URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Mai 2019, 08:48

Rescrie, duminică, istoria României!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Avem sute de motive să fim nemulţumiţi. Suntem nemulţumiţi de cum arată oraşul în care trăim, de şcoala la care învaţă copiii noştri sau spitalul la care sperăm să ajungem cât mai rar. Nu ne place faptul că România nu este unde ar fi putut să fie – o ţară mai aşezată cu o calitate a vieţii comparabilă cu cea din vest. Ştim, în mare, şi care sunt cauzele. Cel puţin în ultimii ani, ştim cu certitudine ce ne-a tras înapoi. O guvernare mincinoasă a PSD care a făcut uitate promisiunile cu care a câştigat alegerile. Acum ei încearcă din nou să vândă românilor aceleaşi gogoşi. Degeaba. De data asta nu mai pot înşela pe nimeni. Pe 26 mai restartăm România. Trebuie doar să mergem la vot pentru România la care visăm.

Luni, a doua zi după cea a votului, putem să trăim într-o nouă Românie. O Românie corectă şi puternică.

Noua Românie este ţara în care legea e egală pentru toţi, nu e scrisă doar pentru unii. Este ţara în care cei care ne conduc îşi doresc să schimbe lucrurile în bine pentru cei care i-au ales. Şi muncesc pentru asta în fiecare zi. Pentru asta trebuie să mergi la vot.

Noua Românie este casa pe care românii nu mai vor să o părăsească pentru o viaţă mai bună altundeva. Este ţara în care fiii, fiicele, fraţii, surorile şi părinţii noştri vor să întoarcă şi să trăiască o viaţă bună alături de cei dragi. Pentru asta trebuie să votezi pe 26 mai.

România de după 26 mai este ţara în care competenţa şi profesionalismul sunt premiate şi promovate, unde valorile sunt repere pentru toţi românii. Este ţara unde minciuna este sancţionată prompt, iar onestitatea este promovată şi impusă până în vârful statului. Şi pentru asta e nevoie de votul tău.

România de după votul de duminică este o Românie respectată şi influentă în marea familie europeană. Este ţara reprezentată de oameni corecţi şi capabili la Bruxelles, care muncesc pentru a aduce mai mulţi bani europeni pentru modernizare şi dezvoltare.

Noua Românie este ţara în care preşedintele munceşte umăr la umăr cu guvernul pentru binele românilor, nu cum face azi PSD, doar în interesul unei găşti. Este ţara unde se fac lucruri, nu doar se vorbeşte că se fac, ca acum.

Miza votului din 26 mai este triplă. Prima, să votezi la europarlamentare pentru a trimite în Parlamentul European oameni capabili, apreciaţi în Europa, care deja au arătat că pot face lucruri bune pentru România. De aceea, un vot pentru PNL pentru Parlamentul European reprezintă unica opţiune. PNL are cea mai bună listă, un echilibru între experienţă şi suflu nou.

A doua miză este blocarea mutilării justiţiei din România de cei cu probleme penale prin interzicerea amnistiei şi graţierii şi a OUGurilor pe justiţie. Pentru asta trebuie să votezi "DA" la referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis.

A treia miză este la fel de importantă precum celelalte două: resetarea haosului politic care a dominat România în ultimii doi ani şi jumătate. Votând PNL şi "DA" la referendum, românii vor da un vot de blam puterii politice care a aruncat România în cea mai mare degringoladă politică şi socială din ultimii 20 de ani. Votul împotriva PSD este vocea românilor care transmit puterii un mesaj clar: Stop! Aşa nu se mai poate!

Vrei să eliberezi România? Vrei o altă Românie, mai corectă? Pentru asta e nevoie doar de un singur lucru: votul tău! Pe 26 mai. Fii parte dintr-o istorie pe care tu o decizi!

Comandat de Partidul Naţional Liberal, cod unic mandatar 41190007

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON