URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Iulie 2021, 18:16

România, ţara cu cei mai mulţi morţi pe şosele din UE. Ministrul de Interne: „Grăbiţi-vă încet”

România, ţara cu cei mai mulţi morţi pe şosele din UE. Ministrul de Interne: „Grăbiţi-vă încet” sursa foto: ISU Crişana
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După un weekend însângerat pe şoselele din România, în care 24 de persoane, din care două din Bihor, şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, ministrul de interne Lucian Bode a reamintit că România are cea mai mare rată a deceselor cauzate de astfel de evenimente în Uniunea Europeană. Totuşi, a spus el, numărul accidentelor grave este în scădere.

"Există o vorbă românească: grăbiți-vă încet!"

“România se află în topul clasamentelor europene la numărul de persoane decedate în accidente. Dar, raportându-ne la anul 2019, că anul 2020 a fost un an atipic, am avut 8.125 de răniţi grav. Dacă ne raportăm la semestrul 1 din 2021 - 1.667, deci pe şase luni numărul accidentelor grave a persoanelor decedate şi răniţilor grav a scăzut în raport cu 2019”, a declarat Lucian Bode, citat de stirileprotv.ro.

Ministrul a enumerat principalele cauze ale accidentelor: indisciplina pietonilor, viteza, indisciplina bicicliştilor, neacordarea de prioritate la trecerea pietonilor şi neacordarea priorităţii de trecere pentru vehicule. ”Conduita rutieră a conducătorilor auto este foarte importantă în această perioadă și tot timpul în trafic. De aceea, eu aș vrea să fac un apel către toți participanții la trafic, să circule cu prudență. Există o vorbă românească: grăbiți-vă încet!”, a mai spus Bode.

Weekend negru

Presa centrală notează că, de vineri până duminică, în România au avut loc 35 de accidente grave, soldate cu 24 de morţi. În judeţul Bacău, şapte oameni au murit şi alţi şapte au fost răniţi, după ce un microbuz s-a lovit de un autoturism.

Şi în Bihor a avut loc un accident grav, în urma căruia un copil de 6 ani şi un bărbat de 38 de ani au murit, iar alte cinci persoane au fost rănite. Poliţiştii au stabilit că vinovat pentru impact a fost şoferul unei maşini marca Mazda, un bărbat din judeţul Harghita, care a făcut o depăşire fără să se asigure şi a intrat din plin în maşina marca Mercedes, condusă regulamentar de bărbatul de 38 de ani, din Salonta.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Brașovul pășește înainte, la fel ca mari orașe ale Europei.
La polul opus, sunt porțiuni de intravilan în Oradea unde se poate circula cu 70 km/h și chiar selectiv cu 90 km/h. La Brașov s-a propus limitarea vitezei la 30 km/h în oraș, în paralel cu creșterea toleranței de avertisment fără amendare la radare, de la 10 la 20%. Simplu și la obiect, nimic nou pe continent.
Postat 27 Iulie 2021, 10:51 de KP
cel mai
romania, tara cu cei mai multi prosti in ue.
Postat 26 Iulie 2021, 18:40 de un_utilizator
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON