Scorul submediocru obținut pe 9 iunie la Primăria Oradea de șeful interimar al organizației municipale, Adrian Madar, a fost taxat la o conferință municipală în urma căreia acesta a fost schimbat din funcție și înlocuit cu președintele, și el interimar, al organizației județene, Aurel Mohan, care cumulează, astfel, ambele funcții.
Este un aranjament temporar, după cum a aflat BIHOREANUL, căci Mohan vrea să rămână președinte doar la PSD Bihor, iar imediat după ce va fi votat în această poziție urmează să renunțe la șefia PSD Oradea.
Mohan la puterea a doua
Președintele interimar al PSD Bihor, Aurel Mohan, numit de conducerea centrală a partidului în această funcție în luna ianuarie, a devenit președinte ales al PSD Oradea. Vineri, într-o Conferință Municipală a PSD Oradea, care nu fusese anunțată presei, Mohan a fost ales președinte al organizației orădene, în locul consilierului local Adrian Madar, și el numit de conducerea centrală la șefia celei municipale tot ca interimar, și tot în luna ianuarie.
„Cei de la București au fost supărați pe el pentru scorul de la locale”, a declarat BIHOREANULUI unul dintre liderii PSD Bihor, care nu a dorit să-i fie făcut public numele.
Pe 9 iunie, în pofida declarațiilor pompoase dinaintea și de-a lungul campaniei electorale, cum că PSD Oradea va obține „un scor istoric”, iar el va câștiga Primăria, Madar a înregistrat doar 8,64% din sufragiile orădenilor care s-au prezentat la urne, cu nici măcar un procent peste scorul obținut de Emilian Pavel în 2020, în timp ce organizația pe care o conducea a luat și ea doar 11,97%.
„Ne-a supărat”
Contactat de BIHOREANUL, proaspăt alesul președinte al PSD Oradea în locul lui Madar, Aurel Mohan, a confirmat și el, chiar dacă pe un ton blând, cauza pentru care consilierul local a fost schimbat de la șefia organizației municipale.
„Nu a fost nimic de reproșat, nimic de supărare, dar motivul a fost scorul care ne-a supărat. Trebuie să vedem unde s-a greșit, ce trebuie să facem mai bine pentru ca orădenii să se uite mai bine la noi. Trebuie o analiză mai profundă, cum trebuie să ne organizăm pentru a fi cât mai aproape de orădeni”, a spus Mohan.
Acesta a candidat, la rândul lui, la alegerile locale, obținând 15,54% dintre voturile exprimate pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor.
Culmea disciplinei de partid este că Mohan a primit unanimitatea voturilor exprimate de cei 150 delegați la Conferința Municipală de vineri, deci inclusiv pe cel al lui Madar, care pare să-și fi acceptat soarta.
In extremis
Întrebat de BIHOREANUL de ce a candidat la funcția de președinte al PSD Oradea pentru un mandat de 4 ani în condițiile în care este și președinte interimar al PSD Bihor, Aurel Mohan a sugerat că ar fi fost nevoit să facă acest lucru din cauza calendarului în vederea desfășurării Congresului PSD, programat pe 24 august. El a punctat, însă, că va renunța la poziția în care tocmai a fost votat în favoarea celei de la conducerea organizației județene, care își va desfășura Conferința Județeană pe 8 august.
„Am fost anunțați săptămâna trecută că pe 24 august vom avea Congresul și a trebuit ca toate organizațiile să aibă conduceri alese. La Oradea am candidat, dorind să candidez și la județ, ca să cer colegilor încrederea, urmând ca ulterior să vedem cum o să împrospătăm organizația județeană. Din 8 august, funcția de președinte al PSD Oradea va fi temporar vacantă”, a spus Mohan.
Lipsă de cadre
În condițiile în care la Conferința Municipală a PSD Oradea de vineri Mohan a fost singurul candidat, acest lucru arată o serioasă lipsă de cadre a organizației.
Cu toate acestea, PSD Oradea are o conducere stufoasă, tot vineri Madar fiind ales vicepreședinte al organizației municipale, alături de alți colegi de partid.
Cei șapte vicepreședinți vor face parte din Biroul Municipal al PSD Oradea, care și el numără nu mai puțin de 23 de membri.
Madar: „Nu avem un conflict”
La rându-i, fostul președinte interimar al PSD Oradea și candidat la Primărie a afirmat că era inevitabil să aibă o perioadă de „reflecție”: „Am avut o campanie intensă, în urma cărora rezultatul - pe care eu în mod public l-am anticipat că ar trebui să fie mai bun - nu este cel pe care mi l-am dorit, prin urmare e firesc să încercăm și alte variante pentru Oradea. Când se întâmplă ca rezultatul la vot să fie altul decât cel pe care l-ai dorit, e normal să ai o perioadă în care te gândești ce trebuia să faci altfel, și eu sunt într-o astfel de perioadă acum”.
Pe de altă parte, Madar a ținut să sublinieze că „asta nu înseamnă că avem un conflict cu Bebe Mohan” și, întrebat de BIHOREANUL dacă ar vrea să revină la șefia organizației municipale, nu a exclus ca după Conferința Județeană în care Mohan va fi votat președinte al PSD Bihor și șefia organizației municipale va rămâne vacantă, să candideze pentru președinția acesteia. „Nu știu să vă răspund acum, cred că ar trebui să vedem cum evoluează lucrurile. Vă promit că vă răspund după Conferința Județeană”, a spus Madar.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.