URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Aprilie 2011, 16:41

Prinţul William şi-a sărutat soţia la balconul Palatului Buckingham (FOTO/VIDEO)

Prinţul William al Marii Britanii s-a căsătorit vineri cu aleasa inimii sale, Kate Middleton. La 30 de ani de la cununia prinţesei Diana cu prinţul Charles, clopotele catedralei Westminster din Londra au bătut din nou pentru unul din cele mai importante evenimente ale anului pentru englezi.

În timp ce sute de oameni şi-au amplasat de zile bune corturile pe străzile Londrei pe care vor trece cei doi tineri, jurnalişti din întreaga lume au descins în capitala Marii Britanii pentru a suprinde şi transmite în direct fiecare moment al ceremoniilor.

O limuzină Bentley l-a dus pe prinţul William la catedrală, însoţit de fratele său Harry care îi este şi cavaler de onoare. Pe tot drumul spre catedrală, Kate le-a făcut cu mâna miilor de oameni aflaţi pe străzi.

Rochia ei a putut fi observată când a coborât din limuzina Rolls Royce: este de culoare fildeşului, cu trenă lungă şi e realizată din dantelă în partea de sus. Are mâneci lungi, tot din dantelă, iar în partea de jos rochia este foarte amplă. Mireasa nu poartă bijuterii opulente, preferând un look simplu, natural. Pe cap are o tiară cu diamante, peste un voal alb, iar buchetul de mireasă e din flori mici şi albe.

După ceremonia religioasă, prinţul William şi Kate Middleton, acum prinţesa Cathrine, au ieşit la balconul Palatului Buckingham, de unde au salutat mulţimea adunată. Prinţul şi prinţesa s-au sărutat de două ori la balconul palatului stârnind urale entuziaste din partea celor adunaţi să-i vadă. Lângă ei, au ieşit şi Regina Elisabeta, prinţul consort, prinţul Charles şi Camilla Parker-Bowles, dar şi prinţul Harry şi sora lui Kate Middleton.

La dineul oficial al nunţii regale au fost invitate 650 de persoane, însă, la cel privat, organizat de prinţul Charles, vor participa circa 300 de persoane. Dineul va fi urmat de un bal organizat tot pentru rudele şi prietenii apropiaţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON