URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 27 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primarul PSD al Sânmartinului, Cristian Laza, a anunțat că a reușit să primească prin programul Anghel Saligny fonduri nerambursabile în valoare de 88 de milioane de lei, pentru a introduce gazul în comună. Asta după ce, atunci când au fost fonduri europene prin POIM pentru așa ceva, comuna lui nu s-a calificat. Omul o spune pe șleau, că au fost privilegiate comunele liberale întrucât cei de dreapta conduc județul.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cele două loturi din Bihor ale Autostrăzii Transilvania, Biharia - Chiribiș (28,55 km) și Chiribiș - Suplacu de Barcău (26,35 km), ar merita denumite - mulțumită tehnocraților din CNAIR, politrucilor care au condus Transporturile, dar și parlamentarilor bihoreni - ale Nesimțirii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
21 Noiembrie 2022, 21:40

Pensiile ar urma să fie mărite cu 12,5% în România. Bonusuri pentru pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pensiile din România ar urma să fie mărite cu 12,5% începând din 1 ianuarie 2023, au anunțat luni seara site-urile de știri de la nivel central, citând surse din coaliția de guvernare PNL - PSD - UDMR. De asemenea, pensionarii care au venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi și bonusuri, transmit Digi24.ro, Hotnews.ro și Libertatea.ro.

Liderii PSD, PNL și UDMR s-au reunit luni la Guvern pentru a decide cum se vor majora pensiile și ce ajutoare vor fi acordate pentru persoanele vulnerabile.

Astfel, politicienii din coaliția de guvernământ ar fi convenit ca toate pensiile să fie majorate cu 12,5 procente, impactul bugetar fiind de 17,5 miliarde de lei.

De asemenea, liderii celor trei partide s-ar fi înțeles ca statul să le acorde ajutoare sociale pensionarilor cu pensii de până la 3.000 de lei. Aceste ajutoare ar urma să fie acordate în două tranșe, în ianuarie, respectiv în iunie.

Potrivit Hotnews.ro, persoanele cu pensii de până în 1.500 de lei vor primi un ajutor de 1.000 de lei, persoanele care au pensii până în 2.500 de lei - 800 de lei, iar persoanele cu pensii între 2.500 - 3000 de lei - 600 de lei. 

Totodată, arată sursele politice citate de site-urile centrale de știri, s-a decis o creştere cu 30% a indemnizaţiei veteranilor de război şi pentru văduvele de război și acordarea unei indemnizații în plus (a 13-a) pentru persoanele cu handicap.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
@KP
calculul tau este gresit ! tu consideri ca cel cu pensie intre 2500 si 3000 ca va primi un ajutor social de 600 lei lunar . gresit ! va primi o singura data 600 lei NU in fiecare luna . si si acel ajutor de 600 lei se va da in 2 transe : 300 in januarie si 300 in junie te rog sa corectezi calculul
Postat 22 Noiembrie 2022, 21:14 de richard
Pentru Sandu2100
Nu vii sandule sa ne explici ca ar fi mai bine sa nu se mai dea pensii deloc, iar banii aia sa fie bagati in betoane. O sa aneexplici ca daca Bolojan ajunge premier, vom munci pe gratis la dezvoltare, sa ridicam piramide pentru faraonul tau.
Postat 22 Noiembrie 2022, 15:55 de adi13
KP aka mama Omida
Ar fi bine sa nu te cred, tot ce spui e nul
Postat 22 Noiembrie 2022, 11:49 de Sandu2100
Cu câteva minute în urmă, primii tâmpiți au țării au venit deja cu modificări în exprimare.
Dacă aseară niște liberali și socialiști băteau câmpii pe la televiziuni că ajutoarele sociale trebuie date neapărat, lună de lună ... iată că acum au corectat cu faptul că, într-un an se vor acorda doar două tranșe de ajutoare, după fiecare rectificare de primăvară și iarnă. Dar și asta doar până la alegerile din 2024, după care se va reveni la contributivitatea și raportul firesc. Așadar, până la 1 ianuarie 2023 vom afla multe variante, care mai de care mai trăznite.
Postat 22 Noiembrie 2022, 09:27 de KP
Ar fi bine să mă credeți când vă spun că bufoni și măscărici precum Ciucă, Ciolacu și Hunor, cu clanurile lor cu tot ....
... sunt niște tâmpiți prin definiție, atât în plan caracterial cât și ca formare politică care înseamnă "știința guvernării". Neterminații ăștia nu știu nici măcar tabla adunării și scăderii, sărind direct la dea a înmulțirii și împărțirii. În primul rând că o actualizare de nevoie nu e același lucru cu o creștere, care e cu totul altceva. Apoi e vorba de o aritmetică simplă, ce se poate face cu abacul dacă calculatorul e prea complicat pentru ei. Exemplu ... unul care are 2501 lei pensie va avea actualizat 2.814 lei, minus 50 lei impozit ce depășește 2.000 lei, adică fix 2.764 lei. Cu 600 lei ca sprijin social va primi lunar în mână 3.364 lei. Altul care are o pensie de 3.100 lei și nu se încadrează la ajutor social va primi net, după impozitare, suma de 2.990 lei. Astfel, cel care a contribuit mai mult la pensie va avea mai puțin decât cel cu o contribuție mai mică, primul din exemplul calculat primind cu 374 lei mai puțin lunar, deci cu 4.488 lei mai puțin anual. Acum mă credeți că acești guvernanți ai României și care confundă actualizarea cu creșterea și scăderea cu mărirea, sunt niște tâmpiți prin definiție?
Postat 22 Noiembrie 2022, 09:20 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5904 RON
  • 1 EUR = 4.9255 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON