URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Mai 2020, 07:57

Primarul Ilie Bolojan: La Spitalul Municipal din Oradea mai sunt 60 de bolnavi de Covid-19. Sper că relaxarea nu va duce la o creştere a cazurilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Ilie Bolojan a anunţat, joi seară, că scade în continuare numărul celor internaţi în Spitalul Municipal din Oradea cu coronavirus.

El a precizat că joi mai erau internate în Oradea mai puţin de 60 de persoane confirmate cu Covid-19 şi circa 50 de persoane suspecte că ar fi infectate cu acest virus.

Doar 60 de bolnavi

"Pe zi ce trece, înregistrăm o scădere treptată a numărului de cazuri de persoane infectate cu coronavirus care sunt internate în spitale sau în centre afiliate acestora. Date primite de la Spitalul Municipal arată că azi avem sub 60 de cazuri de persoane confirmate pozitiv internate în spital, dintre care 3 sunt pe secţia de terapie intensivă. Mai sunt cu puţin peste 50 de cazuri de persoane internate suspecte de coronavirus", a transmis, edilul, pe pagina sa de Facebook.

Totuşi, Bolojan subliniază că este importantă respectarea regulilor şi îşi exprimă speranţa că relaxarea măsurilor odată cu intrarea în starea de alertă nu va duce la o creştere a cazurilor de îmbolnăvire în Bihor.

"Sper că relaxarea din aceste zile nu va duce la o creştere a numărului de cazuri. Modul în care ne comportăm cu toţii în această perioadă va determina numărul de infectări în perioada următoare. Focarele care mai pot apărea le vom putea gestiona cred eu, în condiţii decente, cu paturile pe care le avem disponibile în spitale", a transmis acesta. 

Primarul Oradiei a subliniat şi cât de importantă a fost transformarea Hotelului Ceres în secţie exterioară a Spitalului Municipal pentru câteva săptămâni, când în ţară se întorceau mulţi bihoreni din străinătate. 

"În perioada dificilă de acum o lună de zile, una din redutele în lupta cu pandemia a fost hotelul Ceres din Băile Felix, folosit pentru carantinaţi, în cea mai mare parte a stării de urgenţă, iar în ultima perioadă ca zonă suport pentru Spitalul Municipal. Aşa cum informează Prefectura Bihor, hotelul nu mai este folosit, datorită reducerii numărului de cazuri. Le mulţumesc celor care au gestionat activitatea de acolo în condiţii dificile: Prefectura, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală şi Jandarmeria", a încheiat Ilie Bolojan.

Peste 70.000 de măşti vândute

Pe de altă parte, tot pe Facebook, primarul Oradiei a transmis că doar în câteva zile s-au vândut 70.000 de măşti din cele puse la dispoziţia orădenilor de municipalitate, la preţ de producător, adică la 1,5 lei bucata. 

"Peste 70.000 de măşti de protecţie s-au vândut în aceste zile prin chioşcurile OTL şi punctele de vânzare din pieţe ale ADP şi la Primăria Oradea. În weekend, OTL a vândut aproape 9000 de măşti, luni aproape 23.000, marţi 17.500 iar miercuri peste 14.000. ADP a vândut în pieţe şi la Primăria Oradea peste 10.000 de bucăţi", a transmis Bolojan.

El a subliniat, astfel, că "decizia de a vinde aceste măşti prin chioşcurile OTL, la preţul de 1,50 lei bucata, s-a dovedit corectă", adăugând că "farmaciile s-au văzut nevoite să reducă mult preţurile faţă de cum erau înainte, în prezent preţul acestor măşti ajungând la 2 - 2,50 lei".

Potrivit acestuia, municipalitatea a extins contractul cu furnizorul, "astfel încât şi în zilele următoare să fie stocuri suficiente pentru ca orădenii să-şi poată procura măşti la un preţ rezonabil, până când viaţa va reintra treptat în normal".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON