URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 13 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am tot ezitat să vorbesc despre proiectul cu ţepi de deasupra parcării din Centru pentru că, sincer, la fel ca şi colegul meu Lulu Cremeneanu, nu prea pricep proiectul. Nu că nu ştiu citi nişte planşe, dar nu mă dumiresc nicicum cum va să funcţioneze instalaţia aceea. Din start văd o hibă uriaşă din punct de vedere al punerii în operă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
I-am zis-o, încă din faza în care încă oscila (sau nu voia să confirme ce plănuiește), că e condamnat să candideze la Consiliul Județean. Bolojan era condamnat să preia Județul fiindcă doar el poate să repare, într-un timp record și cu barda, ceea ce au stricat acolo o serie de nepricepuți, corupți și ticăloși, dintre care nu cei din urmă sunt chiar înaintașii săi liberali (liberali după carnetul de partid, căci nu aveau decât anvergura unor popi de țară).
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Cu cariera politică limitată de la centru, Ilie Bolojan pare să-şi fi atins poziţia maximă în partid. Popularitatea sa la nivel naţional ca primar harnic acţionează parcă împotriva sa în PNL. Sondajele spun că nu ar fi avut probleme să câştige un nou mandat la primărie şi să tragă după el o majoritate confortabilă în Consiliul Local, dar nu cred că-şi doreşte să ajungă cel mai longeviv primar din România...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre candidatura surpriză a lui Ilie Bolojan la președinția Consiliului Județean Bihor?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei şi izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie a.c. a Curţii Constituţionale, prevede că se poate institui carantina zonală în cazul în care există anumiţi indici care arată că există o răspândire comunitară a epidemiei în anumite zone.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului străbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
04 Noiembrie 2009, 11:42

Pedeliştii adresează o scrisoare deschisă şefilor PSD, PNL şi UDMR pentru referendum

"Noi vom transmite scrisoarea şi apoi vom încerca să luăm legătura cu domniile lor. Această scrisoare nu vine ca o notă de forţare sau de sfidare. Am făcut un apel la gândul bun şi la dorinţa lor de a se implica în viaţa localnicilor din Oradea", a declarat secretarul general al PDL Bihor, Mircea Matei, miercuri într-o conferinţă de presă.

Scrisoarea deschisă este adresată şefului PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, conducătorului PNL Bihor - senatorul Cornel Popa - şi şefului UDMR Bihor, Alexandru Kiss, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Aceasta vine după ce săptămâna trecută propunerea aleşilor PDL din Consiliul Local Oradea - de a organiza pe 22 noiembrie, în ziua alegerilor prezidenţiale un referendum privind acordarea de tichete sociale pentru pensionari trimestrial şi nu anual, cum e în prezent - nu a fost dezbătută în Consiliul Local. Atunci, aleşii PDL au părăsit dezbaterile, în semn de protest că nu au reuşit să introducă pe ordinea de zi proiectul de hotărâre, pentru că nu a fost promovat, cum cere legea, de minim o treime din consilierii locali (adică 9 aleşi în loc de 7, cât numără grupul PDL), nu era însoţit de un raport de specialitate şi, deşi în ultima săptămână comisiile de specialitate formate din consilierii locali s-au întruit de mai multe ori, nu a fost supus dezbaterilor.

Astfel că, subliniind că Oradea are aproximativ 32.000 de pensionari, din care 18.000 în situaţie de risc social major, reprezentanţii PDL le cer şefilor de partide să discute cu reprezentanţii lor din CL pentru a aviza organizarea unui referendum nu pe 22 noiembrie, cum era prevăzut iniţial, ci pe 6 decembrie, deci în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

 "Suntem de acord că propunerea făcută de noi în urmă cu o săptămână, cu două zile înaintea şedinţei ordinare a Consiliului Local Oradea, forul care putea decide organizarea acestei consultări, nu a lăsat un timp suficient de reflexie şi consultări în vederea asumării unei asemenea decizii. Suntem convinşi că atunci când există asemenea probleme importante în rezolvarea cărora politicul nu oferă soluţii din varii motive, avem obligaţia şi datoria să creăm condiţiile ca cei pe care îi reprezentăm să-şi poată spune cuvântul. Tocmai de aceea facem apel la Domniile Voastre, ca prin calitatea pe care o deţineţi, ca factori importanţi de decizie politică, să creaţi condiţiile ca o asemenea consultare populară să aibă loc, determinând astfel grupurile de consilieri locali să fie de acord să asculte opţiunea cetăţenilor din Oradea exprimată prin vot, conform prevederilor legale", se arată în scrisoarea deschisă.

În actul menţionat, pedeliştii spun că "intervenţia autorităţii publice locale trebuie să fie operativă pentru a evita apariţia unor probleme de risc social major astfel încât limita maximă de venit până la care trebuie intervenit este în opinia noastră de 800 lei". "În acest context am delimitat trei zone de risc social şi anume: persoane vârstnice cu un venit de până la 500 lei categoria risc social major, persoane vârstnice cu nivel de venit între 501 lei şi 600 lei categoria risc social major spre mediu, persoane vârstnice cu nivel de venit între 601 lei până la 800 lei inclusiv categoria risc social mediu", se mai arată în scrisoarea deschisă.

Conform propunerii PDL, tichetele pentru pensionari ar urma să se aloce trimestrial şi nu anual cum se întâmplă în prezent. Pensionarii cu venituri lunare până la 500 lei, inclusiv, în octombrie 2009, ar urma să beneficieze de un tichet social de 150 lei pe trimestru, cei cu venituri între 501 şi 600 lei, inclusiv ar beneficia de un tichet social în valoare de 120 lei pe trimestru, iar cei cu venituri între 601 şi 800 lei, inclusiv, ar urma să primească trimestrial tichete de 90 lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1087 RON
  • 1 EUR = 4.8357 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON