URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 11 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când suntem stațiune turistică, edilii fac tot posibilul ca să ne simțim veșnic în vacanță. Avem dealuri de vizitat în împrejurimi, iar dacă nu mergem noi la ele, vin ele la noi. Apă termală este din belșug și ne-ar mai lipsi doar o deltă pentru ca peisajul să fie complet. Și atunci ce și-au zis slujbașii din Primărie? Dacă Peța și Crișul nu pot forma o deltă, măcar să avem țânțarii aferenți!
Zic şi eu
Adrian Cris
Dar nu despre candidaţi aş vorbi acum, că pentru asta va fi timp destul, ci vreau să acord o „bulină roşie” UDMR Bihor pentru meritul de a-l fi retras pe actualul preşedinte al CJ, Pásztor Sándor, din cursa pentru un nou mandat. Sigur, i s-a dat şansa să anunţe că el nu şi-l mai doreşte, la fel ca în urmă cu 4 ani, când şi Alexandru Kiss a fost lăsat să declame acelaşi text. Dar numai cine l-a crezut atunci pe Kiss îi dă crezare acum lui Pásztor!
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Un jurnalist bun nu este acela care gândeşte la fel ca tine, care îţi împărtăşeşte valorile şi credinţele, la fel cum un jurnalist rău (sau prost, dobitoc, javră, cum se mai zice în popor) nu este acela care îţi contrazice modul de a gândi şi te scandalizează cu părerile sale, nici acela care abordează subiecte care nu-ţi sunt pe plac. Există multe alte criterii de jurizare în afară de tabăra în care activează...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pancreatita acută este o inflamaţie a pancreasului cu manifestări diferite, de la forma edematoasă, care este o afecţiune uşoară şi reversibilă în majoritatea cazurilor, la forma necrozantă, foarte severă.
22 Noiembrie 2019, 12:00

Premieră în presa românească: S-a lansat PressHUB market, un „magazin de publicitate” din care face parte și BIHOREANUL

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Freedom House România anunţă lansarea "pressHUB market", primul magazin mass-media virtual din Europa de Est, în care a fost inclus și ziarul BIHOREANUL, respectiv site-ul de știri eBihoreanul.ro.

PressHUB market este o platformă de autofinanţare a PressHUB, reţeaua inovatoare şi independentă de presă, capabilă să crească la nivel naţional impactul ştirilor şi campaniilor de presă generate local, anunță un comunicat al partenerilor din acest proiect.

"Pe rafturile online pressHUB market se vor regăsi: bannere, advertoriale, proiecte editoriale. PressHUB market se adresează atât clienţilor mici şi mijlocii, cât şi companiilor mari, ce doresc să susţină campanii de presă de amploare, cu mesaje de interes public. O altă sursă de finanţare o constituie programele de granturi naţionale şi internaţionale în cadrul cărora am desfăşurat deja campanii precum Bani Europeni sau Oraşul uitat", a declarat Cristina Guseth, director Freedom House România.

La momentul lansării, PressHUB market găzduiește în magazinul virtual 27 de publicaţii independente din 18 judeţe. Practic, cei care doresc pot comanda direct de pe site pachetul publicitar dorit, prin doar câteva click-uri.

Deşi publicaţiile au audienţă locală, grupul PressHUB preia ştirile de interes larg, difuzându-le la nivel naţional. În cadrul reţelei au fost derulate deja până în octombrie 2019 patru mari proiecte editoriale. Echipa pressHUB a înţeles că puterea reţelei creşte prin finanţare independentă, mai arată inițiatorii proiectului în comunicat.

„Ideea mi-a venit stând în trafic, în drum spre un mall. Mi-am dat seama care este problema majoră a publicaţiilor locale. Libertatea editorială nu poate exista fără libertatea financiară. Avem colegi, precum Carmen Dumitrescu, de la Liber în Teleorman sau Sebastian Oancea, de la Vrancea 24, care s-au trezit peste noapte că la ordin politic li s-a tăiat finanţarea de publicitate. PressHub market este o pârghie economică de care au nevoie publicaţiile independente din reţeaua pressHUB", a declarat Gabriel Baciu, co-fondator al publicaţiei independente InRoman.ro, care acoperă ştiri locale în judeţul Neamţ.

Proiectul pressHUB market este realizat în parteneriat cu Tree Works, o companie specializată în crearea de prezenţe online şi soluţii web complexe, numărând peste 200 de proiecte realizate pentru clienţi români şi străini. Proiectul a fost finanţat de The Digital News Innovation Fund, parte a Google News Initiative.

Prin cele 27 de publicaţii membre, PressHUB market acoperă ştiri şi campanii de presă independentă din toate regiunile ţării. Reţeaua este în continuă creştere.


Despre PressHUB market

PressHUB market este magazinul online al rețelei independente de presă PressHUB, deschis de Freedom House România, cu sprijinul Google News Initiative, pentru avântul jurnalismului în epoca digitala. Magazinul este deschis clienților din mediul de afaceri interesați să ajungă la proprii clienți prin mesaje construite dinamic. Platforma oferă acces la un mix de comunicare și promovare, precum bannere, advertoriale, PR, prin servicii media personalizate, proiecte editoriale și mesaje CSR.

Despre PressHUB

PressHUB este o rețea independentă de presă, formată din 27 publicații de presă românești cu interesate de integrarea comunitară a cititorilor. Deși publicațiile au audiență locală, grupul PressHUB preia știrile de interes larg, difuzându-le prin publicațiile membre pressHUB.

Despre Fundația Freedom House România (FHR)

Organizație non-profit, nepartinică, ce promovează libertatea, democrația și drepturile omului, cu renume de promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept și al bunei guvernări. FHR este unul dintre principalii promotori ai valorilor care stau la fundamentul civilizației occidentale în România. Încă de la înființare, în 1998, Freedom House România a dezvoltat programe prin care a sprijinit jurnalismul de calitate, justiția, patrimoniul românesc, administrația publică și a fost preocupată de absorbția și corecta folosire a fondurilor UE.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2716 RON
  • 1 EUR = 4.8408 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON