru ca vor oamenii sa faca bani.
Postat 16 Decembrie 2011, 15:04 de remus
Ionut, Boc, etc, Romani!
VUN IN INTIMPINAREA DUMNEAVOASTRA CU PARERI AVIZATE, ASA CA VA ROC ACUM, MARE ATENTIE LA ACET REPORTaJ AL TVR ROMANIA si la ceea ce spun reprezentantii institutiilor http:/ /www .tvr.ro/articol.php?id=116498 URMARITI VA ROG
Postat 16 Decembrie 2011, 13:43 de Rares
Dinu Dragos
esti cumva agent Astra? Sau ceva mai mult de esti asa ofuscat?
Postat 16 Decembrie 2011, 13:36 de edi
Ionut
Ionut, cu tot respectul, una e MLM-ul cu produs (cosmetice, filtre apa, electrocasnice, etc)si alta e Salve Club, unde iti recuperezi suma investita doar daca aduci 5 oameni. Nu exista produs ca in MLM-ul cu cosmetice, electrocasnice, sau orice altceva...in Salve Club se vand VORBE!!!! daca esti manager cred ca sti sa faci diferenta dintre MLM si Schema piramidala, daca nu, inseamna ca nu esti manager, sau..esti un manager rau intentionat... :))
Postat 16 Decembrie 2011, 13:34 de Rares
vai de mamele noastre
Mai fratii mei , albi si negri ... de ce mama dracului va tot jigniti si va scoateti ochii unul , altuia ???? Zau dc eu pot sa inteleg .... va ajuta la ceva ? ve scade cumva din facturi sau va umple cineva frigiderele ? FIECARE E LIBER SA FACA CE VREA CU VIATA SI CU BANII LUI , NU CREDETI ???? SE VA VEDEA IN CURAND CINE VA RAMANE CU '' TEAPA '' IN ..... UNDEVA , SA NU VB SI EU URAT .
Postat 16 Decembrie 2011, 13:22 de sagetica
Jegosilor
Dar lumea a inceput sa afle, intreaga presa scrie despre firmele de tepari care vor sa se imbogateasca pe seama oamenilor ! TOTI SUNTETI NISTE TEPARI ! A dat si Ministerul Sanatatii comunicat oficial pe site-ul ms…CEEA CE FACETI VOI ESTE O TEAPA ! ATENTIE ROMANI ! Salve, Balkan, Alfa Club si ce alte firme mai fac recrutari pentru asa-zisa “reforma” sunt toti niste TEPARI !!! SUNT JOCURI PIRAMIDALE. Cautati pe net comunicatele oficiale ale autoritatilor ! Noi suntem anti-TEPARI ! Nu vrem sa ne mai lasam inselati ca la Caritas, FNI sau Delfin. Romani nu cadeti in plasa hotilor ! Ceea ce scrie presa este adevarat, aceste firme-fantoma vor sa se imbogateasca pe seama oamenilor !
Postat 16 Decembrie 2011, 13:01 de Dinu Dragos
Jegosilor
Bai da chiar ne-am saturat de intoxicatiile voastre imputitilor! Sub cate pseudonime mai scrieti, Donca si Branzei ca deja efectiv ne plictisiti si ne scarbiti cu prezenta voastra si pe acest site si pe alte forumuri ! Vreti razboi, o sa il aveti! Sarlatanilor, o sa luptam cu voi pana o sa va scarbiti de noi, ascultati aici hotilor ! Donca, teparul e31 este citez “om de afaceri” ..poate “tepar de afaceri”. Cel care a scris mai jos ca, castiga 7000 de lei pe luna din activitatea salve…din ce plm de activitate salve castigi tu 7000 de lei pe luna ma distrusule ca salve nu are momentan activitati care sa aduca asemenea bani, in afara de asa-zisa “recrutare” ilegala de agenti. De unde ai tu 7000 de lei pe luna? Din datoriile uriase ale salve SRL, esti unul din cei 4 angajati ai firmei ?? Sclav esti tu ma retardatule ca nu esti in stare sa lucrezi ceva corect, stii sa faci bani furand si mai si minti cu nerusinare! Sunteti niste jegosi! Si sunteti maxim 2-3 persoane care scrieti sub n nume ca sa proslaviti “salve”. Si jegosulcare a scris sub numele autorului articolului..ma nenorocitule ce ziarist crezi ca e atata de prost sa isi comenteze negativ un articol pe care l-a scris !Eventual poate scrie o erata sau da undrept la replica, dar nu isi comenteaza propriul articol la comentarii !! Eventual poate scrieun altul! Intoxicati populatia sa va imbogatiti !
Postat 16 Decembrie 2011, 12:58 de Dinu Dragos
Vasilica Ichim
Multumim domnule Ichim. Asa se vede cine lucreaza ilegal. Majoritatea la Salve stam cuminti si asteptam sa se dea legea sanatatii (cu toate ca sunt unii in Salve care au inteles ca trebuie sa vanda gogosi si cand se va afla cine face asta i se va anula contractul), iar Astra ce face? Face preadeziuni mascate sub forma unei asa zise polite suplimentare de sanatate. Am si primit documentele doveditoare si daca vreti pe bune sa demascati o frauda, vi le trimit. Salve e acoperita din punct de vedere juridic. Nu cred ca exista vreo lege care sa interzica existenta si functionarea firmelor de training. Eu sunt convins ca ce face Astra e si un fel de razbunare la adresa Salve pentru faptul ca foarte multi agenti Astra sunt inscrisi in Salve.
Postat 16 Decembrie 2011, 12:18 de edi
pentru robotei :))))
http://***.puterea.ro/articol/romanii_sclavi_la_astra_asigurari
Postat 16 Decembrie 2011, 01:35 de Vasilica Ichim
pentru robotei :))))
http://***.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/113871/corutie-in-asigurari-consiliul-csa-anchetat-de-dna.html
Postat 16 Decembrie 2011, 01:35 de Vasilica Ichim
pentru robotei :))))
http://***.romaniacurata.ro/cc-al-csa-amendat-de-ani-1748.htm
Postat 16 Decembrie 2011, 01:35 de Vasilica Ichim
penibil, crispat..cu adevarat frustrat..oare cine?
A si inca ceva Pseudo-Boc, un cetatean comenta la un alt aricol despre Salve, Delphin, Caritas - cu o intrebare...as dori sa ti-o adresez si eu tie: Care parte din "schemele piramidale sunt ilegale" nu intelegi? :)
Postat 16 Decembrie 2011, 01:11 de George
penibil, crispat..cu adevarat frustrat..oare cine?
1. Nu ma fute grija ce faci tu cu banii tai ci ce faci cu ai celor pe care ii pacalesti. 2. N-am nevoie de banii tai...am destui, sa ma rog, familia mea, am atatia bani cati nu vei avea tu vreodata, ca sa-ti faci o o idee: "Am atatia bani incat sa te cumpar si sa te fac sac de box"...:)) 3. Cu mancatul trebuie s aintelegi o chestie, dragul meu, eu mananc pentru a trai ci nu traiesc pentru a manca...pe mine nu ma impresioneaza mancarea...pe tine se prea poate...iar daca te refereai la stil de viata sanatos, crede-ma ca habar nu ai...crede-ma.. 4. Invidie si frustrare? Ce sti tu desprea asta? iar mananci *! :)) 5. Guta, Salam, Minune, Otv? Asta e mediul din care ai plecat tu. :) parerea mea... 6. Fata? Boule...nici macar nu ma cunosti :) 7. Tie chiar ti se pare ca mi-ai dat in freza cu comentariul anterior? Ia mai citeste-l odata! :)) Ti se pare ca esti amuzant? :))
Postat 16 Decembrie 2011, 00:56 de George
Dragii moshului..
Dragii Mosului, Constat, cu amaraciune, ca e inutila incearcarea unora din noi sa va deschida mintea, caci voi tot comunisti umili si servili ati ramas! Mass Media autohtona, prin metode patentat mioritice, a "ajutat" atat de mult tara asta, lamentabil locuita, iar rezultatele se vad, e suficient sa ma uit la voi. Daca ati fi atat de informati, pe cat pretindeti la coada pentru ridicarea unui ajutor de la stat sau pentru a cumpara produse mai ieftine cu un leu la promotii, ati discerne informatiile si ati face diferenta dintre ASIGURARI si ADEZIUNI. Nu mai vorbesc de diferenta dintre sistemul MLM si jocul de tip Piramida, e greu sa ganditi, lasati creierul sa se odihneasca! V-ati obisnuit cu umilinta si pozitia aplecat sau stat in genunchi, acceptati sa muriti de foame, doar pentru ca n-ati avut curajul sa plecati de la semnarea condicii, sunteti datori la cate 2-3 banci, dar ne dati noua sfaturi de viata si lectii de legislatie! Va dau o veste trista, voi va aflati sufocati de un sistem gen PIRAMIDA:aveti un director si 2-3 adjuncti, pusi pe criterii de nepotism, apoi vreo 100 de sefi de birou(pusi,de obicei dupa alegeri) si apoi voi, 1000 de palmasi, supranumiti, cam vulgar, ce-i drept, "pulimea" fabricii. Voi munciti pentru salariul si indeplinirea visurilor celor din varf! Asta e o Piramida, dragii mosului! Va e frica de schimbare, de schimbarea voastra, in primul rand! Eu, par exemple, sant manager intr-un MLM de 5 ani, coordonez 2500 oameni care imi zic pe nume, nu-mi fac plecaciuni si nu-si cheltuie ultimul ban pentru a-mi cumpara un cadou nenorocit in ziua mea de nastere. Castiga si ei direct proportional cu mine, altfel n-ar fi ramas alaturi de mine in acesti ultimi ani. Sant si coordonator in Salve Club, am in structura peste 3000 de agenti, oameni de succes, nu sclavi ca voi. Castig peste 7000 lei pe luna(aici, pe pamant) si sant stapanul propriei mele vieti. Eu investesc, mai intai, in propria-mi educatie si instruire, si apoi in mancare! Nu ma gandesc doar la stomac, asa cum faceti voi, am grija de hrana creierului, esentiala in ceea ce fac! Daca v-ati fi deplasat la un curs de autodezvoltare, ati fi stiut ca problemele cu care se confrunta altii sant, de fapt, propriile noastre probleme! Pe voi nu v-as dori in echipa mea, eu vreau doar invingatori, iar voi, dragii mosului santeti niste invinsi! Sunteti din cei care aveti un cosmar daca investiti 65 lei, dar acceptati ideea ca ati pierdut, de-o suta de ori mai mult, la Caritas. Ati refuzat sa dati CNP-ul la recensamant, dar oferiti, cu multa larghete, copie de pe Cartea de identitate in schimbul unei hartii de 5 lei. Vreau lideri adevarati, nu carcotasi semidocti bulversati de promisiunile facute din patru in patru ani de alesii vostri, care v-au inselat de atatea ori, dar ii mai votati inca odata pentru ca ati primit punga cu malai si sticla de ulei ieftin . Va considerati a fi in "randul lumii", aveti calculator si intrati pe Internet(da, se scrie cu I mare), dar luati de aici tot ceea ce e mai lamentabil, par exemple comunicatul CSA, care nu pomeneste numele Salve Club, dar voi, ilustri obscuri, ati decretat: "Salve e o tzeapa!". Daca n-ati munci in acel sistem etatizat si bolsevizat, ati sti ca exista concurenta si, uneori, e neloiala. Iar Salve Club e victima acestei concurente. Mai aflati, distinsi reprezentanti ai proletariatului intelectual, ca MLM-ul, chiar la vecinii nostri unguri, se aprofundeaza in Unversitati! Offf, poate ati obosit citind aceste randuri, stiu, sunteti ocupati, mergeti in fata televizorului sa vedeti daca guvernul va mai da ceva subventii sau ajutoare! Cu mandria ca nu sunt ca voi, Un Mos care are sacul plin, dar e pentru el.
Postat 15 Decembrie 2011, 23:32 de ionut
inteligentule...cultule...frumosule...bogatule geaorgele...
poate esti tu al mai destept de aici ....dar nu inteleg de ce atata frustrare ...de ce te fute grija ce fac eu cu banii mei ....cu mare drag iti dau si tie 65 de lei ca vad ca pt tine este o suma mult prea importanta.....poate reusesti si sa mananci mai bine ca vad ca de foame bati campii.....jur...nu am vazut atat prostie in viata mea ..frustrare.....si invidie. Esti roman pur...si asta o dovedesti aici. Apropos.......cum stai cu colectia Guta...Salam ....Minune... :)) ceva noutati pe la OTV ? :)))) poate te vad la Senzationescu in direct .........chiar ai fatza...jur....si promit ca stau si te ascult :))) faci si tu un ban de sarbatori ...de un bradut sa nu mai trebuiasca sa furi din padure ca in fiecare an :))))))
Postat 15 Decembrie 2011, 21:38 de Boc
Pseudo-Boc
Pseudo-Boc tata, n-ai tu zile cate carti am citit eu :) acum sincer, chiar crezi ca daca ai citit 6-10 carti de dezvoltare personala esti "Supremul Supremilor"? Dragul meu, relaxeaza-te, nu incerca sa ne convingi ca esti cel mai cult din curtea scolii...nu tine...mananci *..sincer...spala-te la gura...pute...nu trebuie sa ne convingi pe noi de ceva anume, trebuie sa fi impacat cu tine, dar se pare ca nu esti din moment ce vrei sa ai tot timpul ultimul cuvant :)
Postat 15 Decembrie 2011, 21:18 de George
Si Aradul la rand...
.aradon.ro/bataie-pe-sanatatea-omului/1028034 ..iata ca nu a ramas nici presa din Arad datoare cu privire la asa-zisii "brokeri" fantoma ! Era si timpul, asteptam cat mai multe ziare si televiziuni sa relateze despre acest fenomen, care trebuie starpit !..
Postat 15 Decembrie 2011, 16:18 de Aradean
georgele tata ....
de unde stii tu mai georgele ca nu ma cheama boc? ...de unde stii ca nu sunt acel boc la care te gandeti tu ? :))) ma bucur ca ti-am dat tema de casa si ai cautat legea. hai baga mare si spor la treaba :))) nu sta pe net ca-ti strici ochii si nu mai poti cauta legi :))) este pasta frate rau .....inca unul destept pe site. Aaaa...acum m-am prins ....auzi dar George Bush stie ca i-ai furat identitatea. Acum pun mana pe telefon si informez autoritatile...ca prea esti nesimtit :))) hai pa
Postat 15 Decembrie 2011, 01:24 de Boc
...
Toata presa scrie acelasi lucru, CSA si Ministerul Sanatatii au dat comunicate oficiale cum ca, ceea ce fac aceste firme, salve, balkan, alfa, etc....este ilegal si se mai gaseste cate un destept care ii mai destept decat toti restul la un loc sa incerce sa ne convinga pe noi de contrariu. Ma mir cum de nu este unul dintre ei deja prim-ministru !! Scutiti-ne !!! Multumim.
Postat 15 Decembrie 2011, 00:57 de Cristi
Info de pe site-ul Ministerului
Ministerul Sănătăţii s-a autosesizat cu privire la apariţia unor „agenţi pentru reforma sănătăţii” care promit câştiguri importante din strângerea de adeziuni la viitoarele case private de asigurări de sănătate. “În ultimele zile a apărut un fenomen îngrijorător care se dezvoltă la limita legii şi care prevede un sistem piramidal de colectare a unor adeziuni pentru viitoarele case private de asigurări de sănătate. Vreau să trag un semnal de alarmă şi să subliniez că, deocamdată, legislaţia privind asigurările de sănătate este neschimbată. Orice modificare operată va fi făcută publică de către autorităţi, astfel încât cetăţenii să cunoscă exact şi corect modul în care pot accesa sistemul de asigurări private de sănătate”, a declarat RITLI Ladislau, ministrul Sănătăţii. Asiguraţii trebuie să ştie că aceste firme care au apărut recent pe piaţă nu sunt autorizate, tabelele pe care le întocmesc cu date personale ale cetăţenilor sunt lipsite de valoare juridică. Mai mult, reprezintă un risc să prezinţi date personale unor persoane necunoscute. Noul proiect de lege privind reforma în Sănătate este în lucru. Atunci când acesta va fi finalizat, iar sistemul de asigurări de sănătate private conturat, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate îl vor pune în dezbatere publică.
Postat 15 Decembrie 2011, 00:56 de George
Pentru Pseudo-Boc
Domnule Mircea Branzei, alias Boc in semnatura data dupa comentariile acestui articol, as dori sa te informez ca Furtul de Identitate este pedepsit conform Directivelor europene in vigoare, şi anume Directiva UE nr. 2007/64/CE. Fapta se pedepseşte cu închisoare de la unu la 12 ani...ce zici? Tu cati o sa faci cand o sa vada Boc ca i-ai insusit numele expres doar pentru a nu te injura lumea pe tine, Mircea Branzei, ci pe Boc premierul, nume la misto - insa penal - luat de tine?...NECUNOSTIINTA LEGII SA STI CA NU TE SI ABSOLVA DE PEDEAPSA!!!!
Postat 15 Decembrie 2011, 00:53 de George
ineptie
am citit si articolul din Adevarul... la fel de inept ca asta de aici... politia investigheaza Salve... Salve, firma timisoreana... Donca, patronul Salve... Donca anchetat de Politie. N-are rost sa mai continui. O spun si am mai spus-o: vom vedea la momentul oportun cine are dreptate, salvistii "spalatii pe creier" sau latraii ascunsi in spatele unui monitor, si care dintr-un motiv sau altul, latra in gol. Vom vedea dupa ce se va da legea sanatatii, iar Salve se va autoriza conform legii, pentru a putea intermedia adeziuni, ce-o sa mai zica latraii de pe aici. Probabil, cand vor vedea comisionele, o sa uite tot cacatul mancat si o sa vina cu bocceluta in bat si cu cate un ranjet tamp sa faca si ei bani in sistem "piramidal". Si apropo, ca tot strigati caq din gura de sarpe sistem piramidal, ia apucati-va voi si studiati magnificul sistem bancar mondial actual care ne-a adus in criza si dupa aia mai stam de vorba de sisteme piramidale.
Postat 14 Decembrie 2011, 23:48 de edi
bai ioane......
bai ioane :))) lasa tu sa-si faca autoritatile traba si treci la munca , faci umbra degeaba pamantului:)) Asa cum am mai scris de 10 ori dar banuiesc ca tu nu ai citit...este prea mult pt tine...nu ai cititi tu atat in viata ta.... .....sunt profund miscat de grija voastra fata de mine si de banii mei :)) ioane ...iti dau si tie 65 de lei ...pe cuvant ..poate asa o sa-ti permiti un sejur cu prietena in jurul orasului :)) dar ma indoiesc sa existe una chiar atat de tampa sa stea cu unu ca tine :))) ps; ce mult ma bucur cand vad cum il injura lumea pe boc :)))
Postat 14 Decembrie 2011, 21:20 de Boc
...
Pentru Boculetz, care defapt pe numele lui de cetatean Mircea Branzei, PAPAGAL si DIRECTOR REGIONAL SALVE, cel mai agresiv dintre toti, mana dreapta lui DONCA. Sper ca cunosti literele si le citesit cu atentie: Ministerul Sănătăţii s-a autosesizat cu privire la apariţia unor „agenţi pentru reforma sănătăţii” . ms.ro/?pag=62&id=9262&pg=1 De mine sa nu porti grija, cum sunt imbracat, apartin atat de clasa muncitoare cat si de intreprinzatori, datorita ca n-am vazut o firma sa functioneze cu profit fara munca, in afara de SALVE evident. Noi comercializam si sapunuri, cred ca iti trimit unu, sa te speli pe gura cu el.
Postat 14 Decembrie 2011, 20:40 de Bogdan
Boc ia de aici :D
A, si Boc! apropo de proverbele si citatele si pildele pe care am observat ca va place sa le folositi, este una mare care imi place mie mult de tot, da muuult de tot, "Cand 10 oameni iti zic ca esti beat si trebuie sa te duci sa dormi, dar de fapt tu nu ai baut nimic, pai, ascultai si dute si dormi, ca au dreptate, ::D:D:DD:D pa Boculetz, ...
Postat 14 Decembrie 2011, 19:55 de Ion J. G.
Boc ia de aici :D
www. adevarul.ro/locale/oradea/realizarea-asigurarilor-medicale-obligatorii-inselatoriile_0_608339680.html
Postat 14 Decembrie 2011, 19:38 de Ion J. G.
ATENTIE! teapa CSA!
http://***.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/113871/corutie-in-asigurari-consiliul-csa-anchetat-de-dna.html Cui apara interesele CSA? Asiguratilor sau asiguratorilor de la care iau spaga sa tipe in gura mare prostii?
Postat 14 Decembrie 2011, 16:11 de Viorel Micu
Ion J
eu am fot la acele seminarii si nu mi-a cerut nimeni nici un ban . Ce sa cred ? cine minte? sunt firme care da ...aduca asa zise adeziuni cu promisiunea ca atunci cand incepe reforma o sa fie platiti pt fiecare semnatura. Nu este cazul lui Salve....Salve nu colecteaza adeziuni ....isi formeaza doar echipa pentru a putea incepe ceva cand o sa apara legea si normativele.Simplu
Postat 14 Decembrie 2011, 15:05 de Boc
Fituica de Bihoreanul ha?
Dar despre fituica de Avedvarul ce spuneti? www. adevarul.ro/locale/brasov/brasov-tepe_asigurari_de_sanate_private-firme_fantoma-criza_economica_0_608939330.html
Postat 14 Decembrie 2011, 14:43 de Ion J. G.
MLM-uri in oradea la gramada
din cate stiu doar eu, in oradea mai functioneaza in sistem multi level marketing cel putin 3 firme "tari" in cosmetice, aloe vera si, mai nou in telecomunicatii cu telefonie pe internet.
Postat 14 Decembrie 2011, 12:54 de petrisor p
pentru cei 4i frustrati :)))
wow...80.000 membri in Salve ....perfect ..la mai mare ..pana de anul nou facem 100 de mii cu siguranta. :)))) ciudaaaaaa....... eu nu trebuie sa rup jugu ca voi fraierilor...am muncit cu cap pana acum si imi permit sa stau sa vad clasa muncitoare cum se zbate pe uscat :))) asa hai la munca nu la intins mana :)))) gata pauza....
Postat 13 Decembrie 2011, 21:30 de Boc
invidia
oameni buni lasati jignirile...aveti rabdare!adevarul va iesi la iveala! vom afla in curand daca salve e teapa sau nu...daca va faceti in toate felurile nu rezolvati nmk...
Postat 13 Decembrie 2011, 21:14 de muriti de ciuda
FELICITARI
BRAVO: 25.000 Lasa Marius, cu un gunoi n-ai ce discuta. Este platit de Donca sa posteze si sa jigneasca pe oameni care lucreaza (nu se freaca pe net), care in ochii lor sunt RATATI. Am vazut recent CONCURSUL SALVE. E misto: Asa ceva numai la piramidale exista. INSCRIE, INSCRIE, INSCRIE. Vai de capul lor. Lucrez mai departe, am ce si unde. Auzi BOC: eu si Marius, Ciprian, Cosmin si toti avem unde lucra. Tu? NU RASPUNDE, NU MERITA.
Postat 13 Decembrie 2011, 20:59 de Bogdan
PESTE 25.000 de oamen informat
multumesc VAsilica Ichim!
Postat 13 Decembrie 2011, 20:43 de Zoltan
....
Cat priveste limbajul meu, stai linistit ca stiu sa ma adaptez situatiei...daca e nevoie sa ma bag in mocirla ca sa omor un sobolan imi dau costumul jos, ma bag in mocirla si omor sobolanul, ies, ma spal si revin inapoi la treburile mele. Tu insa ramai mereu doar in mocirla, acolo e locul tau. Din acest moment nu te mai obosi sa imi raspunzi, ti-am raspuns o data la provocari, fii vesel ca te-a bagat si pe tine cineva in seama, alta ocazie nu mai ai !
Postat 13 Decembrie 2011, 18:49 de Marius
Dupa cum spuneam...dispari gunoiule
Nu am nevoie sa conving pe nimeni retardatule...Pe cine am de convins, am convins deja, tu insa, un frustrat de viata care stai toata ziua pe net, probabil ca nici macar ca maturator de strada nu ai reusit sa te angajezi si acum urla prostia din tine cand vezi ca altii incearca si reusesc sa nu se lase prostiti de orice oportunisti, gen salve! Si nu doar salve, ca mai sunt vreo 2-3 firme care se cred mari brokeri in ultima vreme. Scrie presa, a dat aseara si TVR un reportaj despre asta, toata presa spune ca e doar o teapa, CSA spune ca e doar o teapa, cei care lucram in asigurari stim ca e doar o teapa si vii tu, cel mai destept dintre pamanteni sa ne dovedesti contrariul ! Insa cu siguranta i-ai convins pe toti cei care citesc forumul asta de prostia ta si unii dintre ei, probabil mai linistiti din fire, nu se mai obosesc sa iti raspunda, lucru pe care o sa il fac si eu de acum. Nu am cu cine sa vorbesc si nu o sa mai imi pierd timpul sa raspund unora ca tine, nu aveti de cat sa behaiti pana va sar ochii din orbite !
Postat 13 Decembrie 2011, 18:44 de Marius
marius....cocalarul :)))
puct ochit punct lovit :))))) am vrut sa le arat si celorlati cine este domnul Marius expert in toate si cel care incearca printr-un vocabular elevat sa convinga lumea ca este un expert in asigurari ..etc Bravo ..asta am vrut sa le arat ca esti un cacat de cartier ...in care zace o prostie grasa ..si o mare frustrare.Merci pt ajutor :)))) Ok cine urmeaza? :))))
Postat 13 Decembrie 2011, 18:18 de Boc
Dispari gunoiule
Baiat ii zici la tactu ma sugaciule ca deocamdata nu ne-am tras de sireturi si nici nu am mers la curve impreuna...sau stai, ca tu nu le ai cu de astea, dupa cum scrii bag de seama ca esti gay...un gay imputit care nu are altceva mai bun de facut decat sa scrie pe forumuri pe care habar nu are ce se vorbeste...cat despre supt sa ti-o suga mata, ca sigur si aia se plictisea cand te-a fatat de te-a facut atata de inapoiat mintal si te-a invatat sa te bagi in problemele care nu te privesc si despre care nu ai habar...Dispari in ceata si nu ne mai plictisi cu posturile tale care nu ne arata decat un singur lucru..ca esti mai prost decat prevede legea pentru categoria retardati...Jet gunoiule !
Postat 13 Decembrie 2011, 18:07 de Marius
marius....cocalarul :)))
marius....asa ca intre cocalari ...daca mai ai o pauza...poate mi-o s..i ....ca oricum vad ca te plictisesti :)))
Postat 13 Decembrie 2011, 17:11 de Boc
marius....
Marius baiatule...am zis eu ca sunt salvist? dar ma deranjeaza ca repede sar " binevoitorii" si ne previn de o eventuala catastrofa financiara.De cand a devenit romanul asa de grijuliu? Sa fim serios..aici se duce o lupta intre firmele concurente si apar tot felul de asa zici " profesionisti" sa-si expuna punctul de vedere. Eu stau si ma distrez.....indiferent ce o sa se intample.Su nt probleme atat de mari in tara si vad ca nimeni nu zice nimic.....dar faptul ca vad aici atat inversunare...jur ca ma apuc de Salve. Sigur o sa fie ceva ca prea roade pe multa lume.Problema mea daca o sa pierd banii. Dar nimeni nu vine cu ceva concret despre ATENTIE SALVE CLUB nu SALVE BROKER care daca tot a fost atat de ilegala ..de de nu este SUSPENDATA DEFINITIV ci dor temporar...de ce nu-i nimeni arestat de atatia ani ..de ce se tin regulat seminarii in toata tara in institutii publice??? VREAU RASPUNSURI LA OBIECT ...asa ca nu incercati s abateti iar campii cu prostii si cu zvonuri ..si cu articole de prin ziare despre Salve Broker :))) Ok ..cine ma inscrie si pe mine ca agent ...sa trecem la fapte ...ca prea ii serioasa treaba si timpul trece :)))
Postat 13 Decembrie 2011, 17:10 de Boc
Ca vorbim de vocabular
Ca vorbim de vocabular, tu, Boc, vorbesti ca un cocalar din cartier nicidecum ca un "profesionist" in asigurari...cat despre statul unora pe net, se pare ca tu esti care nu prea are de munca ca prea scrii vartos pe toate site-urile pro Salve. Unii dintre noi mai prind cate o scurta pauza si mai intra 5 minute sa vada ce mai debiteaza altii, care se pare ca, chiar se plictisesc. O sa mor de nerabdare sa vad "mega produsul" salve din 21 ianuarie...cred ca nici nu o sa mai pot dormi de nerabdare...Daca tot vrei sa ne convingi de salve, desi nu o sa reusesti vreodata, macar fa-o decent nu cu atacuri la persoana! Habar nu ai cu ce se ocupa fiecare din cei care scriu aici pe site si poate unii dintre ei chiar si fac lucruri din care castiga mai mult de un somaj pe luna.
Postat 13 Decembrie 2011, 16:48 de Marius
bani inapoi
Am renunţat la SALVE, numai pot! Îmi vreau banii înapoi dela SALVE!
Postat 13 Decembrie 2011, 16:04 de Ciprian
portarul bogdan
acum inteleg de unde atata dorinta de afirmare.:))) auzi ...portar la banca:)) frumos traseu ...parca te si vad acum din salopeta ai trecut la costum si bati la usi incercand sa folosesti un vocabular care oricum tie it este strain:)) dar asa ti-au spus la curs...ca doar ai platit 1000 roni :)) saracutu de tine ....mare dobitoc esti....jur ...era chiar sa te cred ca esti priceput in asigurari dar acum m-am convins ce poti.Oricum vad ca nu prea ai de munca .....ca prea stai pe net:)) nu prea merg asigurarile? :)) las ..mai ai rabdare pana in 21 ianuarie si ai sa vezi tu produs adevarat pe piata :)) Poate te angajez la salve daca vii la costum si cu manichiura facuta:)) taratura :)))))))))
Postat 13 Decembrie 2011, 14:42 de Boc
Pt. Cosmin
Eu acum plec. Am o cunostinta in Petrosani, baiat de treaba. O sa sun sa te contacteze. Pentru cei care lucreaza SPOR LA TREABA si in mod special pentru BOC: SPOR LA BIBILIOTECA. Cam lipseste la tine.
Postat 13 Decembrie 2011, 13:19 de Bogdan
Pt. BOC
Explicatie pentru BOC: Meseria SALVE = este pentru persoane fara succes si scoala, defapt pentru tepari. Meseria de portar, oriunde ar fi, la banca, fabrica, etc = NECESITA ATESTAT. Nu mai comenta fara rost. Tot Respectul pentru portarii de la BANCI, sunt oameni care castiga un venit cu MUNCA!! BOC, stii ce inseamna a MUNCI??? Am fost chiar portar si chiar la banca. Este o munca grea. Numai jigni per persoanele care si lucreaza nu numai din tepe traieste. Este treaba mea unde si ce lucrez. Ce este SIGUR ca am un venit, pe care tu visezi si domeniul de ASIGURARI este defapt un HOBBY, unde am invatat enorm de mult. Evident de la "persoane" fara bun simt si vocabular nu ai ce invata. Ai grija de gurita ta, vezi cum vb. Eu astept, o sa ajungeti toti unde meritati, la periferia societatii. BOU SI FATA PALIDA ESTI TU si echipa DONCA. Si in acest coment cer scuze de la animalele pe care enumera BOC in fiecare coment, ei nu sunt de vina. dca n-ar fi BOU, tu ai muri de foame. Prostul lui DONCA. Chiar esti un prost. Parca si pe prim-ministru tot BOC il cheama. Acum inteleg de ce TRAIM asa de BINE. Tu nu candidezi la Presedintie, poate ai avea ceva voturi si tu pe acolo.
Postat 13 Decembrie 2011, 13:14 de Bogdan
Pt Bogdan
Da, stiu ca, cursurile costa bani, este normal sa investesti ceva daca vrei sa si castigi ceva...nu am eu treaba agentilor de la salve, pur si simplu nu sunt de acord cu acest tip de sistem si cred ca nu este ok ceea ce fac ei, eu vreau sa fac asa cum stiu eu ca se face treaba asta, ma gandeam de mult sa incep sa fac si eu ceva in asigurari, mai ales ca am mai lucrat si mai demult si am zis sa vad, poate de data asta imi va merge mai bine...dar nu doar in asigurari de sanatate, ci asigurari de toate tipurile. Nu sunt din Oradea, sunt tocmai din Petrosani:)..Poti sa imi scrii pe mail la cosminpop_petro@yahoo.ro sper sa imi apara adresa de mail in coment...
Postat 13 Decembrie 2011, 13:13 de Cosmin
bogdane....007
boule ...Salve Broker a fost suspendat temporar ..asa cum spune si comunicatul CSA ...iar daca a fost ilegal de nu a fost inchis definitiv. In plus nu are legatura cu Salve Club care are o cu totul alta activitate. Dar la cat esti de bou si la felul in care pui problema job-ului tai imi dau seama ca esti portar la ceva sediu de banca si ai prins si tu niste discutii mai interesante:))) De ce te ascunzi daca esti asa CURAT.??? De ce te-ar cauta cei de la Salve......??? Din cate stiu eu mai au inca hartie igienica :))) Mare bou .....James BOnd al asigurarilor :))) noroc cu cei ca tine ...ca ma mai amuz si eu ...:))) fata palida ce esti
Postat 13 Decembrie 2011, 13:01 de Boc
Pt. Cosmin
O sa contactez un prieten si daca permite public adresa de e-mail sau nr de telefon. El este director la un Broker si este Corect fata de oameni, chiar ajuta pe agenti. Rabdare. Pentru BOC: fa o plimbare pana la BIBLIOTECA si cauta dupa ABC-ul asigurarilor. Vezi diferenta intre CONTRACT si ADEZIUNE. In plus voi nu faceti RECRUTARE. Activitatea voastra se numeste RACOLARE! Recrutarea este un proces complet, are cateva pasi pana cand ajungi la un contract. Apropo in domeniul nu ai voie fara Cazier? Ai depus? Din cate stiu nu se cere, ca sa aiba acces si cei care au dosar penal sau interdicitie in asigurari pentru fraudele facute. Oricum vreo 6000 plangeri de la agenti care nu au primit comision in SALVE. De ce nu spune DONCA ca pentru acest motiv a fost RADIAT salve din CSSPP (susra fost manageri, pagubit cu 8000 euro de SALVE, comisioane neplatite).
Postat 13 Decembrie 2011, 12:52 de Bogdan
Pt. Cosmin
Salut Cosmin. Pana seara ma gandesc cum sa ajunga informatiile la tine si nu si la acesti "tepari". daca crezi ca ai tu o modalitate. Oricum, daca vrei faci o plimbare in Oras si unde sunt BROKERI cu RECLAMA si SIGLA ei sunt brokeri autorizati. Trebuie sa stii ca cursul costa bani, evident depinde nr de persoane in curs. Oricum undeva pe la 1000 sigur. Cei seriosi nu au anunturi de RECRUTARE! Daca esti din Oradea, compania de broker de pe Enescu evita, au comisioane fooooarte mici si chiar uneori sunt nesimtiti. Nu dau nume, nu conteaza. Din pacate astia de la Salve incearca sa ma gaseasca, din acest motiv sunt precaut. Lucrez la o companie mare, am un venit super ok si colaborez cu o companie de asigurari (ma mai ajuta si in lucru), nu cu broker, insa recomand pe cele bune. Am exp de asig 6 ani si sunt cunoscut ca si colaborator ok. Eu vreau 100% comision, nu numai o parte, ca se imparte de retea. Eu asa gandesc.
Postat 13 Decembrie 2011, 12:45 de Bogdan
Pt Bogdan
Pff...vad ca nu sunt singurul care este impotriva acestor jocuri de tip piramidal. As fi curios si eu de o astfel de colaborare cu o firma de brokeraj autorizata si care sa plateasca comisioane decente pentru asigurarile incheiate, crezi ca ai putea sa imi dai mai multe detalii despre firma cu care lucrezi tu?
Postat 13 Decembrie 2011, 12:07 de Cosmin
Boc
Boc. Nu spun care companie de asigurari a scos un produs pe piata, total GRATUIT, o asigurare de sanatate. Este GRATUIT!!! Contine elemente ASEMANATOARE cu cele care o sa fie. Vezi cum cazi de fiecare data. Acuma deja nu exista lege :)) In plus ai grija cum vb, eu nu am vb de MATA, probabil si asta face diferenta in discutia. MATA nu are nici-o vina ca are un fiu chiar asa de prost. Poate acuma chiar e rusine de el!!! Mai informeaza-te. EU NU AM SCRIS CA FAC REFORMA!! Am scris si citez: fac LEGAL asigurari GRATUITE de sanatate. Na asta deja nu este treaba ta, ca trebuie COD RAF. Sau tu ai asa ceva??? Oricum nici vb de REFORMA. Poate, cum a fost si pe reforma locuintelor, o sa fie valabil. Poate. SUNT CONTRACTE!! NU ADEZIUNI, de care pomeniti voi in seminarii, prezentari. Mai invata sa citesti! SI NU ESTE MLMsau PIRAMIDAL, este sistem de AGENT, cu asigurator DIRECT!
Postat 13 Decembrie 2011, 11:57 de Bogdan
bogdan....
deci pt inceput ...proasta-i mata ...ca mai bine tragea un vant decat s ate faca :))) deci cum plm faci tu deja asigurari gratuite se sanatate cand legea nici nu a aparut:)) vai de plm ce dobitoc..acum imi dau seama cu cine mi-am pierdut vremea. hai pa si iti promit ca tie personal nu o sa-ti mai raspund.....te las sa faci asigurari gratuite de sanatate. :)))) EXTRAORDINAR ...oare ce au de zis amicii tai de aici ..lor le-ai facut asigurari gratuite se sanatate???? :)))
Postat 13 Decembrie 2011, 11:50 de Boc
...
Mercy Marius, acum am avut un pic de timp, sunt la lucu. Era de asteptat. Nu ma enervesc, insa nu cred ca NOI care ne informam, vrem sa facem orice treaba cu seriozitate, legal, meritam insultarea unor persoane fara pregatire si vocabular. Daca si TVR da public speram se termina odata povestea. Oricum daca contactezi pe "agenti", dupa anunturi, tot de reforma vorbesc. Se dau ei singur de GOL. Am si eu niste e-mailuri, SPAM-uri etc, unde numai promisiuni primesc. Din promisiuni nu se poate trai, doar din MUNCA. Un cuvant necunoscut pentru cei din SALVE.
Postat 13 Decembrie 2011, 11:26 de Bogdan
BOC BOC BOC
Mai termina cu insultarea oamenilor care se gandesc TOTAL diferiti de tepari. Asa oameni da dovada clara ca e o haita de prosti si inculti sunt in aceasta companie. Apropo, doar pentru tine iti spun, eu deja fac LEGAL asigurari GRATUITE de sanatate. Ce spui? Cum a fost cu reforma de locuinte, unde eu personal cu un broker am castigat 20 RON si la SALVE maxim comision a fost 8 RON. Cred ca o diferenta imensa pana la urma. Acum am inceput de ieri sa lucrez cu un Asigurator, fac cursul, platesc cum trebuie, atestat, certificat, etc. Cea ce nu sti tu, TOTUL PROFESIONIST! Noi nu "luptam" cu voi. Numai voi va luptati cu propriul destin.
Postat 13 Decembrie 2011, 10:42 de Bogdan
...
Bogdane, stai linistit, nu te enerva din cauza unora care chiar nu vor sa priceapa ca nu sta treaba chiar asa cum vor ei. Iata s-a dat deja stirea si la TVR, e doar o chestiune de timp pana si celelalte televiziuni si ziare vor relata pe larg despre aceasta inselatorie...Lasa-i pe toti in pace, sa urle pentru salve, donca si restul, ca am observat ca mai sunt vreo 2-3 srl-uri de apartament care se cred mari brokeri. Oamenii care sunt contra acestor jocuri de tip piramidal au venit cu legi, norme CSA, etc...ei urla in continuare ca ei nu fac asigurari, ca fac instruiri s.a.m.d. Si mai ales au ajuns sa ne injure, sa ne faca fraieri s.a.md. Dragilor pastrati-va calmul si mai ales profesionalismul in activitatea voastra, amatorismul nu are ce cauta intr-un astfel de domeniu...Numai bine tuturor...
Postat 13 Decembrie 2011, 10:40 de Marius
of,of,mai,mai
Eu sunt din jud. Vaslui si am citit acest articol!Oameni buni,ceea ce nu inteleg unii este faptul ca nu conteaza ca s-au inscris la balkan,cacan,salve,pulialve,etc,important este ca toti acei 'colaboratori",pe langa faptul ca au dat o suma de bani,intre.... si.......(depinde de firma),si-au dat COPIILE DE PE BULETINE,asta inseamna ca ei deja vor fi aderat la casa sulii de sanatate! Donca,pulifrici ala de la balkan,pizdulica de la" cucuietii din deal srl" AU BAZA DE DATE FORMATA,EI INSISI FIIND ASISTENTI BROKER LA O REALA FIRMA CARE SE VA OCUPA DE REFORMA! Concluzia: donca va avea deja 90.000 adeziuni,balkan x adeziuni,etc. Mi-e ciuda ca nu inteleg prostii din turma la ce s-au inhamat,cica e mare pierdere 65 ron sau 80 sau etc,dar nu-si pun problema ca si-au tras tot neamul si toti prietenii in acest sistem piramidal si se vor trezi toti ce deja au aderat cand va aparea REALA REFORMA!
Postat 13 Decembrie 2011, 10:39 de dea
Salve si restul..
Iata ca vine in sfarsit si Televizuinea Romana in sprijinul nostru, al celor care nu vrem sa ne lasam inselati ! http://***.tvr.ro/articol.php?id=116498 cu www in loc de stelute...As vrea sa il vad pe Donca sau pe altii de la toate firmele astea fantoma, gen salve, balkan, alfa etc cerand acum dreptul la replica ! Sa ii vad ce au de spus !! Nimic!!
Postat 13 Decembrie 2011, 10:32 de Cristi
bogdane....suflet trist
ce vorbesti tu straine? ti-ai pierdut mintile in acesta " lupta" se pare :))) Ce filmari frate...ce inregistrari. Sunt pe fata fara sa ascundem ceva. Recrutarea ca agent necesita semnarea unui contract a unei copii dupa buletin , chitanta de la banca si un extras de cont .Ce-i asa mare secret? Auzi cat fanatism ...." instruiti oameni sa colecteze copii dupa buletine" ...esti de toata jena. Cine ti-a spus asta este un bou mai mare ca tine :))) Doamne cata prostie...si culmea....toata aici pe forum :)))) Hai opa ca esti de toata jena ...inca un bou care se arunca in lupta in pielea goala :))))
Postat 13 Decembrie 2011, 10:18 de Boc
Pentru BOC
Frate, tu chiar nu stiu cine esti, de unde esti? De ce nu ne specifici exact? Adica sa intelegm asta e cultura maxima in SALVE??? Stai linistit sunt dovezi, inregistari despre cum voi colectati si instruiti oameni sa colecteze copii dupa buletine. Inainte sa faci FRAIER pe altu trebuie sa te vezi pe tine. Esti papagalul lui DONCA, poate cu o structura mare si acuma te faci pe tine ! Oricum orice sistem a picat dupa o perioada anume. Si asta la fel o sa pica. La momentul respectiv. Datorita ca Donca spune ca ARE OAMENI INSCRISI peste tot poate intra in vizorul DNA pentru spagi. Si ancheta de genul dureaza.... Vedeti unde a ajuns invatamantul? Lasa pe orice firma in Institutie de STAT sa faca tampite spalari de creier. Ce face Inspectoratul??? Doarme. Bine ca noi platim impozite ca sa ajuta pe niste inculti, mai ales ca si BOC. BOC CINE ESTI???? NUMELE SI LOCALITATEA!
Postat 13 Decembrie 2011, 08:57 de Bogdan
va asteptam pe toti :)))
SEMINARIILE ACESTEI SAPTAMANI: LUNI, 12.12. CAREI, ora 20,30, la LICEUL TEORETIC, str. Ignisului, nr.20 MARTI, 13.12 SATU-MARE, ora 18, la COLEGIUL TEHNIC ''Elisa Zamfirescu'',str.Closca, nr.48 TIMISOARA, ora 18, la LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ''Banatul'' , str.Ripensia, nr.29( langa Stadionul ''Dan Paltinisanu'') MARGHITA, ora 19, la COLEGIUL NATIONAL ''Octavian.Goga'', str.N.Balcescu, nr.80 ORADEA, ora 19, la COLEGIUL NATIONAL''Mihai Eminescu'' , str.Roman Ciorogariu, nr.18 MIERCURI, 14.12 SUPLACUL DE BARCAU, ora 17, la LICEUL din localitate SACUENI, ora 17, la LICEUL din localitate VALEA LUI MIHAI, ora 18,30, la Casa de Cultura ''Bartok Bella'', str.Breslelor, nr.40 CLUJ-NAPOCA , ora 18, la CAMERA DE COMERT,str. Horea, nr.3 ARAD, ora 18 , la Cafe Bar,,BRAO-CAN'' , str.Episcopiei, nr.20 CAREI, ora 20,30, la LICEUL TEORETIC, str. Ignisului, nr.20 JOI, 15.12 BEIUS ora 18, la COLEGIUL NATIONAL''Samuil Vulcan'' ALESD, ora 18, la SCOALA GENERALA''Constantin Serban'' ,str.Bobalna, nr.1 TIMISOARA,ora 18, la LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ''Banatul'' , str.Ripensia, nr.29( langa Stadionul ''Dan Paltinisanu'') ORADEA, ora 19, la COLEGIUL NATIONAL''Mihai Eminescu'' , str.Roman Ciorogariu, nr.18 VINERI, 16.12 CLUJ-NAPOCA,ora 18 , la FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SI GESTIUNE A AFACERILOR, str.Teodor Mihali, nr.58-60,sala 009
Postat 13 Decembrie 2011, 01:00 de Boc
IchimV...o gluma de om
Ichime....nu te scoate ca-ti vine randul azi maine :))) apropos...ai avocat bun? :))) De ce interpretezi si tu ca si colegul tau marius? Te pune salve sa semnezi CERERI? De ce esti naiv ? Stiu ca incerci acum sa iesi basma curata dar stai relax ca au inceput procedurile ))) Sarbatori Fericite :))))
Postat 13 Decembrie 2011, 00:57 de Boc
marius+david
Mariusm ..foarte bun articolul ...dar sa nu uitam ...SALVE nu te pune sa semnezi asa zisele cereri de adeziuni asa ca ...pas...mai ai ceva ?Sa inteleg ca nu stii sa citesti romaneste...jur...nu vad decat tampiti care interpreteaza si nu vad numai cum sa loveasca in Salve.Fratilor lasati legea sa vorbeasca .De ce va pierdeti timpul cu prostii.V-au taiat Taraf tv si OTV ??? :)))) David ...da ...esti fraier :)))))))
Postat 13 Decembrie 2011, 00:54 de Boc
Un nou articol
http://www.adevarul.ro/locale/galati/ESCROCHERIE-adeziune-vitoarele-asigurari-sanatate_0_605939816.html
Postat 13 Decembrie 2011, 00:39 de Marius
Un nou articol
Iata ca presa incepe sa isi faca simtita prezenta si in alte parti alte tarii...
Postat 13 Decembrie 2011, 00:38 de Marius
Salve..
Pai atunci sa faca naibii instruire despre plantatul de cartofi, poate pentru aia sunt autorizati ! Deja incep sa ma enervez cand vad cati salvisti chiar ne iau de fraieri! "Ce broker, ce reforma?.." A...citez "Reforma sanatatii, Cel mai bun broker in 2008 (impreuna cu Fincop), cel mai mare comision/adeziune..etc"..Bai frate dar voi chiar ne luati de prosti? Si daca ar fi doar o firma de instruire nici macar asta nu au voie sa faca ! de ce? Pentru ca nu au oameni autorizati sa o faca ! PUNCT. Vom da inainte ca tara atunci cand vom invata cu totii sa respectam legile, fie ele bune sau proaste, nu sa facem cumva ca sa le fentam, adica ceea ce face Salve acum!
Postat 12 Decembrie 2011, 22:19 de David
Manipulare de cea mai joasa speta ...
Salve Club in acest moment este o companie de instruire si face parte dintr-un grup international de renume , care se ocupa de distributia produselor financiare in europa de est.A citit vreunul dintre voi un contract Salve inainte sa vorbeasca.Ce broker ? Ce reforma ? Habar n'aveti pe ce lume traiti.Salve are trei reforme la activ , printre care si una de sanatate ( Slovacia 2006 ) , si v-ati gasit voi astia care sa le dati lectii.Nu sapati groapa altuia ca picati singuri in ea ...Oricum la asa publicatie - asa cititori.Si mai vrem sa dam inainte ca tara .. Cand vreodata ?Poate cand veti da coltul sa scapam draq de voi,Poate atunci.Pana atunci , barfa si vaicareala ...
Postat 12 Decembrie 2011, 22:02 de Eu
Nasol
Tocmai am vazut o stire pe TVR 1 care spunea in principiu acelasi lucru. Daca mai era nevoie de o dovada pentru cei care se intrebau de ce nu scriu ziarele centrale despre escrocheria asta... O seara frumoasa sa aveti.
Postat 12 Decembrie 2011, 20:17 de IchimV
planul
Mie nu imi pare rau pentru 62 lei dati problema mea este ca nu cred ca ei au o un contract semnat cu cineva dintre asigurari daca au mai facut magarii. Planul cred ca este si daca nu le iese acei 100 000 de romani care au semnat aderarea la Salve vor avea asigurarile semnate din start . nu stiu ce sa zic eu oricum nu mai merg la ei ca ar fii pacat de munca in zadar si sa nu dea comisioanle .E prea multa bataie ca sa nu fie ceva putred inauntru .Succes dublu dar aveti grija sa nu fie teapa !
Postat 12 Decembrie 2011, 13:54 de cristi
Ziaristii din Arad...
Da...sunt niste ziaristi in Arad...de senzatie ! Cred ca ar avea linistit loc la Libertatea si Can-Can ! Catalina ai dreptate partial, cred ca ziaristii aradeni au mers la prezentarile Salve dar cred ca doar ca sa se inscrie, nicidecum sa vada despre ce este vorba si sa prezinte cazul cititorilor. Dar nu e nici o problema, daca nu va scrie presa din Arad sunt sigur ca Timisoara nu va sta cu mainile in san, va urma exemplul Oradiei si va relata despre acest caz. Cat priveste pe cei care ne faceti pe noi, cei care nu vrem sa ne lasam dusi de nas, in toate felurile, chiari nu va inteleg problema. E vreo problema ca nu vreau sa ma las inselat de un tip, Calin Donca, despre care e plin internetul numai de "bine" ?!? De ce despre mine nu scrie nimic pe internet? De ce despre Catalina, Bogdan sau Mircea nu scrie nimic pe internet? Pentru ca poate suntem cu totii oameni la locul nostru, avem joburi normale si nu am inselat pe nimeni cu jocuri piramidale si promisiuni de imbogatire rapida asa cum a facut-o acest Donca! Cum spunea si Bogdan mai jos, daca tot vreti sa faceti asigurari si reforme si etc inscrieti-va la un broker deja existent, legal si cu siguranta o sa faceti !
Postat 12 Decembrie 2011, 13:13 de Aradean
@catre mircea si aradeanu
Din cauza ca ei nu au trimis un ziarist la prezentare SALVE CLUB! Este regula de baza la toate ziarele daca vor sa scrie nume concret trebue sa fi ziarist prezent acolo! Oricum toata tara stie ca este vorba despre Salve Club! Pe scurt: SALVE o mare Teapa si ILEGAL! Cereti banii inapoi sau adresati-va la protectia consumatorilor (site oficiala /www.anpc.gov.ro/anpc/index.php?option=com_content&view=section&layout=blog&id=8&Itemid=54)
Postat 12 Decembrie 2011, 12:25 de Catalina
Pentru BOC
BOC....are coloana. Vezi ca SALVE iti face statuie. Alege locul. Intrebarea mea este foarte simplu: DE CE NU SPUI NUMELE COMPLET sa stim si noi cine da din gura si nu are de treaba. Si ultimul coment al tau este o dovada clara ca nu ai nici macar cele 8 clase si esti defapt un ratat care numai din inscrieri poate castiga bani si toate ziua ii pe net. Sti ca alti mai lucreaza,normal, cinstit si corect. Atrag atentia oamenilor, cand vine reforma sa nu ajutati pe cei din SALVE sa se imbogateasca. Luati de manuta cunostintele voastre si intrati la brokeri deja existenti, cei care lucreaza si acum, sunt pregatiti PROFESIONAL, nu doar niste oportunisti.
Postat 12 Decembrie 2011, 12:07 de Bogdan
catre mircea si aradeanu
Catre Mircea ......esti retardat mintal ..sincer ...daca tu spui ca " v-au dus la semianar" ca s afaceti prezenta. Cum adica ? Esti atata de labil incat nu ai putut refuza oferta? Te-au legat si te-au dus pe sus? Iti dai seama cat de slab de ingeri esti ??? Cum de ai putut scrie aici pe net? Banuiesc ca si acum te-a obligat cineva??? :))) Doamne ....ce oameni de * "___ Iar tu aradeanule ....poti sa dai mana cu Mircea......cazuri pierdute. Iti spun eu de ce nu scriu cei din Arad.....pt ca acolo sunt ziaristi ...nu mancatori de c...t Nu ti-ai pus intrebarea de oare numai oradenii dau nume si doar ei pomenesc de Salve Club? De ce CSA....nu da nume...de ce celelalte publicatii din tara nu spun nimic de Savle ??? Pt ca nu se joaca cu focul ...si nu pot scrie ce nu este adevarat, asa cum u facut cei de la bihoreanul......pt ca daca i-ai cunoaste ca oameni ....sunt niste mancatori de r...t si in viata de zi cu zi ...oameni fara coloana ....care o sa vina vremea cand o sa trebuiasca sa dea socoteala pt cela scrise.Asa ca ...daca chiar vrei de ce nu te abonezi si tu la bihoreanul??? doar nu-i scumpa hartia igienica :))))
Postat 12 Decembrie 2011, 11:55 de Boc
Felicitari Bihoreanul
Felicitari Bihoreanului pentru initiativa de a scrie raspicat despre teapa Salve Club si Calin Donca, teparul E31 ! Si la Arad suntem intoxicati de aceasta inselatorie, asteptam si un ziar din Arad sa scrie despre Salve, poate isi mai deschid si aradenii ochii ! Sau ziaristii din Arad sunt si ei inscrisi in Salve si nu vor sa isi supere conducerea ??!
Postat 12 Decembrie 2011, 11:33 de Aradean
TG JIU
Donca este cel mai mare tepar! Salve club promoveaza ilegal reforma sanatatii . eu m-am convins personal de prostiile lui am mers la prezentarea de la targu jiu saptamana aceasta. In sala eram 90% oameni vechi si eram adusi acolosa facem prezenta sa aratam lumii ca salve merge mai departe. pe mine m-a deranjat foarte mult cand am vazut blogul lui Donca si unde spune ca au fost aproape 500 oameni!! daca am fost 100 este mult, de aceea au si filmat numai primele randuri si nu in toata sala. despre continutul prezentarii ce sa va spun, total pe langa, stiau ca am citit toate ziartele si in loc sa ne linisteasca au venit cu balarii si vorbe de 2 bani, totul au aratat frumos proiectat in viitor, in ianuarie vor veni cu un nou produs, blabllaaa, nimeni nu stie ce, dar ei vor sa credem si pana atunci sa mergem ca si fraierii inainte. eu m-am suparat foarte tare si nu mai vreau sa mai am dea face ceva cu firma asta. am dus acolo din rudele mele si acum imi arata obrazul ca sunt fata palida. ne lipseste asta???
Postat 12 Decembrie 2011, 09:26 de Mircea
zoltan_mail@yahoo.com
Cu siguranta SALVE CLUB este o mare TEAPA! Numai coordinatori SALVE scrie pe acest forum pro (ei a fost obligat de SALVE)! Cere bani inapoi (mult a facut deja!). succes
Postat 12 Decembrie 2011, 09:19 de Zoltan
Hartia igienica "Bihoreanul"
S-a gasit si asa- zisul ziar Bihoreanul,cica sa deschida ochii romanilor care ar vrea sa munceasca,sa castige un ban in plus. Cine pana mea mai sunteti si voi mai descultilor? Cine naiba a mai auzit si de voi???...aaa sau vreti si voi sa cresteti alaturi de acest fenomen?....totusi sunt aproape 100000 de agenti,voi credeti ca absolut toti sunt redusi mintal sau retardati,incat sa nu il poata demasca cineva pe Donca dak se poate face vinovat de ceva? Nu credeti k ar trebui sa fie acum dupa gratii?
Postat 12 Decembrie 2011, 09:01 de pmp
pt Bihorean
Zici ca Bihoreanul e mare ziar. Cine a auzit de voi in afara Bihorului, pana acum? Va bateti cu pumnul in piept ca aveti 20 si ceva de mii de accesari ale articolului. Asta demonstreaza notorietatea Salve, nu a voastra. Voi sunteti o gasca de asa zisi jurnalisti in cautare de senzational, de subiecte care poate, poate va scot din anonimat. Si ati reusit cat de cat cu articolul asta si acum cred ca aveti orgasm dupa orgasm vazand cata lume va citeste articolul. Dar sfatul meu e sa nu cantati inca victorie. Si pun si eu intrebarea. De ce nu si-au permis publicatii cu tiraj national, vandute in zeci sau sute de mii de exemplare zilnic in toata tara sau CSA sa mentioneze nume de persoane sau firme? Voi sunteti cei mai tari, si ati descoperit voi marea inselaciune Salve nu?
Postat 11 Decembrie 2011, 22:41 de edi
Bravo lui
Da...sigurat...Oricum nu m-a convins si nu ma va convinge vreodata unul ca Donca sa ma inscriu in firma asta. Am gasit ceva articole de prin 2008 cum ca baiatul s-ar fi specializat in mici "tzepe", gen echipa 31. La urma urmei nu vad nici o graba sa ma inscriu la salve, oricum celor care ar fi sa le fac adeziunea,,familie, rude, prieteni, cunostinte, etc tot eu o sa le-o fac...dar o sa ma inscriu fie direct la compania de asigurari, fie la un broker autorizat, nu vad de ce ar trebui sa ma inscriu la salve, doar asa de dragul de a da niste bani acum cand mai bine cumpar brad de ei...bafta...
Postat 11 Decembrie 2011, 22:19 de Adi
calindonca.com
taxa inscriere 65,00 LEI <br> 2,00 comision bancar <br> ............. <br> 15,00 TVA <br> hm... (65/1,24)-65=12,58 LEI TVA <br> 2,42 LEI x 80.000 inscrisi = 193.600 LEI (!?unde se duc!?) <br> trebuie sa va dau si eu contul pentru meditatii la ARITMETICA
Postat 11 Decembrie 2011, 22:03 de Adrian BC Arad
PENTRU ADI
si totusi nu are conturile blocate de nimeni, asta inseamna ca datoria este catre firma mama. asa cum Donca zice de 2 ani incoace. da noh.. trebe sa fie carcotasi. io vreau muuuulte comentarii, pt ca e publicitate gratuita... nice move
Postat 11 Decembrie 2011, 21:39 de remus
publicitate
ORICE PUBLICITATE E BUNA, MAI ALES CEA NEGATIVA, pentru ca triaza oamenii care vor sa faca treaba de FRAIERI. Macar e oke ca fraierii o sa faca galagie si la un moemnt dat o sa taca..ca o sa ii doara gura iar pe cei din salve in cot ii doare de ce zic ei.
Postat 11 Decembrie 2011, 21:36 de remus
Marturii...
Am citit si eu acolo la "marturii"...dar sincer sa fiu nu m-a convins cu nimic...respectivul ala, Calin Donca sau cum il chema mi se pare a fi mai degraba un semi-analfabet decat un om de business...Si asa-zisa "companie" Salve la o simpla verificare pe site-ul Finantelor are vreo 20 de miliarde datorii...Nu imi inspira deloc incredere nici el, nici firma asta, care pare mai degraba una fantoma decat o "ditamai" companie....
Postat 11 Decembrie 2011, 20:18 de adi
mda
Foarte bine. Puteti intelege de ce nu se face controale???? Ca au oameni peste tot si oamenii respecitivi nu vrea sa piarda bani. Ar pica si ei in plasa si nu e bine. Oricum sunt pline de miniciuni. Odata a lucrat, odata n-a lucrat cu SALVE, nici el nu stie, s.a.m.d....Nu poate duce o companie la succes, numai daca inchide unu si deschide altul. E31, infopagina, etc Deci scurt: Daca ai pile peste tot poti sa stai chiar sigur pe tine! Si el posibil sa aiba pana in senat!!!! ATENTIE!! MARE ATENTIE!!! Sistem piramidal, indiferent cum numim tot sistem PIRAMIDAL ramane. Pentru 65 RON primiti OPORTUNITATI :))))) E clar ca pentru lenesi, prosti si creduli.
Postat 11 Decembrie 2011, 19:36 de EU
replica articol
http: //www.salveclub.ro/index.php/marturii
Postat 11 Decembrie 2011, 17:40 de Boc
Tecuci
Iata, doar ce am scris si a si venit confirmarea ca Bihoreanul nu este citit doar in judetul Bihor...Pai domnule Petrea Daniel pentru moment se pare ca doar presa ne ajuta (nu stiu de ce) si ceea ce avem de facut este sa distribuim acest articol (si altele, pt ca nu este singurul) tuturor celor pe care ii cunoastem si ei la randul lor sa il dea mai departe. Deasemenea il putem trimite si la alte ziare, televiziuni locale, nationale etc care sa prezinte acest caz. Eu personal mi-am "alertat" toata cunostintele, prieteni, amici etc sa nu se inscrie si ei la randul lor au trimis mai departe avertismentul. Cu siguranta atunci cand se va face aceasta "reforma" a sanatatii, daca se va face, vom afla toti si tot la fel de sigur ca familiei, prietenilor, rudelor etc, care nu se vor ocupa si ei cu reforma, tot noi le vom face asigurarile, deci nu vad de ce ar fi nevoie sa ma inscriu inca de pe acum la o firma, indiferent ca e vorba de salve sau de alta...
Postat 11 Decembrie 2011, 16:14 de Bihorean
Pt Mario
In cazul de fata dreptul la replica trebuie sa il ceara salve si implicit Donca! Nu are ce drept la replica sa ceara pentru ca stie ca tot ceea ce scrie in acest articol este adevarat. Ca sa ceri un drept la replica trebuie sa demonstrezi ca ceea ce s-a scris in articol nu este adevarat, ori in cazul de fata Donca nu vine decat sa ne intoxice cu vesnicele lui pilde de adormit copiii cu \"cainii latra, ursul trece\" si alte balarii de astea care nu isi au locul intr-un cadru strict profesional. Este incredibil cati oameni pot fi pacaliti de promisiunile acestui om, fara sa caute macar cateva informatii elementare despre acest om, despre aceasta firma....etc...
Postat 11 Decembrie 2011, 16:04 de Bihorean
salve club la tecuci
si la tecuci jud galati s-a intins aceasta firma care racoleaza viitori agenti cica si le ia banii la oameni si nu le da nimic la mana. Ar putea cineva sa ia vreo masura pentru acesti hotisau macar sa-i sperie, v-am fi foarte recunoscatori daca s-ar interveni si la Tecuci va multumim
Postat 11 Decembrie 2011, 15:38 de petrea daniel
Salve
S-a scris despre salve pentru ca deocamdata este singura care a facut recrutari in Oradea (sau cel putin singura care procedeaza atat de "ofensiv")...De unde esti tu Geanina de iti permiti sa faci Bihoreanul o fituica? Deocamdata pot spune ca este unul din cele mai citite ziare din jud. Bihor si se pare ca nu doar de aici. Ce vrei sa citim...Libertatea sau Can-Can? Te lasam pe tine sa le citesti pe alea! Acest articol are peste 22 de mii de vizualizari deja, sunt curios cam cate articole din alte ziare se pot lauda cu cifra asta in cateva zile. Pun pariu ca nu doar bihorenii au citit articolul asta, articol venit la timp in sprijinul opiniei publice pentru a deschide ochii...Nu v-a ajuns Caritas, FNI, Delfini, etc? Se pare ca va plac jocurile piramidale la greu romani...totul e sa pierdeti cat mai putin, indiferent cat castiga altii...Adrian BC a publicat mai jos doua link-uri de "fituuci" din 2008 cand Donca facea "cariera" cu echipa 31. Mai cauta un pic pe google, o sa gasesti articole si pareri interesante...cauta forumul softpedia, o sa gasesti acolo cateva pareri avizate ale unor oameni care stiu ce vorbesc! Mai ganditi inainte de visa la imbogatire cu ochii deschisi!
Postat 11 Decembrie 2011, 15:22 de Bihorean
pt Geanina
joc de glezne [11.12.2011, 12:03] nici un ziar nu si-a permis atacul la persoana ... postat de: Geanina verifica si ziaruldeiasi.ro/local/piramida-viselor-o-firma-pretinde-ca-a-gasit-reteta-imbogatirii-rapide-pe-timp-de-criza~ni6d52 deasemenea poti verfica si adevarul.ro/actualitate/eveniment/Liceeni-inselati-joc-piramidal_0_24598560.html sau poti efectua o cautare pe Google. o sa gasesti destule cat despre ziare in care sa apara nu stiu cate ai citit ca sa spui ca nu a aparut in nici unul.
Postat 11 Decembrie 2011, 13:43 de Adrian BC
TOT MAI SUS SUSSS SUSSSSS :) !!!
MAI DE CE MAMA SUPARARII TOCMAI DE SALVE ATI SCRIS ? SUNTETI TEMBELI ? MAI SUNT MULTE COMPANII CA ALE NOASTRE CARE RECRUTEAZA :))) BALKAN , ALFA, SRBA LOR DE CE NU LE-ATI MURDARIT SI PATAT IMAGINEA IN FEL SI CHIP ? SABIN O SA AI DE SUFERIT PENTRU CE AI FACUT CU ACEST ARTICOL!!! INVIDIA CA IN 8 LUNI SALVE ARE PESTE 80 DE MII DE COLABORATORI SI URCAM PE ZI CE TRECE TOT MAI SUS SUSSS SUSSSSSSSS ESTE O RANA IN SUFLETELUL VOSTRU TRIST SI EXPIRAT :) DORESC MULTA BAFTA CONCURENTEI !!! SUCCES TUTUROR :p
Postat 11 Decembrie 2011, 13:38 de Maria T.
joc de glezne
nici un ziar nu si-a permis atacul la persoana ... fituica bihoreanu, da. Ori e cel mai informat ziar, ori ... Si CSA, Capital, alte entitati de renume au atentinat cu privire la modul in care se fac recrutari ... nimeni nu si-a permis sa spuna Salve, Donca ... Fituica asta da :))) A auzit cineva de campania Astra? A auzit cineva de campaniile MBI, KundenBroker, Balkan Smart, Alfa, SRBA ... de ei de ce nu spuneti nimic??? Ei sunt licentiati pe o reforma care nu are lege??? Ei fac recrutari cu taxa de intrare legal? Cum??
Postat 11 Decembrie 2011, 12:03 de Geanina
\Salve de "tun": O firmă de brokeraj care prestează ilegal "tapează" de bani orădenii creduli
cu prostia nu ai ce face lasa prostimea sa invete pe prostia lor,bihorel tu iai avertizat dar noi asa suntem daca nu o luam pe pielea noastra nu creden,cit despre stat ca nu se baga!oare de ce...isi primesc si ei partea,in tara asta nu poti misca nimica daca nu ai un spate:STATUL......
Postat 11 Decembrie 2011, 09:16 de pip
concluzii
salvegroup.com/salve/romania/partenerii/ Parteneri Salve Club conform lik-ului de mai sus sunt: Salve investment (Slovacia), ING, Allianz, Uniqua, Generali etc. A trimis cineva e-mail la vreuna din companii sa vedem daca primim vreun raspuns cu privire la pozitia lor fata de Salve Club??
Postat 11 Decembrie 2011, 02:52 de Adrian BC
marturii
e luna plina ... auzi: CU CAT SE RIDICA LUNA MAI SUS ... CU ATAT CAINII LATRA MAI TARE LA EA :))))))))))))))))))))))
Postat 11 Decembrie 2011, 01:45 de Ionela
marturii
?search_type=videos&search_query=Calin+Donca+despre+proiectul+Salve+Club+III&search_sort=video_recently_uploaded
Postat 11 Decembrie 2011, 01:41 de Mario
marturii
de ce ziare nationale de mare tiraj nu si-au permis sa atace la persoane iar o fituica precum bihoreanu isi permite? poate a primit suma de bani care sa-i permita sa traiasca si daca e inchis. S-a auzit de dreptul la replica? L-ati cerut dnilor de la bihoreanu? ... daca nu ... ascultati aici: ?search_type=videos&search_query=Calin+Donca+despre+proiectul+Salve+Club+III&search_sort=video_recently_uploaded ... succesuri voua si celor care isi dau cu parerea. Ii intelegem, a intelegem ... e greu de atns performanta
Postat 11 Decembrie 2011, 01:39 de Mario
edi
Prietene nu trebuie sa te enervezi si nici nu o sa zic ca esti nebun sau prost. Nu fac parte din categoria celor care pun pusca pe cei care nu gandesc ca mine. E treaba ta ce faci, cum faci, ti-am spus...eu doar mi-am exprimat parerea. Salve pentru mine nu reprezinta o "concurenta", lucrez in asigurari de ceva vreme, dar fac asigurari, nu ceea ce face salve...rca, casco, pensii, viata, locuinte, etc. Cu siguranta nici o persoana din cele care ma cunosc nu va lucra cu salve, presupunand prin absurd ca intr-un fel sau altul se va face reforma sanatatii si salve va fi implicat in ea. Pur si simplu nu am incredere in Donca asta, intelegi? Si degeaba imi spui tu ca de ce nu ii face nimeni nimic daca ar avea asa probleme? Simplu, traim in Romania...si Dinu Patriciu a furat Petromidia scurt pe doi si nu i-a facut nimeni nimic daramite la Donca cu jocurile lui piramidale. Dar vom trai si vom mai vedea...numai bine
Postat 11 Decembrie 2011, 00:19 de bogdan ar
bogdan ar
...multi, el impune comisionul companiei de asigurari, nu invers. Iar compania de asigurari nu poate sa-si permita sa piarda o asemenea forta de vanzari si deci trebuie sa scoata banul. Si sunt sigur ca nu le convine companiilor de asigurari asta, pentru ca una e sa dai comision agentului tau si una sa dai comision dublu sau triplu unei firme de brokeraj. Si in consecinta au trecut baietii la atac. Si catre cine sa-si indrepte atacul? Catre firma cu echipa cea mai mare, adica Salve Club. Ce zici, am nimerit-o? Stiu ca o sa zici sunt eu nebun, prost, etc. Si o ultima chestie. Toate companiile de asigurari lucreaza cu agenti in sistem MLM atat de vehement interzis de CSA. Numai ca e cosmetizat pe ici pe colo si are alt nume, dar in principiu, e aceeasi Marie cu alta palarie.
Postat 10 Decembrie 2011, 22:38 de edi
bogdan ar
Ba prietene!!!! Tu sti ce vorbesti sau vorbesti aiurea din carti de povesti? De ce e riscul meu sa-mi faca o asigurare fara stirea mea? Tu ai citit articoul, ce scrie la asa zisa teapa data la Generali? Care apropo : unde e procesul intentat de Generali? Au trecut totusi 3 ani dupa terminarea reformei pensiilor. De ce Salve isi continua activitatea ei fara sa se ascunda, fara nimic? De ce Donca, un escroc cautat de polite care a tepuit o companie importanta de asigurari, se arata pe fata in toata tara si are programul expus pe 3 site-uri, cu data, locatie si ora cand poate fi gasit? Tu de unde sti cum vor fi asigurarile obligatorii de sanatate? A iesit legea si noi nu stim? Nu faci prietene decat sa demonstrezi ca esti de la concurenta, orice ai zice. Sau mai degraba, esti de la o anumita companie de asigurari care vrea sa puna pe Salve la pamant pentru ca macar o parte din colaboratorii Salve sa se mute la compania ta, si cand incepe reforma, sa dea la agenti comisioane mai mici decat ar da Salve. Exact cum a fost la pensii cu ING. Salve dadea comisioane duble sau triple fata de ING pentru o adeziune. Pentru ca ce sa vezi? Un broker care o echipa de 80-100000 de oameni sau mai mul
Postat 10 Decembrie 2011, 22:25 de edi
Edi...
Nu prietene, risti putin mai mult, risti ca Donca sa iti faca tie si tuturor celor care v-ati inscris la salve asigurari pe firma de brokeraj la care este asistent cu cod RAF din 31 august, nu uita ca are copiile voastre de buletin si poate sa faca linistit ce vrea cu ele. Daca tot se bate atata cu pumnul in piept, la ce ii trebuie lui cod RAF, ca parca nu se ocupa cu asigurarile ? Cat priveste buzunarul meu nu iti fa griji, e ok, linistit si nu imi baga nimeni mana in el. Fac bani din asigurari de ceva vreme, nu doar de azi, am facut si pensii p2 si p3, rca, casco, viata....tot ce vrei, deci nu iti fa griji din cauza mea. Nu mor de grija a 60 de lei, nu inseamna nimic nici pt tine nici pt mine. Pur si simplu tot ce se intampla e o mare tarasenie si daca legea va intra in vigoare in forma ei actuala nimeni nu va putea fi agent care sa faca, sa intermedieze, sa incheie, spune-i cum vrei, polite de asigurare fara cod RAF de agent asigurari. Sunt asigurari de sanatate, nu pensii. Eu nu am treaba nimanui, pur si simplu cred in dreptul la libera informare si opinie...Lumea are dreptul sa stie cum sta exact treaba...Numai bine tuturor...
Postat 10 Decembrie 2011, 19:39 de bogdan ar
bogdan ar
Eu unu n-o sa te injur bogdan ar pentru ca nu meriti. Am inteles parerea ta, dar sincer e neinteresanta atat pentru mine, cat si pentru ceilalti "salvisti". Mai bine vezi-ti tu de viata ta, ca in timp ce tu mori de grija noastra si a viitorilor colaboratori Salve, in spatele tau sigur se afla altii care iti baga mana adanc in buzunar si iti fura mult mai mult decat 65 de lei. Vorba aia: "Cainele moare de drum,...". Am inteles, tu si altii credeti ca Salve face magarii si ca Donca e un escroc. Bun, daca asa e, are cine sa se ocupe sa-i pedepseasca. Nimeni nu te obliga sa devii colaborator daca nu vrei. Eu si multi altii, am considerat ca merita riscati 60-65 RON pentru ca e foarte posibil sa ni-i recuperam inzecit si inmiit. Daca nu, asta e, 65 de lei sa fie cea mai mare pierdere din viata noastra. Asa ca lasati-o balta si tu si restul care latrati in gol la luna ca o haita dezlanata de caini, si vedeti ca poate aveti treaba si noi va retinem. Noi cu siguranta avem si e fix problema noastra daca ne vom bucura de roadele muncii noastre sau din contra vom trage ponoasele. Sa aveti o seara buna!
Postat 10 Decembrie 2011, 18:58 de edi
PENTRU CARCOTASI
..... . salveclub. ro/index. php/marturii......
Postat 10 Decembrie 2011, 18:58 de Boc
Salve
Este mai mult decat clar tot ceea ce se intampla, doar cine nu vrea sa vada nu vede. Fac un apel la decenta in comentariile voastre, dreptul la comentariu il avem toti, nu trebuie sa ne injurati daca nu vrem sa ne lasam inselati. Am prezentat decent ceea ce am avut de spus daca cineva vrea sa imi raspunda il rog sa o faca decent, nu sa ma injure. Este usor sa scapi cateva injuraturi din tastatura inainte de a deschide ochii si a citi ce are de scris acel om care scrie. Numai bine...
Postat 10 Decembrie 2011, 18:13 de bogdan ar
Salve
E o miscare inteligenta intradevar Donca daca nu ar fi ilegala la randul ei....de ce ilegala? Pentru ca acele asigurari vor fi incheiate de agenti recrutati in sistem MLM ! Esti inteligent Donca dar nu esti singurul ! Nu ne duci de nas chiar pe toti cu manariile tale ! Fi fara grija ca vom sapa suficient de mult si vom face atatea demersuri cate vor fi necesare ca sa fi demascat ! Iar cei care tot cereti atatea dovezi despre salve...este plin netul de ele. Normele CSA sunt publice pe site-ul institutiei, bilantul contabil al salve e disponibil pe site-ul min.de finante (doar pe anii 2008 si 2009, pe 2010 acesta nu este disponibil, desi ar fi trebuit depus pana la ora asta)...trecem peste faptul ca firma are cumulat datorii din cele doua bilanturi prezente de vreo 20 de miliarde de lei vechi, maruntis. Deasemenea exista articole despre echipa 31, o alta "inventie" a lui Donca..le gasiti pe net in adevarul si alte ziare. In alta ordine de idei, capitalul social necesar unei firme de brokeraj este de 25000 de lei noi. salve nu are acest capital, dar Stability Insurance, firma unde este inregistrat Donca ca asistent are acest capital.
Postat 10 Decembrie 2011, 18:06 de bogdan ar
Salve
O sa poate cere Salve despagubiri pentru "prejudicii de imagine" cand o sa zboare porcul ! Pentru ca nu are nici o imagine prejudiciata! Tot ceea ce scrie in acest articol este perfect adevarat si poate fi verificat..exista legi, norme CSA si multe altele care reglementeaza activitatea de asigurari/brokeraj in aceasta tara. Si nu incepeti acuma iar cu placa ca Salve nu face asigurari! Nu face, face instruire, lucru deasemenea reglementat. Salve nu are nici un drept sa faca ceea ce face iar oamenii sai nu sunt nici unul atestati de CSA pentru ceea ce vor sa faca. Donca si-a luat cod RAF cu o zi inainte de intrarea in vigoare a noii legi a asigurarilor care l-ar fi obligat sa sustina cursuri, sa dea examene si sa plateasca pentru autorizare. Are 2 ani la dispozitie sa faca si el acest lucru, lucru pe care evident nu il va mai face pentru ca probabil pana atunci se va fi terminat aceasta reforma a sanatatii, daca ea va avea loc. Donca calca in picioare toate legile si principiile asigurarilor, lucreaza pe un srl de "recrutare" in sistem MLM, lucru interzis deasemenea. Vrea sa bage toate viitoarele asigurari pe codul sau RAF...
Postat 10 Decembrie 2011, 17:45 de bogdan ar
fost manager Salve
m-ai fi pus pe ganduri daca nu scriai atat de "corect" romaneste... pai daca tu ai fost manager Salve, primul si cel mai evident motiv pentru care nu mai esti sta in mesajul tau.... si iti spun tie si celor mancatori de * despre Salve... veniti frate cu dovezi palpabile, incontestabile despre ilegalitatea in care se afla Salve... in caz ca nu stiati, exista infractiunea de "prejudicii de imagine", care intr-un proces se poate lasa cu despagubiri grase... asta apropo de nea Vasilica, autorul articolului
Postat 10 Decembrie 2011, 16:45 de edi
Candva era....acum...praf in ochi
Candva SALVE era o COMPANIE. Candva SALVE esra un stil de VIATA. Candva in SALVE doar profesionisit lucra. Si hooopp......DOAR PROFESIONISITI! Evident ca aceste persoane (incl eu) am fost "nevoiti" sa ne vedem de treaba pe la alte companii, datorita ca nu puteam sa acceptam schimbarile din LEGAL in lucruri ILEGALE. Oamenii cu experienta de 5-10 ani (si nu de 2-3, ca oricum minte DONCA despre experiten, datorita ca nu se poate verifica. Marketing) au plecat si a construit cariera de succes si de valore in alte parti. Daca luati lista celor care au fost si acum NU sunt, dati seama ca e ceva problema. Inclusiv Slovacii au plecat, datorita unor persoane care numai la smecherii se gandesc si invata pe altii la fel la smecherii cum sa se imbogateasca peste noapte. ESTE FOOOARTE FRUMOS SA ABURESTI OAMENI SPUNAND IN FIECARE SEMINAR DE EXPERIENTA ALTORA. Cand SALVE a ajuns asa de mare, ATUNCI nu era meritul lui DONCA si de asigurarile viata false realizat de el si de echipa. Chiar sunteti orbi? Chiar nu vedeti cum sta treburile? FELICITARI DONCA, asa mare Tepuitor se naste odata in 100 de ani (Parca de la HITLER ai invatat. Ai citit cumva cartea lui?)
Postat 10 Decembrie 2011, 10:39 de Fost manager SALVE
SCLAVI = COLABORATORI SALVE
Teapa SALVE. Daca aceasta compani de broker este a lui DONCA, atunci a reusit sa traga si o teapa mai mare. De ce? Ca nu ARE voie sa lucreze pe sistem MLM. Asigrari de sanatate si viata nu se vand prin sistem MLM, este interzis. Ce faceti? Cum explicati la oameni? Cu siguranta brokeri o sa ia o attitudine fata de brokerul asta. Daca este al lui DONCA si nu cumva ca a negociat un pret de 30 RON pe fiecare in parte si v a vinde ca pe niste SCLAVI. Ultima e mult mai real!!!! Ca sunteti niste SCLAVI spalati la CREIER!
Postat 10 Decembrie 2011, 09:55 de EU
SURPRIZA
si uite cum voi curiosii ati deconspirat surpriza. asta e firma lui, pregatita pentru reforma sanatatii, pe care vor intra insa, adeziunile, nu asiguraru, ca asigurari sociale de sanatate NU SE POT FACE. ele sunt implicite pentru toti angajatii. asta va e greu de priceput. sunteti penibili cand spuneti ca cineva va face ceea ce este implicit si nu optional. teapaaaaa voastra
Postat 10 Decembrie 2011, 01:23 de Boc
Donca asistent de brokeraj?
Pe site-ul CSA scrie ca, Calin Donca si-a facut inregistrare ca asistent in brokeraj persoana fizica la un broker, se pare din Timisoara, numit Stability Insurance in 31 august 2011, RAF 329232 (http://csa-isc.ro/emb/ri/detalii_pf.php?v=5316&cod=329232&tip=bkpf&soc=0738&s=0)...pe 31 august, cu 1 zi inainte ca noua lege care impune conditii mai drastice de autorizare a agentilor de asigurari si costuri de circa 2000 de lei sa intre in vigoare. Ok, de ce are nevoie de acest cod RAF?..Salve spunea ca nu se ocupa de asigurari iar el presupun ca are destui bani, judecand dupa BMW ala din poza ca sa nu fie nevoit sa faca o meserie de asistent de brokeraj...Gaseste cineva o explicatie logica?
Postat 10 Decembrie 2011, 01:20 de bogan ar
coi, cos, mai conteaza?
Cos, Coi ?...mai conteaza cum scriu? Pot sa pun si x, nu cred ca are asta vreo importanta, alta era esenta discutiei aici dar daca ai deviat-o asa e clar nivelul tau de "profesionalism"....Si care ar fi ma rog obiectul activitatii ? instruirea viitorilor "agenti" de asigurari ? si asta e ilegal, stai linistit. Sau cum am mai citit pe undeva, salve va "intermedia" viitoarele "adeziuni" catre societatile de asigurari. Probabil ca va intermedia...dar atunci se va numi "broker" si in acest caz va avea nevoie de autorizarea CSA, coduri RAF pt agenti s.a.m.d. Sunteti niste copii daca, credeti ca asigurarile de sanatate se vor incheia la fel ca pensiile private. Atunci toate firmele ofereau acelasi lucru si treaba era simpla. La asigurarile de sanatate firmele vor veni fiecare cu produse proprii, personalizate, vor exista mai multe nivele s.a.m.d. Si crede-ma ca nu am inteles nimic gresit. Sunt in bransa de ani de zile, am facut si pensii si rca, casco, locuinte...etc. Sunt foarte relaxat dp asta de vedere, vedeti-va linistiti de treaba..cand se va face reforma asta, daca se va face o sa fugiti toti la firme de brokeraj...Numai bine...
Postat 10 Decembrie 2011, 01:09 de cos
cos=coi?
coi...banuiesc ca asa ai vrut sa scrii :))) Salve nu face si nici nu o sa faca ASIGURARI niciodata ....altul este obiectul activitatii...dar asa cum si ceilalti au inteles gresit ..banuiesc ca si tu esti din breazla lor....asa ca plimba ursu :))
Postat 09 Decembrie 2011, 23:45 de Boc
Vai si amar
E rau de tot sa fii indoctrinat in halul asta...Din ce am citit si am cautat pe internet se pare ca salve asta nu e deloc legal iar Calin Donca asta are bube in cap... Eu va doresc mult succes, sa faceti o tona de asigurari daca o fi sa fie..
Postat 09 Decembrie 2011, 23:29 de cos
seminar cu bucluc
Vaaaiiii ... sa vezi si sa nu crezi ; Calin Donca a avut seminar la Pitesti in aceasta seara ~ dragilor o venit politia peste noi si era sala full , vaaaiiii de mine si de mine , cum le stiti voi pe toate !!!! Mai ....l-au arestat si [pe el si pe noi ceilalti participanti ...offff , bia acum mi-au dat drumul de la sectie dupa ce am declarant din mine tot ce stiam :P HA , HA , HA ..... radea inima in voi , aaaaa ???? Mai frumosilor , Calin e mare si tare , bine sanatos si glumet ca de obicei si veti vedea ca vom face treaba alaturi de el ...o sa aveti surpriza surprizelor intre 18 si 21 ianuarie 2012 ...HA, HA , HA ..... vedeti-va de oalele voastre si lasati-ne mai relaxati , da ?????
Postat 09 Decembrie 2011, 23:04 de sagetica
domnisoara
no comeent! bine ca nu am platit....daca este adevarat
Postat 09 Decembrie 2011, 22:09 de lory
\"NU MOR CAII CAND VOR CAINII"
\"NU MOR CAII CAND VOR CAINII\"
Postat 09 Decembrie 2011, 21:42 de io
catre ...unu ..si radu
doi boi la o carutza numita prostie :)))) raducule ..iti inteleg frustrarea ..si sincer chiar nu mai am ce spune ....recunosc ca esti un bou mare ...pt ca ai ajuns sa lupti in felul asta ....vai de firma la care este manager:)) vezi ca poate te vede sefu si de maine esti portar:)) eu unul sigur te-as concedia:)) Acum realizez de ce atata frustrare aici pe forum :)) extraordinar ....Oricum ma bucur ca am ajuns atat de importanti incat sa fim vanati de concurenta :))) Ok ....spor la treaba frustratilor.... Apropos....super seminarul din seara asta :))))
Postat 09 Decembrie 2011, 21:11 de Boc
ionut
Poftiti domnilor, un fluturas impartit pe la seminarii coordonatorilor zonali sau cum se numesc ei. http://89.120.100.123/salveclub.jpg
Postat 09 Decembrie 2011, 20:50 de Ionut
invidia
@ unu...nu te bucura inainte de vreme...seful (calin donca) va fi foarte fericit de sarbatorile astea, ca sa ajungi la succes treb sa lupti...
Postat 09 Decembrie 2011, 20:32 de muriti de ciuda
salve nu face asigurari
@ radu iata dovezile. ori sunteti prosti, ori retardati. ce e greu de priceput din asta: salve NU face asigurari deci NU este valabil ceea ce invocati voi. si salve broker NU este totuna cu salve club. idiotilor. veniti cu dovezi nu mai tineti una si buna ca deveniti penibili. nu facem si nu vom face asigurari, deci nu ne trebuie autorizatie de la CSA. daca legea, care NU a iesit inca, va zice ca ne trebuie ceva, vom avea acel ceva. mai ai nelamuriri sau dovezi?
Postat 09 Decembrie 2011, 19:46 de ftk
romani
Vom vedea in curand cine are dreptate... noi salvistii "spalati pe creier" sau "inteligentii" care arunca gratuit cu * fara sa stie exact despre ce e vorba, sau care stiu dar au sarcina sa faca asta... asa-i romanul... sta si se uita cum e jefuit si batjocorit din toate partile si din cauza impotentei morale si intelectuale, isi varsa veninul exact acolo unde nu e cazul... striga "hotii" in dreapta, iar hotii sunt in stanga... mie personal imi e clar ca cel putin pana la momentul de fata, Salve a fost fair-play iar in legatura cu ilegalitatea, e suficient sa se citeasca contractul care se semneaza acum... sunt curios dupa ce se va da legea reformei sanatatii, iar Salve isi va lua autorizatia de la CSA pentru a putea functiona in timpul reformei, ce veti face toti care acum aruncati aiurea cu cacat... o sa vi-l inghititi cu fulgi cu tot... si acum liber la injuraturi, ca doar atat puteti
Postat 09 Decembrie 2011, 19:08 de edi
radu
si domnule boc totusi taranul e un om care daca tu nu ai avea ce manca acum...deci nu pot sa insult taranul comparandu-l cu un om care merge pana in panzele albe cu astfel de afirmatii... eu ti-am dat linkuri de la CSA si monitorul oficial sub forma de dovezi...acum da-mi tu nijte dovezi care atesta contrariul
Postat 09 Decembrie 2011, 19:05 de radu
radu
pentru ca m-am saturat de tepuitori si companii fantoma de aia imi pasa... grija mea nu e compania palladium ci ca oamenii care iau o astfel de teapa nici chiar daca ii dai o oferta serioasa nu va mai accepta ... acum intelegi dc? si de fapt domnul boc sunt evetual chiar chiar manager la concurenta deci stiu cu ce se mananca...
Postat 09 Decembrie 2011, 18:59 de radu
...radu
esti un roman pur :)))) jur asta ......bai frate nu sarim in apararea omului doar ca nu inteleg eu de ce unu....ca tine ....nu are alte griji , decat ce fac eu cu banii mei . Daca omul a gresit ..stai linistit ca o sa plateasca ......si asta cu siguranta nu doar asa ca vrei tu ...un nimeni in drum ....si plin de praf ...,Tipic romanesc ...hai sa-i dau si eu una daca tot ii cazut :))) Bouo cu B mare ....rusine sa va fie celor care continuati sa scrieti numai tampenii.Inteleg daca ar scrie unul care a fost " excrocat" si eventual sa aduca dovezi ...dar voi care stati pe Taraf si pe OTV toata ziua .....ciocu mic...si mai treceti pe la biblioteca :)))
Postat 09 Decembrie 2011, 14:35 de Boc
Salve
Calin Donca, Anul Nou / Il va prinde in cavou !...Nu, nu chiar asa de rau, dar macar acolo unde ii este locul...la racoare! o sa ii trimitem "salve" de sarmale la mititica ! Plus de asta, nu inteleg ce sar salvisti asa de tare in apararea "sefului" ?!..E vreo problema ca nu vrem sa ne lasam inselati si pe cat posibil incercam sa prezentam la toata lumea situatia ?! Salvistilor, parca aveti treaba, trebuie sa recrutati oameni !..Vedeti-va in continuare de treaba voastra, ca ne vedem si noi de a noastra !
Postat 09 Decembrie 2011, 14:07 de unu
...radu
deci...radule.......noi suntem colaboratorii care in momentul de fata ne instruim pentru a putea strange acele adeziuni.Am semnat un contract de buna voie ..nu ne-a obligat ninmeni asa cum nimeni nu ne-a bagat mana in buzunar pt cei 65 de lei. Am facut asta pe riscul nostru. Nu vad de ce va f---e grija pt altii.De cand a devenit romanul atat de grijuliu cu aproapele lui.Noi romanii ...fiind recunoscuti peste tot ca ne mancam reciproc in orice colt de lume. Asa ca tu radule si toti ceilalti " binevoitoti" .....poate aveti treaba si noi va retinem :))) Hai pa si sarbatori fericite...va ureaza Save Club ...nr 1 in Reforme :))))
Postat 09 Decembrie 2011, 13:34 de Boc
radu
domnule salvist scz ca nu am mai avut timp am avut o conferinta in tara si nu am avut timp sa vad ca m-ai insultat... dar o intb am pt tine daca imi rasp nu mai scriu... e lege ca astfel de fonduri de sanatate se fac pe baza de contract nu adeziune deci dreptul la semnatura p un contract are doar o persoana calificata... cu o calificare de orice fel in orice domeniu e la fel ..... deci voi cum faceti ?
Postat 09 Decembrie 2011, 13:19 de radu
teapa
SALVISTELE ALEA SUNT BUNICELE LA CAT SUNT DE BOTANISTE AR FACE BANI FRUMOSI IN ALTE PARTI!
Postat 09 Decembrie 2011, 13:18 de micutzu
teapa
bai fratilor!daca cineva va baga un par in fund si nu ziceti nimic inseamna ca va place!
Postat 09 Decembrie 2011, 13:16 de micutzu
foarte greu
nu-mi vine s a cred cat de incuiati si de orbi pot fi unii.Fratilor cine a zis c a Salve face asigurari?Eu nu am voie sa-mi adun niste oameni si sa le povestesc despre planurile mele de viitor? Cine vrea crede cin nu sa nu creada. Cu ce incalc eu legea? Frustratii care au dar bani pe seminarii cu promisiunea ca sunt instruiti special pentru reforma ....asigurari..etc ...isi gasesc sa latre aici pt ca isi dau seama ce boi au fost cand au dat peste 300 lei pe o zi doua de curs.:))) si tot labari au ramas :)))) Bafta mare ..si sa traiasca concurenta. Apropos...cine vine deseara la seminar? :)))))
Postat 09 Decembrie 2011, 11:42 de Boc
dl
Am auzit de la cineva care s-a intalnit ieri cu dl director Donca, ca nu este raza de soare in Salve Club.dl Donca arata foarte obosit si consumat sigur acum este sub mare presiune. dar asa estein viata intotdeauna trebuie sa te gandesti inainte sa actionezi daca nu atunci trebuie sa suporti consecintele. mai multe persooane care au intrat in acest Club se unesc acum in mai multe orase sa-si ceara banii inapoi. eu persoanal cred ca toata situatia a scapat de sub control dupa ce au aparut informatii despre afacerea ilegala salve in peste 60 de ziare de renume din tara
Postat 09 Decembrie 2011, 10:33 de Cristian
SALVE nu poate fi SALVATA
@salve club: Voi nu aveti ce sa cautati pe piata de asigurari, faceti de ras aceasta breasla. Nu sunteti pregatiti ,habar nu aveti ce inseamna legislatie 32/200 in asigurari, habar nu aveti ce inseamna pregatire profesionala in asigurari. Cu siguranta organele competente o sa-si faca datoria si o sa fiti ,,legati,, ca si cei de la Delphin.
Postat 09 Decembrie 2011, 09:57 de Simona
MBI
De firma MBI TOP SEMINAR a auzit careva si daca da ce stiti de ea....
Postat 08 Decembrie 2011, 23:58 de lupau ioana
@neutru
Bai asta de esti asa destept in primul rand pastreaza un ton decent, eu nu te-am jignit! Te bati cu pumnul in piept ca pana si tu ai inteles dar de fapt nu ai INTELES NIMIC! Ai fost la vreun seminar salve de vorbesti? Stii despre ce se vorbeste la seminarii?? despre reforma ASIGURARILOR de sanatate !! Stii ce sunt alea ASIGURARI? Cum adica firma de instruire? te instruieste CA SA CE?? sa faci ASIGURARI de sanatate!! Ca sa te autorizezi ca trainer/formator autorizat la CSA sa poti organiza astfel de instruiri te costa ! Ai internet, cauta si altceva in afara de filme porno si pasarici pe el !..Cum poti sa spui ca "noi nu ne ocupam cu ASIGURARI, noi doar instruim viitori agenti de ASIGURARI !! Nu doar ca esti in aceeasi oala dar si acest lucru este ILEGAL daca nu esti autorizat CSA!...In al doilea rand am facut bani la pensiile private si voi face si la sanatate, cand si daca se face aceasta reforma, dar lucrand legal, cu firme autorizate! La pensii am lucrat direct cu ING iar pe restul voi lucra cu o firma de brokeraj autorizata...sunt fara numar in tara asta, doar ca unii vad numai salve! Nu intra in discutii care nu te privesc daca nu stii cum sta treaba de fapt!
Postat 08 Decembrie 2011, 23:24 de cosmin
@cosmin
esti mai prost decat pasarica cosminei pasarin bai cosmin. pana si eu am inteles ca astia nu fac asigurari numai tu o tii p'a ta. daca tot te lauzi de ce nu faci banii aia? oricum...mereti in carnatul mau cu totii...si salvisti si nesalvisti, tot o gloata sunteti.
Postat 08 Decembrie 2011, 22:54 de neutru
Fara creier
Sunteti efectiv cu creierii spalati !..Cica "oameni care se plictisesc si vor sa va tina si pe voi din treaba"...Bai retardatule mintal ai impresia ca nu as putea sa fac si eu ceea ce faci tu? Nu as putea sa fiu si eu "retard" salve? Distrusul lumii...cunosc sute de oameni din cateva judete, as castiga mii de lei daca i-as inscrie pe toti numa din rahatul ala de 10 lei ! Dar spre deosebire de voi mai sunt oameni care au deschis ochii, au cercetat si nu au pus botul la prima vrajeala ieftina care este vanduta de un sarlatan cercetat penal ! Nu stiu de ce nu este inca in puscarie la ora asta, cred ca a dat spagi grele, asa se explica minusul de 6 miliarde din bilantul de pe 2009...iar cu banii castigati de acum din inscrieri presupun ca vrea sa plateasca datoria la Generali nu? Daca tot vreti sa faceti asigurari, pensii etc, inscrieti-va dracului la un broker autorizat si faceti tot felul de asigurari viata/non viata, pensii, rca, locuinte...etc!...dar nu puteti nu? De ce nu puteti? va spun eu...ca va costa vreo 15-20 de milioane autorizarea + codul RAF de la CSA !! Iar voi vreti sa va imbogatiti cu 65 de lei...!! Asa ca nu va mai credeti rupti din soare daca sunteti salvisti !
Postat 08 Decembrie 2011, 22:15 de cosmin
invidia
salvist ai dreptate...lasa ti cateii sa latre,ursii trec mai departe!
Postat 08 Decembrie 2011, 21:56 de muriti de ciuda
am scapat ...de o tapa
am scapat ....azi trebuia sa platesc dar nu am avut timp ...uffffff bine. un prieten mi-a aratat acest site si ca firma SALVE nu e inscrisa la CSA?... nu am verificat eu ...si puteti verifica si voi ...........va rog dati mass acest link la toti prietenii vostri sa nu mai ia careva teapa.....si pe agentii SALVE cand ii intalniti dati-le suturi in fund ...
Postat 08 Decembrie 2011, 20:50 de eu
pentru toti agentii salve
IMPORTANT !!! NICI UN AGENT SALVE SA NU MAI DEA REPLICI PE ACEST FORUM SAU PE ORICARE ALTUL. EI ASTA VOR. SUNT OAMENI CARE SE PLICTISESC SI VOR SA NE TINA SI PE NOI DIN TREABA. LASATI-I SA LATRE CA PROSTII. NU MAI COMENTATI NIMIK. LASATI-I IN BEZNA IGNORANTEI PANA MOR.
Postat 08 Decembrie 2011, 20:42 de salvist
Ma doare mintea
http://***.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Liceeni-inselati-joc-piramidal_0_24598560.html# http://***.ziaruldeiasi.ro/local/piramida-viselor-o-firma-pretinde-ca-a-gasit-reteta-imbogatirii-rapide-pe-timp-de-criza~ni6d52 http://***.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/Jocurile_piramidale_revin_la_Cluj_0_283171808.html Sper sa apara adresele acum...in loc de stelute puneti www
Postat 08 Decembrie 2011, 20:32 de cosmin
Ma doare mintea
"stofa de lider"...asadar cititi si pe aici # ~ni6d52 Nu va inteleg efectiv cum puteti sa aveti incredere intr-un om cu atatea bube in cap si care ar trebui sa fie de mult in puscarie !! Asteptam parchetul sa se autosesizeze si sa demareze naibii o data cercetarile si sa il trimita pe "domnul director" (cat narcism pe el...peste tot numa "dnul director vad") unde ii este locul ! LA PUSCARIE !
Postat 08 Decembrie 2011, 20:29 de cosmin
pentru petre
petre...petre...esti un bou :)))))
Postat 08 Decembrie 2011, 20:18 de Boc
Ma doare mintea
Deci ma doare mintea sa vad cat de spalate sunt creierele unora dintre voi !! E plin internetul de marsaviile facute de acest Donca, dar voi il urmati mai ceva decat isi urmeaza un caine stapanul ! Prieteni de ce dracu doar salve asta a lui peste si cred inca vreo 2 firme fac \"recrutari\" de acest gen? De ce companiile de asigurari nu misca nimic? de ce companiile de brokeraj nu misca nimic?? Pentru ca momentan nu se stie NIMIC ! Reforma asta trebuia sa mai intre o data si nu a intrat ! Daca Donca asta ii atata de bazat pe cat se arata el de ce nu isi mai depune din cand in cand si bilanturile pe la Finante? sau is prea mari datoriile ca se le arate? In Bilantul de pe anul 2009 figureaza o pierdere de circa 600 de mii de lei...asa de bine i-a mers? de a reusit performanta sa faca 6 miliarde pierdere? sa inteleg practic ca BMW ala din poza este practic \"pe datorie\"...hmm...sau de fapt, stai asa...ca doar a dat vreo 7 miliarde teapa si la Generali...hmmm, oare unde a dat asta spaga asa de grasa de nu ii face nimeni nimic? Si ca sa vin in completarea articolelor bine-venite ale Bihoreanului referitor la donca...mai am si eu vreo 3 articole din presa de la vremea cand donca isi arata \"st
Postat 08 Decembrie 2011, 20:10 de cosmin
salve numai exista!
@pentru toti agentii salve: începând de astăzi:SALVE CLUB numai exista! Acum vine poliţie dupa voi!
Postat 08 Decembrie 2011, 20:02 de Petre
vreu bani inapoi
Vorbiti despre pagubiti! Dar cine poate fi cel mai pagubit? Eu ca un fraier am investit 62,5 ron intr-un joc piramidal, din pacate fara finalizare, promovat de DONCA si de un slovac, numit SALVE CLUB. Sigur ati auzit si voi despre asta TEAPA mai ales că ieri. Eu am investit 62,5 ron si acum – GATA. Cand oamenii s-au revoltat din cauza informati aparut din stiri, a venit DONCA, a facut un turneu in popor cu un blabla, sa mai tina un pic figura. Mi-as cere banii inapoi dar nu-i primesc. Sunt anonim dar multi dintre colegi si fostii colegi stiu despre ce este vorba... Pe mine ma doare, ...pe langa mine am adus si mulţi prieteni. Ce am facut? distrus relatiile mele!!
Postat 08 Decembrie 2011, 19:58 de anonim
pentru toti agentii salve
IMPORTANT !!! NICI UN AGENT SALVE SA NU MAI DEA REPLICI PE ACEST FORUM SAU PE ORICARE ALTUL. EI ASTA VOR. SUNT OAMENI CARE SE PLICTISESC SI VOR SA NE TINA SI PE NOI DIN TREABA. LASATI-I SA LATRE CA PROSTII. NU MAI COMENTATI NIMIK. LASATI-I IN BEZNA IGNORANTEI PANA MOR.
Postat 08 Decembrie 2011, 19:44 de salvist
v-a furat cineva banii din buzunar?
repet: v-a luat cineva bani din buzunar? pai daca nu, ce tot latrati ca prostii? nu este nimeni fortat sa se inscrie. sau e cineva vinovat ca v-a convins sa va inscrieti? pai atunci aveti o problema grava la cap, inseamna ca maine altcineva va va da o bomboana si voi o sa sariti in fata trenului, ca asa v-a convins omul cu bomboana. nu tara e de kkt ci oamenii de pe teritoriu.
Postat 08 Decembrie 2011, 19:41 de salvist
Cum e??
Mare inflatie in Romania, doar in cateva luni taxa a urcat de la 50 pana la 65 ron. Evident, comisioanele a ramas la fel, adica sa inteleg ca impozitul si tva-ul a crescut????? Pana la urma cum e? Cine si cum Castiga. Firma nu castiga, chiar ii pe faliment, datorita ca capul este DONCA si Banii intra in buzunarul lui si nu este vb de nici-un tva, etc. Comisioane bancare: sa va informati la Banca Transilvania cate beneficii sunt referitor la Comisioane. Inca o minciuna!!!!!!! Sa pune la DISPOZITIE toate CONTABILITATEA. TOT. Sau nici nu prea exista dovezi ce si cum cu banii??????? CINE CAT A CASTIGAT, FIRMA, CHELTUIELI PE CHEFURILE COORDONATORILOR SI DIRECTORILOR REGIONALI. Super Chefuri pe banii vostrii. Ce bine ca ma "salvat" un prieten de SALVE. II MULTUMESC!!!!! Azi prezentare in Oradea, de la 19. Mergeti dupa bani??? SAS are de unde sau nu????
Postat 08 Decembrie 2011, 15:58 de Anti SALVE
EROARE TOTALA
@POP: SALVE ESTE TOTAL IN EROARE ! SALVE A ADUS 80.000 de oamenI IN EROARE!!! Oamenii au venit la prezentari cu bun simt. si i-ati inselat pe ei si acum trubie sa raspundet in fata legii - PENAL! Sper ca cei 80.000 de oameni sa ia atitudine si sa va ceara socoteala pentru tot ce i-ati facut!
Postat 08 Decembrie 2011, 15:36 de Dorina
GRIJA CSA
Interesant (ca sa nu zic revoltator) cata grija au cei de la CSA de firmele comerciale private(care nu sunt sub supravegherea lor) si nu-i doare de romanii care platesc asigurari medicale o viata-ntreaga iar cand au probleme medicale trebuie sa plateasca inclusiv seringa (scuze-trebuie s-o cumpere de la farmacie). Poate ca astfel de cazuri sunt \"izolate\"..... Felicitari celor de la Salve si alte companii care informeaza oamenii si-i pregatesc ca sa poata schimba acest sistem in care platesc toti si beneficiaza unii. Informatiile pe care le primesti la astfel de prezentari costa mai putin decat un tratament de durere de stomac...
Postat 08 Decembrie 2011, 15:32 de ASIGURATULNEASIGURAT
POP
D-le Vasilica Ichim ,nu sunte-ti bine documentat,NU CITITI PRINTRE RINDURI !!! SUNTE-TI IN EROARE TOTALA!!!
Postat 08 Decembrie 2011, 13:38 de ILEANA
Pentru Petrica
Ce bani? In cate sisteme piramidale au fost restituit banii? Spune Petrica doar unul in care s-a dat inapoi banii. Simplu treaba: Administrator e slovacul Kristofovici. Maine disolva firma si dispare. Ramane Donca & Co. Ei o sa ramane in * pana in gat. E posbil ca si Donca sa dispare. Acuma se da mare si tare, insa...... El spune ca nu se ocupa de asigurari, din acest motiv ii legal firma. Reforma santatii, Broker, Cel mai tare broker, cele mai multe adeziuni, s.a.m.d. sunt doar cateva cuvinte. Evident cine semneaza contractul nici macar nu se uita la ce riscuri este supus. Descarcati contractul si cititi. E pe site expus. Evident mai iese o varianta modificata dar intreb cine saracie se mai uita dupa ele. Odata ai semnat, ajunge. Cititi fooooarte bine ce obligatii aveti!!!!! Aveti cumva si pregatire profeionala pentru asa ceva. Curs de trainer, etc? Aveti autorizatie si puteti arata la oameni ca aveti dreptul de a practica asa ceva?????? Raspunsul va dau eu: Nu. Intrebati, cereti la urmatorul seminar sa va pune pe masa TOT! Ar fi bine sa faca un control si pe tema asata. Nu aveti autorizatie de a pregati nici colaboratori, magaeri, lideri, etc.
Postat 08 Decembrie 2011, 13:35 de Sunt eu!
Bani inapoi
Peste tot apare stiri despre Salve Club: SALVE CLUB ESTE ILEGAL ce facem cu bani dat la SALVE (65 de ron)? Cand platit la noi inapoi? Sau trebue sa mergem la poliţie? Fetele dela birou (Carol I Nr. 76, Et.6 Ap.36 Sector 2, Bucuresti) nu stiu nimic?
Postat 08 Decembrie 2011, 11:56 de Petrica
dr
mi-am facut timp si am citit forumurile este o adevarata nebunie ce se intampla, nu am vazut asa ceva din vremea FNI-ului. am citit de mai multe ori pe forum ca dl presedinte Salve Club, slovacul Peter Kristofovic indeamna oamenii derutati din Salve cu urmatoarele: CURAJ! CURAJ! CURAJ! Indemnul maret al slovacului mi-a adus aminte de cuvintele lui Muammar Kadafi care asa isi indemna soldatii la lupta, urla din rasputeri la ei sa continue sa lupte cu mult curaj, sa fie pregatiti in fiecare minut sa moara pentru a aparea cu propriul lor trup ideologia Kadafi si el ce facea? kadafi statea bine merci ascuns in buncherul lui in siguranta in confort...in liniste…. Departe de lupte…. asa era usor sa strigi CURAJ! CURAJ! EXACT ASA SE INTAMPLA SI LA SALVE CLUB! dl Kristofovic sta in vizuina lui in Slovacia ca si dl Kadafi, in caldurica si in mijlocul familiei pregateste Craciunul, poate a si cumparat deja brad de craciun si cadouri, sta departe de scandal si da indemnuri solemne. mie personal mi se pare o lipsa de bun simt asa ceva! Sa urle seful din alta tara CURAJ CURAJ CURAJ fraierilor, luptati pana la moarte!?? Unde suntem cumva in Libia? pana la urma si soldatii aia au renuntat cand Kadafi a fost pedepsit de popor. Mai bine haideti sa fim in atmosfera Craciunului si sa nu mai pacaliti oameni spuneti-i sefului mare din Slovacia sa strige in loc de CURAJ! CURAJ!CURAJ! AHOO AHOOO COPII SI FRATI! Oricum altceva nu mai are rost………..
Postat 08 Decembrie 2011, 11:54 de Kalman
radu
asa ca nu mai gaseam linku lucia:))
Postat 08 Decembrie 2011, 11:44 de radu
Salve Teapa definitif!
• Site CSA Art. Asigurările nu se fac prin adeziuni, ci prin încheierea unor contracte, 07.12.2011 http://csa-isc.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=916%3Aasigurrile-nu-se-fac-prin-adeziuni-ci-prin-incheierea-unor-contracte&catid=54%3A2011&Itemid=186&lang=ro • Capital Art. Atenţie! Au apărut primii brokeri falşi de asigurări de sănătate, 07.12.2011 • HotNews Art. Firmele care promit castiguri pentru adeziuni la Casele private de sanatate actioneaza ilegal, avertizeaza Comisia de supraveghere a asigurarilor, 07.12.2011 http://economie.hotnews.ro/stiri-pensii_private-10879934-firmele-care-promit-castiguri-pentru-adeziuni-casele-private-sanatate-actioneaza-ilegal-avertizeaza-comisia-supraveghere-asigurarilor.htm • Wall Street Art. Atentie la samsarii care promit castiguri pentru adeziuni la casele private de sanatate, 07.12.2011 • Ziarul Bursa Art. CSA: Firmele care promit castiguri pentru adeziuni la Casele private de Sanatate actioneaza in afara legii, 08.12.2011 &articol=151318.html • Fin.ro Art. Firmele care promit castiguri pentru adeziuni la Casele private de sanatate actioneaza in afara legii, 07.12.2011 • Ziarul Financiar Art. CSA: Firmele care promit câştiguri pentru adeziuni la casele private de sănătate acţionează illegal, 08.12.2011
Postat 08 Decembrie 2011, 11:37 de Lucia
radu
si pentru doamna sau domnisoara ivancu..... aveti perfecta dreptate pe reforma sanatatii si pensiile speciale or sa se scoata o multime de bani dar sa nu mai zica ca dureaza 2 minute pentru ca de aia oamenii cand vad ca isi gasesc 10 oameni si gata pica.... numa voi sa faceti si 2 mil inpartit la 80000 da undeva la 30 de contracte persoana ori din 3000 de lei eu zic ca nu va inbogatiti.... consultanta financiara este o meserie grea dar este una dintre cele mai frumoase pentru ca ai contact direct cu persoana pe care tu vrei sa o ajuti dandui cea mai buna oferta.... COMISIONUL RESPECTIV FIIND UN BONUS PENTRU ASTA...nu plecat cu ideea la bani pentru ca o sa aveti doar probleme s tepe in domeniul asta pentru ca nu sunt bani usori de facut.... multumesc inca o data pentru domnul salvist iti multumesc ca suntem atat de idioti ca mi-am zis sa nu mai imi bat capul cu tine...
Postat 08 Decembrie 2011, 11:34 de radu
Despre Salve Club
Salve Club SRL are obiect de activitate instruirea liderilor si membrilor de echipe si nu a agentilor care vor incheia adeziuni in reforma sanatatii din 2012.In contract nu se specifica nimic despre asigurarile de sanatate, ci doar despre prezentari si inchiriere sali, deci nu are nicio legatura cu Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. Salve Club este prezenta in Romania din 2007, cand a instruit oameni inainte de reforma pensiilor (pilonul 2). Dupa inceperea reformei pensiilor din 2007, cei 36.000 de oamenii inscrisi in Salve Club SRL au fost autorizati ca agenti ai Salve Club Broker de Pensii Private SRL (autorizata in 2007 de CSSPP cu cod AMF). Acesti oameni vor fi autorizati ca agenti dupa inceperea reformei sanatatii intr-o firma (broker de asigurari) apartinand tot grupului. Gasiti aici model contract pentru a va convinge: ?mod=stiri&id=48&title=Descarca-ultima-varianta-a-contractului-de-prestari-servicii.html. Banii proveniti din plata taxei de 65 lei nu raman la firma, ci sunt distribuiti mai departe liderilor de echipe care ii folosesc pentru deplasari, inchiriere sali, dotari (videoproiector, flipchart etc). Desigur ca la prima vedere pare excrocherie, dar dupa ce veti citi despre ce este vorba e posibil sa va schimbati parerea. Pentru curiosi: ?mod=stiri&id=46&title=Descarca-ultima-varianta-a-prezentarii-Power-Point.html
Postat 08 Decembrie 2011, 11:30 de reformasanatatii.net
radu
mama ce imi place sa am dreptate ..... comunicat din monitorul oficial .... save grup scoasa in afara legiii spor la recuperat baniii:))
Postat 08 Decembrie 2011, 11:24 de radu
teapa salve-:)
In urma articlolului din bihoreanul va trimit raspunsul companiei noastre care il sasiti si pe site-ul OFICIAL AL COMPANIEI CARE OFERA INFORMATII CORECTE, OFICIALE SI REALE si site-ul personal al domnului Calin Donca http://calindonca.com/teapa-salve/ Impozitul companiilor de succes si al oamenilor de succes este INVIDIA! Ganditi-va la o persoana de succes care o apreciati, o stimati si o respectati, care a cladit ceva si aratatii articolul..va rade va asigur! Va asigur ca cei care ne-au defaimat imaginea companiei (Salve Group este companie multinationala) vor plati scump, nimeni nu scapa! Cine renunta, NU ESTE VREDNIC DE ASI REALIZA VISUL! Fiecare alege! De Trimis la echipa, cititi cu atentie si rabdare pana la capat! Odata, demult , am auzit o parabola. Se spunea ca , magarul, ursul si 2 caini se plimbau prin padure, iar la un moment dat, pe cararea lor, a aparat o bariera. La vazul acestei minunatii, cainii incepura sa latre, magarul, depasit de situatie, se intoarse de unde veni, iar ursul, isi continua drumul pe langa bariera, mai departe, spre destinatia dorita. Astazi, doresc sa ne asemanam cu acest urs! De ce apar stiri negative despre Salve Club si Calin Donca? Pai, de ce apar in general stiri negative? Pentru ca asta cere lumea, senzationalul, incredibilul si mai ales picajul celor puternici. Inca de la inceput, din 2003, cand am intrat in lumea asigurarilor de viata , la numai 19 ani, am observat o manifestare neasteptata din partea prietenilor, chiar din partea celor apropiati! Cand am mers sa le propun si lor sa faca asigurari alaturi de mine, rudele si chiar cei mai apropiati, in loc sa ma sustina, au inceput sa ma demotiveze, ca nu am nici o sansa, ca nu merge, ca este o prostie ceea ce fac, CA AM LUAT TEAPA, si asa mai departe. Apoi, dupa cateva luni, vazand ca nu ma las si continui mai departe, au inceput sa faca misto de mine. Ma intrebau daca merg la nunta (fiind tot timpul in costum), sau "te-ai blocat in costumul ala?!?!" , sau lucruri de genu. Apoi, observand caci continui luni de zile la rand, au inceput sa imi puna piedici. Le vorbeau celorlalti ce prostie de afacere fac, cum oamenii isi pierd banii din cauza mea si asa mai departe. Cand mi-am cumparat in 2008, prima masina nou nouta de 30.000 de euro, a doua zi era zgariata jur imprejur! Probabil asa au sarbatorit ei succesul meu -" 5 ani de munca ne-ntrerupta!" Dupa ce a trecut reforma de pensii, am creat o firma de instruire numita Echipa 31. Greseala mea a fost ca am creat-o alaturi de cativa tineri de la18 - 21 de ani(cel mai invarsta) care au castigat sute de milioane alaturi de mine in reforma pensiilor si care erau obisnuiti cu castiguri mari. Totul a mers bine , pana la primele neintelegeri si dispute intre tineri...pentru ca si eu aveam doar 23 de ani... moment in care am primit toate controalele posibile... Acesta este momentul in care ceilalti nu mai rad de tine, nu iti mai zgaraie masina, trec la cele mai murdare tehnici si practici. Incep lupta, cu persoana ce ai devenit! Dupa ce totul s-a terminat - am dovedit tuturor ca am lucrat in legalitate , fapt pe care oricine il poate verifica- am primit o amenda de 2000 lei de la Garda Financiara, pentru intarzierea a 8 facturi care au fost introduse in contabilitate in octombrie in loc de septembrie , cu o vaoare totala de sub 1000 lei (toate cele opt)! Apoi, lumea a inceput sa ma accepte. Au inceput sa imi accepte masina scumpa, stilul de viata, felul ciudat de a fi, modul in care gandesc si cine am devenit. Oamenii, chiar si cei care nu ma suportau, s-au obisnuit cu succesul meu!. Eu mi-am continuat viata mai departe, crescand in fiecare luna afacerile personale, cu provocari este adevarat, dar focalizandu-ma pe solutii, am succes ! Acum, cand am ajuns la un alt nivel al succesului, o noua categorie de oameni a aparut. Sunt oameni maturi, care nu pot suporta ca altcineva , mai ales un tanar, sa creasca o echipa atat de mare, in timp ce ei stacneaza si fac bani din activitatea lor de baza!Uita ca in timp ce eu m-am focalizat pe acest proiect impreuna cu colaboratorii mei ,am investit timp ,bani ,sanatate ,am pus pe locul doi familia ,pe cei apropiati ,am depus munca asidua ,am depasit provocari-ei au stat in confortul afacerii lor si acum sunt rascoliti de invidie! Prima data au incercat sa ne copieze... diverse companii au luat prezentarea, ideile, chiar si contractele noastre si au infiintat companii asemanatoare. Acest lucru chiar ne-a ajutat; membri societatii noastre, au vazut ca exista posibilitatea ca oamenii pe care ii pot inscrie ei, sa ajunga la concurenta! Asa ca am crescut MAI MARI MAI REPEDE! Apoi, au inceput sa vorbeasca ca nu avem Broker, licenta, firma, etc Toate aceste lucruri au fost explicate inca din luna octombrie, fapt pentru care, am crescut MAI MARI MAI REPEDE! Apoi, cand toata piata vorbea despre fenomenul SALVE, unii brokeri, au inceput sa se sperie. Ne-au trimis reclamatii la GARDA FINANCIARA, la FISC, la OPC, la ITM, si bineinteles la CSA!!! Acest lucru se intampla undeva in luna octombrie, la sfarsit. SUNTEM O COMPANIE CARE LUCREAZA LEGAL, IAR DIN ACEASTA CAUZA LUCRAM MAI DEPARTE, INDIFERENT CATE RECLAMATII VOR MAI TRIMITE UNII SAU ALTII-MAI BINE S-AR CONCENTRA PE SOLUTII CARE SA LE ADUCA SUCCESUL PRIN MUNCA SI NU PRIN BARFE!-.Doar cei slabi apeleaza la tehnici murdare!Cei puternici n-au timp de barfe! Datorita faptului ca ei se concentrau cum sa ne distruga pe noi, NOI FACEAM INSCRIERI- am crescut mai mult ca niciodata - 35.000 de membri inscrisi in luna noiembrie! Acum, ultima arma este DEFAIMAREA! Hai sa scriem spre ziare, hai sa platim pentru publicitate negativa, ca POATE asa ii punem la pamant! Pe unii poate ca ii vor pune- SUCCESUL nu este pentru toti! SOCIALISMUL prin care am trecut, ne-a invatat pe multi, sa PUNEM CAPUL JOS, si sa ne facem nevazuti si mai ales- LUMEA SA NE PLACA! Daca te ridici prea sus, ceilalti o sa sara pe tine si o sa vrea sa te doboare,sa te aduca acolo unde sunt ei! Aceeasta categorie, este cea care NU VA CUNOASTE SUCCESUL NICIODATA! Ca sa ai succes, este nevoie sa CRESTI, mult mai mult decat cei de pe langa tine. Este nevoie sa LUPTI cu cei care vor sa lupte cu tine!. Este nevoie sa CASTIGI pentru a savura victoria!Cu cat provocarile sunt mai mari, cu atat succesul este mai apreciat!Cei care au atins succesul, macar odata-n viata, stiu despre ce vorbesc. Cea mai buna intrebare este DE CE AR VREA CINEVA SA DARAME CE A DEVENIT SALVE CLUB SI OAMENII SAI? Raspunsul este : BUCURIA DE A VEDEA OAMENI DE SUCCES CUM SE PRABUSESC SI AJUNG ACOLO UNDE STA MAJORITATEA! JOS, JOS DE TOT! O categorie aparte de persoane, care nu vor avea succes sau bucurie niciodata , gasesc o stare imensa de implinire cand altii care au urcat spre succes, "pica" ajung unde sunt ei. Unii intelegeti ce vreau sa spun, altii, poate nu intelegeti, inca! VA PROVOC sa aveti cat de cat succes, sa vedeti cat de mult se vor bucura cei de pe langa voi, cat de mult o sa va barfeasca si cat de tare o sa va loveasca! Atunci poate veti intelege ca ACESTA ESTE UN TEST! OAMENII PUTERNICI TREC DE TESTUL DEFAIMARII SI MERG MAI DEPARTE! Chiar aseara, vorbeam cu domnul Peter Kristofovic despre articolele negative si RADEA! Imi spunea ca peste tot , oamenii sunt la fel. Exact la fel, in SLOVACIA au aparut stiri negative despre ei, chiar inainte de Reforma de Sanatate din 2006. Concurenta nu statea degeaba, iar daca inscrieri nu faceau, macar sa faca si ei ceva-barfe! Dupa reforma , au aparut stiri pozitive, au aparut stiri in care Salve era compania anului, iar in 2008, domnul Peter Kristofovic a fost desemnat OMUL DE BUSINESS al anului! Totul s-a uitat iar acum, il puteti gasi alaturi de cele mai bune articole din ziare si in reclamele celor mai bune ziare. (puteti vizualiza aici ,un filmulet cu domnul PETER http://calindonca.com/teapa-salve/ In final , nu am sa comentez cele spuse in articolul negativ despre mine . Internetul este plin de lucruri negative si pozitive la adresa mea. Fiecare alege ce vrea sa creada; cei care sunteti speriati si v-ati inscris deja, stati jos, inchideti usa, si asteptati. Mai e putin pana incepe treaba noastra si lucrurile ies la lumina! Dar va intreb: Cum ar putea o persoana atat de "mafioata" si "cautata" si "tepuitoare" sa stea, ZI DE ZI , in fiecare mare oras al Romaniei, in fata a 500, 600 DE PERSOANE ! sa vorbeasca despre ceea ce face??? Nu vi se pare ciudat? DE obicei cei care ascund ceva, SE ASCUND... nu stau in fata salilor de seminarii si vorbesc TARE despre "afacerile necurate" de care ziarele vorbesc! RASPUNSUL MEU LA STIRILE NEGATIVE SI LA CEI CARE VOR O LUPTA CU NOI ESTE URMATORUL: 1. Avocatii nostri se vor ocupa de cei care ne vorbesc de rau, asa cum prevede legea, iar fiecare cuvant spus fals la adresa mea sau a companiei va fi aspru judecat. Vom investi atat cat se va cere si vom merge pana in panzele albe pentru a ne apara numele companiei, iar cei care si-au permis sa PATEZE numele unei COMPANII INTERNATIONALE SI A DOMNULUI ADMINISTRATOR AL COMPANIEI PETER KRISTOFOVIC, AR FI BINE SA AIBA BANI DE AVOCATI... SI MULT TIMP INVESTIT IN PROCESE! Daca vreti razboi, o sa "angajam" "soldatii" cei mai buni pentru asta! 2. Eu nu am sa investesc nici macar un minut in plus, in aceste tentative de distragere a atentiei, ci VOI FACE IN FIECARE ZI, IN DECEMBRIE SI IANUARIE, MINIM O PREZENTARE despre proiectul nostru, pentru a ma asigura ca OAMENII MA VOR CUNOASTE PERSONAL, cine sunt, iar apoi sa traga singuri concluziile! Am sa iau pauza 2 zile pentru Craciun si 2 zile pentru Revelion! In rest - prezentari,prezentari,prezentari....! SUNT CURIOS CARE BROKER SAU CONCURENT DIN ROMANIA ARE VREUN DIRECTOR CARE POATE TINE PASUL CU MINE?!! Raspunsul meu : Nimeni!Sunt devotat activitatii ce-o desfasor si oamenilor pe care ii conduc! Impreuna formam o echipa si suntem responsabili de succes! 3. In ianuarie 21, la Mega Seminar, Domnul Peter Kristofovic va da drumul UNUI PRODUS UNIC IN ROMANIA, produs pe care am vrut sa-l tinem secret, pana dupa reforma. Asa ca pe 21 ianuarie, VOM UMPLE TOATA PIATA DIN ROMANIA cu ceva ce numai noi puteam concepe, un produs unic, GRATUIT,pe care 90% din populatie o sa si-l doreasca! Unii ar trebui sa stiti despre ce este vorba, ca doar s-a mai discutat din cand in cand, despre ce urmeaza dupa reforma! MULTUMESC: CELOR care credeti in noi si mergeti mai departe, pana la capat! Doar asa puteti fi siguri de recompensa care va asteapta! CELOR care ma loviti si ne loviti , DEOARECE NU POTI DEVENI PUTERNIC, DECAT DACA LUPTI CU ADVERSARI PUTERNICI ! CU CAT ESTE ADVERSARUL SAU LUPTA MAI GREA, CU ATAT VICTORIA ESTE MAI DULCE! CELOR care ma ajutati sa cresc , sa devin mai mult, sa cunosc mai multe din provocarile vietii, deoarece eu consider aceste probleme NISTE TREPTE ( unele mai mari, altele mai mici) pe care orice OM MARE a calcat candva! VA DORESC SARBATORI PLINE DE BUCURII ! INVIDIA SAU MICA RAUTATE DIN SUFLETELE UNORA SA FIE PRESCHIMBATA IN IUBIRE, MACAR IN PREAJMA SARBATORILOR CRESTINE !!! Va stimez, iubesc, imbratisez pe toti,pe fiecare asa cum sunteti,pe fiecare asa cum puteti fi! Toata bucuria din jurul tau, in inima si gandul tau! Always evolving! Donca Oncioiu Calin Director National
Postat 08 Decembrie 2011, 11:18 de ionut
15.000 de oamen in 2 zile
Articol citit de peste 15.000 de oamen in numai 2 zile, multumesc Vasilica Ichim! Si alte stiri a preluat informati dela CSA http://economie.hotnews.ro/stiri-pensii_private-10879934-firmele-care-promit-castiguri-pentru-adeziuni-casele-private-sanatate-actioneaza-ilegal-avertizeaza-comisia-supraveghere-asigurarilor.htm
Postat 08 Decembrie 2011, 09:13 de Zoltan
pentru radu sio ceilalti tampiti
bai minus, pardon bai radu, ce tot ii tragi insus cu asigurarile? noi nu facem asigurari. deci ce cod sa-mi trebuiasca? poti sa intelegi asta? la fel au comewntat unii ca voi si la pensii, si apoi mergeau pe strada si vorbeau singuri. @bubu nu mai9 vorbi din auzite. toata lumea si-a luat cei 10 lei. eu i-am luat si toti oamenii mei si pot demonstra asta. tu poti demonstra ceva?
Postat 08 Decembrie 2011, 08:01 de salvist
jenant
ok Radu te sustinem sa le dea banii celor care nu mai vor cica le promite 10 lei pentru alta persoana inscrisa de ce oare si am vorbit cu alte persoane si nu au luat un leu,jegmaneala pe fata dar oare politia cat vor sa-i lase??
Postat 08 Decembrie 2011, 07:37 de bubu
Curaj!
La pensii nu a mai trebuit sa fiu nici broker de asigurare, nici asistent în brokeraj, agent de asigurare, subagent sau agent de asigurare subordonat, etc. Mi-am desfasurat activitatea la fel ca si acum si nu am facut puscarie. Eu zic sa nu mai dati sfaturi impotriva celor care au curaj si incearca sa rezolve unele probleme financiare ale lor si ale familiilor lor , mai ales ca de vina pentru aceste probleme nu este mereu individul. Atitea promisiuni, atatea reclame, bancile intr-o anumita perioada ne luau cu asalt promitandu-ne credite cu dobanzi mici etc. Iar voi agentii autorizati , brokerii de asigurari stati linistiti ca este loc pentru toata lumea. Sunt cca 20 milioane de persoane care vor trebui sa faca aceste adeziuni / contracte cum vreti sa le spuneti. Nu mai fiti lacomi si lasati -ne si pe noi sa castigam un ban ca din cauza voastra probabil multi au renuntat. II veti avea pe constiinta. Voi cei care vreti sa faceti un ban cinstit nu ezitati si incercati. Singurul risc este sa nu se dea legea si sa pierdeti 65 lei. Pentru cine vrea sa faca parte din echipa mea va rog sa ma contactati pe email ivancu44@yahoo.com
Postat 08 Decembrie 2011, 07:12 de Ivancu Maria
radu
pentru ca martori de proces se vor gasi chiar si din oamenii vostrii de seama:D
Postat 08 Decembrie 2011, 01:06 de radu
radu
si pentru mihai... ai perfecta dreptate mihai dar la nivelul la care imi vb despre o chestie offtopic mai ales ca ma compara mkr sa aiba inteligenta minima sa se documenteze inainte... si cum zicea si ervy referitor la doamna teslovan si al sau proces... foarte usor pot sa imi dovedesc cuvintele prin citatii ale statului publicate in monitorul oficial....asa ca doamna teslovan... nu stiu care vor si mai mari ... costurile noastre sau daunele care ne vor fi date pentru amenintare si marturie mincinoasa ... asa ca multumesc ....
Postat 08 Decembrie 2011, 01:04 de radu
radu
ok dar domnule salvist.... te intb si eu o chestie.... reforma si pensia speciala sunt o forma de asigurare deci au ca reprezentanta in stat CSA ... ok dar voi pe ce cod RBK faceti asig respective din moment ce in asig aveti activitatea SUSPENDATA? facem juma juma si va ajut eu:))))
Postat 08 Decembrie 2011, 00:59 de radu
Felicitari pentru acest articol !!!
Terminati cu comentariile astea care nu sunt la obiect. Va reamintesc ca subiectul articolului este urmatorul: "Salve" duce o activitate nu tocmai legala. Astazi pe hotnews o stire pe acelasi subiect. http://economie.hotnews.ro/stiri-pensii_private-10879934-firmele-care-promit-castiguri-pentru-adeziuni-casele-private-sanatate-actioneaza-ilegal-avertizeaza-comisia-supraveghere-asigurarilor.htm .Haideti sa nu aruncam cu pietre in acest jurnalist pentru ca isi face meseria. Sunt de acord cu voi ca nu ar fii trebuit sa jigneasca victimele Salve pe care le-a numit "fraieri", dar trebuie in acelasi timp sa-l felicit pe autorul acestui articol, pentru ca reusit sa deschida ochii multor persoane.
Postat 08 Decembrie 2011, 00:52 de Mihai
pentru toti cretinii
cred ca vi s-a dat prea multa importanta. va provoc din nou sa ne intalnim peste 6 luni pe forumul asta de 2lei si sa va vad atunci cat de destepti si de bogati o sa fiti. stiti voi...banu\' la ban si paduche la paduche.
Postat 08 Decembrie 2011, 00:52 de salvist
pentru radu
m-am stricat la burta, mi-ai demonstrat cat esti de inteligent. bravo. de ce nu-ti folosesti inteligenta si in restul problemei? cumva esti dresat?
Postat 08 Decembrie 2011, 00:50 de salvist
radu
mediterana scz.... in graba
Postat 08 Decembrie 2011, 00:42 de radu
radu
salvist.... 1 la mana ... e mononucleara dar ai fost aproape .... si e o celula unicelulara care are printre altele ca hrana si creierul uman.... asadar ti s-ar potrivi mai bine.... 2 la mana e mediterana da pe mediteratena nu cred ca e hotel de 4 5 stele eventual pe mal:P sau facem cheta si t]e trimitem in croaziera
Postat 08 Decembrie 2011, 00:41 de radu
pentru bogdan &co
spre nenorocirea ta, "celula" mea va pe maditarane, si va avea 4-5 stele. as fi onorat sa fie lg a lui donca. daca ai fi fost capabil sa raspunzi la intrebarea mea, te-as fi considerat o primata semievoluata, dar asa nu demonstrezi decat ca esti o mononucleata - amiba. sper sa va gasesc la fel de tari in gura si peste 6 luni cand noi vom numara banii iar voi colturile de beton pe care sa le spargeti cu capetele voastre seci.
Postat 08 Decembrie 2011, 00:24 de salvist
Pentru SALVIST
SALVIST-ule, ai rezervat celula? E posibil sa fie langa al lui DONCA??? Anunta-ne, daca te lasa astia, sa mergem la vorbitor. Iti mai ducem cate ceva, evident in limita de 10 ron, ca defapt nici 1 ban nu meriti sa cheltuim pe tine. Doar de placere sa vedem ca tepuitorii ajung la parnaie!
Postat 08 Decembrie 2011, 00:10 de Bogdan
Pentru TESLOVAN
De stiut: MARIA TESLOVAN si inca sunt persoane, care au o preocupatie calara zilnicia: sa tirmite spamuri pentru diferite site-uri cu clickuri si promite la oameni sume mininate. Ei habar n-au de a lucra. Pentru ei FENOMENUL DE A LUCRA nu exista, doar tepe dupa tepe. Sunt inscrise in zeci de MLM-uri, dar nu prea fac nimic, cum gasesc altu se baga si acolo si mai duce dupa el toate echipa. Poate o lege, care a reglementa numarul de firme cu care o persoana poate colabora pe sistem MLM. Oricum, ori face 1 dar bine, ori numai faci nimic. Logic nu ai cum sa ai succes in toate. Sper Doamna Teslovan, numai primesc e-mailuri, oricum pe toate redirectionez cu plangere pentru ca sunt SPAMURI. Na astia apara pe Salve si alti smecheri. Se pricepe la emintari, ridica tonul la discutii si mai ales au numai 4 clase si ala cumparate.
Postat 08 Decembrie 2011, 00:06 de Bogdan
v-a furat cineva banii din buzunar?
vreau sa stiu un lucru...cumva v-a bagat un agent salve mana in buzunar si va furat cei 65 lei? NU. atunci care este problema? suferiti de sindromul cainelui care nu mai are dinti sa muste asa ca latra ca sa sperii trecatorii? cum se face ca si Balkan si Pool si Kunden si multi altii recruteaza agenti, dar numai SALVE da tzeapa, nu poate garanta reforma, este o piramida ilegale, etc? cumva sunteti mai cretini decat imi pot imagina eu?
Postat 08 Decembrie 2011, 00:06 de salvist
tun
Tanti Maria Teslovan, ma bucura ceea ce spuneti pentru ca in momentul de fata m-ati amenintat! Stiti ce inseamna acest lucru? Ca orice voi pati eu va fi din vina dumneavostra , PENTRU CA M-ATI AMENINTAT! Orice lucru cat de mic il voi pune asupra dumneavoastra si va consider direct raspunzatoare de tot ceea ce mi se va intampla si veti fi cap de lista pe orice reclamatie facuta la Politie, Judecatorie, Procuratura, etc! Iar din moment ce sunt amenintat ma simt nevoit sa ma apar cu orice fel de arma (inclusiv arma cu glonte de razboi) pentru a-mi apara propria viata! Iar in caz ca nu stiti am DREPTUL LA PROPRIA PARERE, iar aceea este parerea mea! Buna sau rea este parerea mea! nah ca a iesit si o rima :)):))=)) Deci, ORICE mis e va intampla dumneavoastra si compania veti fi direct raspunzatoare! Sa dea bunul Dumneze nici macar sa nu ma impiedic pe strada pentru ca voi sti ca dumneaoastra sunteti de vina!
Postat 07 Decembrie 2011, 23:56 de ervy
radu
si app pentru ce dati in judecata?:P marturie mincinoasa?:P un cv din ce am zis sa nu fie adevarat si eu am dau in judecata singur:)))
Postat 07 Decembrie 2011, 23:54 de radu
Felicitari pentru acest articol !!!
Acest articol descrie in detaliu activitatea firmei "Salve" de la inceputuri pana in prezent. Chiar daca a jignit victimile care s-au trezit implicate intr-o afacere nu tocmai legala, victimile fiind numite "fraieri", acest articol aduce la lumina fata ascunsa a grupului de firme Salve. Sunt convins ca acest articol a deschis ochii multor persoane implicate in activitatea Salve, si pentru acest lucru il felicit pe autorul acestui articol. Felicitari !!!
Postat 07 Decembrie 2011, 23:53 de Mihai
radu
ma las pagubas om trai si om vedea:)
Postat 07 Decembrie 2011, 23:47 de radu
TOT MAI SUS SUSSS SUSSSSS :) !!!
Dar te intreb: Cum ar putea o persoana atat de “mafioata” si “cautata” si “tepuitoare” sa stea, ZI DE ZI , in fiecare mare oras al Romaniei, in fata a 500, 600 DE PERSOANE PE SEARA!, si sa vorbeasca despre ceea ce face??? Nu vi se pare ciudat? DE obicei cei care ascund ceva, SE ASCUND… nu stau in fata salilor de seminarii si vorbesc TARE despre “afacerile necurate” de care ziarele vorbesc! Cea mai buna intrebarea este DE CE AR VREA CINEVA SA DARAME CE A DEVENIT SALVE CLUB SI OAMENII SAI? Raspunsul este : BUCURIA DE A VEDEA OAMENI DE SUCCES CUM SE PRABUSESC ACOLO UNDE STA MAJORITATEA! JOS, JOS DE TOT! Avocatii nostri se vor ocupa de cei care ne vorbesc de rau, asa cum prevede legea, iar fiecare cuvant spus fals la adresa mea sau a companiei va fi aspru judecat. Vom investi atat cat se va cere si vom merge pana in panzele albe pentru a ne apara numele companiei iar cei care si-au permis sa PATEZE numele unei COMPANII INTERNATIONALE SI A DOMNULUI ADMINISTRATOR AL COMPANIEI PETER KRISTOFOVIC, AR FI BINE SA AIBE BANI DE AVOCATI… SI MULT TIMP INVESTIT IN PROCESE! Daca vreti razboi, o sa “angajam” “soldatii” cei mai buni pentru asta!
Postat 07 Decembrie 2011, 23:45 de Maria Teslovan
tun
Exact RADU, sa va VANDA prostilor ca pe niste SCLAVI ! Altceva pentru ei nu sunteti decat marfa de schimb! SCLAVI !!!
Postat 07 Decembrie 2011, 23:44 de ervy
radu
da adevarul e ca am o invidie in mine mai ales ca sunt manager de imi vine sa urlu:))) ce naiba sa fac cu 1000 de oameni cum ii pregatesc ? mai bine 10 da buni:))
Postat 07 Decembrie 2011, 23:43 de radu
tun
@edi, esti un mare bou! deci daca u ti-ai recuperat 60 de ron inseamna ca ai pacalit (pt k SOCIETATEA CU RASPUNDERE LIMITATA Salve NU ARE, stii ce inseamna aceste 2 cuv, obiectiv de activitate 6622) 6 prieteni de ai tai sa plateasca 65 de ron,nu? 6*65=390 Ron! 390-60=330 ron. Daca u FRAIERE imi aduci mie 330 Ron ,iti dau si tie de o paine (60 ron inapoi)!
Postat 07 Decembrie 2011, 23:42 de ervy
radu
exact bine punctat ervy 7022 e pentru activitati in marketing si management ...6022 e pentru domeniu de brokeraj ... dec pe intelesul tuturor ce pot ei face akm e sa recruteze si sa vanda baza de date la cien da mai mult:))
Postat 07 Decembrie 2011, 23:38 de radu
invidia
nu neaparat...sunt persoane care si-au scos banii...oricum e o suma infima, dar nu va inteleg ce treaba aveti ce facem noi cu banii!...noi sa zicem ca am pierdut banii...dar lasati-ne sunt banii nostri!nu treb sa va bagati...dar nu mai latrati atata!
Postat 07 Decembrie 2011, 23:37 de muriti de ciuda
tun
ca sa nu mai zicem codul CAEN 7022, SI NU cel care trebuie 6622 ! sau cifra de afaceri pe 2009 de vreo 35.000, sau cei DOAR 4 ANGAJATI ai firmei, si capitalul social de 200 ron. Mai are rost sa continui?
Postat 07 Decembrie 2011, 23:31 de ervy
radu
comentariile astea favorabile va asigur ca sunt de la persoane care au dat bani si prin scandalul asta raman si pacaliti si cu banii luati si automat se apara ca sunt banii lor in joc nu ?:))
Postat 07 Decembrie 2011, 23:26 de radu
radu
singura obtiune in domeniul financiar asemanatoare ar fi un sistem de functii ... si pentru donsoara cu concurenta da lucrez in domeniu dar asta inseamna ca am o scoala in domeniu in spate si am relatii care cunosc situatia ... si din moment ce nu dau numele companiei la care lucrez denota ca nu imi fac reclama... sory
Postat 07 Decembrie 2011, 23:23 de radu
radu
the best mai bine taci:)) MLM e legal in orice domeniu in afara de domeniul asigurarilor si app in tot domeniul financiar bancar .... sunt manager deci stiu cu ce se mananca ... akm am si eu o intb .... ca sa poti face pensii etc... tre licenta... ca sa ai licenta tre cod RAF .... ori cine mama dracului iti da cod RAF daca agentia are suspendata activitatea? logic vorbind:))
Postat 07 Decembrie 2011, 23:19 de radu
Pentru George
Dan Marius Dumitras, a decedat. Informeaza-te inainte sa scrii ceva, totusi aproape bine. Tu nu observi ca Rodsa din 2010 numai activeaza? Defapt, D-nul Dumitras a decedat dintr-un motiv simplu: Nu a resusit sa dovedeasca ca Lyonnes este ilegal, datorita ca trebuie platiti cu sume destul de mari Pozitiile, adica cum e si in unele piramidale. Cumperi pozitia sa castigi muuuult. In rest castigi Rahat ;)) D-nul Presedinte s-a inbolnavit si era fatal. Lyonnes a omorat si toti care sustine asemena sisteme. Pana acum, intr-un an am castigat nici 5 ron, minciuna ca este reducere la Carrefour si nici vb, nu pot folosi cardul!
Postat 07 Decembrie 2011, 23:14 de Bogdan
Dl
Lyonnes este cea mai tare firma!
Postat 07 Decembrie 2011, 23:06 de Cezar
the best
MLM nu este ilegal.....si Lyoness functioneaza cu succes de 8 an in intreaga lume si nimeni niciodata nu a gasit ceva ilegal.Poate gasiti voi aici ca tot sunteti asa destepti :)))) Sunt in lume cele mai mari firme partenere cu Lyoness iar daca aceste firme gen Vodafone..OMV..Sony...etc si-au pus blazonul pe o afacere MLM atunci nu prea cred eu ca este ilegal
Postat 07 Decembrie 2011, 22:55 de Boc
www.rodsa.ro
va rog frumos consultati www.rodsa.ro pentru mai multe detalii despre sistemele MLM si consultati-l si pe Dan Marius Dumitras care este presedintele RODSA in Romania in legatura cu activitatile pe care SALVE le interprinde la momentul actual in Romania. O seara placuta sa aveti :)
Postat 07 Decembrie 2011, 22:50 de George
edi
edi tu te auzi ce spui, tocmai ai recunoscut ca ti-ai recuperat banii, adica suma de 60de lei dupa ce ai inscris la tine in echipa cativa oameni, fara ca ei sa intermedieze niciun produs si fara ca tu sa le vinzi vreun produs, ci doar din banii de inscriere pe care acestia i-au platit. Deci sistemul pe care merge SALVE nu e mlm BOULE...ci piramidal...MLM inseamna vanzare de produs pe loc indiferent in ce level esti in echipa ci nu promisiune de vanzare BOULE, in mlm platesti o taxa de inscrire dar dupa ce platesti aceasta taxa de inscriere ti se da, de exemplu in cosmetice , un kit cu produse cosmetice pe care daca il vinzi iti recuperezi suma pe care ai platito la inscriere plus 24% peste ea...dar in salve cum imi recuperez cei 65 de ron daca reforma vine la anu? ha? cum?DOAR DACA ADUCI ALT 5 OAMENI???? Deci in ce sistem va aflati momentan??? INTR-UNUL PIRAMIDAL!!!! :D:D:D
Postat 07 Decembrie 2011, 22:47 de George
AVOCATA CU SPAGA!!!!
Trimite avocata inapoi la facultate si sa faca fara spaga. Ce handicapata, nu cunoaste legiile. Vai de capul vostru
Postat 07 Decembrie 2011, 22:04 de Bogdan
Bianca, Alina, Horatiu, Tudor, Mihaela, etc.
Si poate conteaza la ceva. Am o avocata cu experienta in echipa. A citit contractul de la cap la coada si a semnat fara sa comenteze. Deci da, e foarte ilegal ce se intampla in Salve
Postat 07 Decembrie 2011, 21:51 de edi
Bianca, Alina, Horatiu, Tudor, Mihaela, etc.
Se vede ca habar nu aveti despre ce discutati, habar nu aveti care e activitatea exacta care o desfasoara Salve si ca doar va bagati in seama ca sa pareti interesanti. Ori sunteti pulbere ori sunteti de la concurenta.
Postat 07 Decembrie 2011, 21:46 de edi
incredibil
oare isi vor recupera bietii oameni banii??
Postat 07 Decembrie 2011, 21:43 de bubu
Lectorii
Pana la urma slovacii astia au facut treaba inteligenta pentru ca raspunzatori pana la urma sunt in fata legii lectorii si coordonatorii. EI VOR RASPUNDE PENAL. Oare oamenii acestia nu se gandesc un pic la ce se expun?
Postat 07 Decembrie 2011, 21:24 de Mihaela
Prezentari salve anulate
vor mai fi cu siguranta idioti inconstienti care se vor crede viteji daca stau in fata: mergeti la prezentari cu ziaristi si reporteri……. dacă prezentările sunt în continuare
Postat 07 Decembrie 2011, 21:21 de Tudor
penal
Dupa toate ce au aparut in presa nu stiu cum vor mai avea tupeu astia de la Salve sa adune oameni si sa le tina prezentari. Nu cred ca exista un om in lumea asta ca dupa asa un scandal sa mai aibe curaj sa stea in fata! Daca cineva mai continua sa tina prezentare comite o infractiune! Si este penal!
Postat 07 Decembrie 2011, 21:14 de Horatiu
europafm
Am auzit acum la Europa FM atentionarea de la CSA ca cei de la Salve Club fac o afacere ilegala!
Postat 07 Decembrie 2011, 20:44 de Alina
matematică simplă
80 000 de persoane trişat şi a minţit cu NUMAI 65 de ron (pe fiecare \"membru\") = care este total??
Postat 07 Decembrie 2011, 20:01 de Bianca
continuare
...concurenta impotenta care s-a trezit tarziu si s-a gandit cum sa faca sa incetineasca sau sa stopeze avantul lor. Ar mai fi de zis unele lucruri dar ma rezum la atat.
Postat 07 Decembrie 2011, 17:44 de edi
tuturor "inteligentilor" si celor "greu" de pacalit
Am citit si eu multe dintre comentariile de pe aici. Eu sunt colaborator Salve in Bucuresti de 1 luna jumate si am si o echipa maricica. Faceti comparatie intre Salve si sistemele priamidale gen Caritas , FNI. Acolo da oameni extraordinar de prosti. Si-au vandut si ficatul din ei ca sa "investeasca" intr-o iluzie si dupa aia s-au trezit muritori de foame. Pe cand la Salve, practic, ce investesti? 60 de lei (cat am dat eu) pe care mi i-am recuperat din 6 oameni inscrisi direct in structura mea ? Indiferent ca e iluzie sau adevar. Eu nu sunt nici fanatic si nici nu-mi fac prea multe iluzii ca o sa ma mute Salve de la umbra la soare. Dar am crezut si cred in continuare ca e o treaba serioasa, o treaba in care am investit o suma infima de bani, suma pe care mi-am recuperat-o. Deci nu am nimic de pierdut in momentul asta. Decat poate niste timp, dar si eu sunt roman, deci maestru in pierderea de timp. In concluzie, stati voi astia "desteptii" si mandriti-va ca nu v-ati lasat pacaliti de Salve, iar noi astia "saraci cu duhul", lasati-ne sa "saracim" si sa muncim "degeaba" pentru o "iluzie". Si da, tind sa-i cred pe astia de la Salve cand spun ca articolele astea sunt venin aruncat de o c
Postat 07 Decembrie 2011, 17:23 de edi
important
Incredibil!! www.csa-isc.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=916%3Aasigurrile-nu-se-fac-prin-adeziuni-ci-prin-incheierea-unor-contracte&catid=54%3A2011&Itemid=186&lang=ro
Postat 07 Decembrie 2011, 16:49 de Dominik
o intrebare pertinenta
Ok politia i-a agatat pe alte cai,pe care de ce nu scrieti si de Kunden?? va povestesc eu cum a fost,cine a fost implicat unde se faceau asa zisele cursuri,Adina Galea venea din Simleu parca pentru a excroca asta nu e subiect??La fel ca acum,dar macar acum se stie de reforma si chiar daca astia nu vor intra,zic,din cate am citit asa zisele echipe pot duce persoanele la alte firme interesate,nu ma intereseaza dar fiti corect si scrieti de toti EXCROCII nu doar de cei care probabil nu au sponsorizat,nu stiu zic doar asa ar fi corect ,cercetati mai bine fenomenu.
Postat 07 Decembrie 2011, 16:14 de bubu
Probabil...
O posibila explicatie ar fi ca Legea care interzice expres sistemele piramidale (Ordinul nr 15 al presedintelui CSA) a fost dat in 2010. Fara acest Ordin nu se puteau face LEGAL prea multe impotriva acestui tip de escrocherie. De asta politia i-a agatat pe cei mai multi pe alte cai. Acum insa, cu suportul legal care exista, cred ca lucrurile se vor schimba. Inca ceva... am vazut ca cineva spunea ca MLM este legal. Tot in acest Ordin, la articolul 15, punctul 2 scrie asa: „În activitatea brokerilor de asigurare şi/sau reasigurare este interzisă intermedierea prin reţele (multilevel marketing) a produselor de asigurare de viaţă/sănătate”. O zi buna sa aveti.
Postat 07 Decembrie 2011, 15:50 de IchimV
o intrebare pertinenta
Va rog sa-mi spuneti si mie de ce atata valva acum cu aceasta firma si cu recrutarile acestea din cate am inteles de ceva recrutari,i nu s-a facut la fel in urma cu 2 ani cand excrocii de la Kunden Brokar Cluj au facut la fel si era un zvon ceva legat de reforma si au jegmanit oamenii de 350 lei parca si tot asa le trebuiau copii ci si te puneau sa-ti faci asigurare de viata daca vrei la randul tau sa-ti faci echipa si in momentul in care am citit contractul si mi-am deschis gura ba chiar am fost la Termal unde tineau cursurile sefa lor o unguroaica blonda repede a sarit si mi-a restituit toti banii sa nu-mi deschid gura desi i-am anuntat pe multi care s-au inscris sa-si ceara banii ,si politia nu a facut nimic in acest sens ba mai mult copiile ci care au fost trimise au ramas la ei nu ni le-a restituit.va rog raspundeti-mi stie cineva de acest fenomen Kunden,a fost la fel..
Postat 07 Decembrie 2011, 15:37 de bubu
MAI CITITI LEGEA INFORMATIVA INAINTE SA VORBITI SAU FACUT BANI CU SALVE SI ATUNCI MAI VORBITI
OF FIRAR SA FIE EA CONCURENTA MAI OAMENI BUNI NU DAM IN CAP LAAAAAASSSSSSSAAAAAAATTTTTTTTTIIIIIIINNNNNEEEEEEEE SI PE NOI SA MANCAM O PAINE CU SALVE VOI CU FIRMA VOASTRA CE VAM FACUT MA DATIVA NUMELE SI NU MAI COMENTATI AIUREA MA
Postat 07 Decembrie 2011, 15:05 de DAMASCHIN DANA
CSA Comunicat
SALVE etse definitif ILEGAL. CALIN DONCA va fie cautat the policie! Cel mai mare FRAUDA din 2011 SALVE CLUB si Peter Kristofovic!!
Postat 07 Decembrie 2011, 15:05 de Mircea
CSA Comunicat
CSA: www.dailybusiness.ro/stiri-companii/ce-risca-firmele-care-promit-castiguri-pentru-adeziuni-la-casele-private-de-sanatate-71542/
Postat 07 Decembrie 2011, 14:59 de Zoltan
seminaristii :)))
bai baieti...v-ati trezit dupa seminarul epuizant de ieri???:)))) a cata oara ati ascultat prezentarea aia? ps. imi place cum v-au invatat sa postati ca retarzii de 10 ori acelasi mesaj :)))) sa nu se mai vada acuzatiile de teapa la adresa SALVE!!! SALVE este egal tot cu TEAPA....iar voi tot niste dobitoci!!! succes micutilor!
Postat 07 Decembrie 2011, 14:16 de un om
cel mai mare mafiot din romania
Cel mai mare "mafiot " din romania si omul pe care il cauta habar nu am cine, face in fiecare zi seminarii in fata a sute de persoane!! Un om care are chiar ceva de ascuns.. ar fi atat de public?? Cred ca voi cei ce vorbiti din spatele unui monitor pe care il folositi noapte sa va uitati pe siteuri porno si sa va labati la ele, sunteti cei mai de incredeRE! stati si injurati, ca doar la voi acasa asa se obisnuieste!! ai ceva de zis, scrie aici, la u ziar de scandal, iar apoi, mai trage un site porno, ca doar ai nevoie de senzational ... cred caci concurenta a avut orgasm cand a vazut articolul... mcar atat, ca de lucru nu prea au... TOATA LUMEA DIN ROMANIA , BROKERI SI CONCURENTA, ZICE CA VINE REFORMA SI FACE RECRUTARI!!! Salve e singura ca pacaleste lumea.... (am citit aceasta afirmatie pe calindonc.ro si mi-a placut) raspunsul infractorului la acuzatiile celor de aici : http://calindonca.com/teapa-salve/ Apropo.... UNDE MASA AI GASIT TU AMENDA DE 6000??? da si tu un link, ca de scuipat vorbe e tara plina! Ce politie ? unde??? da si tu niste dovezi... Noroc ca nu ai scris tu articolul.... ca luam astia banii dep e spatele tau pentru calomnie...
Postat 07 Decembrie 2011, 14:03 de tare
Calin Donca de negasit???!!!
Si cum adica Dl Calin Donca e de negasit??? Este chiar foarte usor de gasit. Aveti pe site programul dansului, unde si cand il puteti gasi. Cei care il cauta in disperare si nu dau de el, de ce nu merg acolo unde are el prezentarile?? "Politia" care il cauta disperata, sa se uite pe www.salveclub.ro si sa vada unde il poate gasi. De ce credeti ca lasa la vedere unde poate fi gasit? Nu va puneti semne de intrebare despre acest articol??
Postat 07 Decembrie 2011, 13:47 de Ani
:)))))
A lucra intr-o organizatie mare (SALVE) este ca si cum ai folosi prezervativul in timpul unei partide de sex. Iti da o senzatie de incredere si securitate personala in timp ce esti f...t :)))
Postat 07 Decembrie 2011, 13:37 de Bogdan
Vorbe nefondate
In timp ce citeam articolul, ma bufnea rasul de cate bazaconii sunt scrise acolo.Nu pot sa cred cum scrieti ceva ce nu stiti. Cum puteti spune ca Salve face bani din cei 65 lei? :)) Cred ca toti cei peste 70 000 de colaboratori stiu ce se intampla cu acei bani, si ca niciun leu nu ramane la firma. Si vine intrebarea: De ce ar investi Salve Club? De dragul de a pierde bani? E logic, dar multi nu gandesc, iar acest articol este o barfa despre o companie importanta, cu siguranta vine din partea concurentei. Daca nu am fi un pericol pentru concurenta, nu ar aparea nicio barfa, dar suntem, pentru ca suntem cei mai tari. Imi pare rau despre ceilalti care cred ce scrie in acest articol. Saracii, nici ei nu stiu adevarul, dar comenteaza , pentru ca nu au altceva mai bun de facut. In timpul in care voi comentati, concurenta ne sapa, Salve si colaboratorii isi vad de treaba . De asta suntem locul 1.
Postat 07 Decembrie 2011, 13:34 de Ani
MAI CITITI LEGEA INFORMATIVA INAINTE SA VORBITI SAU FACUT BANI CU SALVE SI ATUNCI MAI VORBITI
OAMENI CARE NU AVETI CE PUNE PE MASA CUM ZICE DOMNU trimite la mine pe cei ce nu au ce pune pe masa la copii ca le fac inscrierea gratis, apoi sa munceasca la reforma si sa-si castige banii in avans pe 10 ani.
Postat 07 Decembrie 2011, 13:20 de DAMASCHIN DANA
Pentru Reformator si Salvist (taran)
Oamenii care plătesc comisionul vor fi păcăliţi Bogdan Andriescu a mai afirmat că acele entităţi colectează bani de la populaţie, spunând că şi privatizarea sistemului de sănătate va fi la fel ca aceea a pensiilor şi că oamenii vor avea câştiguri financiare importante. "Acele entităţi colectează bani de la populaţie, unele cer 65 de lei, altele 80 de lei, iar aceste persoane care plătesc comisionul de înscriere ar urma, cică, să facă adeziuni, însă nu este legal. Ordonanţa 99 din 2000 este încălcată. Ei cred că o să fie la fel ca la pensiile private şi le spun asta persoanelor. Oamenii se duc şi plătesc aceste sume, însă vor fi păcăliţi", a detaliat Bogdan Andriescu, adăugând că UNSICAR a făcut o adresă la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. (Curierul National)
Postat 07 Decembrie 2011, 13:17 de Bogdan
MAI CITITI LEGEA INFORMATIVA INAINTE SA VORBITI SAU FACUT BANI CU SALVE SI ATUNCI MAI VORBITI
EU SUNT MANDRA DE SALVE SUNT EI PESTE TOT PE NET, TV ,PRESA SI CU BUNE SI CU RELE REITING AU LUMEA II INVIDIAZA CONCURENTA E IN FLOARE CE SA FACA UNI CARE DAK II EI LA BANI MARUNTI NICI NU STIU SA ITI ZICA CE INSEAMNA REFORMA,CE E O RETEA DE CE MLM . OAMENI BUNI DAK EI ZIC TEAPA LASA-TI SA SE SIMTA BINE CA BANI SE FAC ASTA STIU ,REFORMA SE FACE DAR RABDARE NU VA MAI DATI CU PRESUPUSU APUCATIVA DE TREABA NU MAI E MULT VORBA MULTA SARACIA OMULUI PENTRU INSCRIERI MA PUTETI CONTACTA SAU ORCE INTREBARE VA ROG SA MI-O ADRESATI EU SUNT DIN CONSTANTA DAR IMI FACE PLACERE SA COLABOREZ SI CU PERSOANE DIN TARA DORNICE SA CASTIGE BANI SI TIMP .
Postat 07 Decembrie 2011, 13:08 de DAMASCHIN DANA
pentru istvan
in primul rand ti-as sugera sa mai inveti lb. romana, apoi afla un lucru: asta face salve, ajuta pe cei ce doresc sa iasa din mizerie, dar nu cu pomana cum s-a invatat romanul, ci prin munca. trimite la mine pe cei ce nu au ce pune pe masa la copii ca le fac inscrierea gratis, apoi sa munceasca la reforma si sa-si castige banii in avans pe 10 ani. ce zici? sunt amatori? nu mai faceti comentarii de dragul comentariului, filtrati un pic minciunile aruncate de firmele disperate, asta daca aveti cu ce filtra (n.r. minte).
Postat 07 Decembrie 2011, 13:06 de salvist
catre reformatoru
toate fetele sa apeleze la Reformatoru :))))
Postat 07 Decembrie 2011, 12:29 de cacanel
catre reformatoru
esti dobitoc!
Postat 07 Decembrie 2011, 12:27 de cacanel
fac inscrieri !
Buna ziua ! Sunt colaborator cu prestigioasa societate SALVE ,si fac inscrieri pentru noua Reforma ce sigur ca veni ! Taxa de seminar doar 65 Roni ,cu participarea extraordinara in municipiul Brasov ,..luna ianuarie ! Tinuta business obligatoriu ! Valabil pentru cunoscatori ,restul sa isi caute de munca ! Grabitiva,ca din ianuarie,inscrierile vor fi 70 Roni. Donca\'i number one ,restul e can.can ! Semnat, Reformatoru ....in rest,continuati sa va certati......ce.mi plac glumele mele!
Postat 07 Decembrie 2011, 11:36 de Reformatoru
Nu vi rusine?????
Pentru uni taxa de inscriere e banal, insa plang peste tot ca ce saracie e in tara. Pentru unele persoane, sarace ar fi cateva paini pe masa. Copiii care merg sau chiar nici nu merg la scoala ca lor foame, nu are in fiecare zi o paine proaspata pe masa, sunt copiii bolnavi, la care si jumate din taxa ar fi un ajutor imens. DE CE NU AJUTATI PE EI??????? Ca sunteti escroci, toti, impreuna cu Calin Donca. ESCROCI, TEPARI, INFRACTORI. Speram ca o sa aveti un craciun fericit, si la noapte de craciun sa va ganditi la cateva familii, care nu o sa aiba de unde sa cumpere nici macar o ciocolata de craciun pentru copiii, care stau in bezna, in frig, sau chiar sunt cei care macar sa aiba un loc unde sa treaca de sarbatori, sunt pe strada. CHIAR NU VI RUSINE??????? SA VA BATE DUMNEZEU, ASA MERITATI TOTI. Mie plange sufletul ca vad ce HANDICAPATI MENTALI sunteti.
Postat 07 Decembrie 2011, 11:29 de Istvan
politia romana
unde esti caline, ca te cauta politia!!! unde este sediul vostru? la ce numar de telefon te pot gasi?
Postat 07 Decembrie 2011, 11:26 de Peter Kristofovic
sa vina politia!
salve club-teapa! calin donca-infractor!
Postat 07 Decembrie 2011, 11:19 de Peter Kristofovic
Chiar de nu e adevarat....
Eu unul am platit 52.5 lei cand m-am inscris(septembrie)...banii astia ii poti cheltuii foarte repede pe nimic, sau un fumator ii cheltuie in 4 zile pe distrugerea propriei sanatati. Chiar si mie mi s-a parut la inceput o pacaleala, dar m-am gandit ca daca e, pierd 52.5 lei, nici un ban mai mult. Faptul ca inscrierea a devenit din ce in ce mai scumpa, ma face sa cred ca reforma se apropie. Stirile din ultima vreme ma fac sa cred ca reforma se apropie. Prietenii mei care lucreaza la societati de asigurari ma fac sa cred ca reforma se apropie. Si sistemul MLM pe care firma Salve il aplica, functioneaza legal in Romania si in toate statele democratice ale lumii. Inainte de a scrie un articol si de al publica, nu doriti sa stiti oare diferenta dintre sistem MLM si piramidal?!?!? Cred ca scrie chiar si in DEX :) Acest sistem este total diferit de Caritas si FNI, dar un om neinformat nu are de unde sti asta si cred ca nu are dreptul nici sa scrie un articol. O sa va trimit anul viitor un mail pentru a-mi recunoaste greseala si pentru a-mi cere scuze pentru comentariu, in cazul in care dumneavostra aveti dreptate.
Postat 07 Decembrie 2011, 11:05 de Bogdan
Despre Catalin Donca exista mai multe inf negative....
Sunt mai multe articole negative cu privire la Catalin Donca. # ~ni6d52
Postat 07 Decembrie 2011, 11:00 de Dan
De la ce firma de brokeri v-au platit sa scrieti rubrica asta?
Altfel nu-mi explic cum puteti fi asa de prosti si neinformati, deci numa daca v-o platit careva sa inchideti ochii si urechile si sa nu va pese ce scrieti numa da-i cu banu apoi o fi cumva....rusine sa va fie jurnalism romanesc a\'la Bihoreanul, nah da-o asta pe net sau o cenzurati si asta?
Postat 07 Decembrie 2011, 10:36 de Tony
Salve
articol citit de peste 10.000 de oamen într-o singură zi. Salve Club pacaleste mai mult oamen ca FNI!
Postat 07 Decembrie 2011, 09:25 de Monica
gata cu salve club
Se pare ca romanii nu invata niciodata, iau o teapa dupa cealalta. Este foarte trist de ce sunt in stare unele firme numai sa-si maximizeze castigurile. Sper ca persoanele care citesc acest articol se vor gandi de doua ori daca sa colaboreze o astefel de firma sau nu, sau mai bine spus sa finanteze o asfel de firma cu taxa. Eu am lucrat la Slave in 2007 cand a fost reforma pensiilor si nu mi-au platit toti banii. Cand am vrut sa-mi cer drepturile nu mai erau de gasit. Cititi pe siteul www.salveclub.ro programul prezentarilor celor de la Salve unde ei incearca in fiecare zi sa incaseze banii din taxe de la cat mai multi oameni, mergeti acolo cu cateva articole listate si atunci sa-i vedem cum mai mint oamenii.
Postat 07 Decembrie 2011, 09:14 de Alina
Pentru toti din Salve si nu numai
Dati cautare pe google :D curierulnational.ro/Actualitate%20Companii/2011-12-05/Isteria+privatizarii+asigurarilor+de+sanatate
Postat 07 Decembrie 2011, 09:05 de Sunt eu!
alexandra ventriloaca
acea dreptate ala care v-a facut ventriloci pe toti cei de la Salve. ce faci alexandra?dai copy/paste la fragmente din ce scrie donca pe blog? felicitari pentru articol! se pare ca mai exista si oameni curajosi in tara asta!
Postat 07 Decembrie 2011, 08:41 de andriusca
minciuni
Comentez acest articol printr-o parabola: Se spunea ca magarul, ursul si 2 caini se plimbau prin padure, iar la un moment dat, pe cararea lor, a aparut o bariera. La vazul acestei minunatii, cainii incepura sa latre, magarul, depasit de situatie, se intoarse de unde veni, iar ursul isi continua drumul pe langa bariera mai departe spre destinatia dorita. Astazi, doresc sa ne asemanam cu acest urs! De ce apar stiri negative despre Salve Club si Calin Donca? Pai, de ce apar in general stiri negative? Pentru ca asta cere lumea, senzationalul, incredibilul si mai ales picajul celor puternici.
Postat 07 Decembrie 2011, 08:07 de alexandra
george
bai cultul certitudinilor...1. pentru greseli de ortografie in raspunsuri date in graba, nush daca este importanta critica ta; 2. am mult mai multa scoala decat tine si ai tai la un loc; 3 surpriza, scoala mea este in domeniul economic-financiar; 4. inteleg ca sunteti de la balkan, corekt? cum se face ca o firma care are peste 2000 de agenti nu este platitoare de tva? a , stiu, nu va intereseaza pt ca matematica la voi este de fapt"artemetica si e grele", va da dureri de cap. firma mama de la Balkan nici nu exista, daca tot va plac certitudinile, verificati la registrul din londra; 5. tu ce certitudine ai ca se va face reforma? ca va da balkan baniii, sau pool, care au dat tepe la sanatate? 6. 6000 lei amenda pentru inselaciune? ori sunteti prosti ori sunteti prosti. inselaciunea si jocurile piramidale genul celor invocate de voi, se pedepsesc cu INCHISOAREA, cretinilor. ori Donca se plimba relaxat prin tara. 6 fanatici, da, voi sunteti fanatici, eu nu sunt nici liderul din braila, nici fanatic, sunt doar un om care a facut, face si va face in continuare bani, si cu, si fara salve. voi in afara de valuri mai faceti si altceva? 7 daca ai aflat cum ma cheama ce se intampla? vrei nr me
Postat 07 Decembrie 2011, 07:40 de brailean
Brailean
In schimb noi avem certitudinea ca Donca Calin a fost cercetat, exista aceasta certitudine la Politie, poti intreba Inspectoratul de Politie, avem certitudinea ca a luat amenda de 6000Ron pentru activitati ilegale pe E31, exista si aceasta amenda inregistrata, deci avem certitudinea, avem certitudinea ca nici macar el nu e calificat in domeniul financiar, a terminat Facultatea de Agronomie, avem certitudinea ca a racolat minori din liceele din timisoara intr-un sistem piramidal, dovada stau contractele pe care garda financiara le-a ridicat de la sediul firmei si pe baza carora le-a dat amenda de 6000Ron...Deci te mai intreb odata (bineinteles retoric vorbind Brailean) "Cine stie de fapt despre ce vorbeste in legatura cu aceasta afacere desfasurata de acest domn? Noi cei care vorbim pe baza unor certitudini (acte, dovezi scrise, etc) sau tu care ne prezinti numai incertitudini(vorbesti din auzite, informari sau promisiuni verbale)???? Bafta in ceea ce intreprinzi Brailean! Si retine! "In momentul in care suma incertitudinilor este mai mare decat suma certitudinilor pe care le ai despre un lucru pe care il crezi, atunci, te poti considera un fanatic! Rajko.K (mentorul lui Cacalin)"
Postat 07 Decembrie 2011, 05:36 de George
Brailean
Sti cum esti tu Brailean? Si majoritatea oamenilor ca tine? Esti Fanatic! Retine! Fanatic!!! Si iti spun si de ce, imediat, ai rabdare, e important sa aflii. Pentru ca : - nu ai nici o certitudine ca vine reforma cand v-a spus Donca Calin... - nu ai nici o certitudine ca vei deveni bogat din aceasta reforma... - nu ai nici o certitudine ca oamenii care te invata pe tine "strategii financiare" sunt specializati in ceea ce iti predau...ti-au aratat vreo diploma?...deci pot vorbi din auzite si atunci ar fi chiar nasol pentru tine...e ca si cum eu, necalificat in chirurgie, te-as invata sa operezi...pe cord deschis sa zicem...vrei sa te invat? Hai sa incepem cu tine! Dar operatia sa fie pe creier! Ai incredere in mine! O sa te fac mult mai destept! Ai? - nu ai nici o certitudine ca SALVE se va acredita, (pe ce te bazezi? pe cuvantul lui Calin? Pe promisiuni verbale? trist daca e asa! ) - nu ai nici o certitudine ca va v-a da comisioanele pe care vi le-a promis... - nu ai nici o certitudine ca "domnul" Donca are intentii bune... - nu ai nici o certitudine!!! Retine! Niciuna Dar tu crezi! Felicitari! Psihologic vorbind, esti fanatic. Daca nu ma crezi apeleaza la un Dr. Psiholog...
Postat 07 Decembrie 2011, 05:21 de George
Mai copii
@Oradeanul, prea tare replica cu porumbelul :))) ai umor @Adrian, bravo :)) felicitari pentru legea conservarii =))) putini au inteles concluzia :))) @Anca: 1. Taci dreQ! :)) 2. Termina-ti tu facultatea...si dupa aceea revino - te rog - si comenteaza despre parerile oamenilor care au terminat o facultate, pana atunci...ciocu mic! pentru ca nu sti cum e sa termini o facultate...inca :) @Boc, esti un bou! la fel ca tizul tau de la guvern, nu stapanesti bine notiunea cuvintelor @Brailean: sa intelegem ca tu esti liderul celor de la Braila, din moment ce ai 450 de persoane in subordine, si uite asa ti-am aflat si numele :d ....Politia!!!!...PE EL!!!! ARESTATI-L!!! :))) ...PS: cuvantul corect era "semidocT" si inseamna exact ceea ce esti tu...un om care a citit o carte...maxim 6 si se crede cult :)
Postat 07 Decembrie 2011, 05:02 de George
brailean
...si te rog sa imi raspunzi si la urmatoarea intrebare. are contracte salve club cu institutiile publice in care desfasoara seminarii? ma refer la scoli, licee, camere de comert etc. pentru informatia ta, sunt in echipa bs si sunt foarte multumit, dar nu suport mincinosii.sic!
Postat 07 Decembrie 2011, 01:56 de Ciulinel
brailean
te-am jignit pentru ca meriti (din pacate). poveste-mi, te rog, despre ce s-a scris gresit despre salve. te ascult. nu i-a suspendat activitatea comisia de supraveghere a asigurarilor? nu a iesti salve pe locul 3 in reforma pensiilor? nu are/a avut dosare penale deschise donca la timisoara? etc...
Postat 07 Decembrie 2011, 01:52 de Ciulinel
brailean
sigur ca da...ne vedem in reforma...si tragem linie dupa, ca de obicei...voi pe locul 3 :)))))) p.s. iti inteleg si frustrarea si supararea....asta este....in viata mai iei si decizii gresite. nu-i o rusine sa recunosti...a facut-o si alex pascariu si altii. bafta!
Postat 07 Decembrie 2011, 01:49 de Ciulinel
ciulinel
apropos de jigniri, cred ca ti-am permis sa ma jignesti destul, creier de amiba ce esti. da, am raspuns la toate intrebarile, tu in schimb n-ai nici macar o intrebare pentru raspunsurile mele. mergi de de manifesta in baie cum stii tu mai bine.
Postat 07 Decembrie 2011, 01:47 de brailean
ciulinel
deoarece dureaza prea mult pana pui google sa-ti faca traducerea, iti voi ura noapte buna, si succes in viata, vei avea nevoie, mai ales cu pool ai tai, poate tura asta te intzeapa si pe tine. in alte conditii daca te crezi in stare de ceva, eu serios ca sunt dispus sa trec la voi cu toti oamenii, dar sa ai ce-mi spune, nu sa te ridici criticand pe salve. creaza tu ceva si vinde-mi mie ...poti?
Postat 07 Decembrie 2011, 01:44 de brailean
brailean retard
...cu jignirile, ti-am mi spus, m-am obisnuit. atat puteti, atat faceti!
Postat 07 Decembrie 2011, 01:44 de Ciulinel
brailean retard
AMICE, esti prost! scuze, dar asta este adevarul...prin tot ceea ce scrii nu faci decat sa convingi cititorii cine sunteti voi SALVE=MARE TEAPA DONCA=INFRACTOR citeste comentarile oamenilor si te vei convinge....apoi, mai citestele o data si incearca sa iti raspunzi acuzatiilor aduse SALVE CLUB. nu sunt convins ca vei reusi...creierul tau este sublim, dar lipseste cu desavarsire...
Postat 07 Decembrie 2011, 01:43 de Ciulinel
ciulinel
m-am distrat si relaxat enorm cu tine. esti simpatic, da , noi invatam sa ne batem, dar, bey semidoc ce esti, noi ne batem in idei, nu in pumni, aia sunt pentru escroci ca POOL ai tai, eu te-am provocat sa dovedesti daca ai ceva sub vorbele tale, si vad ca ai...*. pofta mare, daca inca esti in faza de polutii nocturne, te scuz, daca esti la masturbare, iti recomand s-o faci mai des, te va ajuta sa te relaxezi si nu vei mai plange cand vei mai auzi de noi.
Postat 07 Decembrie 2011, 01:38 de brailean
brailean retard
bai nene!!!ti s-a ridicat glicemia? ai inceput cu jignirile? asta va invata la salve????"pumnii mei minte nu are...." ....voi va antrenati creierele la seminarii sau muschii????merg pe varianta 2...atat puteti....ati invatat prezentarea aia imbecila pe de rost....si daca cineva va intreaba altceva....ori ii spuneti ca este invidios....ori ca vreti sa il intalniti sa ii trageti o chelfaneala........... sunteti o mana de idioti care va pozati langa masini :)))) bafta tie si echipei tale....bateti-va intre voi...mai trece timpul...
Postat 07 Decembrie 2011, 01:32 de Ciulinel
pentru mihai
nu suntem inversunati, doar ne relaxam cu cate unii berbeci. salve a dat perplica public si oficial: http://calindonca.com/teapa-salve/
Postat 07 Decembrie 2011, 01:28 de brailean
parerea mea
1. articolul are cateva formulari deplasate, intr-adevar; 2. nu inteleg de unde inversunarea asta in comentarii; 3. daca salve este in regula si are deja 80000 colaboratori de ce sunt asa irascibili? ma gandesc ca o firma care are deja atatia colaboratori poate da un comunicat de presa in care sa desminta toate prostiile scrise pe siteul asta.
Postat 07 Decembrie 2011, 01:25 de Mihai
ciulinel
si totusi nu mi-ai raspuns nici la intrebare, nici la provocare. ce sa fie oare? pool cu tzeapa mare. eu da, sunt la SALVE si am echipa mare, tu ce kkt esti? daca esti in stare de ceva, vino si convinge-ma si maine sunt la tine cu toata echipa mea. repet: te tine? daca nu, pune mana si plateste un SBS si ciulineste urechile la ce zice Dl. Donca, poate te luminezi si tu un pic.
Postat 07 Decembrie 2011, 01:25 de brailean
brailean salvist
amice bati campii cu gratie...dar m-am obisnuit. eu scriu de mere....si tu tipi ca fara e frig! ADEVARUL chiar daca va deranjeaza...este ca la pensii ati fost locul 3, nu 1 cum visati voi...sau ati fost indoctrinati la seminariile ssalve....chiar mi-a placut aia cu "in rusia am deschis piata ...dar nu stim cand o vom termina" :))))) deci, sa revenim la oile noastre - 1. BROKERPOOL 2. FINCOP 3. SALVE=MINCINOSI TEPARI :))))
Postat 07 Decembrie 2011, 01:21 de ciulinel
vasilica...nume de sluga
simpatic catel de la broker pool, nu cumva voi sunteti aia de s-au intins mai mult decat le-a fost plapuma la pensii si au ratat ceva plati catre agenti, de va cauta si azi cate unii baieti sa va "multumesca"? ba da, ca am si eu in echipa cateva victime. de ce nu vii si la braila sa-mi demonstrezi concret cat esti tu de bun cu "pool"a tau, it pun eu sala la dispozitie si vin cu toti cei 450 agenti ai mei la "pool"a ta. ia zi, te tine? "broker pool, un nume care sa nu sune ca o ....n-ati gasit?
Postat 07 Decembrie 2011, 01:16 de brailean
remus esti super!!!
v-a spalat salve creierele ca la sectanti....sunteti chipurile 80 de mii...si nici unul nu este in stare sa verifice....care a fost ordinea firmelor la pensii....ce este cu marea firma salve din anglia (cifra de afaceri mai mult decat mediocra pe ultimii 2 ani)....care sunt motivele retragerii licentei de catre CSA...ce porcarii a mai facut ddonca in trecut - dosare penale....cum a reusit sa ia cu 600 milioane X6 nou....ca firma voastra nu are depus bilantul pe 2009....ca la sediu nu gasiti pe nimeni si nici la telefoane...ca firma salve nu are contracte cu salile in care se desfasoara seminariile (unele institutii publice)....ca CSA prin legea asigurarilor interzice sistemele MLM la brokerii de asigurare....
Postat 07 Decembrie 2011, 01:13 de ciulinel
vasilica...nume de sluga
bre nea sluga, pardon vasilica, asa-l chema si pe porcul de l-am taiat ieri. deci, bre nea vasilica, ai noroc ca nu-s de prin zona matale, dar pentru ca sunt si eu un papagal fraier, te avertizez sa ai mare grija cand mergi pe strada, ca de ajung prin zona...hm, cum sa-ti spun "te olaresc cu bormasina" si te trimit pe centura 'la teava" ca te pricepi vad cu gura....
Postat 07 Decembrie 2011, 01:11 de brailean
remus esti super!!!
au terminat catelusii seminarul de seara...si au intrat la comentarii? remusica mai citeste tata ...SALVE al tau a facut la pensii doar 97.320 de adeziuni...nici mai mult, nici mai putin....lasa povestile! v-au invatat la seminar ce sa spuneti? a si scris cineva....ca daca ati fost in 2007 tot 80.000, ati reusit marea performanta ca fiecare MEMBRU SALVE SA ADUCA 1 ADEZIUNE!!!! URA!!! sunteti cei mai buni.... lasa si povestea ca ati fost numarul 1....cunoastem la ce...dar la pensii a fost BROKERPOOL. pe locul 2 FINCOP (grup salve) si abia pe 3 SALVE. si nici cumulate adeziunile de la FINCOP + SALVE tot nu ati reusit sa faceti cat a facut BROKEPOOL singur....papagalilor....apucati-va si cititi macar, ca de gandit nici o sansa...
Postat 07 Decembrie 2011, 01:07 de ciulinel
Sanatatea bat-o vina bolnava mai e!!
Cainii latra si ursii trec mai departe. Un articol obscur scris de un jurnalist obscur dintr-o zona minunata a tarii acesteia nu poate sa opreasca pe unii sa faca bani din REFORMA SANATATII. Cred ca din invidie si neputiinta canii vor ramane caini iar pe ursi ii doare in cot de latratul lor. 1. salve & CO au avut 1/3 din adeziunile la pensii (300 000 din 1,1 milioane) 2. Acum vor avea mult mai mult pentru ca anticipeaza ce va urma. Eu in locul cainilor as tacea naibii din gura si m-ash uita in ograda celor de la ORIFLAME si AVON care impreuna vand mai multe cosmetice decat Toate firmele din romania la un loc, si atentie nu au nici un magazin!!! Conform articolului ar trebui sa fie ilegal, DAR NU E. Pe cei care nu cred le multumim ca o sa ne dea de voie de nevoie semnatura lor la reforma, asta daca nu vor sa fie distribuiti de un COmPUTER la o firma care peste 2 luni va disparea. Sanatatea ar trebui sa te intereseze mai mult ca orice. Eu o sa fac bani la reforma. am incredere in sistem, am incredere in salve iar o firma/persoana ce a facut o treime din adeziunile la pensii vor face treaba si acu fara sa isi pateze numele. mai ales ca au fost numarul 1 in Slovacia Ucraina etc
Postat 07 Decembrie 2011, 00:11 de remus
Mare ti-e gradina , Doamne !
ha, ha , ha ...s-ar putea sa ai dreptate, invidia :) , numa gura e de ei , fara sa stie despre ce vorbesc se baga in seama . Dar ce va '' freaca '' , fratilor ... doar ne inscriem pe banii nostri si pe pielea noastra , nu va cerem nimik . VA EXPLODEAZA CUMVA CREIERASELE DE ATATA DESTEPTACIUNE ??? Si ... ceea ce nu inteleg este faptul ca ne jigniti , mai ...oameni suntem cu totii si fiecare e liber sa aleaga , ce dracu atata rautate pe voi ? O sa vina vreun tsunami sau un cutremur si o mierlim cu totii , continuam cu cearta si jignirile si pe lumea cealalta ?
Postat 06 Decembrie 2011, 23:37 de sagetica
SALVE
Stimabililor, in lumea asta nimic nu este obligatoriu.Ca sa faci SALVE, trebuie sa iesi din zona de confort jalnic si sa te alaturi viziunii altora.Care este problema cu 65 lei?Consider ca pot sa fac o investitie-indiferent ca buna sau proasta.Nu inteleg grija altora fata de banul meu, ca doar nu am solicitat grija nimanui. Pentru cel care a scris articolul si pentru cei care folosesc cuvinte de genul:fraieri, prosti etc, mergeti la scoala si invatati sa respectati limba romana si omul-persoana caruia va adresati.Fiecare are libertatea alegerii.
Postat 06 Decembrie 2011, 23:37 de M
invidia
i like the best:x ar trebui sa vina toti astia tari in gura la un seminar...dupa sigur se fac agenti:))
Postat 06 Decembrie 2011, 23:27 de muriti de ciuda
the best
raul....esti bou sau prea frustrat sa vii sa vezi cu ochii tai sa vezi ...dar stai relax ca eu am fost prima data ..asa ca vb aiureli .... fiecare face ce vrea pe banii lui ....as aca hai pa
Postat 06 Decembrie 2011, 23:22 de Boc
craciun fericit
fereste-ma doamne de prostii harnici....spune un proverb
Postat 06 Decembrie 2011, 23:00 de gabi
@boc
gata? ati rezolvat? ati ajuns la 100 de mii membri? :))) vad ca voi mergeti in fiecare seara la seminarii. oameni noi nu prea mai vin....dar voi meleonarii din salve nu ratati nici un seminar :)))) sa para sala mai plina. si sa vi se spuna ce povesti sa mai bagati la oameni. succesuri* in continuare!
Postat 06 Decembrie 2011, 22:58 de raul
the best
cine a fost la seminarul din seara asta . super tare ....la mai mare Salve . :)))))))))
Postat 06 Decembrie 2011, 22:52 de Boc
Frumos
Pe ce fond numesti acei oameni, care s-au inscris pana acum, FRAIERI? Asta n-am suportat niciodata la oamenii care vezi Doamne sunt/se cred intelectuali. Frate, daca te dai cu pumnul in piept ca ai terminat o facultate, dovedeste-o! Ma bucur ca jurnalistii/ziaristii/ si ce-or mai fi ei sunt perfecti! Aceasta lipsa de profesionalism si de masura tine aceasta tara pe loc!
Postat 06 Decembrie 2011, 22:42 de Anca
:)
Legea conservarii materiei spune: daca exista anamaria, inseamna ca cineva are doua creiere
Postat 06 Decembrie 2011, 21:41 de adrian
bravo salve!
mie-mi place calin :) este un tip bine chiar placut. nu stiu ce are lumea cu el...cred ca sunteti invidiosi pe bmwul lui ;)
Postat 06 Decembrie 2011, 21:32 de anamaria
bat-o vina de invidie!ha salve!
bah nene ne lasi cu invidia....ca ne-ati omorat...bravo...felicitari...dar nu mai incercati sa ne convingeti...vedeti-va de treaba voastra... toti de la salve care ati scris aicea povestiti numai de castiguri de 20-30.000 de lei...sa scrie si unul care a castigat numai 1-2.000 de lei. toti de la voi au castigat cate 5 mii de euro????? ne-am saturat de povesti! si donca bate campii ca a castigat 60.000 lei din reforma pensiilor...si cu banii aia si-a luat primul X6 din romania! cu 60.000 de lei.....POVESTIRI (NE)ADEVARATE pentru creduli. BAFTA!
Postat 06 Decembrie 2011, 21:29 de sagetica sangerica
ASTA E RECLAMA NEGATIVA SI INVIDIE !!!
Dragutzilor , nu este nici o teapa am prietene care au facut cu Salve la Reforma Pensillor cate 20.000 - 30.000 mii ron si si-au primit banii pana la ultimul leut . Salve a facut reforma pensiilor , apoi si-a suspendat activitatea ... acum face reforma sanatatii , dupa care iar isi va suspenda activitatea si o va relua din nou la urmatoarele 2 reforme ...stiti care vor fi , k tot stiti voi tot ce misca ???? Cei de la Salve sunt corecti , eu si toti agentii ne-am primit banii in cont pt persoanele aduse in retea ; ei se vor licentia inainte de inceperea reformei ...asa k nu mai aberati si lasati-ne sa facem bani , fratilor !!!
Postat 06 Decembrie 2011, 21:21 de sagetica
practicant
Aceeasi mizerie de afacere la limita legii asigurarilor practica si Brokerul de asigurare Kunden Broker din Cluj.Sub pretextul recrutarii de agenti pentru vanzarea de adeziuni la sistemul privat obligatoriu de asigurari de sanatate organizeaza seminarii in care incearca sa vanda asigurari de viata pentru o mare firma de asigurari occidentala- .Sistemul de vanzare este extrem de perfid si de bine pus la punct , foloseste si se foloseste de subterfugii pshihologice ,un fel de vanzare de vise .Acelasi sistem il practica majoritatea brokerilor de asigurari ,il folosea si EPM pt vanzarea politelor pt Grawe .Sistemul nu e ilegal dar e la limita legii
Postat 06 Decembrie 2011, 20:40 de albanezu
invidia
atunci nu au fost atatia agenti...si apropo eu in 2007 am facut 130 milioane cu salve...stiu despre ce vorbesc!pt mn a fost de ajuns un seminar...! pt mircea: eu nu am dat banii aia numa asa i am primit de 10 ori...nu va obliga nimeni sa va bagati, lasati ne in pace si gasiti va alt subiect de discutie!
Postat 06 Decembrie 2011, 19:39 de muriti de ciuda
1 adeziune/membru SALVE
salut. tocmai am citit ce a scris donca pe blogul lui referitor la teapa salve. mi-a ramas in minte insa ca ei au deja 80000 de oameni inscrisi. daca la fel au fost si la pensii...atunci media de adeziuni a fost de 1 la membru....ceilalti din piata au facut 10. in 2007 au facut in total 97.732 adeziuni. una si ceva pe om! sunt foarte performanti!!!ma vreau si eu la ei. de asta probabil se si agita acum sa faca 1 milion de membri...poate asa vor reusi si ei sa stranga 1 milion de adeziuni :))))))))))
Postat 06 Decembrie 2011, 19:21 de Iulian Tînjală
sunteti penibili
pt invidia....tu nu ai treaba? poate ai treaba si noi te incurcam...mergi la seminarul teologic SALVE CLUB...mergi sa iti speli creierul. si apoi revin-o sa mai jignesti oameni. cred ca asta va invata la marile seminarii salve club
Postat 06 Decembrie 2011, 19:12 de bou salve club
@muriti de ciuda
bai retardatule!!!!!! are dreptate omul ala care a scris inaintea ta!!! sunteti o gasca de imbecili...aveti o placa si o puneti incontinuu....cu INVIDIA....invidios esti tu frustratule...care in loc sa te informezi ai dat banii ca un cretin ce esti...si acum faci si tu ce face toata turma voastra....macaniti cand va critica cineva cu argumente...hai sictir vierme. sunteti cei mai buni la facut scandal...sunteti ca fustaresele...daca vine militia, va ridicati fustele. mars!!!!
Postat 06 Decembrie 2011, 19:07 de Mircea Branzei
invidia
pt valentin...salve are treaba!avocatii nostri se vor ocupa de toate astea...adevarul va iesii la iveala
Postat 06 Decembrie 2011, 19:05 de muriti de ciuda
invidia
cine rade la urma rade mai bnineeeeeeeeeeeee!
Postat 06 Decembrie 2011, 19:01 de muriti de ciuda
salve club teapa?
domnilor, eu nu inteleg nimic! am citit toate comentariile si nu am vazut nici un raspuns din partea companiei in cauza. de ce nu prezinta un punct de vedere serios la acuzatiile care i se aduc? de ce continua cu injurii la adresa celor care au alta parere? ma minunez de ce se poate intampla in Romania, tara tuturor posibilitatilor! o asemenea atitudine din partea unei companii in USA, si a doua zi nu mai exista! la propriu! va puteti da seama ce parere au acesti domni despre noi, indiferent ca le suntem clineti sau nu? mai au putin si ne impusca, ca pe vremea legionarilor! bravo domnilor din SALVE CLUB! tineti-o tot asa...observ ca va pricepeti foarte bine la a ocoli raspunsurile...insa nu acelasi lucru il pot spune despre vocabularul folosit si jignirile de care faceti uz in fiecare comentariu postat!
Postat 06 Decembrie 2011, 18:59 de valentin ionescu
Pentru cei care au dat bani pentru curs
Daca nu aveti ce face cu banii, puteti sa mi-i trimiteti mie prin posta! Cursurile vi le voi trimite cu porumbei calatori!
Postat 06 Decembrie 2011, 18:44 de Oradean
invidia
bahhhh...!!!va roade invidia...dc nu investigati sa vedeti care e realitatea...postati tot felul de nimicuri pt 100 lei wsm! pe noi kestia asta ne ridica nu ne coboara...piedicile te fac mai puternic! colegi salve nu bagati in seama porcaria asta, voi stiti ce aveti de facut...noi vom face bani si voi o sa roadeti pe unghii=))
Postat 06 Decembrie 2011, 18:38 de muriti de ciuda
O precizare
In materialul care a aparut nu am scris, dar va mai pot da o informatie importanta. In perioada in care m-am documentat pentru material am sunat si la Inspectoratul de Politie Bihor si purtatoarea de cuvant mi-a comunicat ca Serviciul de Investigare a Fraudelor are cazul in atentie. Ba chiar, atunci cand le-am spus despre intalnirea de vineri de la Colegiul Eminescu, la care urma sa ma duc, mi-au spus ca stiu. Nu intru in polemici cu cei care se apuca sa isi dea cu parerea pe aici, frustrati ca au bagat bani intr-o afacere din care nu le va iesi nimic. Va recomand doar atat: cititi Ordinului 15 din 2010 al preşedintelui Consiliului de Supraveghere a Asigurarilor si va veti lamuri de ce si Politia din Bihor si cei din alte judete au in vedere cazul. O seara frumoasa tuturor.
Postat 06 Decembrie 2011, 18:01 de IchimV
mare bou esti
BROKER...cat de bou poti sa fii...serios.Fa un drum pana la politie si i-al de mana pe militianu care ti-a spus tampeniile alea si sariti in Cris ca sunteti prosti de impungeti.Deci .....copii dupa acte nu au voie persoanele fizice sa detina ...sa stranga ...etc....dar o persoana jurida are dreptul.Se vede ca stai in padure daca tu nu ai fost nicaieri niciodata si ti-a fost solicitat buletinul ...eventual o copie...etc. Mare bou esti . Ce nu inteleg eu este faptul ca acest " infractor " Donca ...este liber ...face in continuare " victime" ..si nimeni nu se sesiseaza.....noroc cu presa oradeana...o presa de 2 lei ....care au ajuns sa scrie articole la comanda pt 100 lei....Cum de are atatea seminarii ..intalniri .....etc...prin tara si toate sunt ilegale??? Sa fim seriosi .....moare concurenta de ciuda .....
Postat 06 Decembrie 2011, 17:56 de Boc
sanatate
minciuna....nu iti trebuie nici un curs.Eu am facut pilonul 2 la o firma de broker si am primit bani,lasati loviturile sub centura.Lasati sa castige toata lumea bani.Nu umblati cu minciuni
Postat 06 Decembrie 2011, 17:52 de teodora
continuare....
Pa facebookul Calin Donca am gasit o intrebare interesanta (am facut copie, fotocopie :D ): o intrebare multumesc superiorul meu a facut 100 de chestionare are si copii dupa buletine intrebarea e daca acest lucru este ilegal? Dovezi ca se string copii dupa buletine. Si voi incurajati, misto. Meritati soarta, TOTI. INTREBARE la CALIN DONCA: Ce faci boule, vinz toate structura la brokerul care esti?????
Postat 06 Decembrie 2011, 17:34 de BROKER
mda
Azi am fost contactat de o persoana, care chiar a explicat in detaliu cum sa colectez copii dupa buletine si sa completez un formular. Am sunat la cateva prieteni, inclusiv la un prieten de la Politie. Raspunsurile au fost la fel: Este Ilegal sa colectez copii dupa buletine, sa completez un formular si sa detii semnautra persoanei. Fatuca era nervos, ca oamenii vor numai rau si TOTUL este legal. Interesant. Chiar cum e sistemul PONZI. Si el a promis multe pentru persoane care trimitea lui niste bani pentru a inscrie in sistemul lui. Era o mare teapa si omul FOARTE SIGUR PE EL, CU REALTII IN USA totusi a ajuns in inchisoare. Calin Donca ameninta. Evident ce sa asteptam de la un mafiot, sau PONZI MADE IN ROMANIA. Daca vrea sa dea in judecata jurnalistii, etc sa nu aiba bani sa dea inca minim 100.000 de persoane, cei care la fel au experienta nasoala cu ei. Tot vb despre brokeri, dar el nu este broker. A uitat Calin Donca sa precizeze un lucru foarte important despre el: DONCA-ONCIOIU CALIN Date generale Calitate: Asistent in brokeraj persoana fizica Broker de asigurare: STABILITY INSURANCE - BROKER DE ASIGURARE - REASIGURARE S.R.L. Data inregistrarii: 31-08-2011 Cod unic: RAF-329232
Postat 06 Decembrie 2011, 17:30 de BROKER
Oligofreni
Ce bou ii si elucidare asta... =)))))))))) bah tu ai auzit de ponzi?
Postat 06 Decembrie 2011, 17:09 de Fraieru
elucidare
Ca sa va elucidati accesati 1 asig.ro sau dati pe google peter kristofovici si veti vedea tot va va disparea ceata de pe ochi.presedintele salve d-nul peter nu este oricine,daca santeti curiosi cautati si veti gasisi eu am stat in cumpana ce sa fac sa ma inscriu dsu nu in sal ve club si am cautat si am gasit raspunsul care ma interesa,deci ma inscriu. SARBATORI FERICITE
Postat 06 Decembrie 2011, 15:53 de x
citeste si invata
Firma SALVE BROKER nu este tot una cu firma SALVE CLUB, sunt doua firme diferite, cu doua obiecte de activitate diferite: prima s-a ocupat de asigurari de viata si non-viata in perioada 2008-2010 si a renuntat la licenta, nu a mai dorit sa lucreze in acest domeniu (piata era saturata si ocupata ). Cea de-a doua s-a ocupat de reforme (pensii, imobiliare) si si-a oprit activitatea imediat ce aceste reforme s-au terminat (nu mai avea obiect de activitate, de aceea i s-a retres temporar dreptul de activitate, pentru ca nu mai erau reforme de facut, a trecut in asteptare,lucru perfect legal, de ce ai dori sa fii activ intr-o perioada in care nu ai obiect de activitate, doar ca sa platesti taxe la stat? ). Pe reforma pensiilor, grupul Salve a lucrat prin doua firme: Salve Club Broker de Pensii Private srl si Fincop Broker de Pensii Privare srl (ambele au lucrat pe cod AMF emis de CSSPP). Aceste doua firme au fost active pe perioada reformelor si inactive (cu activitate suspendata sau interzisa) dupa terminarea reformelor. Firma FINCOP a fost declarata brokerul anului 2008, cele doua firme ale grupului avand impreuna 300000 adeziuni (primul loc intre brokerii de pe piata). Acum, Salve Club s-a reactivat si a pornit reforma sanatatii, dupa ce la reforma pensiilor a fost brokerul anului ( Fincop). Dupa ce se va termina aceasta reforma, firma va renunta temporar la dreptul de exercitare a activitatii, pana la urmatoarea reforma. Firma Salve Broker de Asigurare srl a fost activa (a lucrat pe cod RAF emis de CSA) in perioada 2008-2010 (asigurari de viata si non-viata) si in reforma imobiliara din 2010-2011, fiind activa in acele perioade si inactiva din momentul in care s-a oprit productia de asigurari. Incepand cu 2012 firma va capata o noua denumire (va lucra pe reforma sanatatii) si va lucra sub un cod care va fi emis de catre stat la inceperea reformei. Va fi activa pe perioada reformei si inactiva dupa terminarea reformei. Cand se vorbeste de interzicerea temporara a activitatii, aceasta este rezultatul deciziei firmei de a nu mai face, in mod deliberat, raportarile catre CSA, pentru ca a dorit sa opreasca definitiv activitatea de asigurari de viata si non-viata si nu mai avea nevoie de licenta de functionare intr-o activitate pe care nu dorea sa o mai desfasoare. Oprirea raportarilor conduce la ridicarea licentei, licenta de care nu mai este nevoie. Firma SALVE CLUB este in pierderi pentru ca a fost finantata de firma-mama din Slovacia (s-au investit milioane de euro pentru plata comisioanelor pana la data la care asiguratorii au inceput sa plateasca) si acesti bani n-au mai fost (si nu vor mai fi) returnati vreodata spre firma-mama din Slovacia, care si-a ajutat filiala din Romania. Daca firma Salve Club ar avea vreo datorie neplatita la vreo alta firma, evident ca n-ar putea activa. Salve Club nu va desfasura o activitate de asigurari, ci de INTERMEDIERE – trecerea unei parti din salariu intr-un pachet de servicii minime de sanatate, deci este vorba de o asigurare cu numele, nu de asigurari reale, firma nu ia bani de la oameni (pt. asigurari), ci doar intermediaza, de aceea activitatea ei nu face obiectul ord. 150. Salve Club nu desfasoara si nu solicita CSA vreo acreditare deoarece nu desfasoara si nu va defasura vreodata activitati de asigurare (ce rost are sa ceri ceva de care nu ai nevoie?). Inca odata, trebuie sa facem diferenta intre Salve Broker de Asigurare (care a desfasurat activitati de asigurare in trecut) si Salve Club, care nu are nici o legatura cu aceste activitati.MBI,Kunden, etc sunt acolo pt. ca aceste firme chiar desfasoara acest fel de activitate (cei care se inscriu la ei platesc, pe langa niste taxe de inscriere aberante, si polite de asigurare de viata – oamenii aia nu vor sa faca bani din reforme ci sa abuzeze de agentii pe care-i inroleaza). Cred ca am raspuns mai sus si la confuzia generata de articolul de pe internet. Chiar in eventualitatea ca s-ar cere vreun cod RAF (lucru aberant, tinand cont ca nu se fac asigurari, ci re-directionari din salariu spre o casa de pensii private), firma Salve este pregatita sa-si treaca toti colaboratorii pe o firma deja infiinatat si care va fi acreditata. Taxele de 500 de lei despre care se vorbeste nu pot fi reale, fie si doar pentru ca aceste taxe, in eventualitatea absurda ca se vor cere, sunt subventionate de UE. Evident, in lumina celor de mai sus, in contract nu poate fi trecut ca Prestatorul va face asigurari sau activitati in acest domeniu, deoarece este fals. Se organizeaza seminarii in care se prezinta reforma in sanatate, acesta este obiectul de activitate al firmei: reforma, nu asigurarile, iar in aceasta perioada firma nu face decat sa recruteze colaboratorii care vor lucra in reforma.
Postat 06 Decembrie 2011, 15:48 de Boc
Fieacre asa cum este
http://calindonca.com/teapa-salve/
Postat 06 Decembrie 2011, 15:45 de Prieten
Fieacre asa cum este
In primul rand : http://calindonca.com/teapa-salve/ aici este primul raspuns oficial la acest articol si altele, daca vor mai fi sau sunt! in articol spune ca avocatii companiei din Romania cat si cei din Slovacia vor face ce trebuie, iar Vasilica, va trebui sa dovedeasca cum ca ceea ce el vorbeste despre companie si directoru ei se bazeaza pe lucruri reale. Va aparea si un drept la replica si o continuare. lucrurile nu se opresc aici. Aici incep! mai ales pentru cei care lovesc fara sa isi ia masuri de precautie! Legat de teapa salve, vom vedea in curand care si cum are dreptate... mai e putin ... dar tineti minte: o companie, indiferent cine ii este director, care are in spate in Milioanar ca Peter Kristofovic si un concern in mai multe tari din europa, are bani si solutii pentru orice provocari! Si, Cine rade la urma , rade mai bine! Sarbatori curate si pline de iubire!
Postat 06 Decembrie 2011, 15:36 de Prieten
TEAPA! = SALVE CLUB
va propun sa va potoliti cu injuriile....ca daca ma apuc sa scriu de voi...nu va mai face nici Dumneazeu bine!
Postat 06 Decembrie 2011, 15:32 de CIULINEL DONCA
TEAPA! = SALVE CLUB
1. Brokerpool 263.102 2. FinCoP 156.138 3. Salve Club 97.732 sursa - Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP)
Postat 06 Decembrie 2011, 15:19 de CIULINEL DONCA
TEAPA! = SALVE CLUB
exact ce va povesteam :)) au inceput sa latre si sa arunce laturi...la asta se pricep cel mai bine. ca sa mai spulberam un mit...SALVE (=TEAPA) nu a fost nici pe primul loc si nici pe locul 2 in reforma pensiilor. nici FINCOP nu a fost pe primul loc......iar cel mai important...nici impreuna cei 2 brokeri nu au reusit sa iasa pe primul loc :)))) - luati de cititi - ,9-31646.htm ...SA INCEAPA LATRATUL :))) P.S. ma intreb unde ati fost voi cei mai buni? la scris mizerii si pacalit oameni nevinovati!!!!
Postat 06 Decembrie 2011, 15:17 de CIULINEL DONCA
Stati si va minunati
Tipic pentru romani sa-si dea cu parerea despre ceva care nu are habar ! Eu impreuna cu FINCO, "sora geamana" a lui SALVE la Reforma Pensiilor am castigat 21.150 lei net si nu a fost nici o teapa. Si atunci ca si acum majoritatea cu care am discutat au aberat in neant legat de iminenta teapa pe care o voi lua. Exemplarele care si-au exprimat indignarea aici VA MERITATI SOARTA de Looooseri Inascuti ! Diferenta dintre cei care au incheiat asigurari si VOI este ca acestia, printre care ma numar si eu, am castigat si vom castiga bani iar VOI LOOOSERILOR va veti freca manutele de bucurie ca nu ati luat teapa !!!!
Postat 06 Decembrie 2011, 15:12 de Alina M
TEAPA vor lua doar SCEPTICII !!!!!
Sunt foarte curios cum doar RETARZII au acces la aceasta fituica de 2 lei intitulata BIHOREANU ? Doar ce care va mancati de sub kkurr paine cea de toate zilele va spuneti ineptiile aici ! Bai loooosereilor, cum sa va raspunda Generalii la aberatii cand SALVE CLUB, la pilonul 2 de pensii a primit Diploma de "Brokerul Anului" de la Generali si de la Aliantz ??? Daca ar fi luat teapa de la SALVE nu ar fi aparut in presa (cea adevarata nu fituica voastra !) si ar fi iesit un scandal monstru ? Iar celor doi RETARZI UNDECOVER care ati participat la acel seminar : Voi ati inteles ca SALVE va face asigurari in Reforma Sanatatii ??? Bai Vasilica Ichim cine te-a platit pentru acest articol de kkkkat, alde BALKAN SMART ? Mai intreabai odata ce trebuie sa scrii ca nu ai inteles corect mesajul lor :)))))))))))))))))))))))))))) !
Postat 06 Decembrie 2011, 15:02 de MOGOS
TEAPA! = SALVE CLUB
...dar se pare ca CIULINEL DONCA si-a inghitit limbuta...mai citeste 2-3 carti si revine in forta!!! pana atunci latra cateii pentru el. ...poate ne povesteste despre acuzatiile de frauda la generali! ...poate explica cum este posibil sa tii seminarii (chiar si gratuite) in institutii de stat (scoli, licee) - exista contracte pentru acele sali? ...sau poate mai bine...ne vorbeste de la bulau :) SUCCES CIULINEL DONCA! O SA AI NEVOIE!
Postat 06 Decembrie 2011, 14:22 de ciulinel donca
SALVE CLUB = TEAPA!
citesc aceste comentarii si nu pot sa nu ma minunez cati catelandri are Ciulinel Donca! in afara de latrat si alte laturi aruncate nu se intelege nimic! cunoastem deja "textele" pe de rost - ei sunt cei mai buni...au peste 80.000 de oameni (cred ca si pe Basescu si Boc la pachet; au venit de manuta la seminar :) + pana la anul numai are rost sa se faca reforma sanatatii, caci Salve o sa aiba deja cateva milioane de agenti inscrisi in sistemul lor)...di de vina pentru ce li se intampla este concurenta! de raspuns la lucrurile sensibile, mai putin....ei sunt ventriloci si repeta cu exactitate tot ceea ce spune Ciulinel in seminarul de pe net! nu le cereti sa gandesca...nu le cereti sa vorbeasca...nu le cereti sa explice de ce sunt probleme cu Salve...etc....ca imediat incep sa latre....
Postat 06 Decembrie 2011, 14:15 de ciulinel donca
Fraierii nu mor, se schimba !
La orice popor normal acest cancer era extirpat un-doi ! ,,Smecherul'' ala care nu stia unde-i jupanul, era luat, urcat pe taburet si pus streangul de gatul lui; in secunda urmatoare il stia si pe PI cu 1000 de zecimale ! Dar noi, romanii adoraqm tepele, nu ne mai saturam de ele ! Sa fi prins gustul pe vremea lui Tepes ?!
Postat 06 Decembrie 2011, 13:53 de .
De ce va luptati cu o fantoma?
Daca SALVE nu are totul in ordine, atunci este deja din start un inamic inofensiv, deloc periculos de care nimeni nu trebuie sa se teama. Mi se pare deadreptul ridicol pt cineva care cunoaste aceasta REALITATE sa se angajeze intr-o lupta atat de inversunata impotriva cui???...a unei fantome care practic nu exista???. Lupte de genul acesta oamenii normali nu le poarta decat evident impotriva unui inamic REAL si de temut !!! Eu cred ca voi sunteti absolut normali si actionati ca atare.
Postat 06 Decembrie 2011, 13:42 de Dan
romanul e un fraier care trebuie muls altfel nebuneste la el laptele :)))urca la cap
romanul e fraier si va fi un fraier, de ce simplu umbla dupa acte ca vaca dupa iarba:))))))
Postat 06 Decembrie 2011, 13:33 de romanul
Reforma peste TOT
Titi tu est un idiot!
Postat 06 Decembrie 2011, 13:27 de Anti Titi
Pentru "electrician"
TITI NU ESTE CALIN Spune-i sefului tau de la Electrica sa nu mai rada ca in momentul in care se liberalizeaza piata energiei isi va cauta poate servici. Deocamdata piata distributiei gazelor naturale a fost liberalizata si exista firme de distributie gaze (lucrez in domeniu) care vand gaze naturale in sistem MLM . Cu alte cuvinte, daca schimbi furnizorul de gaze naturale poti plati mai putin la factura de gaz si daca aduci un client acelei companii, vei primi 1% din valoarea facturilor lui atata timp cat are contract cu acea firma. Acesta e un adevar, nu preconizare. Urmatorul pas va fi cu liberalizarea distributiei energiei electrice. P.S. Nu trebuie sa platesti nimic pentru aceste informatii.
Postat 06 Decembrie 2011, 13:20 de TITI
ARTICOL NOU
In JURNALUL BIHOREAN, azi tot la fel si cine citeste articolul intreg vede ca despre SALVE e vb. Cum se poate ca 2 jurnalisti, concurenta iese cu aceeas articol??? Totusi, e ceva putred la mijloc. Sa vedem si ancheta CSA, ca in moment vrem nu vrem tot e asigurari, indiferent ce spun MARI SMECHERI, DEFAPT FALITI, CU CASTIG MARE IN REFORMA SI INTRA CU DATORII PE RECRUTARE. STITI MELODIA: TOT MAI SUS? LA COSTUM...CU MINCIUNI..... La treaba ca murim de foame, daca nu lucram cinsitit, numai cu vrajeli!
Postat 06 Decembrie 2011, 13:03 de Electrician
APROPO
APROPO, am uitat: Nu exista lege, taci din gura. De ce nu platesti colaboratori care au strans copii dupa CI? Sunt un pic revoltati. Ei bine, ar fi ok, sa mearga cu ele la politie si sa declara de unde au, cine a pus sa faca, etc. Asa macar poate scapa cu basma curata. OAMENI BUNI, LUATI COPIILE DUPA CI SI MERGETI LA POLITIE CU ELE!!!! SA AVETI SARBATORI LINISTITE!
Postat 06 Decembrie 2011, 12:55 de Electrician
Vreau bani, cum pot sa primesc inapoi?
TIT = Calin Donca Da ne banii!!!!!URGENT! Cum e Reforma in Energetica? Am intrebat pe seful si a ras 2 zile de asta. (lucrez la Electrica) Am auzit si eu in conferinta online, ca reduceri mari, etc. Cum saracia, ca de la 1 ianuarie creste pretul curentului. iooooiii, cam multe reforma intr-o tara asa distrusa. Macar unii traiesc bine, asa Calin sau TITI?
Postat 06 Decembrie 2011, 12:52 de Electrician
Tributul succesului este invidia
Legea nu s-a pronuntat inca daca este nevoie de autorizarea CSA pentru a distribui adeziuni. Vom vedea. 7. Salve Club SRL este o firma care se ocupa de organizarea echipelor de agenti in vederea oportunitatilor care vin. Este perfect legal si intelept sa fii pregatit in momentul in care apare oportunitatea. In contractul de la Salve Club SRL NU este specificat nimic despre reforma sanatatii DAR va intra in reforma sanatatii cu cel putin 100000 agenti pregatiti pentru a face reforma sanatatii. 8. Vasilica Ichim va ramane cu articolul iar colaboratorii Salve Club SRL cu banii castigati cinstit din reforma sanatatii. Mult succes!
Postat 06 Decembrie 2011, 12:32 de TITI
teapa salve
SALVE CLUB A FOSTO MARE TEAPA (la reforma de pensii), ESTE ACUM O MARE TEAPA (la reforma de sanatate ????????? - II. OBIECTUL conform CONTRACT DE PRESTARI SERVICII Art. 2.1. In baza prezentului contract, Prestatorul se obliga: a) sa dezvolte si sa sustina o serie de cursuri de instruire, seminarii pe tema produselor/ serviciilor specifice ale Beneficiarului sau a partenerilor acestuia si tehnici de vanzare, conform planului de instruire, agreat de ambele parti; b) alte servicii si/sau proiecte specifice activitatii de profil, conform solicitarii Beneficiarului) .si BINETELES va fi tot timp o MARE TEAPA (reforma energetica) cum spune Calin Donca!! succes piramida DONCA
Postat 06 Decembrie 2011, 12:19 de Luminita
impuscati l pe BOC
la o chermeaza de genul SALVE club cine pierde romanul ca e fraier sa sustina attia paraziti sociali in functii publice, deci gata nu mai credem in nimic si sa traisca regismul comunist instaurat de boc din mancarea produsa de guvern, alta solutie nu avem, invatamant si de stata si privat, sanatate si de stata si privat si coplata hai mai da o in mama ei de politica handicapata vizibil ce ne mai ramane sapunul si sfoara? ce avem de ales intre ce al treilea razboi mondial si revolutia din 89? NU salve club e vinovat ci cei care au obligati platiti sa verifice si sa apre cetateanul care ii hraneste cu munca si taxele platite, avem finante, justiti dar nu sunt benefice national, firma trebuia radiata si ridicata autorizati si J si CUI nu mai exista , nici alte victime.
Postat 06 Decembrie 2011, 12:13 de na, poftim!
Calin Donca
Apoi Calin Donca trebuie sa fi canditat de presidente in 2014?
Postat 06 Decembrie 2011, 12:08 de Ioan
Tributul succesului este invidia
1.Salve Broker nu este aceeasi cu Salve Club SRL. Salve Broker a fost activa in timpul reformei pensiilor, apoi a fost suspendata. Si Salve Club va fi suspendata dupa terminarea reformei din sanatate. Care-i problema? 2.Salve Club instruieste persoanele care doresc sa se implice in reforma sanatatii. Cei 65 lei sunt folositi pentru dezvoltarea echipei, plata chiriilor salilor de prezentare, etc. 3. Cand legea referitoare la reforma sanatatii va stabili conditiile care trebuie indeplinite de o firma pentru a distribui adeziuni, Salve va infiinta o astfel de firma si va transfera cei 80000 colaboratori de la Salve Club SRL in noua firma- pe baza unui contract binenteles. 4.Nu va ingrijorati de GENERALI. Daca ar fi adevarat, Calin Donca ar fi fost gasit pana acum.Puteti vedea programul lui pe site-ul Salveclub. 5. Nu se promite nici un comision pentru distribuirea adeziunilor din reforma sanatatii. Ceea ce se prezinta este un exemplu de comision platit de Salve Broker la reforma pensiilor. 6. Este o diferenta intre "a vinde asigurari facultative de sanatate" si "a distribui asigurari obligatorii de sanatate". Legea nu s-a pronuntat inca daca este nevoie de autorizarea CSA pentru a
Postat 06 Decembrie 2011, 12:06 de TITI
impuscati l pe BOC
GUVERNUL da masuri acre in practica se impotmolesc, IMPUSCATI idiotul ca e molipsitor, cat timp platesti taxe indiferent ce ai fi esti indreptatit legal cahiar daca gresesti sa ti indrepti greseala dar nu la noi ca la nimeni in jungla cu brandul BOC traim, mama lor de paraziti sociali ca mai mult le incurca decat descurca! dar ei traiesc si sunt platiti pentru asta ... javreeee politice!
Postat 06 Decembrie 2011, 12:00 de na, poftim!
Pilda Broastelor Raioase
A fost odata ca niciodata in 2011 in comunitatea broastelor o oportunitate, o reforma cu participarea tuturor broastelor Dar la inceput doar broastele raioase credeau ca stiu de aceasta afacere si au inceput sa adune copii de buletin de acum 2 ani (Apropo : Unii dintre cei care si-au dat copiile de buletin au decedat intre timp). Adunau raioasele adunau si au aflat ca si broastele normale vor sa participe la aceasta inscriere sa-si ajute prietenii, sa-si faca adeziuni pentru familiile lor si au inceput sa alerge pentru premiu Raioasele ofticate din cale afara au inceput sa strige: slabanoagelor si voi alergati?studentilor si voi vreti sa faceti bani?broastelor normale si voi va bagati? Si tot asa broastele raioase se ofticau de mama focului de ce vin si celalalte broscute la cascaval, si aruncau cu noroi cu mizerie si cu ce stiau ele sa mai arunce(cei ce a-ti studiat broastele la biologie stiti la ce ma refer)Doar broscutele normale si-au pus dop in urechi si si-au vazut de treaba , au alergat, si-au facut echipe si au ajuns la tinta inaintea Raioaselor.Povestea este mai lunga o traim in continuare si finalul in vom povesti dupa reforma.Reclama negativa nu exista tot reclama este.
Postat 06 Decembrie 2011, 11:57 de Ghita N
SALVE CLUB
pe baza de minciună
Postat 06 Decembrie 2011, 11:46 de Zoltan
pt vincent:
"... a citit cineva proiectul legii sanatatii?..." Firma aceasta, numita Salve, face inscrieri si adeziuni pe bani, de cel putin 2 luni incoace. Abia saptamana trecut a aparut proiectul legii sanatatii, varianta neoficiala. Varianta oficiala inca nu a fost facuta publica. Deci, pe ce baza s-au facut acele inscrieri si promisiuni?
Postat 06 Decembrie 2011, 11:37 de cetatean
SALVE CLUB
SALVE CLUB este o mare TEAPA multumesc pentru articul!
Postat 06 Decembrie 2011, 11:28 de Zoltan
auzi tu
doamne oamenii astia oare cand sunt lasati sa publice li se cere un back-ground informational sau s-a rasturnat caruta cu prosti in bihor?a citit cineva proiectul legii sanatatii?unde dumnezeu au vazut cei care fac aceste afirmatii ca in lege este prevazut CSA?in lege spune clar COMISIE PREZIDENTIALA pentru toate companiile de asigurari sau pentru toti brokerii care vand asigurari de viata sau casco sau orice prevede o despagubire trebuie fond de garantare si coduri raf.pentru orice alta activitate NU TREBUIE COD RAF.la reforma pensiilor cati agenti de marketing au avut raf?in orice reforma se fac derogari pentru ca eligibilitatea in acest proiect este imensa.cei care vor sa intre in sistemul de asigurari traditionale vor achita 550 ron taxa de smecher pentru CSA.aceasta reforma nu va apartine de CSA.doamne cum de se pomeneste doar de salve?oare vreti sa va dau date din companiile de asigurari traditionale?la AVIVA se recruteaza agenti de marketing pentru pensii pilonul 2 si se plateste o taxa de autorizare chipurile de 50 ron spre CNSSPP deci nici o legatura cu CSA.ce dumnezeu cum oare pot publica orice informatie?doamne apara-ne de stupizenia presei de 5 lei cuie si de rest stie f
Postat 06 Decembrie 2011, 11:18 de vincent
auzi tu
doamne oamenii astia oare cand sunt lasati sa publice li se cere un back-ground informational sau s-a rasturnat caruta cu prosti in bihor?a citit cineva proiectul legii sanatatii?unde dumnezeu au vazut cei care fac aceste afirmatii ca in lege este prevazut CSA?in lege spune clar COMISIE PREZIDENTIALA pentru toate companiile de asigurari sau pentru toti brokerii care vand asigurari de viata sau casco sau orice prevede o despagubire trebuie fond de garantare si coduri raf.pentru orice alta activitate NU TREBUIE COD RAF.la reforma pensiilor cati agenti de marketing au avut raf?in orice reforma se fac derogari pentru ca eligibilitatea in acest proiect este imensa.cei care vor sa intre in sistemul de asigurari traditionale vor achita 550 ron taxa de smecher pentru CSA.aceasta reforma nu va apartine de CSA.doamne cum de se pomeneste doar de salve?oare vreti sa va dau date din companiile de asigurari traditionale?la AVIVA se recruteaza agenti de marketing pentru pensii pilonul 2 si se plateste o taxa de autorizare chipurile de 50 ron spre CNSSPP deci nici o legatura cu CSA.ce dumnezeu cum oare pot publica orice informatie?doamne apara-ne de stupizenia presei de 5 lei cuie si de rest stie f
Postat 06 Decembrie 2011, 11:17 de vincent
anunt
mai oameni buni vedeti ca acest domn va ia basni si se inavuteste pe speta dv. un curs real de asigurari de sanatate consta 550 ron nici decum 65ron e o teapa reala eu sunt la asigurari de viata in baza unui cod raf de la firme de asigurari el nu are cum sa va dea siguranta si diploma in acest curs oameni buni acesta e un escroc
Postat 06 Decembrie 2011, 06:52 de nikos
anunt
mai oameni buni vedeti ca acest domn va ia basni si se inavuteste pe speta dv. un curs real de asigurari de sanatate consta 550 ron nici decum 65ron e o teapa reala eu sunt la asigurari de viata in baza unui cod raf de la firme de asigurari el nu are cum sa va dea siguranta si diploma in acest curs oameni buni acesta e un escroc
Postat 06 Decembrie 2011, 06:52 de nikos
anunt
mai oameni buni vedeti ca acest domn va ia basni si se inavuteste pe speta dv. un curs real de asigurari de sanatate consta 550 ron nici decum 65ron e o teapa reala eu sunt la asigurari de viata in baza unui cod raf de la firme de asigurari el nu are cum sa va dea siguranta si diploma in acest curs oameni buni acesta e un escroc
Postat 06 Decembrie 2011, 06:51 de nikos
RE: Cat a costat articolul?
D-nul Mircea, de ce Kunden si nu altii? Daca era platit avea compania o reclama, ceva gen: Directorul de la X broker n-a informat ca...... Aici nu vad nici-o referire la nici-un broker. deci fac pariu ca n-a fost platit nimeni sa iese la iveala porcarile facute de asa zis CEO CALIN DONCA si Company. Sunt destuli spalati la creier si o sa fie. Cei care cred mai departe si atrag alte persoane in acest sistem merita soarta. Speram ca dormi ei linistit ca totusi o sa dea socoteala daca nu la judecatori, macar in fata lui Dumnezeu!!!!
Postat 06 Decembrie 2011, 01:22 de Broker
BAI DA PROSTI SUNTETI!
SI INCA VA SCALDATI IN PROSTIA VOASTRA. "CE ISI FACE OMUL CU MANA LUI SE NUMESTE LUCRU MANUAL". BRAVO ROMANI. "ROMANIA TE URASC". oare cu ce am putut gresi asa sa va intunece D-zeu pe toti?
Postat 06 Decembrie 2011, 01:14 de ELE
Cat a costat articolul?
Sunt curios cat a costat articolul. Oare KUNDEN sa-l fi platit? O sa vedem...
Postat 06 Decembrie 2011, 01:09 de Mircea
IOI DA PROSTI SUNT ROMANII
Bai SALVISTILOR! Bine v-au spalat creerii. Asta e prostia la romani. De aceia merge tara asta asa. Nu trebuie sa ne miram . Ne meritam soarta. Nimeni nu se mai gandeste la munca. Numai la castig peste noapte. Si peste 20 de ani tot aici vom fi daca nu mai jos. MI-E RUSINE DE TARA IN CARE TRAIESC. VA DORESC SA VA IMBOGATITI TOTI.
Postat 06 Decembrie 2011, 01:07 de -
Opinia????
Incepeti sa lucrat si nu din vrajeli si tepe sa castigati bani. Ce imagine? DOMNUL "X", ce imagine?????? Prejudicii? Persoanele din domeniul aplauda acest articol. Era timpul sa sa fie un bummm, insa totusi, mai sunt persoane "spalat de creier", care evident vorbeste contra articol, contra ADEVAR. Le frica ca trebuie sa da inapoi banii la oameni, chiar si la cei care ultimi banuti a platit pentru niste cuvinte si harti (cica contract). Cei care au fost la un seminar, pregatire, etc: ne puteti arata ceva dovada, ceva certificat sau diploma, ceva ce dovedeste. Sau putem face ca prostii niste SRL-uri si toti instruim pe altii pe ce dorim. Pentru a instrui pe alti, pe tehnici de vanzari, recrutare, etc, trebuie sa ai AUTORIZATIE si PREGATIRE PROFESIONALA!!!!!!! Aici lipsesc ambele!!!! Eventual sa plateasca Salve Club sau Calin Donca inapoi la oameni bani. .. Dnul Marius34: de ce nu va informati? Informatia este GRATIS, dv ati platit 65 de lei, pentru ce? Ce va motivat? Ca o sa fie ceva ce nu se stie cand si cum??? Asteptam raspunsurile.
Postat 06 Decembrie 2011, 01:07 de Broker
asteptam opinia salve club
LA UN ASA ARICOL ASTEPTAM DREPTUL LA REPLICA AL FIRMEI SALVE CLUB ,NU NOI CEI MICI SANTEM IN MASURA SA REZOLVAM ACEASTA PROBLEMA CARE ADUCE PREJUDICII DE IMAGINE FIRMEI CI CHIAR FIRMA SALVE CLUB TREBUIE SA IA ATITUDINE VIZAVI DE ARTICOL . ASTEPTAM CU INTERES SA VEDEM CE AU DE SPUS CEI MARI SI NU AICI CI IN ZIAR
Postat 06 Decembrie 2011, 00:38 de x
verificati
intrati pe www.csa.isc.ro si puteti gasi tot ce va intereseaza in domeniul asigurarilor.
Postat 06 Decembrie 2011, 00:23 de maresalu_67
Nu stiu ce sa cred :(
nu stiu ce sa mai cred exista cineva care in prezent este inregistrat la salve?? adika imi poate confirma cineva faptul ca a primit bani si ca este o firma de incredere ?? sunt prea multe opinii pro si contra..... azi mam inscris si eu si am dat cei 65 de lei (ultimii mei n=bani pt mancare sapt asta ) as vrea sa stiu exact daca salve e minciuna sau nu pt ca daca este teapa 100% nu as vrea sa mai trag si pe altii dupa mine :( nu vreau sa dezamagesc lumea ci vreu sa-mi ajut cunoscutii :( multumiri cu anticipari :D
Postat 06 Decembrie 2011, 00:11 de Marius34
VOM MERGE MAI DEPARTE
Pt toata lumea sa se stie SALVE CLUB este o FIRMA DE RECRUTARE SI PREGATIRE A OAMENILOR nu a aparut inca legea care sa interzica asa ceva in Romania , oricine din aceasta tara are dreptul de a se inscrie intr-o formatiune si de a se pregati , instrui . Nu este o formatiune PIRAMIDALA este pe sistem MLM CEEA CE NU ESTE INTERZIS dar atit de multi rai voitori doresc destramarea fara a se documenta , dar sa stiti ca noi cei care cunoastem sistemul MLM mergem mai departe pt. ca dorim cu adevarat sa facem Reforma si sa fim foarte bine instruiti .
Postat 05 Decembrie 2011, 23:25 de BORZE RODICA
atentie salve club e teapa 100%
salve club e teapa niste nenorociti atentie e teapa
Postat 05 Decembrie 2011, 22:26 de mos
ba frumosilor...
de ce dracu nu trimite linkul complet?
Postat 05 Decembrie 2011, 22:14 de maresalu_67
ba frumosilor...
verivicati aici si apoi mai vorbiti despre invidie...si ce mai vreti voi. si eu am lucrat cu ei in 2007, dar acum sunt suspendati. asta e adevarul!!! ?reg=ab&page=20
Postat 05 Decembrie 2011, 22:08 de maresalu_67
super
Lucrez in domeniu finaciar si va spun clar ca e o mare golanie ce fac acesti oameni.Ce conditii a pus acest ''broker'' salve,nu trebuia sa ai cateva clase sa poti completa o adeziune,sunt multi ..normal la cati someri avem in romania,nimic nu ma mira dar de ce trebuie sa dati bani unui srl care oricum are activitatea suspendata,nu sunt recunoscuti de CSA,sunt urmariti penali pentru frauda...s.a?Oameni buni cine lucreaza in asigurari trebuie sa aiba minim liceul si daca el nu are un cod RAF macar firma sa fie acreditata si supravegheata CSA. Fraierii sunt cei care au acceptat sa dea banii unui srl cand puteau sa mearga sa faca contract cu un broker adevarat.
Postat 05 Decembrie 2011, 20:45 de miha
teapa de romania
Cu doua saptamani in urma auzisem de informatia cu reforma sanatatii si am inteles oportunitatea de a castiga niste bani in plus.M-am interesat pe la toti brokerii din piata ,am vorbit si cu cineva din salve numai ca in urma cautarii amanuntite a informatiilor ce tin de firma am hotarat sa nu ma bag la aceasta firma salve.Poate ca nu v-ati luat teapa in totalitate,poate vor negocia in cele din urma cu un broker dar de ce trebuie sa riscati atat ?? Nu era mai bine sa faceti un contract cu un broker adevarat ? mi-am dat seama din start ca ceva nu este in regula..ei imi promiteau milioane pentru fiecare adeziune fara sa se stie nimic clar.Cei care ati dat banii la salve puteati sa vedeti atatea seminarii pe net ,era mult mai simplu nsi confortabil,bine ca au pus un pret mica si nu au cerut milioane cum au facut alte firme tepare.
Postat 05 Decembrie 2011, 20:38 de silviu
fraierilor
pe cand o sa va treziti voi sa vreti sa faceti bani va fi prea tarziu,nu va mai plangeti de mila si sa fiti invidiosi pe cei care vor sa munceasca.Cand veti vedea cati bani a luat vecinu care s-a implicat in Salve o sa va roadeti unghiile,dar asa e romanu se plange,nu munceste si este invidios pe cel ce are,cine va opreste si pe voi sa faceti acelas lucru,reforma este odata la 100 vau 200 de ani,acum este momentul.Iar vizavi de donca,un om nu reprezinta o companie si nimeni nu este batut in cuie pe scaunul pr care sta chiar fiind un sistem MLM. Si oricum americanii asa s-au imbogatil multi prin sistemul MLM .Si oricum fiecare din noi cumparam zilnic cate ceva in sistem mlm nici macar painea si laptele nu-l cumparam direct de la producator numai ca se cheama mai simplu magazin care pune adaosul pe care il doreste si oare la a cata mana cumparam noi produsele si cat costa reclamele pe care si le fac la TV,oare nu si reclamele intra in costul produselor pe care le cumparam?Sa nu ne mai lamentam,haideti sa facem bani ca daca nu o facem noi o vor face altii indiferent daca prin Sslve sau alta firma. NOAPTE BUNA TUTUROR
Postat 05 Decembrie 2011, 20:17 de emi
incredibil
eu cred ca toti astia care vomitati aici sunteti fraieri care ati muscat-o sau visatori care spera ca tot ceea ce scrie in articol nu e adevarat. Sau, chiar donca si compania care ar vinde-o si pe ma-sa numa sa le iasa lovelele. io in locul autorului as fi scris ca sunteti niste GĂINI!! Na, injurati-ma:P :))
Postat 05 Decembrie 2011, 19:16 de obiectiv
in sfarsit!
Auzisem de lucrurile astea cu ceva timp in urma...in loc sa vorbiti prostii (de ex. va legati de numele autorului articolului..?!!!??), mai bine anuntati-va rudele, prietenii si colegii care s-au inscris deja la Salve Club, sa nu mai prosteasca si alti oameni sa se inscrie...exista brokeri care oricum platesc mai bine.asa ca....
Postat 05 Decembrie 2011, 19:16 de x
Un fleac
Oameni buni, linistitiva! E doar un articiol aparul in Bihoreanul ( un ziar pe care il citesc aproximativ doua persoane, aici incluzand si cel care a scris articolul. In al doilea rand, articolul a fost scris de un jurnalist pe nume '' Vasilica '' ! Cred ca cu asta am spus tot :)
Postat 05 Decembrie 2011, 18:26 de Phidias
Salve si Fincop
Pt Mihai Mai revin cu o precizare, nu Salve a fost locul 1 in reforma pensiilor, FINCOP a fost locul 1. Din toti cei care sunt acum in Salve, cam 3 sunt din fostul Fincop.
Postat 05 Decembrie 2011, 18:09 de sabin
Salve si Fincop
In mare masura aveti dreptate , dar nu in legatura cu activitatea firmei Salve , si Fincop , au fost doua compani respectabile , care au facut istorie in domeniu . aveti dreptate in leg cu calin donca , in acest moment nu exista legislatie in leg cu reforma sanatatii , nu exista norme de aplicare , nu se stie daca se va lucra sub csa , am citit mai jos ca firmele concurente fac aceste afirmatii , nu este adevarat , firmele concurente nu au timp de asa ceva . Va spun toate atea in cunostinta de cauza , am fost dir de agentie in Fincop , si dir national de vanzari in Salve . Acum nu mai sunt in Salve si imi pare rau ca vad ca numele unui om este confundat cu numele unor companii
Postat 05 Decembrie 2011, 17:54 de sabin
teapa lui 2012
Asta este ce caracterizeaza Romania ! Sa facem echipe sa nu muncim nimic da sa avem masini scumpe .Prostii cred , capul piramidei mai trage un tun si atunci plang pe la politie .Orgenele de cercetare cu acele contracte nedeclarate la finante sa ia masuri .Cat despre oameni pot merge sa isi incheie politele la firmele de asigurari nu la Salve de care nu a auzit lumea .Fratilor munciti nu faceti echipe sa prostiti alti oameni ca si voi v-eti fii prostiti in continuare .Cum incaseaza banii ei de la oameni le da chitante ?
Postat 05 Decembrie 2011, 16:55 de cristi
Plangere?
Nu putem noi cei fraieriti sa depundem undeva plangere impotriva dobitocului astuia ?
Postat 05 Decembrie 2011, 16:48 de Sergiu
broker
e clar ca e ceva putred la mijloc.cand o sa-mi fac acea asigurare si daca o s-o fac,o sa o fac la o firma de asigurari,evitand intermediarii.
Postat 05 Decembrie 2011, 16:00 de hamlet
pt angela
Ai memoria scurta se pare. Era vorba de comentariul adresat mie: "pt. un om(fraier) [05.12.2011, 13:51]" . Numai mie mi se pare coincidenta faptul ca angela posteaza tot la cate 1, 2 minute distanta fata de eu_________ ? Iar vor spune nu ca nu sunt unul si aceeasi persoana?
Postat 05 Decembrie 2011, 15:56 de un om
un om = vasilica ichim
E clar ! "un om" este paravanul virtual al celui lipsit de virtutea jurnalismului,am numit aici pe vasilica ichim.Te-ai deconspirat afirmand la iuteala ca te-am tratat,indirect,de "fraier" in comentul de dinaintea celui postat de tine.In loc sa te disculpi aici mai bine ai face sa ti ceri scuze intr un articol separat pt. nesimtirea de care ai dat dovada vizavi de niste oameni simpli,dar multi.Nota bene !
Postat 05 Decembrie 2011, 15:34 de angela
pentru un om
Cu ce m-am dat de gol un om? Cu ce vrei sa manipulezi lumea, si pana la urma asta conteaza sau subiectu nostru.Nu mie frica sa spun cine sunt si cu ce ma ocup ideea e ca tu poti sa faci acelasi lucru.Sunt colaborator Salve si nu mi-e rusine sa o spun tu poti sa spui din ce partida faci parte? sau pt tine e pierdere de timp, daca e asa macar nu mai dezinforma lumea.
Postat 05 Decembrie 2011, 15:33 de eu__________________
parerea mea 2
pt.al' ce si zice "legal" si se crede codul penal : in loc sa te perpelesti de grija dosarelor altora mai bine ti ai rasfoi propriu-ti dosar medical.Esti pasibil de electro-socuri ! :) Apropo,cum te ai imbracat azi? In camasa de forta ?
Postat 05 Decembrie 2011, 15:27 de angela
pt angela
Si tu ai folosit cuvantul "fraier" la adresa mea. Pentru tine nu e nicio problema sa-l folosesti. E doar problema cand il folosesc altii, vorbind despre tine.
Postat 05 Decembrie 2011, 15:22 de un om
parerea mea
Nu ma intereseaza subiectul articolului,compania respectiva sa fie inchisa si patronul ei sa infunde puscaria pe viata daca asa merita,dar ma revolta limbajul pseudo-jurnalistului si lipsa sa de respect fata de concetatenii si cititorii sai numindu i \'fraieri\" si \"papagali\". Ei sunt doar VICTIME,nu cunoaste acest cuvant dl Vasilica?Pe el cine l trage la raspundere cand sare calu\'?Sunt curioasa sa vad daca va primi un blam din partea superiorilor pt. nesimtirea de care a dat dovada.De profesionalism ce sa mai zic ?
Postat 05 Decembrie 2011, 15:13 de angela
pentru un om
Citeste cursiv ca sa intelegi ce am scris.Nu am castigat baniii grei , ci am castigat o suma frumusica.Nu am castigat bani cu usurinta ci prin munca, iar in leg cu ilegalitatile care sunt astea?, vreau si eu ceva concret. Daca 80.000 pers suntem pasibili de dosar penal si alte acuzatii ? cu prastia cu chiftele cine mai vine?viiiii tu te rog
Postat 05 Decembrie 2011, 15:10 de eu__________________
deci si tu ai recunoscut
pt eu__________________: Tu nu vezi cum te dai de gol singur(a) ca esti defapt una si aceeasi persoana cu cele enumerate mai jos?
Postat 05 Decembrie 2011, 15:05 de un om
pentru eu____________
nu e vorba de 65 lei, ci de faptul ca firma s-ar putea sa fie in ilegalitate, adica banii pe care tu i-ai castigat cu asa usurinta sa nu fie pe cale legala. Citeste mai bine articolul, nimeni nu spune ca e invidioasa pe tine ca ai castigat bani greiiiiiiiiii. Iti recomand sa spargi o banca, e un pic mai mult efort dar se castiga mai bine. Ar trebui sa cosulti pe cineva in domeniu, pentru ca daca intr-adevar ai avut si tu o implicare intr-o afacere ilicita, esti pasibila de dosar penal.
Postat 05 Decembrie 2011, 15:02 de legal
pentru un om
eu_______________________, adica eu nu sunt egal cu nimeni. Eu sunt eu si atata tot si daca mai vrei sa stii ma bucur ca sunt "fraiera din salve".................................., si stii de ce?, ti-as dori si tie sa simpti acea emotie sa vezi cum iti intra bani in cont lucrand cu pixul si cu mintea si tinand cont de sfaturile si informatiile pretioase pe care le primim la acele seminar de la niste oameni cititi, culti, documentati si cu experienta in domeniu, insa tu acest om cum te numesti nu poti sa profiti de o asemenea oportunitate pentru ca mintea ocupata de cei 65 de lei, care sunt infimi in legatura cu informatiile in domeniul financiar pe care le primim noi, altii ar da bani greiiiiiiiiiiiiiiiiiii sa fie instruiti, sau tu reprezinti concurenta daca e asa fuga fuguta si faceti-va echipa ca daca ne uitam bine in urma nici nu va mai zarim.
Postat 05 Decembrie 2011, 14:39 de eu__________________
ce educatie de viata a bagat acesta femeie in romani
muiaxxxxx o sa luati totii brokeri cade salve cadeti si voi, dreakul va mai vrea ASIGURAREA EUROPEANA e viitorul retul laturi de porci, ma psi si pe GENERALI si pe altii, o sa vedeti banii mei cand o sa va vedeti ceafa in groapa! ROMANUL e fraier daca isi face in ROMANIA asigurare moare in spitale, moare cu banii dati excat ca si la STAT.
Postat 05 Decembrie 2011, 14:37 de ce educatie de viat
abc
pe o astfel de inginerie am castigat bani in reforma pensiilor din 2007 si nu in firma Salve. A fost o inginerie prin care a permis unui muritor sa nu moara prost in fata unei firme traditionale de asigurari. Asa am castigat atunci bani mai multi decat ex.sefa mea de la firma traditionala de asigurari. Firmele de brokeraj, training, s.a. ... ii ajuta pe oameni sa nu moara prostiti de firmele traditionale de asigurari care au sedii si banere luminoase platite din comisioanele lor. Felicitari Salve si celorlalte companii care au gasit formule legale de multiplicare inainte de reforma. Formule prin care vor negocia adeziunile oamenilor lor si nu ii va trimite sa bata in usa fondurilor sa le imbogateasca si mai mult conturile. Acste companii recruteaza de muult timp. De ce nu s-a trezit nimeni pana acum ca sunt in ilegalitate? S-au trezit acum firmele traditionale ca le fug chiftelutele din farfurii???
Postat 05 Decembrie 2011, 14:36 de abc
O alta fabrica de bani descoperita
Se vede ca reprezentatntii SALVE au inceput sa scrie ca disperatii aici, sa posteze, sa faca orice deoarece le fuge ,,mancarea din farfurie'' daca citesc prea multi oameni acest articol si mai ales comentariile sunt PRO pentru acest articol. Lucrez in domeniul asigurarilor , broker mai precis , iar aceasta ,,porcarie'' este cit se poate de adevarata. Am gasit ,,coordonatori'' SALVE si in judetul Hunedoara de unde sunt eu ... aici ,,teapa'' era doar de 62 RON , de la ,,papagal'' la ,,papagal'' se pare si cite dispus sa dea respectivul. Ideea este ca aceste ,,firme de brokeraj'' ; ,,firme de consultanta'' ; ,,firme de instruire'' si alte modalitati de tepuire ale oamenilor vor exista atit timp cit vor exista FRAIERI care sa muste momeala. Vina apartine atit sistemului care permite astfel de inginerii financiare cit si FRAIERILOR care nu se documenteaza la autoritatile publice inainte sa spere ca vor deveni milionari peste noapte. De fapt asta se speculeaza, LACOMIA si PROSTIA.
Postat 05 Decembrie 2011, 14:24 de Alin
.
pt reclama care = angela: esti cam optimist. Poate de la 80000 la zero.
Postat 05 Decembrie 2011, 14:13 de un om
pt. angela
Q.E.D.
Postat 05 Decembrie 2011, 14:08 de un om
cei din Salve isi freaca mainile pentru reclama
cei din Salve isi freaca mainile pentru reclama facuta. Ei ii multumesc ziaristului pentru acest articol Nimeni nu ar fi dat o importanta mai mare acestei companii daca un ziarist inspirat nu ar fi venit cu un atac la propria firma din care face parte. Mi se pare ceva de genul: pitipoanca avida de reclama ! Si uite asa compania va sari de la 80.000 colaboratori la peste 100.000 in urmatoarea saptamana :)))
Postat 05 Decembrie 2011, 14:05 de reclama
pt. un om(fraier)
Urmatorul pas ar fi ca victimele sistemului din articol sa l dea in judecata pe numitul Donca daca se adevereste ca au fost inselate si pe mazgalitorul Ichim pt ca le a insultat public numindu le "fraieri" si "papagali".Din cele spuse de "un om" se trage clar o concluzie psihiatrica : delir paranoic.
Postat 05 Decembrie 2011, 13:51 de angela
ole, ole, ole
woow traisca NOTARI te pomini ca va trebui leagalizata si asigurare de viata :)) si sanatate :))) olee, oleeee ce sa faci asta e ROMANIA -armata de HOTII in COLOANA :)))))))) sa traiti bine ca nu degeaba are presedintele fiica notarita-educatoare:)))))))) ! ole, ole, ole, CEAUSESCU nu mai e !
Postat 05 Decembrie 2011, 13:46 de ole, ole, ole
personalitati multiple
Din comentariile de mai jos se poate trage o concluzie: angela=Oradea=Mihai=paul=eu________________=emi=Vasilica=George N=una si aceeasi persoana.
Postat 05 Decembrie 2011, 13:36 de un om
se manca rechini intre ei
asta e COMPETITIA cel mai bun sa castige restul sa moara, sa inchida deci SALVE CLUB nu estem bun, altul :)))))))) asa trebuie si GUVERNUL sa faca: ALTUL poporul fraier plateste nu BASESCU si neamul lui:)) , vrem calitate nu laturi de porci! vrem alt primar alt PREFECT si cei actuali sa nu mai ajunga in VARF sunt saraci cu duhul profesional ca cainele in apa inoata:))) asa la intamplare.ASTA NU E VOCATIE de LIDER.
Postat 05 Decembrie 2011, 13:32 de oooooo vai si amar
inutil si pocit
D l Ichim a reusit sa l faca simpatic pe prezumtivul escroc din articol,asta din cauza limbajului folosit si a lipsei totale de eleganta si obiectivism din relatarea d-sale.Remarc (din foto) ca jurnalistul in chestiune e urat,as putea spune \"pocit\" daca as vrea sa fiu la fel de directa ca d-sa cand numea \"fraieri\" pe cei ce-i putea numi \"naivi\".Imi pare ca articolul ce l-a \"produs\" e atat de inutil si jalnic prin continut si stil ca devine -folosindu-ma de vocabularul d-sale- o \"teapa.
Postat 05 Decembrie 2011, 13:29 de angela
:)
Vasilica ... cati bihoreni ai facut matale azi papagali? Cati citesc ziarul sa-ti iei matale banii? Vasilica, daca as fi seful tau ... te-as trimite la CARTAT presa in tura de noapte. Jobul de formator de opinie te depaseste. Sa ma ierte oamenii care carteaza presa pe timp de noapte ... ei sunt eroi, muncesc noapte de noapte in depozit sa trimita in piata aberatiile unui jurnalist obscur care jigneste proprii bihoreni
Postat 05 Decembrie 2011, 13:24 de Oradea
cititi acuzatiile
Domnule Mihai, cunoasteti cam multe aspecte legate de "afacere", ne faceti sa credeti ca sunteti un lider in Salve, aceste informatii nu se pot confirma sau infirma pe loc, dar totusi d-voastra o faceti, iar dupa felul in care va exprimati nu sunteti din Oradea, sunteti cumva timisorean? citeam ca si domnul Donca e un prieten de-al politistilor timisoreni, intreb doar, postati de parca vi s-ar fi adresat in mod direct articolul. Cum si d-voastra aveti o profesie, dansa e jurnalista, dar jignirile pe care le aduce ca o persoana "neutra" va demasca.
Postat 05 Decembrie 2011, 13:22 de oradeanul
dl
pe 2010 nu are bilant depus iar rulajul pe 2009 e jenant.
Postat 05 Decembrie 2011, 13:15 de cristi
cititi acuzatiile
sunt curios daca e adevarat pasajul legat de Generali Asigurari. Ce-i drept BMW-ul X6 din poza mi-l place.
Postat 05 Decembrie 2011, 13:13 de oradeanul
jenantul ziarist cumparat ieftin
:))))))) Salve a dat teapa la Generali ... iar Generali tace. Cum te platesc sefii tai prietene, nu au vazut ca esti un mic bufon?? In compania Salve ... Oradea a dat cea mai puternica echipa de la inceput si pana acum. Sunt numeroase persoane care au castigat bani in Salve, au fost in sejururi de vis prin Thailanda, Anglia, Italia, Turcia, Slovacia ... Si atunci, ca si acum au existat companii care zapacite de un sistem perfect de multiplicare s-au trezit incapabile sa reactioneze ... asa ca au comandat articole, au fugit prin sali la mica ciupeala si s-au multumit cu un alt loc. LOCUL 1 A FOST PENTRU SALVE cum va fi si pe viitor. Iar tu, puterea lumii .. presa ai uitat sa spui ca Salve este singura companie care face training, care are deja 80.000 de colaboratori care se inscriu daca doresc si nu da numere pe inscrierea de pe site si apoi trimite notificare de plata. Pacat de un ziar frumos ca are un ziarist incapabil ca tine Vasilica te cheama ... wow ce nume de fraier ai :)))
Postat 05 Decembrie 2011, 13:11 de Mihai
coment
Nea vasilica,parca ti ai facut studiile de jurnalism la Radio Erevan ! auzi d-ta stil si fraze de jurnalist responsabil : "fraierii isi cumpara intrarea" (pe cine faci fraier,pe o parte din popuatia oradiei,care sunt probabil si cititori ai Bihoreanului? inepta inspiratie) "Papagalii" , "noi fraieri" ! de ce nu folosesti macar un eufemism, tot latri acolo cu "fraieri" de parca ai nutri un dispret visceral fata de cei ce,eventual,dupa cum va hoatari Justitia nu vasilica,au fost inselati de tipul din articol.Lasa mata,vasilica justitiaru",pe cei indreptatiti sa dea sentinte,limiteaza te sa informezi cu neutralitate publicul respectand deontologia profesiei si evitand calomnia.Chiar de ai avea dreptate nu ai dreptul sa calomniezi varsandu ti fierea in cuvinte.
Postat 05 Decembrie 2011, 12:59 de paul
salve
Pentru cel ce ne indeamna sa verificam cui-ul firmei pe mfinante.ro....am verificat si nu am vazut bilant depus pe 2010. Asta ar cam trebui sa va puna pe ganduri. Mai mult, la domeniul de activitate scrie "Consultanta pentru afaceri...", nicidecum broker de asigurari. Nici asta nu va pune pe ganduri? In plus, nu se cunosc prea multe informatii despre noua lege a sanatatii, decat doar zvonuri. Daca nu a fost publicat oficial nici macar proiectul noii legi a sanatatii, pe ce baza se se fac aceste seminarii si adeziuni. Doar pe baza stirilor PROTV?
Postat 05 Decembrie 2011, 12:58 de cetatean
jenantul ziarist cumparat ieftin
Cat ai primit tovarase asa zis ziarist sa scrii acest articol? In ce sistem piramidal e sefu lu matale? Ai o leaca de dreptate ... care te arunca in ridicol. Da ai dreptate, e interzis MLM-ul in asigurari ... Penibil este ca desi ai participat la o prezentare nu ai scris ce ai auzit acolo ... Salve in acest moment NU ESTE FIRMA DE BROKERAJ :). Penibil este sa scrii de un sistem de pregatire perfect legal. De ce nu scrii de companiile care in oradea ta frumoasa prostesc oamenii cu taxa de intrare si contracte care contin detalii despre reforma si comisioane (ce nu o sa auzi in prezentarile Salve). Cand se va da legea, domnule PENIBIL atat cei din Salve cat si cei din firmele traditionale de asigurari care fac deja recrutati si preadeziuni, cat si ceilalti brokeri ... toti ne vom alinia la start pentru LICENTIERE. Si nu e spipulat undeva in Constitutie ca x firma e interzisa sa faca o activitate. Da matale a castigat un mic comision pentru un articol jalnic ... iar cum presa se duce in cap ... parca te vad plangand si cautand un post de ospatar pe viitor
Postat 05 Decembrie 2011, 12:54 de Mihai
cititi acuzatiile
intai trebuie probat articolul, poate sursele nu sunt valide, dar in cazul in care sunt va trebui sa va puneti mari semne de intrebare...un astfel de articol ar trebui macar sa va puna pe ganduri daca nu sa cercetati problema, in cazul in care sunteti implicati. Bafta.
Postat 05 Decembrie 2011, 12:41 de oradeanul
Unde-s doi puterea creste, unde-s 80.000 infloreste
Acest articol mi se pare atat de ridicol incat as incepe comentarea lui cu o maxima "Adevarul doare si deranjeaza". Pe cine doare si deranjeaza?........evident pe concurenta care in comparatie cu acest salve sunt nesemnificativi ca si putere. Cine poate sa creada un asemenea articol fara sa verifice macar elementele de baza? Acest articol e atat de mizerabil incat nu merita nici macar o replica. Vreau sa incurajez persoanele care doresc sa profite curat si cinstit de o oportunitate pe care ascest "Salve Tun" ne instruieste performant si gratuit la aeste seminarii. Pe www.mfinante.ro, putem sa verificam realitatea societatii SALVE CLUB, pe baza numelui si judetului sau pe baza CUI-lui. Vreau sa precizez ca acele seminarii sustinute la Liceul Mihai Eminescu sunt gratuite. Informatia se primeste gratuit, optiunea de a intra in club costa 65 lei. Aceasta taxa de 65 lei se rapartizeaza agentilor superiori care au obligatia sa sustina acest proiect, din aceasta taxa SALVE CLUB are avantaj 0, si at probabil va intrebati ce motiv are acest SALVE CLUB sa pregateasca oameni? .....................si raspunsul vine tocmai din intrebare pentru a avea oameni pregatiti.
Postat 05 Decembrie 2011, 12:37 de eu________________
raspuns
ce faceti cu celelalte firme de brokeri care au inceput si ele formarea de structuri, ca in reforma pensiilor pe cand ne-am trezit noi cei cinstiti deja piata era ocupata de firmele de asigurari care au si iesit pe primele locuri,aveau deja pradeziuni.si oricum nu numai la oradea este salve,salve este in toata tara si cel mai usor este sa arunci cu pietre si daca ai fi bine informat ai vedea unde se duc cei 65 lei,nicidecum in buzunar la donca.ar fi cazul sa publici si replicile celor care au raspuns la materialul facut de d-voastra cu stima si respect
Postat 05 Decembrie 2011, 12:36 de emi
Oameni
(textul din imagine era HOPE :) ...) Vasilica, te-ai gasit tu sa-ti dai cu parerea. Inca mananci paine cu untura si traiesti de pe banii statului, habar nu ai ce vei face cu viitorul tau. Oricum, esti ca 95% din populatia acestei planete... ai venit aici fara un scop anume si incerc sa-i critici pe cei care incearca sa faca un pas in fata. Spor in toate si multa intelepciune
Postat 05 Decembrie 2011, 12:14 de Vsilica
Acuzatii false!
Firmele concurente cu Salve Club joaca murdar apeland la mijloace neortodoxe desi suntem in postul Craciunului...pacat...ca la romani. Salve Club cu J40/5061/2007, RO21336837.
Postat 05 Decembrie 2011, 12:08 de George N
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON