URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Decembrie 2021, 07:57

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: De ce merge brancardiologul în Dubai pe banii statului?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cum arată evenimentele săptămânii trecute, prin ochii lui Bihorel: 

Luni

Vio către Ghiusi: „Ai văzut că Cechescu bagă mai multe fonduri în satele voastre, de parcă banii vin de la bugetul Ungariei?”. „Nicicum nu sunteți mulțumiți. Păi, nu-i normal să ne luăm partea leului și a forintului? Că de 30 de ani doar noi am rămas tot timpul la putere”.

Marți

Brancardiologul, acuzat pe nedrept că merge în Dubai pe banii Senatului. „Lumea crede că fac turism pe spezele statului. Adevăratul scop al vizitei este ascuns”. „Adică?”. „Eu nu merg pentru turism, ci să-mi fac meseria. Vine cu noi și doamna Alina Gorghiu, iar eu, în calitate de chirurg plastician, mă voi strădui să-i scot de pe față zâmbetul acela de ființă nedumerită”.

Citeşte continuarea, pe Blogul lui Bihorel!

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Dubai
E o intervenție dificila ceea ce si - a propus dl. dr., dar avind in vedere locul ales pt operațiune precum si conectarea minților pe acolo mai mult poate ca pe la noi, probabil sunt sanse de reușită realmente.
Postat 13 Decembrie 2021, 23:05 de User anonimizat
Când lumea e condusă de proști, se găsesc destui ca ei să-i admire
Un kgb-ist somer a ajuns taximetrist, până i-a venit ideea să-l lingușească pe Elțîn și a ajuns mare dictator. Un brancardier pitic a ajuns student la o facultate de paie lingușindu-l pe Unchiu și pe decan și azi e mare senator și profesor. Asta a ajuns lumea de azi, condusă de măscărici! Doar nu o să plătească ei ceva, nici măcar o beție la Dubai.
Postat 13 Decembrie 2021, 15:17 de decalog
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON