URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
20 Februarie 2020, 15:08

Primele patru tramvaie noi fabricate în Arad vor ajunge luna viitoare la Oradea. Vezi cum vor arăta! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primele patru tramvaie noi comandate de municipalitatea orădeană constructorului Astra Arad vor ajunge la Oradea până la sfârşitul lunii martie. Primăria a comandat constructorului arădean 20 de tramvaie în culorile oraşului, roşu şi albastru.

Viceprimarul Mircea Mălan s-a deplasat miercuri la Arad împreună cu şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Marius Moş, şi directorul tehnic al OTL, Adrian Revnic, pentru a verifica stadiul lucrărilor la noile garnituri.

"În săptămânile următoare vor fi livrate primele tramvaie", a anunţat miercuri seara Mălan, pe Facebook.

20 pentru Oradea

Prima garnitura va ajunge la Oradea la jumătatea lui martie. "Tramvaiul va circula câteva zile în oraş pentru a vedea modul în care se comportă pe liniile noastre", a declarat pentru BIHOREANUL viceprimarul Mircea Mălan.

În cazul în care garnitura va trece cu bine perioada de verificări, până la sfârşitul lunii constructorul va livra încă trei tramvaie.

Conform contractului încheiat cu Astra Vagoane Arad, primele 10 garnituri vor ajunge la Oradea anul acesta, iar alte zece până la sfârşitul anului viitor.

Constructorul a cerut decalarea termenului iniţial de predare a primelor garnituri din decembrie 2019 pentru primăvara anului 2020 după ce Primăria a solicitat dotarea tramvaielor cu sisteme care să le permită să avanseze măcar 200 de metri, pentru evacuarea intersecţiilor, dacă rămân fără curent electric.

Cele 20 de tramvaie vor avea fiecare o capacitate de 160 călători, vor fi dotate cu recuperator de energie la frânare, aer condiţionat, instalaţie de încălzire şi rampă pentru persoanele cu dizabilităţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
CrisDumi
Încarcă link-ul respectiv.
Postat 21 Februarie 2020, 02:49 de Sandu2100
https://m.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-48/making-of-cum-arata-tramvaiele-astra-care-vor-circula-din-2020-prin-oradea-153596.html
@ CrisDumi. Probabil comentai despre " ca să poată fi echipate corespunzător pentru a putea fi mișcate din intersecții " , dar comentai cu nick-name WinDOS , cate ai până la urma și tu ???? Și cineva ți-a și dat răspunsul . Așa că primăria nu și-a însușit critica ta, dar poți sa donezi primăriei 1000 Ron.
Postat 20 Februarie 2020, 23:08 de Sandu2100
@CrisDumi, talent irosit!
Dacă ți-ai fi focusat criticile valoroase și înspre PSD și ALDE poate aceștia ar fi, încă, la guvernare.
Postat 20 Februarie 2020, 21:43 de FaBULA
CrisDumi
Ce critică??
Postat 20 Februarie 2020, 16:27 de Sandu2100
Primăria a păsuit Astra cu termenele, ca să poată fi echipate corespunzător pentru a putea fi mișcate din intersecții !?!
Ca să vezi, ditamai Primăria și-a însușit critica pe care i-am adus-o anul trecut în sensul contractării unor tramvaie care pot bloca intersecțiile în cazul lipsei bruște de curent !?! Cum nu vreau să fiu "consultantul" unor habarniști pe gratis ... solicit "diliului șef" să achite nota de consultanță tehnică, simbolic 1000 lei, pentru școlarizarea directorului tehnic al PMO și a directorului general al OTL !?!
Postat 20 Februarie 2020, 15:56 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON