N-a trecut nicio lună de când pe Calea Clujului se poate circula cu 70 km/h că s-a şi revenit la vechiul regim de viteză, al melcului şchiop. Pentru că traficul greu va fi deviat, temporar, din nou prin oraş, din cauza lucrărilor la centură, semnele cu cifra 70 au fost acoperite.
În vreme ce slujbaşii din Primărie se îndeletniceau cu camuflarea semnelor de circulaţie, poliţiştii de la Rutieră deja-şi amplasau radarele.
Bihorel înţelege că-i criză şi la Circulaţie, dar şi tablagiii puteau avea decenţa să mai aştepte o zi sau două, până se prind plăvanii de şoferi că s-a schimbat modificarea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.