URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 08 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am o mare admiraţie pentru cei care nu cred în Covid, care nu dau doi bani pe regulile stabilite de Guvern şi care au reuşit să afle, prin propriile mijloace, că Uniunea Europeană ne dă bani grei, chipurile,  pentru fiecare mort care ar fi decedat din cauza coronavirusului...
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt curios să văd cum o mai scoate la capăt Primăria Oradea de data asta. A vrut să găsească o soluţie pentru acoperişul parcării de pe Strada Independenţei şi, pentru a nu fi acuzată de totalitarism, a organizat concurs. A făcut un regulament (contestat de Ordinul Arhitecţilor din România), a adunat un juriu, a stabilit un termen limită şi tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să numere punctele primite pe fiecare proiect, să facă un clasament şi să declare un câştigător. Acum mai trebuie doar să scoată castanele fierbinţi din foc cu propriile mâini.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care este prima măsură care ar trebui luată de urgență de autorități pentru limitarea creșterii răspândirii infecțiilor cu coronavirus?







De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei şi izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, prevede că izolarea unei persoane fără acordul acesteia se poate dispune doar pentru 48 de ore, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). Î
18 Octombrie 2012, 18:24

Prins din propria-i prostie: După ce a furat din hypermarket, s-a întors la "locul faptei"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Un bihorean de 18 ani din comuna Vadu Crişului este cercetat de poliţiştii orădeni pentru furt, după ce miercuri, în timp ce era la cumpărături într-un hypermarket din Oradea, a ascuns în buzunar o consolă Sony Street PSP, iar la casă a plătit doar produsele din coş.

Agenţii de pază au sesizat furtul abia după ce tânărul a plecat din magazin, dar şi-au dat seama cum arată hoţul după ce au urmărit înregistrarea video. Câteva ore mai târziu, agenţii au avut şi surpriza să constate că tâlharul s-a reîntors în hypermarket, astfel că au chemat ajutorul jandarmilor.

Aceştia n-au mai putut recupera consola, tânărul susţinând că a vândut-o, însă a plătit contravaloarea ei, adică suma de 450 de lei. Totuşi, jandarmii i-au întocmit actele premergătoare urmăririi penale pentru furt şi le-au înaintat Poliţiei Municipiului.

Tot miercuri, jandarmii l-au mai prins pe un clujean de 37 de ani după ce a furat 6 sticle de whisky, tot dintr-un hypermarket orădean. Şi acesta a plătit contravaloarea produselor "dosite", însă tot va fi cercetat de poliţişti pentru furt.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
\
unde ai facut clasele primare, ziarista lu\' peste prajit ? in ferentari, in pantelimon, la scoala ajutatoare ?
Postat 18 Octombrie 2012, 18:49 de xfiles
Ziaristi buni!
"La casa a platit DECAT produsele din cos". Bihoreanul trebuie sa fie mandru ca are asemenea redactori!
Postat 18 Octombrie 2012, 18:43 de Alex
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0751 RON
  • 1 EUR = 4.8359 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON