URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 28 IUNIE 2022
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu fac parte din categoria celor care sunt convinşi că hipermarketurile taman ce şi-au reînnoit stocul de bice, şi-au dat la galvanizat cătuşele şi au zugrăvit carcerele unde-i terorizează pe angajaţii recalcitranţi. Dar nu-i mai puţin adevărat că asupra unor angajaţi se exercită presiuni inadmisibile, profitând de starea lor de vulnerabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu surparea dealului Ciuperca e marele eşec al primarului Bolojan, chiar dacă ani de zile a fost tema preferată a opoziţiei locale, subiect de hate pe Facebook şi sursă de meme. Eşecul a fost invalidarea referendumului pentru Oradea Mare, prin unificarea cu Sânmartin, boicotată de UDMR şi de PSD. Dacă alde Szabó Ödön a avut o motivaţie practică, teama că în Oradea Mare UDMR ar fi urmat să aibă mai puţini consilieri şi postul de viceprimar pierdut (ceea ce oricum s-a întâmplat), PSD-ul lui Ioan Mang şi-a făcut socoteala că-i musai să moară capra vecinului liberal. N-a câştigat nimic din asta, dar Oradea a pierdut. Ura!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Primarul Florin Birta propune reabilitarea pietonalei Republicii, prin pavarea cu porfir și revenirea la modelul estetic cu cercuri, din perioada comunistă. Ce părere aveți?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 8 iunie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională, cu unanimitatea voturilor judecătorilor, o lege adoptată recent de Camera Deputaților prin care se prevedea, în esență, că neexecutarea în termen de 30 de zile a unei hotărâri prin care o amendă este înlocuită cu munca în folosul comunității constituie infracțiune.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi ("văduva neagră") şi scorpioni, care sunt foarte periculoşi atât pentru oameni, cât şi pentru animalele domestice.
12 Decembrie 2011, 10:05

Pictoriţa modistă: Cu prima colecţie, Amalia Buie a reuşit să câştige un festival naţional de modă jurizat de "gurul" Cătălin Botezatu (FOTO)

Pictoriţa modistă: Cu prima colecţie, Amalia Buie a reuşit să câştige un festival naţional de modă jurizat de "gurul" Cătălin Botezatu (FOTO) "BIROU" DE ARTIST. Amalia şi-a amenajat un atelier chiar în buricul târgului, unde realizează piesele "pret-a-porter" după preferinţele clientelor şi unde, mai ales, îşi pregăteşte viitoarele creaţii "haute-couture" de etalat la prezentările de modă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Amalia Buie a studiat designul vestimentar încă de când era elevă de liceu, dar a început să creeze colecţii proprii abia în acest an. Chiar şi aşa, experienţa în pictură şi studiile în domeniul modei au propulsat-o rapid între tinerii creatori de modă din ţară. În noiembrie, Cătălin Botezatu a premiat-o cu locul I la un festival naţional pentru tinerii designeri.

Atracţia culorilor

Amalia pictează de când se ştie. "Aveam trei ani când părinţii m-au lăsat o jumătate de ceas singură şi am desenat toţi pereţii", îşi aminteşte ea. Deşi şi-ar fi dorit ca unicul lor copil să aleagă o carieră mai sigură din punct de vedere financiar, părinţii au trebuit să se dea bătuţi. "Şi-ar fi dorit să devin avocat sau să urmez exemplul mamei şi să-mi fac o carieră în ştiinţe economice. Nu m-au putut convinge", povesteşte tânăra.

În clasele primare lua deja lecţii particulare de desen, iar apoi, în paralel cu cursurile Colegiului Naţional Mihai Eminescu, le-a urmat şi pe cele de design vestimentar ale Şcolii Populare de Artă. "În pictură durează foarte mulţi ani să te afirmi. Aşa că mai mulţi profesori m-au sfătuit să-mi extind orizonturile", spune artista. Urmarea? Cât a fost elevă de liceu, aproape că nu-i mai rămânea timp şi pentru altceva.

De succes

Pasiunea pentru design vestimentar a adus-o apoi pe băncile Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea. Pentru licenţă, Amalia a ales să facă o lucrare complexă din colaje şi o colecţie de modă. Mai târziu a vernisat şi prima expoziţie de pictură, intitulată "Woodoo. Mister African", iar o parte din tablouri au ajuns în casele unor iubitori de artă.

"Am vândut în România, dar şi în Austria şi în Australia, prin cunoştinţe şi oameni care mi-au văzut lucrările. În ţară, preţurile urcă până la 1.000 de euro, dar în străinătate depăşesc acest plafon. Străinilor nu li se pare mult să dea 2.000 de euro pe un tablou", spune artista.

De pictat, o face pe unde-i vine inspiraţia. Are ustensile pregătite atât acasă, unde locuieşte alături de soţul ei Marius, dar şi într-un mic studio pe care l-a amenajat în centrul oraşului. "Sunt spontană. Deşi nu sunt matinală, uneori mă trezesc la 6 şi pictez. Totul depinde de inspiraţie". Viziunile şi le exprimă prin lucrări abstracte, în culori acrilice, pe pânză. "Mă folosesc mult de colaje şi de imprimeuri. Aplic textile, pene, sticlă", explică artista, recunoscând că e influenţată de anii de studiu în domeniul artei vestimentare. "Probabil că nu pot să fac una fără cealaltă".

Preferata lui Bote

La începutul acestui an, Amalia, ajunsă acum la 27 de ani, a decis să se lanseze în modă, "partea efemeră a artei", cum spune ea.

Aşa a început lucrul la colecţia vestimentară "Mesajul lui Napoleon", inspirată din ţinutele celebrului personaj istoric, dar dedicată "femeilor puternice, cărora nu le e frică să se exprime prin ţinute excentrice". Prezentată iniţial la un concurs pentru tinerele talente desfăşurat la Braşov, unde a obţinut locul al doilea, colecţia a avut şi mai mare succes la Festivalul Naţional "Culorile Toamnei", care a avut loc la sfârşitul lunii noiembrie la Piteşti.

01 Amalia cu Botezatu.jpgAcolo a concurat cu alţi 13 designeri, iar juriul prezidat de celebrul Cătălin Botezatu (foto) a ales-o drept câştigătoare. "A fost cel mai mare eveniment la care am participat. A trebuit să ne punem la punct întreaga prezentare, de la machiaj la coregrafie. La sfârşit, Bote a spus că e plăcut surprins", îşi aminteşte Amalia.

Vis de Paris

Între timp, Amalia şi-a lansat o nouă colecţie, numită "London Eye", şi şi-a mutat "cartierul general" într-un atelier pe strada Vasile Alecsandri, unde îşi primeşte şi clientele care vor haine la comandă. "Orădencele se îmbracă în general bine şi au stil. Cred că Ardealul e mai avansat din acest punct de vedere decât alte părţi ale ţării. Clientele sunt foarte deschise la sugestii şi, normal, vor ceva ce nu au cunoştinţele lor",  destăinuie tânăra creatoare.

Lucrările ei pot pot costa între 300 şi 1.000 de lei, dar şi să sară cu mult acest prag, în funcţie de dorinţele clientelor. "Mie mi se pare că sunt preţuri bune, având în vedere că sunt piese unice. Sunt orădence care nu se uită la bani şi îmi cer materiale scumpe de la case mari, precum Elie Saab sau Ungaro". Pentru a le satisface pretenţiile, Amalia se documentează călătorind prin Europa. "Cel mai bine mă simt la Paris, mă văd acolo într-o zi având o casă de modă", îşi destăinuie ea visul.

Până atunci, însă, se mulţumeşte să aducă puţin din stilul parizian şi pentru concitadinele din Oradea. Să le stimuleze şi să le arate că pot, şi ele, să ajungă a la francaise...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
BMBMBMuuuuuuuIEEEEEEEE
oare cum io fi platit modista reclama ce i a facut o beotezatu, de la Amalia MMMMMMMMMMMMUIE fara numar..............
Postat 09 Martie 2012, 23:05 de ofof
Da!!!
CENZURAT
Postat 15 Decembrie 2011, 17:42 de Sagem
Trist
Baiatule cu commenturile esti frustrat rau, se zbate neuronul in capul tau de unul singur. Felicitari d-nei Amalia Buie pentru realizari , suntem mandrii ca esti oradeanca.
Postat 15 Decembrie 2011, 12:45 de ana
@polar
asa prost te-o facut ma-ta, sau anturajul te-a adus in starea asta ?
Postat 12 Decembrie 2011, 18:16 de xfiles
Filtre
Nu aveti filtre pentru inadaptatii social ca acest respectiv "polip", ar trebuii inlaturat, iar daca are ceva de comentat ar fi indicat sa o faca intr-o alta maniera.
Postat 12 Decembrie 2011, 11:24 de Eu
Da
CENZURAT
Postat 12 Decembrie 2011, 10:55 de Polip
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.673 RON
  • 1 EUR = 4.9459 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON