URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 20 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Octombrie 2022, 19:30

Pe zile și pe ore: Programul primei ediții a Oradea Festifall de după pandemie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea se pregătește de sărbătoare. Prima ediție post-pandemie a Oradea FestiFall va avea loc în perioada 14-16 octombrie și va transforma Piața Unirii, str. Vasile Alecsandri și, în premieră, Piața Ferdinand în locuri de petrecere.

Concertele se vor ține în Piața Unirii, iar pe scenă vor urca atât trupe locale (Mustang, Frații Jdieri) cât și invitați precum Inna, Carla's Dreams şi Şuie Paparude. 

În Piața Ferdinand vor fi dispuse food truck-urile, de unde orădenii și vizitatorii își vor putea cumpăra tot felul de preparate delicioase, specifice gastronomiei internaționale, precum și unele tradiționale din Bihor.

La fel ca-n alte ediții, Asociația pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune (Visit Oradea) programează și activități pentru copii. De data aceasta, zona dedicată celor mici (Kids Zone) va fi amenajată în spatele clădirii teatrului, unde se vor ține tot soiul de ateliere. 

În cele trei zile de festival, centrul Oradiei va fi colorat de personaje fantastice și instalații artistice. De pildă, trupa Famous Art va aduce în oraș două păpuși de câte 5 metri, denumite Giant Gentlemen, iar în Piața Unirii va putea fi admirată creația „Talking heads”, a artistului maghiar Viktor Vicsek, cu două capete de mari dimensiuni, care exprimă emoții cu ajutorul luminilor și poartă, astfel, o „conversație”. 

Pentru această ediție, organizatorii au decis să închidă circulația rutieră pe Podul Ladislau, astfel încât participanții să se poată deplasa liberi între cele trei zone ale festivalului. 

Municipalitatea, prin APTOR, investește în acest an circa 800.000 de lei în organizarea Oradea FestiFall, eveniment care a luat locul Toamnei Orădene.


PROGRAMUL FESTIFALL 2022
VINERI, 16:00-23:00
SÂMBĂTĂ-DUMINICĂ, 10:00-23:00

Vineri, 14 octombrie

16:00  Deschidere Oradea FestiFall 2022 - Piața Ferdinand
16:00 -23:00  Food & drink zone - Piața Ferdinand
16:00-20:00  Activități copii- Piata Ferdinand
16:00-19:00  Activități educaționale -Piața Unirii
16:00 - 20:00  Live Dj Set - Dinsubsol x FestiFall -Piața Ferdinand, secondary stage
17:00-17:40  Spectacol de acrobație – Nightingale -Piata Ferdinand
17:00-17:45  Spectacol artiști stradali - Fairy Garden- str. Alecsandri
17:00-17:45  Spectacol artiști stradali - Light Drummers- Piața Ferdinand
18:30-19:30  Concert Mustang - Piața Unirii
19:15-20:00  Spectacol artiști stradali - Fairy Garden - str. V.Alecsandri
19:15-20:00  Spectacol artiști stradali - Light Drummers- Piața Ferdinand
20:00-20:45  Concert Florian Rus - Piața Unirii
20:50- 21:30  Giant Gentleman- spectacol stradal- str. V.Alecsandri
20:50- 21:30  Giant Gentleman- spectacol stradal -Piața Ferdinand
21:00-21:40   Concert INNA - Piața Unirii

Sâmbătă, 15 octombrie

10:00 -23:00   Food & drink zone - Piața Ferdinand
10:00- 20:00   Activitați educaționale- Piața Unirii
13:00-20:00    Activități copii - Piața Ferdinand
13:30-14:00    Spectacol artiști stradali - Fairy Garden    str. V. Alecsandri
14:00-16:00    Universitatea si LPS-ul în mișcare- Piata Unirii
14:00-20:00    Live Dj Set - Dinsubsol x FestiFall- Piața Ferdinand, secondary stage
15:30- 16:00   Spectacol artiști stradali - Light Drummers - Piața Ferdinand
17:00-17:40    Spectacol de acrobație – Nightingale- Piața Ferdinand
17:30-18:30    Spectacol artiști stradali - Fairy Garden    str. V. Alecsandri
17:30-18:30    Spectacol artiști stradali - Light Drummers -Piața Ferdinand
18:00-18:40    Concert EmStreetBand  - Piața Unirii
19:30 -20:00   Spectacol artiști stradali - Fairy Garden    str. V. Alecsandri
19:30 -20:00   Spectacol artiști stradali - Light Drummers -Piața Ferdinand
20:00-20:45    Concert Dj Project - Piața Unirii
20:50- 21:30   Giant Gentleman- spectacol stradal- str. V. Alecsandri
20:50- 21:30   Giant Gentleman- spectacol stradal- Piața Ferdinand
21:00- 22:00   Concert Șuie Paparude  - Piața Unirii

Duminică, 16 octombrie

10:00 -23:00   Food & drink zone - Piața Ferdinand
10:00- 20:00   Activități educaționale - Piața Unirii
13:00-20:00    Activități copii - Piața Ferdinand
13:30-14:00    Spectacol artiști stradali - Fairy Garden    str. Vasile Alecsandri
14:00-16:00    Kangoo Jumps- Piata Unirii
14:00-20:00    Live Dj Set - Dinsubsol x FestiFall- Piata Ferdinand, secondary stage
15:30- 16:00   Spectacol artiști stradali - Light Drummers- Piața Ferdinand
17:00-17:40    Spectacol de acrobație – Nightingale- Piața Ferdinand
17:30-18:30    Spectacol artiști stradali - Fairy Garden    str. Vasile Alecsandri
17:30-18:30    Spectacol artiști stradali - Light Drummers- Piața Ferdinand
18:00-18:40    Concert Soul Serenade   - str. Vasile Alecsandri
19:00 - 20:45  Concert - Frații Jdieri  - Piața Unirii

19:30 -20:00   Spectacol artiști stradali - Fairy Garden    str. Vasile Alecsandri
19:30 -20:00   Spectacol artiști stradali - Light Drummers- Piața Ferdinand
20:00-20:45    Concert Killa Fonic - Piața Unirii
20:50- 21:30   Giant Gentleman- spectacol stradal- str. Vasile Alecsandri
20:50- 21:30   Giant Gentleman- spectacol stradal -Piața Ferdinand
21:00- 22:00   Concert Carla's Dreams - Piața Unirii
22:00              Spectacol artificii - Piața Unirii

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4504 RON
  • 1 EUR = 4.9744 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON