URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Septembrie 2020, 01:05

Rezultate parţiale: Ilie Bolojan a obținut 69,35% din voturi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor, iar PNL - 64,37%

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Potrivit televiziunii România TV, care citează ca sursă Biroul Electoral Central, Ilie Bolojan a obţinut 69,35% dintre voturile bihorenilor pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.

Datele reflectă procentajele după numărătoarea voturilor exprimate în 12,06% din secţiile din Bihor. Principalul său contracandidat, PSD-istul Ioan Mang, a obţinut doar 12,87% dintre voturi.

De asemenea, lista PNL pentru Consiliul Judeţean a adunat 64,37% dintre voturile bihorenilor - arată aceeaşi sursă. Pe locul următor se situează PSD cu 13,62%, urmat de UDMR cu 12,46%, respectiv alianţa USR-Plus cu 2,46%. 

Date privind rezultatele parţiale ale votului pentru Consiliul Judeţean Bihor au fost prezentate deocamdată doar de România TV. 

Cu toate că au existat informaţii despre faptul că firma de sondaj CURS-Avangarde a realizat în cursul zilei de duminică un exit poll şi în Oradea, rezultatele acestuia nu au fost făcute publice.

UPDATE: Și mai și...

Potrivit datelor centralizate de liberali, în Oradea, după numărarea voturilor din 44 de secţii, Ilie Bolojan a obţinut 75,38% dintre sufragii, Szabo Joszef - 10,26%, Ioan Mang - 6,77%, Szilagyi Zsolt - 3,10%, Simona Bişboacă - 2,03%, Traian Bodea - 1,21%, Ciprian Blejan - 0,69%, Andrei Amariţei - 0,55%. 

UPDATE: Bolojan rămâne preferatul orădenilor

După numărarea paralelă a voturilor din 103 secţii de votare din Oradea, pentru preşedinţia CJ Bihor, candidatul PNL, Ilie Bolojan, a obţinut 74,11% dintre voturi, Szabo Joszef - 10,87%, Ioan Mang - 6,84%, Szilagyi Zsolt - 3,40%, Simona Bişboacă - 2,16%, Traian Bodea - 1,32%, Ciprian Blejan - 0,73%, Andrei Amariţei - 0,56%. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Mang și "echipa" lui ...
... să plece definitiv, pentru că altfel moare pânâ și ideea de democrație, și nu va rămâne în memoria colectivă a bihorenilor decât faptul că s-a înlocuit "puțin și prost" cu "mult și foarte prost". În urmă cu trei decenii, românii s-au bucurat că au ieșit din comunism !?! După ani și ani poți să-ți dai seama că românii sunt "aerieni" prin definiție. Pentru că, precum un virus adaptabil ca și Covid de altfel, ieșirea aceea a fost absolut iluzorie, în timp ce comunismul intrase de fapt în sângele lor, pe viață ... și în urmașii lor după cum se vede. Este "destinul" unui "neam de slugă" să nu vrea echilibru și normalitate. Să nu înțeleagă, prin educație, că nu ai voie pentru libertatea ta ca om, să dai puterea în mâna restrânsă a unui partid politic !?! Gata cu libertățile individuale ... urmează să se rescrie Constituția "pe genunchi" și să fim clar, concret și la obiect, o "colonie" duală, la cheremul "Înaltelor Porți". Căci despre asta e vorba ... nu despre faptul că se polarizează puterea, la deal ori la vale de Oradea !?!
Postat 28 Septembrie 2020, 08:37 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON