URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Iulie 2021, 15:29

Percheziţii de amploare inclusiv în Bihor: 23 de persoane reţinute şi sechestru asupra a peste 600 de maşini şi zeci de locuinţe

Percheziţii de amploare inclusiv în Bihor: 23 de persoane reţinute şi sechestru asupra a peste 600 de maşini şi zeci de locuinţe foto generic, arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Au fost percheziţii de amploare, inclusiv în judeţul Bihor, în cursul zilei de marţi, într-un mega dosar de contrabandă şi spălare de bani.

Conform unui comunicat de miercuri al DIICOT, procurorii de la Structura Centrală au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 23 de inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă şi spălare de bani, în urma a nu mai puţin de 157 de mandate de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Arad, Alba, Bihor, Cluj, Caraş-Severin, Gorj, Timiş şi a municipiului Bucureşti.

În urma acestora au fost audiate 76 de persoane şi au fost ridicate 27.200 de ţigarete, 3 arme de vânătoare, precum şi sumele de 301.950 de lei, 101.015 de euro şi 35.880 de dolari.

"Totodată, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra a 622 de autoturisme, capete de tractor şi semiremorci, 357 de suprafeţe de teren intravilane şi extravilane, 50 de imobile (apartamente şi case de locuit), dar şi asupra acţiunilor sau părţilor sociale deţinute la 18 societăţi comerciale", se mai arată în document.

Toţi cei 23 de inculpaţi urmau să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, însă deocamdată nu se cunosc măsurile preventive luate împotriva acestora.

De asemenea, activitatea infracţională ce vizează judeţul Bihor nu a fost descrisă în comunicat, nu au fost făcute publice nici detalii cu privire la percheziţiile derulate pe raza judeţului ori la valoarea prejudiciului. Nu se precizează câte persoane au fost ridicate de aici, însă cert este că dosarul este unul de amploare.

Sursele BIHOREANULUI susţin că percheziţiile au fost în Oradea, inclusiv la o firmă de transport aflată în insolvenţă.

Desfăşurarea de forţe a fost însă impresionantă.

Documentarea activităţii infracţionale a fost realizată în colaborare cu autorităţile judiciare din Marea Britanie(HMRC), din Ungaria(NTCA), din Franţa şi Germania, precum şi cu sprijinul Direcţiei Generale a Vămilor – Direcţia Supraveghere şi Control Vamal şi Direcţia Regională a Vămilor Timişoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, Biroul Operaţiuni Speciale Cluj, Biroul Operaţiuni Speciale Timişoara şi Biroul Operaţiuni Speciale Oradea, iar la activităţi au participat jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţiei a Jandarmeriei Române, Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca şi Grupării Mobile de Jandarmi Târgu-Mureş.

În anchetă au fost angrenate şi efective ale Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Braşov, Alba Iulia, Oradea, Cluj-Napoca şi SCCO Gorj şi Caraş-Severin.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON