URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MAI 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când văd cum mulţi dintre compatrioţii noştri pun botul la toate prostiile despre conspiraţii, am bănuiala că anumite televiziuni urmăresc cu orice preţ tâmpirea privitorilor. Nici nu trebuie să se străduiască prea tare pentru a-i băga pe bieţii oameni în ceaţă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Protagonistul rândurilor ce urmează este, formal, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor, în fapt al preşedintelui Pásztor Sándor, şi se numeşte Simon Adrian. Înainte de 2016 a fost şef al clubului Pro Democraţia Oradea, calitate din care, ani în şir, n-a găsit nicio neregulă în campaniile electorale ale UDMR Bihor, dar şi "ideolog" al aşa-zisei Coaliţii pentru Rogerius.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă am fi făcut orele de română prin internet, cel mai probabil că profesoara nu și-ar mai fi amintit de un elev obscur din a VI-a C. Aș fi rămas doar o adunătură de pixeli, un cadru minuscul în colțul din dreapta jos al ecranului, o fărâmă digitală pe care o uiți imediat ce închizi calculatorul sau tableta.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce anume v-a marcat cel mai mult în ultimele două luni ale stării de urgență?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Nu trebuie să poarte mască persoana care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc). Dincolo de faptul că nu se prevede ce înseamnă umiditate crescută sau temperatură ridicată, agentul trebuie să constate contravenția cu termometrul și barometrul? Mai mult, cum îl constată Agentul 007 pe „etc.”?!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Majoritatea calculilor renali (aşa-zisele "pietre" ale rinichilor) sunt formate din săruri de calciu, magneziu, acid uric şi cistină. Calculii cu oxalat de calciu şi fosfat de calciu reprezintă împreună 75-85% din total. Litiaza calcică este mai frecventă la bărbaţi, în jurul vârstei de 30 de ani; de obicei, la cei cu un singur calcul vor exista în timp şi alţii, rata medie a apariţiei unei noi formaţiuni fiind de 2-3 ani; litiaza calcică este frecvent familială.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
09 Decembrie 2012, 21:01

Sondaje: Victorie previzibilă a USL, UDMR ar putea să nu intre în Parlament

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Exit-pollurile făcute publice imediat după închiderea urnelor arată rezultate aşteptate la alegerile parlamentare de duminică. Aşa cum era previzibil, USL a luat cele mai multe din voturile românilor (între 54-58%), în vreme ce UDMR, pentru prima oară în existenţa-i post-revoluţionară, ar putea rămâne în afara Parlamentului.

USL, victorie detaşată

Conform rezultatelor CURS, USL a obţinut 56,96% din voturi pentru Camera Deputaţilor şi 57,58% pentru Senat; potrivit CCSB, USL a obţinut 56,8% din voturi la Camera Deputaţilor şi 58,3% la Senat, iar CSOP creditează alianţa cu 54% din voturi pentru Camera Deputaţilor şi 55% pentru Senat.

ARD a obţinut, potrivit aceloraşi sondaje, circa 19% din voturile românilor, fiind urmată de PPDD, cu 13-14%, în vreme ce UDMR este creditată de toate sondajele cu 5-5,2% din preferinţele electoratului, adică fix la pragul minim impus formaţiunilor politice pentru accederea în Parlament.

Scoruri mici au mai primit (conform CURS, la Camera Deputaţilor) PRM - 2,39%, PER - 1,47% şi PPMT - 1,21%.

Victorie împotriva regimului Băsescu

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat că votul de duminică reprezintă "victoria împotriva regimului Băsescu" şi a subliniat că "punctele cardinale" ale politicii externe a USL vor fi apartenenţa la NATO şi la UE. El a afirmat că, după acest vot, "nu mai e niciun dubiu, premierul României va fi Victor Ponta".

La rândul său, co-preşedintele ARD, Vasile Blaga, a spus, după afişarea rezultatelor exit-poll-urilor, că le mulţumeşte românilor că au ieşit la vot. "Scorul pe care l-am obţinut este rezultatul unei munci speciale, pentru că USL-ul a dus în această campanie de mistificare, de manipulare ieşită din comun", a declarat Blaga, după ce iniţial a spus, din greşeală, că "ARD a dus o campanie de manipulare ieşită din comun", o gafă asupra căreia i s-a atras rapid atenţia. "Sunt convins că ne vom atinge obiectivul de peste 20% în alegeri", a adăugat Blaga.

Liderul PDL a mai spus că "ARD-ul va lupta pentru o Românie europeană, pentru o Românie alături de prietenii ei euro-atlantici".

Cine ridică sabia, de sabie va muri!

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, că le cere tuturor actorilor politici, începând cu preşedintele ţării, să înţeleagă că România are nevoie de pace, el avertizând că, "în perioada următoare, cine va ridica sabia, de sabie va muri".

"Vreau să cer tuturor actorilor politici, începând cu preşedintele ţării, cu noii parlamentari, cu cei care vor face parte din noul Guvern, să înţeleagă că Romania are nevoie de pace, o perioadă de reconstrucţie", a spus prim-ministrul.

Totodată, el a anunţat că USL a început discuţiile cu UDMR pentru a forma o majoritate parlamentară.


Rezultate exit poll CCSB, pentru Antena 3

Senat
USL - 58,3%
ARD - 19,6%
PPDD - 14,1%
UDMR - 5,2%

Camera Deputaţilor
USL - 56,8%
ARD - 19%
PPDD - 13,8%
UDMR - 5,1%


Rezultate exit poll CSOP, pentru B1 TV

Senat
USL - 55%
ARD -19%
PPDD - 10%
UDMR - 5%

Camera Deputaţilor
USL - 54%
ARD -19%
PPDD - 10%
UDMR - 5%


Rezultate exit poll CURS, pentru Realitatea TV

Senat
USL - 57,58%
ARD -18,87%
PPDD - 13,09%
UDMR - 5,16%

Camera Deputaţilor
USL - 56,96 %
ARD - 18,12%
PPDD - 12,95%
UDMR - 5,19%

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
ESTI CEA CE ESTI TU NU CE VOR ALTII.
NOI NU AM TRAIT DEMOCRATIE , VOI NU CUNOASTETI LIBERTATEA SPIRITUALA, AM TRAIT IN LANTURI IMPUSE DE HOTI CARE DOREAU SA PARVINA PE BANUL PUBLIC, CAND ATI VISAT SA AVETI 5 COPII UNUL MAI DESTEPT CA ALTUL DACA TOT CE CASTIGATI TREBUIA DATA STAPANILOR SAU FURAT CA SI EI, O SA INTELEGETI CA DEMOCRATIA INSEAMNA INDEPENDENTA DE LACOMIE, ESTI CEA CE ESTI TU NU CE VOR ALTII. ATI FURAT SA DATI ALTORA, MESAGERI DE HOTI, LANTURI IN JURUL GATULUI !!!
Postat 10 Decembrie 2012, 11:17 de INDEPENDENTA
@athos
Chiar dacă nu am votat cu kominternu, nu e treaba mea şi nici a ta să tragi la răspundere oamenii. De parcă tu ai fi vreo somitate în oarece.... Aşa că prost eşti tu......
Postat 10 Decembrie 2012, 09:19 de românu
@athos
Chiar dacă nu am votat cu komiternu, e treaba fiecăruia cu cine, ce a votat. O s-o tragă în consecinţă. Nu e treaba ta să reproşezi. De parcă tu ai fi vreun academician.... Aşa că prost eşti tu
Postat 10 Decembrie 2012, 09:15 de românu
Lipsa "cadre"
Vasile Blaga se plangea nu de mult ca "nu-s cadre-n PDL",nu-i asa?Oare daca se priveste-n oglinda,vede un "cadru"? Poate-o rama de oglinda!
Postat 10 Decembrie 2012, 09:08 de gyorgy tozser
Bucurie mare
Dupa "votul" de duminica ne-am intors in anul de gratie 1992 dar in conditii mult mai grele adica mult mai saraci. Traiasca usl sau fsn ca e totuna. Felicitari celor care si-au pus stampila acolo unde trebuie. Se confirma faptul ca dupa 22 de ani de "democratie" romanul nu a invatat nimic. Din contra este mult mai prost. Multumesc.
Postat 10 Decembrie 2012, 08:55 de Athos
leprele udemeriste
asta, cu ramanerea udemeristilor pe dinafara, ar fi o treaba excelenta !
Postat 10 Decembrie 2012, 03:23 de zoom
Ghilea nu tremura esti pe drumul bun :)))
Ghilea si Adelina un duo de show nicidecum pentru Parlament :))))
Postat 09 Decembrie 2012, 22:58 de trupa de show
blonda de sters nici in kuuuzrr
Ce Adelina , anakkfabeta aia in Parlament , o iei razana de tot , Ghilea o vedea ceva asta pentru ca si el este ca si ea ! mai era una grasa ca o purcea alta cei semana foarte bine, voi credeti ca ii prostiti pe cei vicleni si destepti sunteti doar prinsi in cursa, feriti va de ce cei fac nu de cei ce latra , fara banii misti muntii si faci izvoarele , cu minte nu cu kurul cum fac majoritatea :))).Cu mintea omului sa nu te pui ca pierzi dar cu a prostului joaca te pana oboseste, de ce sa i spui ca e prost ca oricum nu intelege ?
Postat 09 Decembrie 2012, 22:56 de carpa aia PDL ista
Virginelu apolitic
Nasol, adică Mocanu, Coste si alți anonimi bashitzi, rămân șomeri, va sa zica, pas Parlament. Hmmmm, dar săracul Blaga, grohaitorul de Timis, pe stil nou, rămâne la cotet sau are vreo șansa ? Asta nici tăiat nu e bun, pute!
Postat 09 Decembrie 2012, 22:13 de Vot virgin
AZI,ROMANII
au ales graul din neghina,pdl a semanat vant si a cules furtuna
Postat 09 Decembrie 2012, 21:47 de UN ROMAN
vom lupta pentru copii ii vom para de abuzuri si torturi
ne vrem inapoi patrimoniul cultural istoric din BUDAPESTA sa l platesca PDL , rusineeeeeeee va vindeti comorile romanesti lasate mostenire ca sa TRAITI ca lasii, RUSINE ! VREAU sa construim ORFELINATE si fiecare copil sa aiba haine, mancare si un MEDIU SANATOS, fara PARINTI INFRACTORI, amin !
Postat 09 Decembrie 2012, 21:43 de USL este VIITORUL!
pa pa
UDMR, cea mai mare rusine si cel mai mare cancer din parlament, Doamne scapa-ne de ei!
Postat 09 Decembrie 2012, 21:17 de eu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3983 RON
  • 1 EUR = 4.8421 RON
  • 1 HUF = 0.0139 RON