Autorităţile de la nivel naţional au dezminţit, vineri, faptul că circulaţia românilor ar urma să fie limitată drastic pentru evitarea răspândirii COVID-19, fiind permise ieşiri rare şi bine motivate din locuinţe.
În mediul online, pe diverse grupuri de pe reţelele de socializare, a apărut un document datat 20 martie, redactat sub forma unei hotărâri - cu antetul Ministerului Afecerilor Interne şi în care apărea ca autor dr. Raed Arafat - în care se propunea ca circulaţia populaţiei în România să fie mult restricţionată, fiind permise puţine ieşiri din casă.
Documentul arăta că ar urma să fie interzise deplasările persoanelor în afara domiciliului sau reşedinţei cu anumite excepţii, cum ar fi deplasarea la locul de muncă (doar atunci când munca de la distanţă nu e posibilă şi doar cu prezentarea unei adeverinţe de la angajator), deplasarea pentru un consult medical care nu poate fi amânat, la cumpărături "de strictă necesitate" şi doar în magazine din zona de domiciliu, deplasare pentru asigurarea asistenţei unor persoane în vârstă, vulnerabile, sau pentru însoţirea copiilor, deplasare scurtă, lângă domiciliu, pentru desfăşurarea de activităţi fizice în aer liber (dar nu activităţi sportive colective) şi ieşiri scurte la plimbare cu animalele de companie.
Acelaşi document mai menţiona că "este permisă deplasarea persoanelor însoţite de copii minori sau prezenţa copiilor minori în autovehicul, alături de părinţi/bunici, atunci când nu pot fi lăsaţi singuri sau cu alta persoană care să-i supravegheze".
În timp ce unii au transmis documentul ce prezenta hotărârea ca fiind unul în lucru, neadoptat încă, alţii l-au propagat dând de înţeles că deja decizia a fost luată.
Autorităţile de la nivel naţional au reacţionat imediat, susţinând că documentul este doar un draft, o posibilă variantă de decizie care ar putea fi luată, sub această formă sau sub o altă formă, în cazul în care România ar urma să treacă într-un alt scenariu al evoluţiei COVID-19.
"NU este un document aprobat la nivelul Grupului de suport tehnico-ştiinţific şi NU a fost înaintat spre aprobare CNSSU (Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă), organism abilitat să ia decizii în astfel de situaţii", a transmis, vineri, Grupul de comunicare strategică format la nivelul Guvernului.
De asemenea, dr. Raed Arafat a făcut şi el precizări pe Facebook, explicând că există multe etape de parcurs până o astfel de decizie ar putea fi luată şi că varianta ajunsă în atenţia publicului era doar una de lucru.
Precizările publicate de Grupul de comunicare strategică de la nivelul Guvernului:
1. Este un document de lucru (DRAFT), care este analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-ştiinţific, organism aflat în subordinea CNSSU, format din specialişti în epidemiologie şi boli infecţioase.
2. NU este un document aprobat la nivelul Grupului de suport tehnico-ştiinţific şi NU a fost înaintat spre aprobare CNSSU (Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă), organism abilitat să ia decizii în astfel de situaţii.
3. Hotărârile Grupului de suport tehnico-ştiinţific au caracter de propunere către CNSSU, doar după ce sunt aprobate la nivelul Grupului de suport tehnico-ştiinţific.
4. La nivelul Grupului de suport tehnico-ştiinţific sunt analizate diferite propuneri, pe baza scenariilor referitoare la evoluţia răspândirii noului coronavirus (COVID-19), ţinând cont de practica altor state care se confruntă cu aceeaşi problematică.
5. Atenţionăm asupra faptului că în documentul dat publicităţii NU este menţionată data de la care sunt aplicabile măsurile referitoare la deplasarea persoanelor. Acest lucru demonstrează că măsurile NU au aplicabilitatea imediată, fiind vorba despre propuneri aferente unor scenarii posibile cu privire la răspândirea noului coronavirus (COVID-19).
6. La nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a luat decizia sesizării organelor de cercetare penală pentru infracţiunea de divulgare fără drept a unor informaţii care nu sunt destinate publicităţii.
7. Inspectoratul General al Poliţiei Române a sesizat DIICOT cu privire la săvârşirea infracţiunii de distribuire de informaţii nedestinate publicităţii, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 304 Cod Penal, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Grupul de Comunicare Strategică
Mesajul lui Raed Arafat, pe Facebook:
Referitor la documentul care a fost publicat pe whatsapp, şi în diferite medii online şi de mass media, în care se prevăd măsuri suplimentare de izolare. Acest document este unul destinat analizei grupului de lucru tehnico-ştiinţific din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale (CNSSU) de Urgenţă. Grupul are membri din mai multe domenii dar mai ales din domeniul medical, epidemiologic şi de boli infecţioase. Decizia finală asupra măsurile se ia la nivelul CNSSU în urmă prezentării discutilor din cadrul grupului tehnic. Astfel, este posibil că unele mesuri să fie luate, amânate sau respinse.
Oricum, România nu se află în situaţia altor ţări cu un număr foarte mare de cazuri până în acest moment, iar măsurile pe care le propunem sunt măsuri care au în continuare caracter preventiv şi care să limiteze răspândirea cât mai mult posibil aşa cum este recomandat şi de către mai multe organizaţii internaţionale.
Cert este că şi în domeniul ştiinţific-medical există mai multe păreri care trebuie luate în considerare când facem astfel de analize.
Deciziile nu pot aparţine unei singure persoane şi trebuie discutate şi puse pe masă specialiştilor chiar dacă la final se iau decizii care nu sunt aprobate în unanimitate.
De aceea, rog populaţia să nu ia în considerare nimic din ce se publică în spaţiul public până nu este adoptat şi explicat de autorităţi. Proiectul răspândit recent este doar un proiect care nu este adoptat şi care cu siguranţă poate suferi încă multe modificări.
Din păcate, iresponsabilitatea persoanei care a făcut acest proiect public când acesta este încă pe masă discuţiilor este una evidenţă, inducând populaţia în eroare şi panică fără rost şi împiedicând un proces de consultare să fie finalizat coect şi în linişte.
Pe de altă parte, chiar dacă acest proiect este adoptat în următoarea perioadă, total sau parţial, vor fi luate toate măsurile necesare pentru a sprijini populaţia în perioada aplicării prevederilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.