URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 28 SEPTEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Şefii Consiliului Judeţean al Elevilor i-au pus pe candidaţii la Primăria Oradea să se angajeze că vor da burse elevilor, aşa cum cerea un ordin al Ministerului Educaţiei de prin 2011. Culmea este că cei mai mulţi dintre viitorii primari a făcut primul exerciţiu în funcţie şi au semnat ca atare... Dar de ce trebuie Oradea să le dea elevilor bani? Ce câştigă oraşul din asta? Oricum elevii buni pleacă la facultate în alte oraşe, mulţi tineri o şterg din ţară cu prima ocazie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Rezultatele alegerilor locale în Bihor și Oradea depășesc orice așteptări. Și cele mai pesimiste, ale învinșilor, și cele optimiste, ale învingătorilor. PNL va avea majoritatea absolută, de două treimi, în Consiliul Local Oradea, și una confortabilă în Consiliul Județean, scor la care nu îndrăzneau decât să viseze liderii PNL-ului, după experiența nefericită trăită acum 4 ani la Județ.
Zic şi eu
Adrian Cris
Doi oameni şi-au îngropat partidele, duminica asta, cu ocazia alegerilor locale, în Bihor. Unul e vechi-vechi, Ioan Mang, sultan la PSD Bihor, celălalt, Silviu Dehelean, se pretinde nou-nouţ... S-ar cuveni, dacă ar avea bun simţ, să plece din fruntea PSD Bihor şi a USR Bihor, pe româneşte spus să-şi prezinte demisiile şi să lase locul altor colegi, mai ştii?, mai vrednici.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
În curând, numărul oamenilor care vorbesc va bate numărul celor care ascultă, iar într-un final târziu al umanității, numărul celor care nu vor avea nimic de spus va fi tot mai aproape de zero. Trăim vremuri în care aproape nimeni nu mai ascultă ce are de spus altcineva, cel mult tace până când celălalt se oprește din vorbit, pentru ca apoi să-și dea drumul la gură.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre obligativitatea purtării măştii de protecţie de către copii în şcoli?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Potrivit acestui cod, autonomia locală se exercită de către autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor. În condiţiile legii, se pot constitui autorităţi ale administraţiei publice locale şi la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, cum este situația Municipiului București, împărțit în sectoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
25 Iunie 2011, 13:35

Peter Falk, alias Columbo, a murit la 83 de ani

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Actorul Peter Falk, cunoscut drept protagonistul din Columbo, a murit la vârsta de 83 de ani.

Informaţia a fost făcută publică de avocatul familiei, care a precizat că Falk a murit liniştit în seara zilei de joi, 23 iunie.

Cauzele decesului nu au fost precizate, însă actorul suferea de mai mulţi ani de demenţă şi maladia Alzheimer. În 2009, un judecător a ordonat plasarea lui Peter Falk sub curatelă, după o veritabilă "bătălie" judiciară între fiica sa Catherine şi soţia lui din ultimii 34 de ani, Shera. În timpul audierilor, un expert medical a declarat că actorul nu îşi mai amintea faptul că a jucat în serialul "Columbo". În opinia acestui expert, Peter Falk a suferit "un declin rapid" al facultăţilor sale mintale în ultimul an.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
inca o veste trista, dar inevitabila...
Cineva dintre internauṭi a propus ca toate filmele cu detectivul „Columbo” să apară – săptămânal – în cadrul unor DVD-uri, ataşate unei publicaṭii. Consider această idee de bun augur şi cred foarte mult în ea ! Dumnezeu să-l aibă in pază acolo unde se afla acum (evident, sufletul lui) şi poate că vreodată, spiritul lui „Columbo” se va intersecta cu cel al unui haios actor român, care a reusit ca să-l imite foarte hilar in filmul \"Nea Mărin miliardar\". E vorba despre regretatul actor Puiu Călinescu...
Postat 24 Iulie 2011, 20:49 de Dan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1874 RON
  • 1 EUR = 4.875 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON