URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Ianuarie 2010, 15:52

S-a-ncins Jaru'

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

S-a spart Omerta! E vorba de barul cu acelaşi nume din Beiuş, ale cărui geamuri au fost făcute zob săptămâna trecută de trupa lui Sorin Tonca, zis Jaru', patronul firmei de pază Imperial Protect Security.

Omul era nemulţumit, pare-se, de faptul că administratorul localului, Olimpiu Cata, nu vrea să-şi facă un contract cu el, asemeni altor proprietari de baruri din oraş. Contract - vorba vine, căci papiroşul e mai mult paravan pentru taxa de protecţie pe care Jaru' le-o ia cu japca.

Dacă treaba stă aşa ori ba, nu-i clar sută-n sută, dar asta pentru că poliţiştii beiuşeni nici nu s-au sinchisit să lămurească problema, deşi scandalurile provocate de gorilele lui Jaru' se ţin lanţ în oraş.

Problema e, zic miliţienii, că toate poveştile au acelaşi happy-end. Adică Jaru' plăteşte pagubele, iar victima cade mereu la pace pe tema taxei. Altminteri, jar mănâncă!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
esti un barbat misto sorine
esti cel mai tare iubirea mea ardei pe fraieri
Postat 10 Mai 2010, 03:20 de anonim
OK
Bine ia.ai facut acestui ticalos...cand intrai in localul lui Cata acesta te privea ca pe un angajat cel mult,un niumeni si.a facut un local cu furaciuni de prin Spania si cu bani murdari iar el pe langa ca abia stie sa scrie,se da mare smecher......si nevasata l.a parasit de cata smecherie are. Jarule ardei pe figuranti ca o merita.
Postat 15 Februarie 2010, 23:20 de Geo
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON