URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 08 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când suntem stațiune turistică, edilii fac tot posibilul ca să ne simțim veșnic în vacanță. Avem dealuri de vizitat în împrejurimi, iar dacă nu mergem noi la ele, vin ele la noi. Apă termală este din belșug și ne-ar mai lipsi doar o deltă pentru ca peisajul să fie complet. Și atunci ce și-au zis slujbașii din Primărie? Dacă Peța și Crișul nu pot forma o deltă, măcar să avem țânțarii aferenți!
Zic şi eu
Adrian Cris
Dar nu despre candidaţi aş vorbi acum, că pentru asta va fi timp destul, ci vreau să acord o „bulină roşie” UDMR Bihor pentru meritul de a-l fi retras pe actualul preşedinte al CJ, Pásztor Sándor, din cursa pentru un nou mandat. Sigur, i s-a dat şansa să anunţe că el nu şi-l mai doreşte, la fel ca în urmă cu 4 ani, când şi Alexandru Kiss a fost lăsat să declame acelaşi text. Dar numai cine l-a crezut atunci pe Kiss îi dă crezare acum lui Pásztor!
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Un jurnalist bun nu este acela care gândeşte la fel ca tine, care îţi împărtăşeşte valorile şi credinţele, la fel cum un jurnalist rău (sau prost, dobitoc, javră, cum se mai zice în popor) nu este acela care îţi contrazice modul de a gândi şi te scandalizează cu părerile sale, nici acela care abordează subiecte care nu-ţi sunt pe plac. Există multe alte criterii de jurizare în afară de tabăra în care activează...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
01 Decembrie 2012, 12:10

Preşedintele Băsescu, huiduit la parada militară de Ziua Naţională a României

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 1.500 de militari şi tehnică militară aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, SRI şi Serviciului de Protecţie şi Pază au participat sâmbătă, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale, în piaţa Arcului de Triumf.

Preşedintele Traian Băsescu a fost primit cu proteste, sâmbătă, la paradă, unde mai sunt prezenţi preşedintele Senatului, Crin Antonescu şi premierul Victor Ponta.

La momentul trecerii în revistă a gărzii de onoare, din mulţimea adunată la Arcul de Triumf s-au auzit mai multe strigăte "Jos Băsescu!" şi huiduieli, acoperite parţial de muzica de fanfară.

La festivităţi au mai fost prezenţi: foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, ambasadorul SUA Mark Gittenstein, miniştri, parlamentari, diplomaţi, clerici.

Conform estimărilor oficiale ale Jandarmeriei, în zonă se aflau peste 15.000 de persoane.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
,,Stiristilor..."
Au fost huiduiti si copy-lotul si al lui căcărău, cu toata gasca lor ! Da' asta nu s-a ,,vazut" la ebihoreanul !
Postat 02 Decembrie 2012, 09:33 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2964 RON
  • 1 EUR = 4.8397 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON