URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Ianuarie 2022, 17:40

Perspective juridice ale anului 2022

Perspective juridice ale anului 2022 foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Încep prin a vă ura tradiţionalul "La mulţi ani!" şi un 2022 aşa cum vi-l doriţi fiecare în parte.

Din perspectivă juridică, data de 1 ianuarie 2022 ar fi trebuit să fie data de la care dosarul electronic naţional să fi fost operabil la toate instanţele din ţară. Din păcate, însă, acest lucru nu s-a întâmplat şi nici nu se mai discută nimic legat de acest proiect.

În concret, aşa cum am mai arătat de-a lungul anului trecut, din cauza "pasivităţii" Ministerului Justiţiei, unele instanţe au dezvoltat, începând din anii 2013-2014 versiuni "regionale" ale dosarului electronic, acestea fiind substanţial îmbunătăţite în perioada pandemiei.

În iunie 2021 Ministerul Justiţiei a demarat proiectul dosarului electronic naţional ce implica "unificarea" variantelor regionale prin crearea unui sistem unic naţional cu privire la vizualizarea şi comunicarea electronică a actelor de procedură. Dintr-o altă perspectivă, implementarea dosarului electronic naţional presupunea şi modificarea substanţială a codurilor de procedură civilă şi procedură penală.

Din păcate, însă, criza politică declanşată în septembrie a blocat acest proiect, atât din perspectivă tehnică, cât şi a adaptării legislaţiei.

Totuşi, odată cu numirea recentă în funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei a fostului preşedinte a Tribunalului Arad, cred că există perspective de realizare a acestui proiect, atât timp cât cel care a implementat cea mai performantă versiune locală va fi lăsat să îşi facă treaba şi la nivel naţional. La final de an vom trage linie şi vom vedea.

Anul 2022 ar fi trebuit să producă şi o modificare de esenţă a legislaţiei, în sensul în care toate hotărârile să fie motivate la data pronunţării lor. Reamintesc faptul că acest lucru se întâmplă în materie penală din mai 2021, ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale. Deşi proiectul a fost demarat în iunie, din septembrie nu s-a mai auzit nimic despre el.

Până la urmă cred că este o chestiune de timp până vom ajunge la motivarea înainte de pronunţare în toate procesele. Experienţa din penal ne arată că munca e mai puţină pentru judecători, greşelile mai puţine, iar calitatea hotărârilor mai ridicată.

În fine, o perspectivă clară în Justiţie este anunţul privind majorarea, în plină criză financiară, a salariilor din justiţie cu 20%. Nu putem spera decât că asta va creşte şi calitatea hotărârilor judecătoreşti...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON