Centrul modular de vaccinare anti Covid a devenit funcţional începând de sâmbătă dimineaţă în Piaţa Gojdu din Oradea, în parcarea de vizavi de catedrala episcopală Învierea Domnului, respectiv în spatele Casei de Cultură a Sindicatelor.
Liber la vaccinare!
Până la ora 13 s-au imunizat, fără a avea nevoie de programare, 109 de orădeni, dintre care 73 cu serul Pfizer şi 36 cu cel produs de Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză, în vreme ce medicii au pregătit pentru prima zi de vaccinare aici 500 de unităţi de vaccin.
"Probabil lumea nu ştie încă de acest centru de vaccinare. Mulţi dintre cei care s-au vaccinat sunt trecători care se opresc şi ne întreabă dacă pot să se imunizeze", a declarat pentru BIHOREANUL şeful centrului modular de vaccinare, medicul Rodica Fiţ.
Centrul de vaccinare a devenit operaţional sâmbătă dimineaţă, imediat după ora 7.30.
"Prima persoană imunizată a fost chiar înainte de ora 8 o doamnă de 82 de ani care locuieşte în centrul oraşului şi ieşise la plimbare. A spus că acesta este modul în care vrea să contribuie la combaterea pandemiei", a spus medicul.
Orădenii care au apelat la serviciile centrului sunt de toate vârstele, începând de la tineri de 18 ani până la vârstnici octogenari.
"În general orădenii aleg să se vaccineze cu Pfizer. Cei care preferă serul Johnson & Johnson sunt persoane care fie vor să plece din ţară şi vor să se imunizeze cât mai repede, fie persoane care încearcă să evite să facă încă un drum pentru rapel", a mai declarat coordonatorul centrului.
Poate duminică, după slujbă...
Organizatorii centrului de vaccinare modular din Piaţa Gojdu se aşteaptă ca numărul solicitanţilor să crească în cursul serii, dar mai ales duminică, atunci când orădenii vor ieşi de la slujba religioasă oficiată la catedrala episcopală.
"Noi suntem pregătiţi. Avem amenajate șase fluxuri de vaccinare, din care patru cu serul Pfizer şi două cu Johnson & Johnson, şi putem administra 500 de doze pe zi", a spus Fiţ.
Centrul modular de vaccinare a fost amenajat pentru a oferi orădenilor o alternativă la centrul drive-through din parcarea Era Park şi funcţionează cu program între orele 8 - 20.
Demersurile pentru operaţionalizarea lui au fost făcute de Direcţia de Sănătate Publică Bihor, Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor şi Primăria Municipiului Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.