URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 13 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Timp de 15 ani, liberalul Ilie Bolojan s-a împotrivit ca administrația publică să se implice în fotbalul bihorean. Nu-i mai puțin adevărat că, pe vremea aceea, cel mai scurt drum spre pușcărie s-a dovedit a fi implicarea în fotbal. Au fost rare cazurile de oameni de afaceri sau primari care să nu fi fost implicați penal pentru suportul acordat echipelor. Căci fotbalul îți poate aduce notorietate, dar și niște cătușe de toată frumusețea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Știți unde era și ce făcea Ilie Bolojan lunea trecută, când Marcel Ciolacu, premier, președinte PSD și candidat la Președinție, îl „propunea” prim-ministru taman din Ambasada României la Paris, zicând că bihoreanul „a realizat foarte multe” și nu are „nici cea mai mică problemă” de a lucra cu el? La Căminul Cultural din Bulz. Unde ce credeți că le spunea celor câtorva zeci de localnici adunați să-l asculte? Nu promisiuni că va curge lapte și miere, ci dimpotrivă!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Decembrie 2022, 20:09

Primăria Oradea, interesată să primească Spitalul CFR din Oradea de la Ministerul Transporturilor, care vrea să scape de el

Primăria Oradea, interesată să primească Spitalul CFR din Oradea de la Ministerul Transporturilor, care vrea să scape de el foto arhivă BIHOREANUL
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La cererea Ministerului Transporturilor, care de aproximativ un an vrea să scape de toate spitalele CFR din țară, transferându-le Ministerului Apărării, cel din Oradea ar putea fi preluat de municipalitate.

Aleșii orădenilor au aprobat de principiu acest transfer, cu doar trei abțineri, ale celor trei consilieri PSD.

„Nu se zice nimic...”

Decizia luată cu voturile consilierilor PNL și UDMR a fost consfințită vineri, în cadrul unei ședințe pe care Consiliul Local Oradea a desfășurat-o în comun cu Consiliul Județean Bihor, fiind explicată de primarul Florin Birta.

„Zilele trecute am primit de la Secretariatul General al Guvernului o adresă prin care am fost întrebați dacă suntem interesați să preluăm acest spital, pentru că Ministerul Transporturilor vrea să-l transfere ori altor ministere, ori autorităților locale”, a spus edilul, subliniind că este vorba doar despre un acord de principiu, detaliile nefiind încă cunoscute.

Singurul care a avut obiecțiuni, chiar și în aceste condiții, a fost PSD-istul Liviu Sabău Popa (foto jos). „De principiu, nu ne opunem, dar materialul a fost făcut în grabă, nu se zice nimic despre situația patrimonială a Spitalului CFR”, a spus Sabău Popa, făcând aluzie la faptul că imobilul din strada Republicii în care funcționează unitatea sanitară face obiectul unui proces de retrocedare.

De asemenea, consilierul a făcut referire la faptul că „zilele trecute la Spitalul Județean s-au redus 100 de paturi” și a întrebat, retoric, „de ce am prelua alt spital cu 130 de paturi?”.

În final, însă, cele trei abțineri ale PSD-iștilor nu au contat, acordul de principiu fiind aprobat cu voturile aleșilor PNL și UDMR după ce primarul a repetat, încă o dată, că este vorba doar despre exprimarea unei intenții și că, dacă transferul se va materializa, „vom asigura toate condițiile, așa cum am asigurat și Spitalului Județean”.

Spitale nedorite

Dorința Ministerului Transporturilor de a nu mai avea o rețea sanitară proprie, implicit de a scăpa de spitalele și ambulatoriile CFR din întreaga țară, nu este deloc nouă.

La finele anului trecut, ministrul Sorin Grindeanu inițiase deja proceduri de transferare a unora dintre aceste spitale către Ministerul Apărării, condus de colegul său din PSD Vasile Dâncu, în condițiile în care un alt coleg de partid, Alexandru Rafila, care conduce Ministerul Sănătății, a arătat că nu-și dorește preluarea acestor unități în rețeaua acestui minister.

La acea vreme, la nivel central sindicatul angajaților din spitalele CFR din întreaga țară a inițiat acțiuni de protest care, însă, nu au mai avut loc după ce rezolvarea prin transferul către Ministerul Apărării nu s-a mai materializat.

Spitalele CFR, deși au secții care pot fi comune cu spitalele „civile” (cum ar fi de exemplu secții de Cardiologie, Chirurgie, Ortopedie, Oftalmologie și ORL), se deosebesc de acestea prin faptul că au personal specializat în evaluarea medicală a personalului din sistemul feroviar și din domeniul transporturilor rutiere internaționale.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Romania nu are nevoie de spitale militare permanente
Si structuri sociale paralele, pensii speciale si altele. Foarte bine ca guvernul vrea sa renunte la el, sper sa o faca in toata tara. Doctorii buni o sa fie preluati de alte spitale
Postat 20 Decembrie 2022, 15:38 de unu
Edilii orădeni sunt calici și vor tot.
După care, se plâng că nu au din ce întreține toate bunurile la care au jinduit.
Postat 17 Decembrie 2022, 13:17 de KP
f bine
Poate se mai reduc cheltuielile si se face un pic de ordine si in personal si in dotari. Multi prezenti, dar putini cu caracter.
Postat 17 Decembrie 2022, 11:54 de Christa
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6867 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON