URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Februarie 2020, 13:43

Realizează-te în Oradea! Burse de 200 lei pentru elevii merituoși care promit să facă facultatea în orașul de pe Criș

Primăria acordă şi în acest an burse lunare de 200 lei elevilor orădeni de clasa a XI-a şi a XII-a la profil real cu media peste 8,50 care promit ca după absolvire să urmeze facultatea tot în Oradea.

33 de bursieri

Potrivit unui comunicat al municipalității, până în prezent de această prevedere din programul local "Realizează-te în Oradea!" au beneficiat 33 de elevi orădeni.

"Cererile de acordare a burselor şcolare din cadrul Programului "Realizează-te în Oradea" se depun la secretariatul unităţii de învăţământ unde învaţă elevul. Secretariatele unităţilor de învăţământ înregistrează cererile şi verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile stabilite prin Hotărârea de Consiliu Local 1.285 din 2018, iar decontarea burselor se face în baza tabelului emis şi transmis de unitatea de învăţământ către Municipiul Oradea", se menţionează în comunicat.

Rămâi în Oradea!

Conform HCL 1.285, bursele vor fi acordate elevilor de profil real, specializarea matematică - informatică, din reţeaua şcolară a municipiului, dar şi de la alte profiluri dacă au obţinut rezultate deosebite la concursuri de robotică, informatică ori matematică.

Pentru a se califica, elevii trebuie să fi obţinut în anul precedent media generală de cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare.

La încheierea studiilor, elevii au obligaţia să se înscrie la una dintre facultăţile orădene cu specializare IT precum Calculatoare şi tehnologia informaţiei, Ingineria sistemelor, Cibernetică, Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale sau Cibernetică economică.

În caz contrar, beneficiarul bursei va trebui să returneze integral sumele încasate, conform acordului încheiat între tutorele său legal şi reprezentanţii municipalităţii.

Programul local "Realizează-te în Oradea!" a fost lansat la începutul anului 2019 şi are ca scop încurajarea elevilor orădeni de a rămâne sau a reveni în municipiu spre beneficiul mediului şcolar, universitar şi de afaceri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Primăria asta e toantă rău !?!
Care e câștigul orașului, că niște elevi vor urma facultăți orădene !?! După absolvire vor lucra în Oradea și vor achita impozite aferente salarizării la angajatori locali ... sau își iau diploma și pleacă în alte locuri, unde se plătește mai bine ?!? Dai bani, de acord ... dar condiția de bază trebuie să fie "stabilizarea" ulterioară studiilor pe minim 5 ani, aici în Oradea !?!
Postat 18 Februarie 2020, 19:32 de CrisDumi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON