URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Octombrie 2022, 08:01

Preţul unei vieţi: 250.000 euro despăgubiri unei tinere din Bihor accidentate după ce taxiul cu care mergea a lovit o căprioară ​​​​​​​

Preţul unei vieţi: 250.000 euro despăgubiri unei tinere din Bihor accidentate după ce taxiul cu care mergea a lovit o căprioară ​​​​​​​ DAUNĂ TOTALĂ. În urma accidentului, autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare pe care salvatorii ajunşi la faţa locului au trebuit să le taie ca să extragă victimele încarcerate 
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Compania de asigurări Euroins România a fost obligată de Tribunalul Bihor să achite 250.000 euro unei tinere bihorence care a rămas cu o infirmitate permanentă în urma unui accident rutier mai puţin obişnuit. 

Victima se afla într-un taxi al cărui şofer a acroşat o căprioară, a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat. Ancheta penală a stabilit că bărbatul n-a fost vinovat, ceea ce - a decis instanţa - nu exclude totuși răspunderea asiguratorului.

13 cu ghinion

Accidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 13 noiembrie 2017, pe DN 79 Arad - Oradea. Şoferul, un bărbat de 29 ani din Tăşnad, pornise din Timişoara la volanul unui taxi și venea spre Oradea, având în maşină două pasagere, o orădeancă de 23 ani şi o femeie de 31 ani din comuna Roşiori. 

La ieşirea din Inand, bărbatul a lovit cu maşina o căprioară care i-a sărit în faţă, a pierdut controlul şi s-a răsturnat în şanţ. Atât şoferul, cât şi cele două pasagere de pe bancheta din spate au fost găsiţi de salvatori în stare de inconștiență, fiind transportaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă din Oradea.

Bărbatul a scăpat cu leziuni uşoare, în schimb femeile au fost rănite grav. Orădeanca a avut nevoie de 60 de zile de îngrijiri medicale, iar tânăra din Roşiori nu şi-a revenit nici până azi.

E caz fortuit

Aceasta din urmă a suferit o ruptură de vezică, iar o mână, mai multe coaste, bazinul şi femurul piciorului drept i-au fost fracturate. Deşi a fost supusă la mai multe operaţii, medicii nu au reuşit să o pună pe picioare. Şi-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă şi în proporţie de 70% pe cea de a se îngriji, motiv pentru care a fost încadrată în gradul II de invaliditate.

Anchetarea șoferului s-a întins pe doi ani. Expertiza tehnică a arătat că viteza maşinii la impact a fost de aproximativ 68 km/oră, iar bărbatul putea evita accidentul doar dacă ar fi circulat cu mai puţin de 22 km/oră, în condiţiile în care în zonă viteza maximă admisă era de 100 km/oră. Dosarul a fost clasat în 2019, cu motivarea că a fost „un caz fortuit”. Mai exact, nu se putea reţine vreo culpă a taximetristului...  

La judecată

Mamă singură a unui copil care la momentul accidentului avea 7 ani, femeia a rămas, din cauza invalidităţii, şi fără afacerea din care se întreţinea, iar ca să-şi poată plăti tratamentele a fost obligată să-şi vândă casa şi să se mute într-o locuinţă mai modestă.  

Şi totuşi, cine era responsabil pentru suferinţa celor două pasagere? Dacă orădeanca nu a făcut niciun demers juridic pentru a afla răspunsul, bihoreanca din Roșiori a deschis în toamna lui 2020 un proces civil, de pretenţii, chemându-i în faţa Tribunalului atât pe şofer, cât şi pe administratorul DN 79, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe reprezentanţii firmei Astaldi, care preluase sectorul de drum spre reabilitare, pe asiguratorul firmei de taximetrie, Ergo Asigurări, dar şi pe asiguratorul RCA al mașinii, Euroins România.

Totodată, i-a dat în judecată pe toţi cei care aveau atribuții legale în administrarea fondului cinegetic din Inand: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Bihor şi Asociaţia de Vânătoare Crişana Hunting. 

Nevinovaţi

Toate instituțiile publice și private au negat orice responsabilitate pentru producerea accidentului. CNAIR şi firma de construcţii au argumentat că pe şosea erau montate indicatoare pentru a atenţiona că în zonă sunt animale sălbatice, iar Ministerul Mediului, AJVPS Bihor şi Asociația Pro Hunting au explicat că reglementările legale le obligă la despăgubiri doar în cazul daunelor provocate de animale proprietarilor de culturi agricole. 

Asiguratorul firmei de taximetrie putea achita despăgubiri derizorii, în limitele din contractul încheiat, adică maxim 1.200 lei pentru accidentele soldate cu invaliditate, 300 lei pentru cheltuieli medicale şi niciun leu pentru daunele morale. Cât despre Euroins, compania nu era dispusă să plătească nimic...

Asiguratorii să plătească

Tribunalul a fost de acord cu poziţia Ministerului Mediului şi a celor două asociaţii de vânătoare, considerând că  „este limpede că asupra unui animal sălbatic aflat în libertate nimeni nu exercită controlul şi supravegherea, pentru a dobândi calitatea de păzitor juridic”. 

Judecătorul a admis, de asemenea, şi că taximetristul nu putea fi pus la plată, din moment ce a fost găsit nevinovat, dar a decis că acest lucru nu exclude totuși responsabilitatea asiguratorilor, inclusiv a celui cu care se încheiase poliţia RCA, în condiţiile în care rănile victimei s-au produs în interiorul maşinii.

Ca urmare,  Ergo Asigurări a fost obligată la plata celor 1.500 lei, cât permitea poliţa încheiată, iar Euroins la daune materiale de 21.217 lei, reprezentând cheltuielile cu tratamentele pentru care victima a depus documente doveditoare, plus daune morale de 250.000 euro!

Viaţa, de nepreţuit

Suma este peste media din practica judiciară, se explică în sentinţă, iar asta pentru că, în opinia judecătorului, „viaţa şi sănătatea sunt de nepreţuit”, iar victima a rămas cu traume fizice şi psihice mari, care i-au schimbat întreaga viaţă.

Soluţia, pronunţată pe 7 iulie, în acest an, a fost motivată doar recent şi nu este definitivă, fiind atacată de Euroins. Dosarul a ajuns abia pe 10 octombrie la Curtea de Apel Oradea, unde încă nu s-a stabilit data pentru reluarea dezbaterilor. Rămâne de văzut cât va prețui viața și sănătatea unei asemenea victime în ochii judecătorilor de la această instanță, care vor avea ultimul cuvânt. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON