Reprezentanţii opoziţiei au criticat acest proiect de lege semnat de mai mulţi parlamentari PDL şi PSD şi au precizat că vor vota împotrivă, potrivit agenţiei Mediafax.
Victor Paul Dobre (PNL) a declrat că proiectul este "încă un pas de îndepărtare de valorile democratice", "o eroare" şi "o delegitimare a celor aleşi în funcţia de primar". Aura Vasile (PSD) a spus că dacă vor fi aleşi primarii dintr-un singur tur, vor exista primari care au obţinut 12-14%.
În replică, liderul grupului PDL Mircea Toader a arătat că PDL sprijină proiectul deoarece şi primarii trebuie aleşi din primul tur, la fel ca preşedinţii Consiliilor Judeţene.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect. Legea ar urma să meargă spre promulgare la preşedintele Traian Băsescu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.