URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fosta a doua armată a țării, CFR-ul, a ajuns într-o stare jalnică. Firma e cu datorii uriașe la bugetul de stat, dar managerii prosperă și primesc bonusuri de performanță. Salariile s-au mărit simțitor la toate nivelurile, la fel cum a crescut și stratul de jeg pe garnituri. Locomotivele se aprind pe traseu, dar și pălinca în mecanicii de locomotive. Nașii se uită urât la tine dacă faci imprudența să cumperi bilet, iar întârzierile sunt atât de mari încât instituția pare că nu a ieșit din Evul Mediu...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Iulie 2020, 20:41

Reabilitarea școlii Szacsvay Imre din Oradea a fost scoasă la licitație pentru de 5,2 milioane lei

Reabilitarea școlii Szacsvay Imre din Oradea a fost scoasă la licitație pentru de 5,2 milioane lei (foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările de reabilitare a şcolii Szacsvay Imre au fost scoase la licitaţie iar termenul limită de depunere a ofertelor este 11 august.

Reabilitări de milioane

Investiţia vizează refacerea integrală a celor două corpuri de clădire inclusiv cu reţelele de utilităţi. "Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 5,25 milioane lei fără TVA, iar durata contractului este de 18 luni", se menţionează într-un comunicat trimis, marţi, de reprezentanţii Primăriei Oradea. 

Valoarea mare a investiţiei este dată de faptul că ambele clădiri necesită lucrări de amploare de la faţade până la acoperiş şi tâmplărie.

Corpul A al şcolii, construit către stradă în 1990, nu a mai fost reabilitat de ani de zile, iar corpul B nu a mai suferit intervenţii majore după ce a fost ridicat în timpul comunismului.

Motiv de protest

Starea celor două corpuri de clădire au a atras de-a lungul timpului critici acide la adresa municipalităţii din partea reprezentanţilor UDMR şi ai Consiliului Judeţean Bihor.

În vara anului 2018 reprezentanţii Uniunii au mobilizat zeci de elevi să protesteze în Consiliul Local pentru a cerere reabilitarea şcolii. Protestul s-a desfăşurat sub supravegherea administratorului public al judeţului, Szabo Jozsef şi a consilierilor locali ai UDMR.

Imobilele au ajuns într-o stare avansată de degradare după ce au constituit ani de zile obiectul unui proces între municipalitatea orădeană şi Parohia Romano – Catolică Olosig Oradea – Filiala Capela Sfântul Ladislau, care şi-au disputat în instanţă dreptul de proprietate asupra lor.

Pe durata procesului orice intervenţie asupra celor două clădiri a fost blocată. Şcoala a intrat în proprietatea Statului Român şi administrarea municipalităţii orădene abia anul trecut.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5156 RON
  • 1 EUR = 4.9742 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON