URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MAI 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când văd cum mulţi dintre compatrioţii noştri pun botul la toate prostiile despre conspiraţii, am bănuiala că anumite televiziuni urmăresc cu orice preţ tâmpirea privitorilor. Nici nu trebuie să se străduiască prea tare pentru a-i băga pe bieţii oameni în ceaţă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Protagonistul rândurilor ce urmează este, formal, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor, în fapt al preşedintelui Pásztor Sándor, şi se numeşte Simon Adrian. Înainte de 2016 a fost şef al clubului Pro Democraţia Oradea, calitate din care, ani în şir, n-a găsit nicio neregulă în campaniile electorale ale UDMR Bihor, dar şi "ideolog" al aşa-zisei Coaliţii pentru Rogerius.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă am fi făcut orele de română prin internet, cel mai probabil că profesoara nu și-ar mai fi amintit de un elev obscur din a VI-a C. Aș fi rămas doar o adunătură de pixeli, un cadru minuscul în colțul din dreapta jos al ecranului, o fărâmă digitală pe care o uiți imediat ce închizi calculatorul sau tableta.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce anume v-a marcat cel mai mult în ultimele două luni ale stării de urgență?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Nu trebuie să poarte mască persoana care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc). Dincolo de faptul că nu se prevede ce înseamnă umiditate crescută sau temperatură ridicată, agentul trebuie să constate contravenția cu termometrul și barometrul? Mai mult, cum îl constată Agentul 007 pe „etc.”?!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Majoritatea calculilor renali (aşa-zisele "pietre" ale rinichilor) sunt formate din săruri de calciu, magneziu, acid uric şi cistină. Calculii cu oxalat de calciu şi fosfat de calciu reprezintă împreună 75-85% din total. Litiaza calcică este mai frecventă la bărbaţi, în jurul vârstei de 30 de ani; de obicei, la cei cu un singur calcul vor exista în timp şi alţii, rata medie a apariţiei unei noi formaţiuni fiind de 2-3 ani; litiaza calcică este frecvent familială.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
28 Aprilie 2011, 15:01

Rogerius, aproape două săptămâni fără apă caldă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii care locuiesc în cartierul Rogerius vor rămâne în perioada 9-20 mai fără apă caldă. Străzile pe care va fi oprită apa caldă în această perioadă sunt: Uzinelor, Podului, Italiană, Aleea Rogerius (parţial), Coposu, Olimpiadei şi Ştefan cel Mare (inclusiv zona străzii Milcovului).

"Se întrerupe furnizarea apei calde de la punctele termice 105, 110-118, 120, 121, 124, 128, 131, 221, 222, precum şi a agentului termic primar către punctele termice individuale racordate direct la Magistrala de termoficare nr. 3, pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la aceasta", se precizează într-un comunicat trimis joi de Electrocentrale Oradea.

În cadrul aceluiaşi comunicat, Electrocentrale îşi cere scuze pentru consumatorilor pentru disconfortul creat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
titlu
Nu imi vine sa cred! Iar?! Fac ceva pe scuzele lor!
Postat 28 Aprilie 2011, 15:58 de nume
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4053 RON
  • 1 EUR = 4.8432 RON
  • 1 HUF = 0.0139 RON