Rămas pe funcţia de director medical al Spitalului Municipal din Oradea după mazilirea de acum două luni a managerului Dacian Foncea, dr. Ovidiu Burtă a comis-o în stil mare: la prima şedinţă a Consiliului de Administraţie din acest an, săptămâna trecută, joi, a propus numirea pe poziţia de coordonator al Laboratorului de Psihologie şi Terapii Nemedicale fix a Cameliei Dindelegan, profesoara de la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane judecată pentru corupţie, mai exact pentru că i-ar fi şpăguit pe fosta decăniţă Floare Chipea şi pe rectorul Universităţii, Constantin Bungău, ca să avanseze de la gradul didactic de conferenţiar la cel de profesor.
Noroc că propunerea dr. Burtă a picat la vot, tocmai din acest motiv penal. Altfel, mai ştii, ajungea chiar iniţiatorul să aibă nevoie de "terapii nemedicale"...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.