Moment amuzant, petrecut duminică, în timpul unei intervenţii, prin Skype, a ministrului Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe. La un moment dat, acesta a dat jos telefonul mobil şi s-a văzut că nu purta pantaloni.
Întâmplarea s-a produs în direct la televiziunea Pro X, în care oficialul discuta despre situaţia sportului din România.
Accidentul s-a produs chiar când Stroe vorbea despre meciurile pe care România le va organiza la Campionatul European şi despre infrastructura din ţara noastră.
Ministrul a dărâmat telefonul mobil şi cu ocazia asta s-a văzut că era în chiloţi.
(Vezi momentul mai jos, la minutul 39:55)
După accident, acesta a continuat interviul, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, explicându-şi ulterior gestul pe Facebook şi postând chiar și o fotografie:
"Duminică dimineaţă, acasă, ţinutele sunt mai "sportive", chiar şi atunci când dau interviuri :D #nofilter. (n-am o problemă că am devenit viral şi ştiu că toţi care vor sări să critice poartă pantaloni de ski şi pantofi acasă)", a scris Stroe pe Facebook.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.