Poveşti ţigăneşti

Un reporter de la o televiziune a simţit pe propria piele ce înseamnă să faci anchete în ţigănime. A venit la Tileagd să filmeze cum fură romii combustibil şi s-a ales cu nişte pari pe spinare. Există locuri în Bihor, pe la Tileagd, Tinca sau Ineu, unde autoritatea statului este pusă serios sub semnul întrebării. Păi, de ce i-ar fi frică unui ţigan să dea cu parul în forţele de ordine când condiţiile din puşcărie sunt lux pe lângă ce are acasă?

Am avut şi noi întâmplări de genul acesta. Când am fost în Ţincapana la un reportaj, la sosire o faţă palidă ne-a spus, mai în glumă, mai în serios, să coborâm din mers, pentru că dacă oprim maşina ni se vor fura roţile. Altă dată, o colegă a mers să-i întâmpine pe romii trimişi acasă de la Lyon şi, în 30 de secunde, i-a dispărut telefonul.

Am asistat întâmplător la o conferinţă de închidere a unui proiect european ce-şi dorea integrarea romilor în societate. O mare parte din fonduri mergea, de fapt, pe chiolhanurile trase de şeful de proiect, un tip fioros, de 150 de kile, însoţit în permanenţă de două blonde generoase.

Am crezut că suntem şmecheri şi rezolvăm problema exportându-i pe conaţionali în Europa şi numindu-i romi, nu ţigani, dar ne-am trezit urâţi de toată lumea, pe bună dreptate, pentru că ţiganii sunt cetăţeni români. Soluţia integrării categoriilor defavorizate în societate este educaţia, numai că guvernanţii noştri au ei înşişi probleme de educaţie. Şi, în plus, nu concep să renunţe la electoratul captiv, care depinde de ajutoarele sociale...