URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 28 OCTOMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În 25 octombrie anul Domnului 2000, a apărut primul număr din BIHOREANUL. Dacă Alexandre Dumas a avut strălucita idee să continue povestea nemuritoare a muschetarilor şi să ni-i arate după 20 de ani, hai să fac şi eu la fel, dar invers. Să vedeţi cum eram noi acum 20 de ani.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Da, s-au făcut 20 de ani de BIHOREANUL! Potrivit planurilor noastre de mai an, azi ar fi trebuit să sărbătorim "a la grande", să facem o mare sărbătoare din acest eveniment, o adevărată "Zi a BIHORENILOR", organizată în aer liber, poate la Cetatea Oradiei, deschisă tuturor... N-a fost să fie. În mijloc de toamnă, poate că vremea ne-ar fi îngăduit. Vremurile, însă, nu.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu ştiu ce şanse rămân, după ultima decizie a Curții Constituționale, ca alegerile legislative să fie la termen, aşa încât actualii parlamentari să nu-şi depăşească mandatele constituţionale. Deşi, potrivit Constituţiei, prelungirea acestora e posibilă doar în anumite condiţii (stare de război, de calamitate, de urgenţă) care, slavă Domnului, nu există, CCR a ajutat din nou PSD, dornic ca scrutinul, cu orice preţ, să aibă loc cât mai târziu.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Dintre toate mizeriile pe care ni le face pandemia asta blestemată, faptul că nu putem călători departe este printre cele mai rele. Nu pentru că ne lipsesc concediile de "afară", nu pentru că e musai să ne împrospătăm colecţia de fotografii din locuri exotice sau capitale celebre, nu pentru că nu ne place în România, ci din cauză că nu mai avem ocazia să vedem ce mai fac ceilalţi şi cum mai e pe la ei.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre rezultatul alegerilor locale?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ prevede ce drepturi și ce obligații au consilierii locali și județeni, primarul, viceprimarul și președintele consiliului județean. Iată care sunt acestea...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În urma identificării unor cazuri de listerioză în Marea Britanie, este bine de ştiut că această afecţiune infecţioasă rară este transmisă de obicei la oameni prin consumul unor alimente contaminate cu Listeria (lapte insuficient pasteurizat, brânză şi alte produse lactate, carne insuficient preparată termic), sau, mai rar, prin contact direct cu alte persoane sau animale infectate. Listerioza afectează cel mai frecvent nou-născuţii, bătânii, gravidele şi persoanele cu un sistem imunitar scăzut.
07 Ianuarie 2013, 22:01

S-a ales cu o factură astronomică din cauza unui defect din fabricaţie al iPhone-ului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un tânăr din Marea Britanie a crezut că e vorba de o greşeală atunci când compania de telefonie mobilă la care era abonat, Orange, a decis să îi suspende abonamentul la iPhone pentru neplata facturii.

Chris Bovis avea de plătit 8900 de lire sterline pentru prima lună şi urma o lună în care avea să primească o factură de 10.000 de lire sterline.

Orange a încercat să retragă banii pentru factură din contul bărbatului şi a decis să îi blocheze abonamentul atunci când a descoperit că acesta nu avea destui bani în cont.

Bovis a fost taxat cu această sumă astronomică, aproximativ 103.379 de lei noi, pentru "trafic internet", iar asta pentru că iPhone-ul său are un defect din fabricaţie: trimite şi recepţionează nonstop date (chiar şi atunci când este închis). Bărbatul a cerut să îi fie schimbat telefonul şi a obţinut permisiunea celor de la magazinul Apple, dar Orange a insistat ca acesta să plătească, încercând încă o dată să scoată din contul bărbatului 19.000 de lire sterline.

Într-un final, Chris Bovis a primit scuze de la companie, care susţine că e gata să îi reducă factura la 0, scrie Daily Mail, dacă vor avea dovada scrisă din partea Apple că totul s-a datorat unei erori de construcţie.

Sursa: Realitatea.net

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1264 RON
  • 1 EUR = 4.8741 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON