URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 10 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am o mare admiraţie pentru cei care nu cred în Covid, care nu dau doi bani pe regulile stabilite de Guvern şi care au reuşit să afle, prin propriile mijloace, că Uniunea Europeană ne dă bani grei, chipurile,  pentru fiecare mort care ar fi decedat din cauza coronavirusului...
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt curios să văd cum o mai scoate la capăt Primăria Oradea de data asta. A vrut să găsească o soluţie pentru acoperişul parcării de pe Strada Independenţei şi, pentru a nu fi acuzată de totalitarism, a organizat concurs. A făcut un regulament (contestat de Ordinul Arhitecţilor din România), a adunat un juriu, a stabilit un termen limită şi tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să numere punctele primite pe fiecare proiect, să facă un clasament şi să declare un câştigător. Acum mai trebuie doar să scoată castanele fierbinţi din foc cu propriile mâini.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care este prima măsură care ar trebui luată de urgență de autorități pentru limitarea creșterii răspândirii infecțiilor cu coronavirus?







De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei şi izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, prevede că izolarea unei persoane fără acordul acesteia se poate dispune doar pentru 48 de ore, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului străbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
14 Februarie 2020, 14:09

Parcurile 1 Decembrie şi Petőfi vor fi modernizate. Oradea va avea, în premieră, trasee de „pump track” şi o zonă de bălăceală pentru copii (FOTO)

Parcurile 1 Decembrie şi Petőfi vor fi modernizate. Oradea va avea, în premieră, trasee de „pump track” şi o zonă de bălăceală pentru copii (FOTO) foto: OVi D. Pop

Primăria Oradea va renova din temelii a două dintre cele mai mari parcuri, 1 Decembrie şi Petőfi.

Anunţul a fost făcut vineri de viceprimarul Florin Birta şi de Adina Popa, consilier în cadrul Direcţiei Tehnice, într-o conferinţă de presă. Cei doi au explicat că se doreşte ca cele două parcuri să nu mai fie doar nişte zone de tranzit, în care orădenii se opresc pentru scurt timp pe bancă, ci nişte locuri de care cetăţenii să fie atraşi.

„Încercăm să transformăm aceste parcuri astfel încât să nu folosească doar pentru tranzit şi ca locuri de relaxare pasivă, unde oamenii stau 10 minute pe bancă, ci să aducem cât mai multă lume şi de diferite grupe de vârstă în acest parcurile”, a declarat Popa.

Aventura bicicliştilor

În Parcul 1 Decembrie, pe lângă reabilitarea fântânii ornamentale, o investiţie care deja a fost asumată de Compania de Apă Oradea, se doreşte amenajarea unor facilităţi care nu mai există în Oradea.

Pe o suprafaţă de minim 600 metri pătraţi, ar urma să fie amenajat un traseu de „pump track”, adică un mini-circuit asfaltat, dedicat cicliştilor, cu contrapante şi movile de pământ. Acest tip de traseu se parcurge fără ca biciclistul să fie nevoit să pedaleze.

„Avem o tentativă de pump track în parcul Brătianu, amenajată din pământ, şi este de mare succes, chiar şi eu am fost cu copiii acolo. Văzând succesul, am contactat o firmă din Germania, ca să construim patru astfel de trasee în Oradea. În luna aprilie vom aproba indicatorii, iar locaţiile vor fi Parcul 1 Decembrie, zona Sovata (cum se coboară de pe podul de pe centură şi se face dreapta), în faţa Brico Depot şi în Parcul Salca”, a declarat viceprimarul Florin Birta. Traseele vor fi de circa 800-1000 de metri lungime.

Pump track

Pentru toţi

De asemenea, Parcul 1 Decembrie ar urma să aibă un teren de parkour (zonă cu obstacole străbătute doar din sărituri), iar locul de joacă pentru copii va fi complet reamenajat.

În plus, aici ar urma să există o zonă „splash pad”, adică o piscină cu apă puţină, în care copiii s-ar putea bălăci pe timpul verii. „Va fi o premieră în ţara noastră”, a spus Adina Popa, despre această piscină.

Parcul 1 Decembrie ar urma să aibă în centru, în zona din jurul statuii Ostaşului Român, o cafenea pe modelul localului Petit Cafe din Parcul Libertăţii, iar zona dinspre Facultatea de Medicină şi spre Colegiul Emanuil Gojdu va fi una dedicată adolescenţilor şi tinerilor.

„Această parte nu oferă niciun fel de oportunităţi de relaxare pentru tineri. Trebuie să creăm o zonă în care ei să se relaxeze, prin folosirea unui mobilier urban adecvat, cu introducerea unor elemente smart, precum staţii de încărcare telefoane, WiFi, respectiv o zonă de relaxare cu hamace, unde ei să stea, să socializeze, să asculte muzică în căşti”, a declarat Popa.

Vizavi, pe latura dinspre Palatul Ullmann, ar urma să fie amenajată zona dedicată seniorilor, cu mobilier adecvat persoanelor în vârstă, cu mese de şah şi pergole cu flori. În plus, un perimetru din zona actualei toalete publice ar putea fi dedicat orădenilor care au câini.

Grădina japoneză refăcută

Şi Parcul Petőfi, unul dintre cele mai vechi din Oradea, va avea o zonă dedicată tinerilor şi alta seniorilor, fiecare cu mobilier specific.

În plus, aici municipalitatea îşi doreşte revitalizarea grădinii japoneze care a funcţionat până prin anul 2007 (foto), pe latura spre Palatul Baroc. „Este un iaz care nu are apă la ora actuală, dar care e încojurat de o vegetaţie deosebită, specii pe care nu le mai găsim în alte locuri. Ne dorim să reabilităm această fântână. De asemenea, optăm pentru dezafectarea bazinului care se află la confluenţa mai multor alei”, a declarat Popa. În locul bazinului ar urma să fie amenajat un bistro sau o cofetărie.

Grădina japoneză Parcul Petofi

Călcaţi iarba!

Ambele parcuri vor avea sisteme de supraveghere video şi sisteme de irigare automatizate, astfel că şi gazonul va fi refăcut în totalitate. „Oamenii vor putea călca şi se vor putea aşeza pe iarbă, fără probleme, chiar dacă va trebui să suplimentăm costurile pentru întreţinerea parcurilor”, a precizat Birta.

De asemenea, toaletele publice din amândouă zonele verzi vor fi demolate şi înlocuite cu toalete toalete moderne, cu sisteme de curăţare şi uscare în interior automatizate, şi care ar urma să fie amenajate de Primărie împreună cu operatorii care vor exploata spaţiile de alimentaţie publică.

Adina Popa, Primăria OradeaReprezentanţii Primăriei promit că arborii din cele două parcuri nu vor fi afectaţi de proiectele de modernizare. „În ambele locaţii, intervenţiile pe partea de vegetaţie vor fi strict minimale. În ambele parcuri avem arbori maturi, vom încerca să intervenim strict asupra exemplarelor uscate sau aflate în declin”, a precizat Popa (foto).

În dezbatere

Reabilitarea parcului Petőfi a fost cerută de orădeni, prin programul de bugetare participativă, iar studiul de fezabilitate este în lucru, urmând ca în luna martie să fie supus votului Consiliului Local. În schimb, Parcul 1 Decembrie va fi amenajat doar anul viitor, în perioada următoare Primăria urmând să posteze pe site-ul propriu conceptul gândit de funcţionari, pentru a fi dezbătut public de orădeni.

„Până la jumătatea anului 2021, ne dorim ca şi Parcul 1 Decembrie şi parcul Petőfi să fie modernizate”, a declarat viceprimarul Florin Birta.

Tocmai pentru că sunt în etape incipiente, reprezentanţii Primăriei nu au putut oferi detalii privind costurile lucrărilor, estimând doar în cazul Petőfi că vor fi de cel puţin 10,5 milioane lei. Cert este că ambele şantiere vor fi finanţate din bugetul local, deoarece nu există oportunităţi de finanţare europeană pentru reabilitări de parcuri.

Citeşte pe această temă şi articolele:

"Oradea ieri, Oradea azi: Parcul 1 Decembrie"

"Oradea ieri, Oradea azi: Parcul Petöfi avea cândva pavilion pentru spectacole în aer liber, chioşcuri de alimentaţie şi o cofetărie"

"Cum va arăta fântâna muzicală cu jocuri de apă şi de lumini din Parcul 1 Decembrie"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
Pamantul nu e plat
Sa stii ca pamantul s-a descoperit ca este rotund si daca nu umbli tu pe undeva nu inseamna ca nu "se egzista". Noroc cu diversitatea asta. Hamacele de parc sunt de 2 pana la 4 persoane, mai rar alea de 1 persoana. Au si tot felul de optiuni ca acoperis de ploaie, plasa de tantari, etc. Uita-te pe amazon. Sunt foarte la moda in Usa, Anglia, Germania si cam in toate tarile cu apa calda. Imi pare rau ca nu le-ai observat pana acum. Nu renunta totusi.
Postat 15 Februarie 2020, 15:32 de Neutryno
@Neutryno
Probabil ne preumblam prin locuri diferite, iar Clujul nu reprezinta o referinta pt mine. Si poate nu m-am exprimat eu suficient de explicit. Atunci cand scopul declarat este ca tinerii "sa socializeze" si tu instalezi hamace, nu cred ca este cel mai bun mijloc, lasand la o parte faptul ca hamacele sunt, de regula, de 1 persoana. Asa riscam sa fim unicat, invatand tinerii sa socializeze singuri:) Cat despre faptul ca in parcuri sa faci zone asfaltate de "800-1000 metri", eu ma abtin. Nu cred ca e bine. Parerea mea este ca ar fi mai util sa faca un parc tematic, care sa aiba si parcour si pump track si ce-o mai fi vazut birta si altii pe unde-or fi umblat. Dar sa pui asfalt in 4 parcuri, pe distante asa mari, mi se pare cam mult, in conditiile in care in parcurile din occident (daca tot vorbim de el) tendinta este sa se puna materiale mai prietenoase cu mediul si implicit mai compatibile cu omul. Si nu in ultimul rand mai ieftine.
Postat 15 Februarie 2020, 12:20 de oradea_mea_si_a_ta
Low cost
Racordul la utilitati.Costurile materiale nu sunt foarte mari.E bun si plasticul la ceva: teava canalizare 110=10 lei/m, teava PE 25/32= 4lei/m.La curent la fel,poate la gaz sa fie nitel mai mult.E in vigoare o lege care obliga furnizorii de utilitati sa suporte cheltuielile bransamentelor.(Legea actuală spune așa: operatorii de rețele (transport și distribuție) sunt obligați chiar și în prezent să te conecteze – cu excepția situației în care investiția nu e economică, adică costurile sunt atât de mari încât nu pot fi acoperite din tarife. Dacă investiția nu poate fi recuperată prin tarife, cel care vrea să se conecteze la rețea și operatorul de rețea pot împărți costurile).Probabil la noi exceptia e regula.In momentul in care ai introdus reteaua de utilitati pe o strada,ai dus ramificatii pina in limita de proprietate ale actualilor/viitorilor clienti.Apoi poti asfalta linistit.Nu mai e nevoie de avize,paravize,de decopertare,de copertare.Clientul trebuie doar sa se ocupe de reteaua interioara,cind si cum doreste.Complicat? Nu.Scump? Nu.Doar cuibul de viespi nu mai are sens,300 lei un aviz de termoficare.Adica avizele astea nu pot fi suportate de primarie,actionar 99% la termoficare.Desigur nu,poluatorul plateste.Iar daca vorbim de un cartier nou,desigur nu ne grabim sa asfaltam,ca sa dam timp oamenilor sa-si bage utilitatile.Ia vedeti pe oradea city report cum reclama oamenii n strazi bombardate si care primesc statusul de "rezolvat"sau "in lucru"(va rugam sa va adresati in scris primariei...la serviciul...problema nu face obiectul aplicatiei).Primaria e ocupata cu "coridoare" pe care le promovam la radio zu...
Postat 15 Februarie 2020, 09:30 de excalibur
Alt prost (Sandu, ciurdarul pe care l-au dat afara si de la vaci de neispravit ce e)
Sunt putini cei in cauza. Le dai tu bani sa-si bage buda-n casa ? Asta e problema, banii de investitie. Acum o sa zici ca tu ai da, insa nu poti ca ai cheltuieli cu vila din Oradea, casa de vacanta de la coada lacului (barajul Les), Mercedes-ul, BMW-ul si alea, alea cand tu de fapt esti un matze fripte, un zgarie branza trantor. Freci menta pe net cat e ziua de mare. Nici de propagandist pt Bolojan nu esti bun, oricat de mare puipincurist esti. Te iau toti la misto, si tu nu te-ai prins. :))
Postat 15 Februarie 2020, 08:19 de TKO
@oradea_mea_si_a_ta
In Cluj se sta de cativa ani in hamace prin parcuri. Treaba asta se intampla aproape peste tot in occident.
Postat 15 Februarie 2020, 05:47 de Neutryno
excalibur
Încă nu suntem o tara civilizata. Mai sunt case in centru care au fost somate de primărie să-ți bage buda-n casa , sa nu mai facă foc pe lemne. Vor fi altele somate să-și bage gaz. Vrei să-ți arăt ce comentai ?
Postat 15 Februarie 2020, 00:20 de Sandu2100
Model de bune practici
Intr-o tara civilizata autorizatia de construire este un acknowledge(am luat la cunostinta,confirm,te-am luat in evidenta),nu un favor pe care ti-l face o clica administrativa.In acelasi timp,autorizatia se routeaza,se da un share catre companiile de utilitati,pentru ca se presupune ca viitorul imobil va fi conectat la retele mai devreme sau mai tirziu.In Oradea daca s-a introdus canalizarea pe o strada,desigur nu se fac ramificatiile catre case pina la limita de proprietate(cica pe la tara se fac,pentru a incuraja racordarile,cetateanul se ocupa doar de reteaua interioara).Mai departe,primaria te someaza sa te racordezi,sub auspiciul majorarii impozitului.Daca iei decizia sa devii un bun cetatean al urbei,sa te conformezi,devii victima firmelor agreate si a nenumaratelor institutii la care TREBUIE sa le platesti avize si aprobari fara numar...E un cartel mafiot,un parteneriat public-privat,un model de bune practici.Se ruleaza mii de lei,zeci de mii.Ordine in Primarie,curatenie in oras...Intre timp ne umplem de "coridoare de mobilitate" si "coridoare verzi",adica,in loc sa facem o baie si sa ne schimbam desuurile, ne dam cu putin parfum.
Postat 15 Februarie 2020, 00:10 de excalibur
CrisDumi
Eu sunt afectat de HCL intravilan/extravilan, dar e vina mea pt că nu mi-am scos Pud și PUZ , la fel și restul de pe strada și cele 20 de case fără autorizație. Hotărârea a fost ca sa nu se facă noi străzi, să crească suprafața de străzi ne-asfaltate. Sunt destule străzi ne-asfaltate , Filip în 3 mandate a asfaltat 30 de străzi, Bolojan 30-35 pe an, până în 2026 toate sau aproape toate vor asfaltate. Dar nici 20 de case pe o stradă și toți vor canalizare și asfalt, și apoi se trezește unul că își face casa și trebuie spart asfaltul ca să-și tragă apa . Sper că după 2026 legea sa fie in felul " ai casa sau teren acolo , primăria îți aduce utilitățile și asfaltează , daca nu îți tragi acuma , ți-ai ratat șansa, nu spargem asfaltul pt că tu ești mai deștept, fiecare proprietar de teren să-și tragă utilitățile daca se face pe strada lui , și dacă parcelează se descurcă fara sa spargă asfaltul " . Eu nu pot să-mi construiesc casa din cauza asta, dar nu mă supăr, nu-mi iau o altă parcelă și nu parcelez . Îmi place zona pt liniște.
Postat 14 Februarie 2020, 23:29 de Sandu2100
F90 ...
... ce ai găsit se referă la suprafața intravilanului, cea a extravilanului și, evident, totalul ariei administrativ-teritoriale !?! Spre deosebire de Oradea, unde Bolojan a oprit extensia intravilanului care determină și suprafața construibilă, fostul primar Anghel din Baia-Mare a învățat lecția europeană a "confortului urban", care este opusul supraaglomerării prin "îndesirea" practicată și de bolșevici până în urmă cu trei decenii !?! Oradea a rămas oarecum la același intravilan, din 2008 încoace ... Baia-Mare a inclus în suprafața potențial construibilă și localitățile de pe direcția est-montană, facilitând astfel noi construcții în turism și rezidențial, determinând astfel creșterea cu cca. 300% a bazei de impozitare a terenurilor și, implicit, veniturile municipiului. Așa se explică diferența, favorabilă unui oraș ca Baia-Mare, mai mic ca populație ... aerisit, foarte curat după închiderea surselor de poluare și extrem de deschis unei dezvoltări durabile echilibrate, având de 5x mai mult spațiu verde pe cap de locuitor decât Oradea !?!
Postat 14 Februarie 2020, 21:55 de CrisDumi
Mda.
Laudabile inițiative insa nu cred ca vor avea finalitatea dorita. Nici in ziua de azi, împrejurimile garii Oradea n-au scapat de aurolacii si betivii care stau intinsi pe bancile de langa statia de tramvai sau se plimba nestingheriti printre politistii sau jandarmii care isi petrec programul de lucru acolo in fata magazinului Profi din zona. Credeți ca acelor nespalati le-ar fi rusine sa-si spele mizeria in piscinile propuse si sa se tolaneasca pe viitoarele banci noi? Problemele vechi generate de toti cei certați cu bunul simt sunt tot nerezolvate si ma intreb de ce s-ar rezolva de la sine, peste noapte. Nu vad masuri coercitive eficiente luate impotriva celor ce nu respectă regulile bunului simt pentru ca in continuare vad coșuri de gunoi rupte prin parcuri, gunoaie in neștire pe malul Crisului in zonele frecventate de pescari, dejecții umane pe pistele de biciclete de sub poduri, etc. Daca as avea posibilitatea, i-as recomanda dlui Birta sa se ocupe si de problemele de genul celor enumerate de mine mai sus. In plus, fiindca tot "green deal-ul e la moda, l-as întreba daca nu-l enerveaza mijloacele auto care ies, din zone mai mari sau mai mici cu santiere, avand rotile pline de noroi, pe strazile orașului fara ca sa le impuna nimeni sa aiba rotile spalate asa cum se intampla in tarile civilizate. Degeaba spala RER-ul (destul de conștiincios!) orasul daca se scoate noroiul pe drumuri de catre aceste mașini fara ca nimeni sa nu fie deranjat de asta. Despre autoutilitarele care transporta molozul de-a lungul orasului cu bena descoperita, sarind resturi de polistiren, gresie sparta sau bucati de piatra de-a lungul str Matei Corvin nu-l intreb pe distinsul viceprimar daca nu cumva ar trebui cineva sa le impuna soferilor acestora niste obligatii deoarece probabil nu e treaba lui. De fapt treaba cui ar fi oare pentru a obliga pe toti cei needucați sa respecte regulile conviețuirii in comun intr-un oras?
Postat 14 Februarie 2020, 21:25 de Doru2019
tare
misto ce zic astia ! Asta ne mai lipsea: hamace in parcuri ca stea tinerii sa asculte muzica in casti. Cred ca vom fi unicat.
Postat 14 Februarie 2020, 17:25 de oradea_mea_si_a_ta
Vârsta.
S-a întrebat cineva care-i vârsta arboretului din parc? Îi nevoie de o întinerire temeinică. Nu ajunge doar plantări ci și întreținere ulterioară. Altfel la ce folos restul amenajărilor.
Postat 14 Februarie 2020, 16:45 de oradeaveche
Care este de fapt suprafata intravilana a municipiului Oradea?
Am o intrebare care nu imi e clarificata, stie cineva exact? Am cautat suprafata municipiului oradea pe internet...pe wikipedia scrie 115 km2, iar pe enciclopedia romaniei oradea zice ca are doar 34,9 km2 ceea ce mi se pare un oras minuscul ca suprafata, avand in vedere ca baia mare, care are aproape jumatate din populatia oradiei are peste 230 km2, deci cam de 7 ori mai intins decat oradea! Cum e asa diferenta? Cine a facut o masuratoare exacta?
Postat 14 Februarie 2020, 14:47 de F90
+ intretinere si supraveghere
Foarte bune initiativele. Insa ar trebui ca supravegherea video sa fie dublata de prezenta in permanenta a unor politisti locali. Altminteri in bazine se vor spala persoanele fara adapost, isi vor face nevoile in gradina japoneza, o parte dintre adolescenti (dupa o bere si jumatate) vor fi tentati sa mai distruga pe ici pe colo iar (fara suparare) stapanii de caini vor face sederea pe gazon imposibila daca-si lasa animalele pe acolo.
Postat 14 Februarie 2020, 14:46 de parker
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0949 RON
  • 1 EUR = 4.8375 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON