Reamenajarea din interior

Zilele trecute, ascultând semnalul din turnul Primăriei care anunţă ora exactă, m-am pus în pielea unui orădean de naţionalitate maghiară. Oare chiar trebuie să asculte din oră în oră un imn care spune: „Sunt gata. Stau cu toţii / Să se coboare-n văi / Să izgonească hoţii / Şi-ai neamului călăi”? Fiind vorba de „Marşul lui Iancu”, e clar despre ce călăi este vorba.

Îmi vine în minte şi sloganul unui eveniment care se doreşte de marcă pentru populaţia orădeană de naţionalitate maghiară, mai mult, cu pretenţia de a se adresa şi populaţiei de naţionalitate română, Zilele Sfântului Ladislau: „Várat hódítunk!”. În traducere, „Cucerim cetatea!”. Cum ar veni, în continuare unii cuceresc, iar ceilalţi îi izgonesc pe cuceritori.

Constat cu amărăciune şi că pe pietonală comunitatea maghiară are poeţii maghiari într-un colţ, românii pe Aurel Lazăr în altul. Ziua, românii pun nume de străzi după chipul şi asemănarea lor, iar maghiarii le modifică noaptea după placul lor. Şi exemplele pot continua...

O dispută de actualitate este ce statui să punem în piaţa centrală nou renovată. Se configurează aceeaşi soluţie: fiecare cu statuia lui, mai impunătoare şi mai bine plasată.

Reamenajăm parcuri şi pieţe, dar refuzăm o reamenajare a modului în care mintea noastră gândeşte, a modului în care ne raportăm la cel de lângă noi.

Doresc să lansez o provocare publică către autorităţi şi către toţi cetăţenii acestui oraş: ce-ar fi ca pentru piaţa reamenajată să găsim un moment din istoria celor două etnii în care acestea au lucrat sau au luptat împreună, şi să-l imortalizăm în piaţa nou reamenajată? Sunt sigur că trebuie să se găsească o acţiune, un gest, o sămânţă de colaborare care să merite imortalizată în centrul unui oraş care, de altfel, se doreşte un model de convieţuire interetnică.

Un astfel de moment ar putea fi întâlnirea între doi mari maeştri care au reprezentat cu succes fiecare în parte naţiile din care au provenit, dar care au ştiut să se admire reciproc pentru ceea ce au avut valoros: George Enescu şi Béla Bartók. Nu este acesta oare un adevărat model de „reamenajare” pentru fiecare dintre noi?

Adrian Oegar
orădean