URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 27 IULIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă, prin absurd, de mâine s-ar închide toate Ministerele și Agențiile din București, în mai puțin de doi ani PIB-ul României s-ar dubla. Pentru că, în mare măsură, munca birocraților se rezumă exclusiv la a-și păstra privilegiile. Iar dacă de mâine s-ar desființa toate Consiliile de Administrație la companiile de stat, jumătate dintre muzele de partid ar muri de foame și un sfert din activ ar ajunge să trăiască din alocațiile copiilor.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu-i prima oară când Bolojan vrea să rezolve probleme gingașe cu metode... inginerești. Ideea trecerii actorilor și instrumentiștilor pe contracte de muncă pe durată determinată, pentru „eficientizarea” actului cultural, reflectă un reflex al stilului managerial cu iz dictatorial care l-a făcut celebru - dar, fără îndoială, și eficient - pe fostul edil al Oradiei.
Zic şi eu
Adrian Cris
Sub conducerea lui Ilie Bolojan, căruia mai-marii partidului îi laudă performanţele obţinute ca primar al Oradiei şi, mai nou, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, organizaţia PNL va fi cea mai numeroasă la Congresul partidului din 25 septembrie. În ciuda ofertelor şi promisiunilor pe care precis i le-au făcut, Bolojan s-a ferit să-şi declare sprijinul pentru unul dintre cei doi candidaţi la şefie, premierul Florin Cîţu şi actualul deţinător al funcţiei, Ludovic Orban.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Când am văzut ştirea cu elicopterul aterizat forţat în Bucureşti, am ştiut că va urma o avalanşă de glume pe subiect. Accesul rapid la informaţie, obligaţia de a avea o părere despre orice şi uşurinţa de exprimare individuală în spaţiul public au făcut ca elicopterul acela ghinionist să plonjeze direct într-o mare de glume şi miştouri. O să ziceţi că nu doar noi am fost, că şi Ambasada Suediei a comis-o. Staţi liniştiţi, şi acolo e tot un om la butoane, poate chiar românaş de-al nostru.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Zborurile externe au fost reluate pe Aeroportul din Oradea. Ce părere aveţi despre destinaţiile operate de Ryanair (Milano, Bologna, Londra, Dusseldorf)?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
După 2 ani în care nu s-au organizat concursuri de admitere în magistratură, recent situaţia a fost deblocată şi se aşteaptă anunţurile oficiale pentru reluarea acestora. În concret, în urmă cu aproximativ 2 ani, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile legale care reglementau concursurile de intrare în magistratură, pe motiv că toate condiţiile de accedere erau prevăzute în regulamentele Consiliului Superior al Magistraturii, şi nu în lege.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi ("văduva neagră") şi scorpioni, care sunt foarte periculoşi atât pentru oameni, cât şi pentru animalele domestice.
02 Iunie 2014, 12:59

Regele Juan Carlos abdică, la 76 de ani

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Regele Spaniei Juan Carlos, în vârstă de 76 de ani, va abdica şi-i va lăsa tronul fiului său, prinţul Felipe, a anunţat luni şeful Guvernului, Mariano Rajoy.

Juan Carlos, care a urcat pe tron la moartea lui Francisco Franco, în noiembrie 1975, şi-a construit popularitatea conducând tranziţia în Spania către democraţie, după care s-a confruntat cu un final de regim marcat de probleme de sănătate şi scandaluri.

Regele vrea să se adreseze "personal spaniolilor (luni) dimineaţa", a adăugat Mariano Rajoy.

Şeful Guvernului spaniol a convocat "un Consiliu de Miniştri extraordinar" marţi. În vederea acestui proces de abdicare va fi "necesar să fie aprobată o lege organică", a subliniat el.

"Sper ca, într-un termen de timp foarte scurt, Congresul spaniol să aprobe nominalizarea ca rege" a prinţului Felipe, în vârst de 46 de ani, a adăugat Mariano Rajoy.

Regele Juan Carlos "a fost cel mai mare promotor al democraţiei noastre". El este "cel mai bun simbol al vieţii noastre împreună în pace şi libertate", a adăugat premierul Rajoy.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1716 RON
  • 1 EUR = 4.9208 RON
  • 1 HUF = 0.0136 RON