URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Decembrie 2019, 13:39

RCS&RDS, acuzată de practici anti-concurenţiale. Asociaţia furnizorilor de internet o reclamă la Consiliul Concurenţei

RCS&RDS, acuzată de practici anti-concurenţiale. Asociaţia furnizorilor de internet o reclamă la Consiliul Concurenţei sursa foto: www.libertatea.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Compania de telecomunicaţii RCS&RDS, deţinută de orădeanul Zoltan Teszari, va fi reclamată la Consiliul Concurenţei de Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor (ANISP), pentru practici anti-concurenţiale. ANISP este formată din Telekom România Communications, Orange România, EuroWeb România, GTS Telecom, Rolink Plus, Prime Telecom, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, NextGen Communications şi DirectOne.

Asociaţia susţine că RCS&RDS comite un abuz de poziţie dominantă, pentru că refuză să accepte interconectarea reţelelor de internet (peering IP) în condiţii echitabile.

"Interconectarea este foarte importantă pentru ca utilizatorii unor reţele diferite să poată comunica între ei în condiţii optime, cu disponibilitate maximă a serviciilor, cu timpi minimi de acces la informaţii şi fără ca traficul naţional să tranziteze prin reţele din afara ţării. În lipsa interconectării directe dintre operatori, un server – de exemplu www.primaria-orasului-tau.ro găzduit în reţeaua Operatorului A ar putea fi accesat semnificativ mai greu, devenind în anumite situaţii chiar inaccesibil pentru abonaţii Operatorului B. Deşi în trecut se folosea foarte mult interconectarea indirectă (prin tranzitarea reţelelor unui terţ aflat de multe ori în afara ţării), tendinţa societăţii informaţionale de a muta toate aplicaţiile peste Internet face ca această soluţie să nu mai fie una viabilă, devenind o frână inclusiv în dezvoltarea conceptului de e-guvernare", se arată într-un comunicat ANISP.

Potrivit acestei surse, este foarte important ca punctul de interconectare să fie ales cât mai aproape atât de originea, cât şi de destinaţia traficului, iar capacitatea de interconectare să fie dimensionată corespunzător. "În caz contrar, serviciile Internet care implică trafic inter-reţele vor fi de calitate slabă: întrucât o parte din trafic va trece prin intermediari (alte reţele) viteza de transfer va fi mică, timpii de acces vor fi mari, va creşte numărul de întreruperi/defecţiuni şi nu în ultimul rând -vor exista mai multe potenţiale breşe de securitate a datelor", a mai transmis ANISP.

RCS&RDS, care deţine 52% din piaţa românească de cablu TV şi internet fix, este acuzată că nu participă la punctele de Internet eXchange din România, iar traficul Internet schimbat cu unii operatori români ocoleşte prin Frankfurt sau Budapesta etc. "Alternativ, RCS-RDS impune operatorilor care doresc interconectare în România să cumpere aceste servicii la un preţ nejustificat de mare – profitând de faptul că tarifele pentru acest tip de interconectare nu sunt reglementate – fără a oferi partenerilor de interconectare sume similare pe bază de reciprocitate", acuză concurenţii companiei.

"Dacă, de exemplu – în cazul serviciilor de telefonie – operatorii plătesc între ei tarife reglementate de ANCOM la efectuarea apelurilor inter-reţele, în cazul traficului Internet un operator dominant poate solicita orice tarif pentru interconectare şi poate refuza plata unui tarif "în oglindă", deşi astfel îşi dezavantajează chiar propriii abonaţi, care nu vor putea accesa în condiţii optime serviciile şi conţinutul găzduit în reţelele cu care nu există interconectare directă. Interconectarea locală directă (peering-ul) aduce avantaje evidente atât în ceea ce priveşte calitatea cât şi costurile reduse aferente traficului Internet, iar refuzul de a face asemenea interconectări – fie explicit, fie prin amplasarea unor bariere de cost – este în mod vădit o practică anti-concurenţială, menită să nu permită dezvoltarea unor reţele/servicii ale competitorilor", a mai transmis ANISP.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
...
Unde mai pui monopolu pe cablu în Oradea că doar li s-o dat exclusivitate la canale de lucru. UPC care-i lider în Viena, Budapesta sau București trebuie să le plătească lor chirie, evident că nu se bagă.
Postat 15 Decembrie 2019, 18:44 de User anonimizat
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON