Proiectul a fost avizat, licitaţia a fost finalizată, lucrările încă trenează. Primarul Ilie Bolojan se întâlneşte joi cu reprezentanţii firmei Energomontaj, câştigătoarea licitaţiei organizate pentru atribuirea lucrărilor de introducerea a încălzirii pe apă geotermală în cartierul Nufărul, pentru a discuta deschiderea şantierului. Edilul vrea să semneze contractul de lucrări deşi municipalitatea nu are bani în buget pentru finanţarea acestora.
„Nu am reuşit să obţinem de la Organismul Intermediar Energie semnarea contractului de finanţare. Va trebui să ne asumăm riscul să începem aceste lucrări, urmând să obţinem finanţarea într-o perioadă următoare”, a declarat miercuri primarul Ilie Bolojan.
Edilul îi va cere constructorului să lucreze câteva luni din bugetul propriu urmând să îşi primească banii după ce Primăria reuşeşte să facă rost de ei. „Contractul de finanţare trebuia să fie prelungit cel târziu în 6 noiembrie 2014. Organismul Intermediar Energie din subordinea Ministerului Economiei a omis să facă acest lucru, deşi noi am trimis mai multe notificări. Acum, pentru că termenul limită a expirat, refuză să prelungească contractul invocând riscuri de legalitate. Dacă nu reuşim să obţinem altcumva finanţarea, o să ne adresăm instanţei. Avem şanse foarte mari să câştigăm”, a declarat edilul.
Primarul a precizat că investiţia se ridică la circa 15 milioane euro, iar în condiţiile în care anul acesta municipalitatea lucrează cu un buget la limită, oraşul nu îşi permite nici măcar luxul de a contracta un credit.
Proiectul privind încălzirea cartierului Nufărul I pe bază de apă geotermală, mult mai ieftină decât agentul termic furnizat de CET, prevede înlocuirea actualelor puncte termice cu module la nivel de scară de bloc. Apa termală folosită va fi reinjectată pentru a nu periclita resursa geotermală de sub oraş. Pe timp de iarnă, necesarul de energie termică al cartierului va fi suplimentat de Termoficare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.