Într-un drept la replică transmis ca urmare a articolului cu titlul "Campioni la ascultări: Procurorii din Aleşd au interceptat 50 de numere de telefon pentru un furt banal de motorină", publicat la rubrica Bihorel, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim procuror adjunct Sabău Gligor, a ținut să corecteze informaţiile prezentate.
În document se susţine că la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd a fost înregistrat un dosar în noiembrie 2017, privind furtul a 50 litri de motorină dintr-un vagon cisternă, în care s-a procedat la interceptarea a patru numere de telefon, şi nu 50, timp de 2 luni, şi nu trei, iar dosarul a fost soluţionat prin renunţare la urmărirea penală în 2018 şi nu în 2020.
Redăm în continare dreptul la replică aşa cum a fost transmis:
Ca urmare a articolului cu titlul "Campioni la ascultări: Procurorii din Aleşd au interceptat 50 de numere de telefon pentru un furt banal de motorină", publicat la data de 23.01.2021, pe website-ul: www.ebihoreanul.ro, în care se fac o serie de afirmaţii cu privire la activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, respectiv că s-a procedat la interceptarea a unui număr de 50 numere de telefon vreme de trei luni, într-un dosar din anul 2016, privind furtul a 50 de litri de motorină, dintr-un tren cisternă oprit în Tileagd şi care s-ar fi soluţionat în 2020- 2021 prin renunţarea la urmărirea penală, respingem categoric informaţiile prezentate în articol.
La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd a fost înregistrat un dosar în noiembrie 2017, privind furtul a 50 de litri motorină dintr-un vagon cisternă, în care s-a procedat la interceptarea a patru numere de telefon, timp de două luni, soluţionat prin renunţare la urmărirea penală în data de 09.05.2018.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.