S-a stins din viață scriitorul și academicianul Dumitru Radu Popescu, născut în Bihor

Scriitorul, dramaturgul, scenaristul şi academicianul Dumitru Radu Popescu a murit luni la vârsta de 87 de ani, informează mass-media centrală. Hotnews.ro subliniază că acesta a fost unul dintre cei mai importanți prozatori ai României.

„Acest înger trist... Azi, 2.01.23, ora 04.30, a părăsit această lume tristă acad. Dumitru Radu Popescu (D. R. P.) unul dintre cei mai mari scriitori ai României. Ne-a îmbogăţit cu o operă monumentală, de o valoare excepţională: proză, teatru, poezie, critică literară. Şi-a trăit viaţa într-o desăvârşită onestitate. A fost un coleg şi un prieten ireproşabil. Durerea e prea mare şi cuvintele sunt prea sărace pentru a cuteza acum, şi în acest loc, evocarea binemeritată. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i dea liniştea de care atât de multă vreme a fost vitregit", a scris Radu F. ALexandru pe Facebook.

D.R. Popescu s-a născut la 19 august 1935, în satul Păuşa din judeţul Bihor, într-o familie de învăţători. După doar câteva luni, familia lui s-a mutat în județul Mehedinți. 

A fost nuvelist, romancier şi dramaturg, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori români ai literaturii contemporane. A debutat în 1958 cu volumul de nuvele şi schiţe „Fuga”, iar dintre romanele sale mai importante sunt „Vara Oltenilor” (1964), „F” (1969) (Premiul Uniunii Scriitorilor), „Vânătoarea regală” (1973), „O bere pentru calul meu” (1974), „Ploile de dincolo de vreme” (1976), „Împăratul norilor” (1976), „Podul de gheaţă” (1982) „Oraşul îngerilor” (1985), notează Digi24.ro. 

A semnat la revistele „Steaua”, „Tribuna” şi „Contemporanul” din Cluj, la ultimele două fiind şi redactor-şef.

Dumitru Radu Popescu a semnat și piese de teatru, cum ar fi „Vara imposibilei iubiri” (1966), „Vis” (1968), „Aceşti îngeri trişti” (1969), „Pădurea cu pupeze”, dar şi scenarii de filme, de pildă „Prea mic pentru un război aşa de mare” (1970) și „Duios Anastasia Trecea” (1980).

A fost recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor în 1964, 1969, 1973, 1975, 1978, 1979 şi 1980 şi cu premiul I.L. Caragiale al Academiei în 1970. A fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor din 1981 până în 1989, iar din 24 octombrie 1997 a devenit membru corespondent al Academiei Române.

Din 2006, a fost membru titular al Academiei Române. Din acelaşi an a fost director general al Editurii Academiei Române şi vicepreşedinte al Consiliului ştiinţific editorial.

„Păcat, desigur, că a fost - trei decenii - membru al CC. PCR și a condus Uniunea Scriitorilor în faza finală, uluitor de absurdă și de sumbră, a dictaturii lui Ceaușescu. Spun ”păcat” nu pentru că omul DRP n-ar fi făcut, inclusiv din aceste funcții, destule lucruri bune pentru obștea sa, ci pentru că PCR avea mai mare nevoie de el (pentru a se legitima) decât invers... Cert este că, după 1989, a rămas productiv, dar s-a estompat deliberat din viața publică, deși a devenit... academician. Această decență expiatorie - într-o vreme când atâția alți ”foști” atacau furibund începutul sinuos al democrației - va salva, sper, memoria acestui ardelean fundamental onest, orgolios, talentat și inovator”, a scris Teodor Baconschi, pe Facebook, despre D.R. Popescu.