URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Februarie 2019, 18:11

Revoltă tăcută în spatele uşilor închise: Judecătorii şi procurorii din Oradea au protestat împotriva ordonanţei care a modificat peste noapte legile Justiţiei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Puţin peste 20 de judecători şi procurori orădeni au protestat în tăcere, miercuri după-amiaza, pe scările din holul Palatului de Justiţie din Oradea, împotriva ordonanţei prin care Guvernul a modificat peste noapte legile Justiţiei. Magistraţii şi-au transmis, însă, în scris, revendicările, între care se numără şi suspendarea activităţii Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor comise de magistraţi. 

Procurori de la Parchetul Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, DNA Oradea şi judecători de la instanţa locală şi de la Tribunalul s-au strâns, joi după-amiaza, în jurul orei 16.00, în holul Palatului de Justiţie. Fiecare magistrat ţinea în mână o coală inscripţionată cu mesaje „Independenţă”, „Stat de drept” şi „Constituţie”.

„Este ca urmare a ordonanţei de urgenţă care a fost luată fără consultarea corpului magistraţilor. De exemplu, noi am avut azi şedinţă de analiză a soluţiilor şi tot azi am primit proiectul, ca să dăm un răspuns, în condiţiile în care ordonanţa a fost adoptată ieri. A fost adoptată în mod neloial, fără a se solicita un punct de vedere din partea profesionaliştilor, care aplică legea. Deci noi nu protestăm pentru că am avea un interes personal, această ordonanţă afectează întregul sistem”, a explicat procurorul Radu Alba de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Magistraţii vor continua protestul şi în zilele următoare dar, între timp, protestatarii au făcut public un punct de vedere legat de situaţia generată de noile modificări ale Legilor Justiţiei, care în opinia lor „par a învederea o ură viscerală împotriva corpului magistraţilor şi o dorinţă de a modifica din temelii echilibrul care ar trebui să existe între puterile unui stat constituțional”. 

În documentul care, încă, nu este semnat, dar e asumat  de toţi magistraţii prezenţi la protestul de joi, sunt înşirate o serie de revendicări care, dacă nu le vor fi îndeplinite, sunt hotărâţi să suspende activitatea. Ideea a fost lansată, deja, în spaţiul public, şi de judecătorul Cristi Danileţ, care a declarat că, într-o asemenea situaţie, unii judecători şi procurori vor fi în sala de judecată doar pentru cauzele urgente, mai exact pentru cauzele cu arestaţi, şi vor găsi motive ca pentru celelalte cauze să nu intre în sală.

Între revendicările judecătorilor şi procurorilor orădeni se numără suspendarea imediată a punerii în aplicare a legilor justiției și a ordonanţelor de urgenţă subsecvente, dar şi a activităţii Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor comise de Magistraţi, revizuirea legilor Justiţiei, a Codului penal şi a Codului de procedură penală, pentru a le pune în acord cu jurisprudenţa CEDO. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
CrisDumi
Ești o femeie INDEPENDENTA???
Postat 22 Februarie 2019, 21:41 de Sandu1206
Judecători orădeni din siajul imberbului Danileț ...
... care nu vor să priceapă că trebuie să se separe de procurori, ca să poată să-și arate independența. Ăstora tare le-a plăcut când procurorul era decidentul în proces, ca să aibă pe cine da apoi vina incompetenței proprii !?!
Postat 22 Februarie 2019, 10:52 de CrisDumi
Felicitari
Nu pot decat sa ii felicit pe respectabilii magistrati. Oamenii de rand nu pot sa protesteze in fiecare zi, si chiar daca ar face-o nu s-ar strange o masa critica de oameni. In schimb magistratii sunt vizibili si doar atunci cand sunt 20 si in plus pot fi acea scanteie care sa declanseze un protest masiv, mai ales intr-un astfel de moment dureros. M-as fi bucurat sa fie mai mult magistrati implicati, iar noi trebuie sa iesim in strada cu totii. E un cosmar aceasta mafie aflata la conducerea tarii, ne vor trebui multi ani ca sa ne revenim. Din pacate multi nu inteleg nimic si isi vor repeta greselile.
Postat 21 Februarie 2019, 21:47 de cchris26
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON