URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Noiembrie 2009, 13:48

Plastor donează Primăriei 1.200 de pubele pentru gunoi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Producătorul orădean de mase plastice Plastor SA va dona municipalităţii 1.200 de coşuri de gunoi de culoare verde care vor fi montate în oraş. "Cele 1.200 de pubele în valoare de 1,2 miliarde lei vechi, cu TVA inclus şi vor fi predate municipalităţii până în ianuarie 2010 pentru urmând să fie montate în oraş în cursul până la sfârşitul lunii mai", a declarat primarul Ilie Bolojan, luni, în cadrul unei conferinţe de presă. Bolojan a mai spus că până în toamna anului viitor municipalitatea va dubla de la circa 2.300 la 5.000 numărul coşurilor de gunoi amplasate în municipiu.

Prezent la eveniment, directorul general al Plastor, Ion Şereş, a spus că noile coşuri sunt mai fiabile decât precedentele. "E vorba de acele coşuri verzi care au fost deja montate în staţiile de tramvai şi pe Calea Clujului. Au avantajul că dacă sunt vandalizate şi li se rupe capacul, acesta se poate fără să fie dată jos toată pubela, economisind astfel bani", a spus Ioan Şereş.

Donaţia făcută de firma Plastor este cea mai mare de până acum. Primăria mai beneficiază de un parteneriat cu RDS RCS care donează în întregime echipei de polo a Clubului Sportiv Municipal, sumele încasate pentru convorbirile făcute de funcţionarii municipalităţii.

Înfiinţată în 1914 ca Fabrica de agrafe şi Piepteni, Plastor SA produce articole de menaj, grădină şi ambalaje din mase plastice.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON