Obişnuit să se poarte serviabil cu fiecare partid care s-a perindat la putere, pentru că de la fiecare a aşteptat contracte, patronul grupului de firme Selina, Beniamin Rus, a reuşit să se arate echidistant faţă de politică numai până în ultima săptămână dinaintea alegerilor pentru Parlamentul European.
Vinerea trecută, când actualul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, a venit să se pozeze pe şantierul celor 5,35 kilometri de autostradă pe care firmele sale îi construiesc între Borş şi Biharia, Rus a renunţat la aparenţe şi a arborat culoarea roşie a PSD-ului.
Vezi cu ce l-a surprins șeful Selina pe ministru, pe blogul lui Bihorel!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.